1,413 matches
-
jupînese fiind, Și beau pînă la chef prind, Dar neharnice-s de rînd, Că să Îmbată curînd, Apoi fac tot migălii, Floarțele, sute și mii.” Muierea rea și muierea bețivă, adesea confundate, nu au, evident, nimic de a face cu erosul. Morala este mai aproape de Înfățișările iubirii În Erotocritul (1837), prelucrare după o carte grecească. Este o meditație despre consecințele psihice ale amorului și despre calea cea justă ce trebuie urmată de tineri și de părinții lor. Pann nu pierde nimic
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o carte grecească. Este o meditație despre consecințele psihice ale amorului și despre calea cea justă ce trebuie urmată de tineri și de părinții lor. Pann nu pierde nimic din vedere. Grija lui este să Întemeieze o morală socială a erosului. Despre această intenție sîntem avertizați În Introducere: „Această istorie mitică, de s-a și numit Erotocrit, n-a fost Însă smintitoare, au vătămătoare la sufletele tinerilor (cînd cinevași va lua seamă fără patimă), ci mai vîrtos folositoare și morală; căci
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cap Îți albește Și obrazu-ți Încrețește. Urești lumea, urești viața Și nu-ți mai veselești fața. Amărît Îți privești groapa Și mîngîierea ț-e poapa.” 24. În O șezătoare la țară, Povestea Vorbei și celelalte scrieri vine des vorba despre eros sub formele lui, mai ales, degradate de o căsnicie rea. Femeia rea exasperează, pur și simplu, pe Anton Pann. O Întîlnim peste tot: În parabole și istorioare morale sub chipul urîțit de acreala sufletului. Arma ei redutabilă este gura rea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
al crosului. Tema lui predilectă e abaterea de la „căsniceasca lege”. Vinovată este, de regulă, femeia rea (În misoginia lui, Pann Își pierde umorul). Într-o epocă În care femeia este divinizată, iar poezia erotică domină producția literară, Pann introduce critica erosului. Figura lui poetică dominantă este aceea a conjugalității periclitate. Periclitate de firea slabă, nestatornică a femeii, de moravurile sociale, de prostia omenească etc. LÎngă această figură, există altele două: aceea a bărbatului pățit și a femeii Îndrăcite. Pann semnează el
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și Spitalul amorului (1850), Pann le-a fixat formula și le-a reintrodus În literatură. Ele vor circula și vor influența, de aici Înainte, poezia română, purtînd marca stilului său: spectaculos muntenesc, cîrtitor ironic, colorat... 25. Îndepărtîndu-ne puțin pe tema erosului, să observăm că Pann precede poezia, indiferent de subiectul ei, de o extraordinară literatură de programe. Prefețele, explicațiile, dedicațiile se țin lanț: nici o broșură nu apare fără un cuvînt către cititor sau o dedicație lungă și o curtenitoare către un
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
există, se va numi neant absența iubirii...”. Așadar: nici ființa, nici neființa (neantul), nici opera nu sînt posibile fără iubire. Pentru noi, opera Înseamnă poezia. Apariția ei, sub forme culte, este explicată În bună parte de revelația ființei și a erosului. Pentru a scrie (mai citez o dată pe Barthes) trebuie „cauțiunea unei iubiri inspirate, asentimentul unui iubit ale cărui răspunsuri marchează progresul raționamentului”. Pentru Ienăchiță, Alecu Văcărescu, Conachi cauțiunea ibovnicii marchează apariția (scrierea) poeziei... Într-un ev mediu Întîrziat și confuz
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ceriurile În clătire și gata să se desfunde /, ori frageda trestioară după vînturi cum să pleacă, / ori lumile totodată În noian să se prefacă” etc. Omul este „craiul lumii” și, chiar dacă orgoliul Îl poate pierde, omul are revelația condiției sale. Erosul, cînd apare, i-o adîncește. Ceva măreț și puternic se naște În el. O dorință presantă de a cuvînta În scris ceea ce firea cuvîntă În profunzimile sale etc. Însă a cuvînta impune, Încă o dată, o știință, un limbaj. Nu este
