1,411 matches
-
1953, care a Încercat constituirea unei școli speciale pentru copiii români care se aflau la Paris. La rîndul său, parohia greco-catolică, constituită la 27 februarie 1954 de către mons. Octavian BÎrlea, a acționat pe plan spiritual, social și cultural pentru ajutorarea exilaților români, de cele mai multe ori indiferent de religia lor. Astfel, sediul Misiunii de pe strada Ribera a oferit un spațiu generos activităților culturale ale intelectualilor din exil. Pe plan cultural, Misiunea s-a implicat În organizarea sărbătorilor naționale ale românilor În colaborare
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
indiferent de religia lor. Astfel, sediul Misiunii de pe strada Ribera a oferit un spațiu generos activităților culturale ale intelectualilor din exil. Pe plan cultural, Misiunea s-a implicat În organizarea sărbătorilor naționale ale românilor În colaborare cu alte asociații ale exilaților, prin găzduirea de reuniuni mai mult sau mai puțin formale ale intelectualilor din exil și prin organizarea unor conferințe. Astfel, În prima jumătate a anului 1954, Misiunea română catolică din Paris a organizat o serie de conferințe la care au
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
exilații socialiști sînt În același timp și socialiști convinși. Un francez social-democrat nu poate rămîne insensibil la apelurile lor”. În fine, ziaristul Ion Dragu a publicat Cahiers Roumains, care combină articole de analiză politică cu altele de interes comun pentru exilații români. De pildă, În Cahiers Roumains a apărut un articol semnat de mons. I. Kirk, „Despre Misiunea catolică română pentru Europa”, dar și altul semnat de Eugen Titeanu, „Paradoxuri, drame și probleme ale emigrației”. Însă exilații au Încercat să publice
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
de interes comun pentru exilații români. De pildă, În Cahiers Roumains a apărut un articol semnat de mons. I. Kirk, „Despre Misiunea catolică română pentru Europa”, dar și altul semnat de Eugen Titeanu, „Paradoxuri, drame și probleme ale emigrației”. Însă exilații au Încercat să publice o tribună care să prezinte punctul de vedere comun tuturor reprezentanților partidelor democratice În presa pariziană. Astfel, În 1948 a apărut primul număr din La Nation Roumaine. Organe du Conseil des partis politiques Roumains. National-paysan, National-Libéral
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
exil, cu puține excepții, au fost posibile datorită contribuției În bani din partea unor oameni politici. Dincolo de faptul că o investiție financiară presupune un grad mai mic sau mai mare de control asupra publicației, este evidentă legătura dintre activitatea politică a exilaților și acțiunea culturală, În care ei văd instrumentul de atingere a scopului Împărtășit de toți și care reflectă o suprapunere constantă Între cele două dimensiuni ale aceluiași fenomen. Excepția de care pomeneam este cea de-a doua revistă literară a
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
folosindu-se șapirografierea, iar paginile revistei erau pur și simplu capsate. Printre oamenii de cultură din exil era destul de răspîndită ideea că singura cultură adevărată se face În exil. Virgil Ierunca s-a opus constant acestui complex de superioritate al exilaților, apreciind că literatura română „este făcută, cu limitele evidente, acasă”. Prin urmare, Caete de Dor conțin numeroase traduceri În franceză din scriitori români contemporani, printre care și Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Vasile Voiculescu, George Bacovia. Conținutul revistei cuprindea rubrici precum
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
erau integrate rubricii „O seamă de cuvinte”, În timp ce „Caetele de cetire” erau dedicate unor critici incisive aduse unor personalități ale culturii În general. Rubricile „Dialog”, „Cronica” și „Cronica Poeziei” erau spațiul În care se regăseau analize ale altor publicații ale exilaților, cronici de teatru, expoziții și știri. Una dintre ideile recurente În publicațiile exilului, cea a responsabilității față de cultura românească, apare În Caete de Dor. Metafizică și poezie, unde se subliniază: „Caetele acestea sărace apar fără un «cuvînt de Început». Pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
de ziare și reviste. Soluția la dezbaterea dintre publicațiile care se doreau a fi de masă și cele specializate este simplu de rezolvat, dat fiind numărul limitat al românilor care aveau acces la acestea. Pentru scopul pe care Îl susțineau exilații, publicațiile În limba franceză ar fi fost esențiale, ca și intrarea pe piața publicațiilor franceze, fapt greu de realizat În condițiile date. Coordonarea dintre publicațiile apărute În diferite țări consta, de cele mai multe ori, În consemnarea bibliografică reciprocă, În recenzii sau
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