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un nivel de stabilitate. Spaimele Începătorului au dispărut. Alecsandri are Într-un grad considerabil psihologia scriitorului profesionist”. Conachi, „cel mai complex și mai profund poet erotic de pînă la Eminescu” exprimă mai limpede decît oricine marea „obediență a poeziei față de eros” la poeții Întemeietori. „Se plînge mereu de focul ce Îl arde dar nu scrie decît cînd vîlvătăile focului sînt mai mari și chinurile mai adînci”. „Judecind cu miturile propuse de Denis de Rougemont, Conachi este un Don Juan care se
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
la nimic. Pentru a cîștiga, el trebuie să se identifice cu un Tristan năpăstuit”. Conachi instaurează „tirania ochilor În poezia română” și creează „o Întreagă mitologie a suspinului” („LÎngă suspin, se află, tovarăș nedespărțit, oftatul”). Cu Anton Pann apare „critica erosului”: „Într-o epocă În care femeia este divinizată, iar poezia erotică domină producția literară, Pann introduce critica erosului”. „Pann face parte și el din familia poeților Întemeietori, dar În linie morală”; este „cel dintîi care aduce În literatură imaginea unei
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În poezia română” și creează „o Întreagă mitologie a suspinului” („LÎngă suspin, se află, tovarăș nedespărțit, oftatul”). Cu Anton Pann apare „critica erosului”: „Într-o epocă În care femeia este divinizată, iar poezia erotică domină producția literară, Pann introduce critica erosului”. „Pann face parte și el din familia poeților Întemeietori, dar În linie morală”; este „cel dintîi care aduce În literatură imaginea unei conjugalități degradante: Nevasta rea este obsesia lui, apropiindu-se În această privință de Creangă”. Remarcabile, sînt și generalizările
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
noapte pe ruinele TÎrgoviștei. Ora indecisă a inserării. „Ființele aeriene” și peisajul celest. Tematica ascensiunii și a căderii. Un vis moralizator. „Poruncitorul” deget. Regimul statului divin. Un complex œdipian În lumea arhanghelilor și imaginea surpării universului. Nunta cosmică. Ordinea „adamiană”. Erosul heliadesc. Figura conjugalității. Zburătorul și originea unei boli necunoscute. Dragostea ca energie ascensională. Femeia și „misticul trianglu”. Delirul creațiunii, iarăși. Un discurs format din mai multe discursuri. Figura „hrăpirii”. Cele trei muze ale lui Heliade: muza cetățeană, muza astrală și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
deslușit”. Înălțarea obiectului liric. Migăloasa scenografie a grandorii. Scenariul unui poem: Umbra lui Mircea. La Cozia. Tema turnului. Lucrurile purtate de caleașca sublimului. Obiecte-simboluri. Un caleidoscop de peisaje. Spațiul ocrotitor: schitul, cetatea În ruină, vesela vale. Variația temporală, figura nestatorniciei. Erosul unui moralist. Figura așteptării. Florile și Îngerii. „Prieteșugul” și figura renunțării cordiale. Figurile energiei și figurile dezolării. VIII. Dimitrie Bolintineanu. Deplasarea poeziei spre sud. „Simțualismul”. Spațiul bosforian. Violența dulcelui și dalbului. O strategie a răsfățului. Figura „verguralului”. Sunul și prefumul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pentru „categoriile perverse”. Figura seducției. Legendele istorice, Basmele, Macedonene: coborîrea pe uscat și deplasarea spre nord. Discursul moral și patriotic. Peisajul lui Bolintineanu, gustul „vălmășagului”. Elementele fantasticului. Balada Domnul de rouă. Masa: locul și timpul meditației. Stînca și spațiul singurătății. Erosul lui Bolintineanu. Regimul farmecului vergural, „Rumeneala”, cartea de vizită a inocenței. Loialitatea ochiului. Amorul magic. Figura «raptuluiă Femeia la vîrsta canonică. Figura mistificației și a sacrificiului. Teroarea retoricii. IX. Vasile Alecsandri. Liniștea, confortul și timpul rău. O recluziune productivă. Soba
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
O țară imaginară. Pastelurile: o reverie pietrifiantă, o poetică a imobilității. Peisajul feeric: reveria cristalizantă. Sensul monumentalului În natură. Ambiguitatea unui simbol: sania. Spațiul deschis. Poet al matinalului. Dialectica orelor. Figuri ale intimității și ale euforiei. O erotică enervant Îngerească. Erosul galant. Steluța și Rodica. Retorica peisajului, peisajul retoricii. Impresionism poetic? Retorica poemului epic (Dumbrava roșie). Aripa pătată de noroi a Îngerului. X. Spitalul amorului. 1. Apariția conștiinței erotice și nașterea conștiinței lirice. Scriitura erotică și funcțiile ei. Dragostea ca excitant
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
noroi a Îngerului. X. Spitalul amorului. 1. Apariția conștiinței erotice și nașterea conștiinței lirice. Scriitura erotică și funcțiile ei. Dragostea ca excitant al expresiei. 2. Conachi și preocuparea de a cuprinde noima amorului. Cele două firi ale amorului. Tema fatalității erosului. „Urgiile” și „bețiile” iubirii după Anton Pann și alții. 3. Amorul și prieteșugul. Simpatia, mila și credința. „Muncile” lui Don Conachi. Un Don Juan care se ia drept un Tristan. Umilința, arma seducătorului moldo-valah. Impaciența năvălitorului erotic. Cele patru culori
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de tînguire”. Figura catastrofei. 7. Vasalitatea sentimentală. 8. Dreptul de a boci. Petrecerea În suferință. Privirea, substanța, cea mai inflamabilă. Plîns, oftat, suspin, leșin, afazie. 9. Năcazurile pasiunii erotice. MÎhnăciunea mare, jalea și dorul. 10. Milostivirea. Strategia seducției. 11. Semiologia erosului: armele de represiune. 12. Mecanismele imposturii erotice: durerea Întoarsă spre plăcere. 13. CÎnt amorul și armele lui... Atoposul discursului Îndrăgostit. 14. Arta fugii. Exilul amoros. Peisajul erotic. Spațiile securizante: iatacul și locul tainic. „Copaciul cel mare”. 15. Un obiect metonimic
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
chitara și harpa. 19. Timpuri și anotimpuri În iubire. CÎnd iubesc primii noștri poeți? Lunga „noapte a privegherii”. 20. Carnavalul numelor. Un spirit prevăzător și un invariabil pățit: Anton Pann. Îngerul iatacului și Îngerul demon. 21. Anton Pann și critica erosului. Cum se poate vindeca „nădădaica” la femei. Femeia modistă după C. Stamati și Asachi. Fatalitatea sexului: „A cui e vina?” de C.A. Rosetti. 22. Misoginismul lui Pann. Un cod al manierelor elegante la 1830. CÎntecele de lume, Spitalul Amorului
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dacă ținem cont de faptul că forța de seducție (a bărbatului, dar și a femeii) izvorăște, după cum afirmă cei mai avizați cercetători ai fenomenului, dintr-o anumită indiferență față de sexul opus expresie a unui soi de asceză ce impune consumarea erosului într-un regim pur fantasmatic, imaginar 160. Am selectat, pe moment, câteva situații caracteristice. Aflând că femeia după care suspină poetul e o blondă cu ochi albaștri, în seara de dinaintea plecării la Berlin Natalița "își face loc pe genunchii lui
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
traduce și face posibilă comunicarea suflet/ trup", trebuie totuși reținută ideea (fundamentală și pentru înțelegerea erotismului eminescian) că "sufletul are întâietate asupra trupului, tot așa cum fantasma are întâietate absolută asupra cuvântului, precedând articularea și înțelegerea oricărui mesaj lingvistic". Ca atare, erosul (vincula vinculorum) se situează "la un nivel intermediar, între suflet și trup", ceea ce face ca dorința să fie înțeleasă drept o formă de trăire pur imaginară, vizând "urmărirea unei fantasme". Prin urmare, preliminariile dorinței vor constitui chiar "instaurarea unei fantasme