de la structură, educație și pînă la motivații sau mijloace de acțiune. Cea de-a doua trăsătură face referire la numărul mare de publicații pe care această nouvelle émigration le-a produs. Nu trebuie pierdut din vedere că, dacă la 1848 exilații români găseau În Franța pămîntul care a germinat ideile naționale preluate de intelectualii români, după cel de-al Doilea Război Mondial situația era mult schimbată, În sensul confruntării cu o scenă intelectuală dominată de stînga. Mai mult, la 1848, mai
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
avut acces la mass-media occidentale. Virgil Ierunca afirmă că situația s-a schimbat după 1968, cînd publiciștii francezi au devenit interesați În activitatea exilului și a României sub comunism. Monica Lovinescu spunea că „primul pas Înspre deschiderea publicațiilor franceze pentru exilați s-a produs după 1970. Al doilea pas a fost făcut În momentul În care aceștia au Început să ne caute, fiind interesați de noi. În cele din urmă, aceasta a Însemnat renașterea exilului de la 1848 pe care ni l-
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
care aceștia au Început să ne caute, fiind interesați de noi. În cele din urmă, aceasta a Însemnat renașterea exilului de la 1848 pe care ni l-am dorit Încă din 1940”. Dacă nu au putut avea acces la mass-media franceze, exilații români trebuiau să se folosească de propriile publicații pentru a suplini această absență. Prin urmare, publicul-țintă ar fi trebuit să fie cititorul francez, În general, și nu doar intelectualii. Cu toate acestea, publicațiile românești erau fie specializate, fie În limba
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
o demarcație destul de clară Între cei care au ales să activeze la nivel politic și oamenii de cultură, neangajați politic În disputele din exil. În al doilea rînd, se poate spune că scopul declarat și susținut prin diferite mijloace de exilații români În prima decadă a Războiului Rece a fost să determine o schimbare În atitudinea statelor occidentale În direcția unei intervenții eliberatoare În România. Cauzele eșecului acțiunilor lor ține atît de situația internațională, cît și de dinamica internă a comunității
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
direcția unei intervenții eliberatoare În România. Cauzele eșecului acțiunilor lor ține atît de situația internațională, cît și de dinamica internă a comunității românești din afara granițelor. În aceste condiții, Mircea Eliade spunea că „a face cultură este singura politică pe care exilații o pot duce”, mai ales că intelectualul este considerat de comuniști a fi „inamicul public numărul una pentru că el este singurul care are acces la concepte. Prin urmare, activitatea exilului trebuie analizată bidimensional, din perspectiva scopului general pe care exilații
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
exilații o pot duce”, mai ales că intelectualul este considerat de comuniști a fi „inamicul public numărul una pentru că el este singurul care are acces la concepte. Prin urmare, activitatea exilului trebuie analizată bidimensional, din perspectiva scopului general pe care exilații l-au avut și a situației internaționale și dinamicii ei diacronice. Ca oameni politici, intelectualii din exil apreciau că misiunea lor nu era limitată numai la activism pentru a determina o eliberare a României de regimul comunist, ci privea și
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
momentul revenirii În țară. În al treilea rînd, efortul de a păstra cultura românească, oricît de trunchiată ar fi fost, dar care se putea exprima În libertate, s-a manifestat prin numeroasele publicații apărute În Întreaga lume. Organizațiile pe care exilații le-au inițiat au avut efecte benefice asupra Întăririi solidarității de grup și pentru menținerea unui dialog În limba română. Imposibilitatea prezenței exilaților În mass-media occidentale s-a datorat deopotrivă lipsei de mijloace financiare menite să susțină o campanie publicistică
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
putea exprima În libertate, s-a manifestat prin numeroasele publicații apărute În Întreaga lume. Organizațiile pe care exilații le-au inițiat au avut efecte benefice asupra Întăririi solidarității de grup și pentru menținerea unui dialog În limba română. Imposibilitatea prezenței exilaților În mass-media occidentale s-a datorat deopotrivă lipsei de mijloace financiare menite să susțină o campanie publicistică, dinamicii interne a exilului, mediului intelectual dominat de stînga și, nu În ultimul rînd, talentului individual. Intelectualii români din exil se considerau „angajați
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