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru" (În Nirvana, în I.L. Caragiale, Opere, vol. IV, publicistică, ediție critică de Al. Rosetti, Șerban Cioculescu și Liviu Călin, E.P.L., București, 1965, p. 10). 167 Ioan Petru Culianu, "Fantasmele erosului la Eminescu" (subcapitolul "Incubii și apariții ignee"), în volumul Studii românești I, traduceri de Corina Popescu și Dan Petrescu, Editura Nemira, București, 2000, pp. 72-75. 168 Îngânându-l pe Aristotel, Eminescu credea că sufletul "nu înțelege niciodată nimic fără fantasme
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
după canoanele științei marxiste de manual. Deplângem, de exemplu, absența "valorii de întrebuințare" a acestor arte străvechi. N-ar fi fost bune la nimic și tocmai de aceea ar fi dispărut! Nimic mai fals, arată Culianu în excelenta sa carte Eros și magie în Renaștere. Ele aveau ceea ce noi numim astăzi "valoare de întrebuințare", numai că nu acest fapt le interesa. Aceste admirabile discipline spirituale aveau scopuri nobile mult mai subtile și, prin urmare, inaccesibile celor profani. Magia, de exemplu, funcționa
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
echivalat de unii cu o noua Revoluție). Voi folosi teoria manipulării magice a fantasmelor mentale, așa cum a dezvoltat-o în cărțile sale Ioan Petru Culianu. Savantul român a studiat în original textele lui Marsilio Ficino și Giordano Bruno despre magie, eros și practici mnemotehnice. În trecut, practicile magice se predau și se exersau foarte bine în mânăstirile premoderne. Diferența majoră este aceea că astăzi ,,jocul magic" are loc în spațiul virtual al calculatorului, Internetului, Facebook-ului și în cel al rețelelor de
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
astăzi ,,jocul magic" are loc în spațiul virtual al calculatorului, Internetului, Facebook-ului și în cel al rețelelor de socializare. Operatorul este în esență unul și același: magicianul. În timpurile premoderne, până la Reforma protestantă, el era un manipulator relativ discret al erosului și al fantasmelor produse de corpul subtil al omului. Astăzi, în plină postmodernitate, magicianul nu a dispărut. S-a camuflat discret într-un respectat expert al relațiilor interumane. ,,Magicianul se ocupă astăzi cu relațiile publice, cu propaganda, cu prospecții ale
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
și de memorie"173. Inima - veritabil centru al spiritului sau fanteziei omenești - sintetizează toate informațiile venite din mediul înconjurător pe calea celor cinci simțuri și le transformă în fantasme accesibile rațiunii și intelectului. Manipularea acestor fantasme se face deseori cu ajutorul erosului, scrie Culianu. Mai mult, erosul este gradul zero al magiei, felul ei natural și inconștient de a fi. Realmente spectaculos este jocul erotic al fantasmei persoanei iubite care pătrunde în inima îndrăgostitului practicând un nemilos vampirism intelectual. Toate ideiile, teoriile
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
veritabil centru al spiritului sau fanteziei omenești - sintetizează toate informațiile venite din mediul înconjurător pe calea celor cinci simțuri și le transformă în fantasme accesibile rațiunii și intelectului. Manipularea acestor fantasme se face deseori cu ajutorul erosului, scrie Culianu. Mai mult, erosul este gradul zero al magiei, felul ei natural și inconștient de a fi. Realmente spectaculos este jocul erotic al fantasmei persoanei iubite care pătrunde în inima îndrăgostitului practicând un nemilos vampirism intelectual. Toate ideiile, teoriile și reprezentările îndrăgostitului sunt devorate
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]