o campanie publicistică, dinamicii interne a exilului, mediului intelectual dominat de stînga și, nu În ultimul rînd, talentului individual. Intelectualii români din exil se considerau „angajați” misiunii lor ca fiind singurii În măsură să lupte Împotriva comunismului. Dacă la Început exilații au trăit avînd certitudinea statutului lor provizoriu În străinătate, urarea de „la anul, la București” fiind urarea fiecărui Început de an nou, istoria a dovedit că momentul În care au putut reveni În țară a fost numai după 1989. Gheorghe
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
și deosebirile fiind extrem de interesante și conclusive”. Dar trebuie adăugat că Alexandru Nemoianu se referă, atunci cînd vorbește despre emigranții de la Începutul secolului XX, la cei din provinciile aflate sub stăpînire străină, nu și la cei din România. Oricum, „comportamentul” exilaților din România ocupată de Moscova, care nu erau țărani transilvăneni, bănățeni sau bucovineni, ci oameni educați, care realizau exact situația În care se aflau, nu avea decît Întîmplătoare puncte comune cu emigranții de la Începutul secolului, care nu știau ce Îi
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
străinătate este o plecare definitivă În germene, iar cel care Îl solicită se deosebește de emigrant numai prin faptul că Își tăinuiește intențiile ultime”. Prin urmare, Înainte de 1990, oricine pleca din țară era privit de „organele” comuniste ca un virtual exilat. Iar „subiectul” știa acest lugubru raționament. Emigrația, În asemenea condiții, era Întru cîtva similară cu exilul. Cele două vocabule nu corespundeau Întocmai aceluiași sens deoarece emigrația se transformase, din nefericire, Într-o disperată fugă din țară, Într-o formă de
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
aventurierii, visătorii, cei dornici de Îmbogățire imediată și, nu În ultimul rînd, cei care se simțeau vinovați, ajunși indezirabili. La 15 iulie 1990, Sanda Golopenția constata că „trupe ale securității se zbat să iasă din țară, iar convoaie de foști exilați se Îndreaptă spre ea”. Treptat, au intervenit și inevitabile ori aparente clarificări, dar emigrația În America a continuat să fie privită ca o dezertare, provocatoare de dezechilibre majore, considerate simptome ale unor stări de fapt necunoscute, Însă periculoase. Nici românii
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
culturii românești În străinătate pentru a determina schimbarea regimului politic din România. Astfel, s-a angajat Într-o intensă activitate publicistică În reviste precum East Europe, Kontinent, Preuves, L’Alternative, Les Cahiers de l’Est, Témoignages sau În publicații ale exilaților români cum ar fi Luceafărul, Caete de Dor, Ființa Românească, Ethos, Contrapunct, Dialog, Agora. De asemenea, Monica Lovinescu - folosind pseudonimele Monique Saint-Come sau Claude Pascal - a tradus și cîteva cărți din limba română dintre care A 25-a oră, a
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
una indiferentă și nici strict jurnalieră, este foarte importantă pentru reconstituirea exilului românesc, În general, și pentru evoluția acestuia Într-un interstițiu În care degradarea supraviețuirii În România devenise mai evidentă. Drama emigrantului român, care se confunda cu aceea a exilatului, nu era determinată numaidecît ori În primul rînd de grija zilei de mîine, ci de imposibilitatea și apoi de refuzul de a suporta o servitute ideologică, mistificantă. Între perspectiva de a renunța la propria identitate, agresată permanent și denaturată, și
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
suporta o servitute ideologică, mistificantă. Între perspectiva de a renunța la propria identitate, agresată permanent și denaturată, și aceea de a o relua de la capăt, undeva, departe, unde totul Îi era străin, deci de a-și Însuși o identitate nouă, exilatul român se vedea obligat să accepte și să se zbată chiar pentru a se elibera de „fericirea” sistemului comunist. Părăsirea țării, care nu era o fugă condamnabilă, ci o deznădăjduită evadare, urmată de o bejenie lipsită de orice orizont, era
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
sistemului comunist. Părăsirea țării, care nu era o fugă condamnabilă, ci o deznădăjduită evadare, urmată de o bejenie lipsită de orice orizont, era o formă de protest față de lumea lăsată În urmă. Exilul nu este același lucru cu emigrarea, Întrucît exilatul, În cele mai multe cazuri, nu mai avea dreptul de a se Întoarce În țară, pierdea tot ceea ce agonisise pînă la data plecării și se trezea adeseori condamnat pentru o vină imaginară, nesocotindu-se astfel un drept fundamental al fiecăruia dintre noi
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
citizen În august 1989, deci În anul prăbușirii comunismului În România. Schimbările politice petrecute la București după acel an l-au determinat, așa cum mărturisește el, „să cred că reafirmarea apartenenței la națiunea română este un act necesar”, deoarece ipostaza de exilat devenise caducă. Așa se explică vizitele făcute În România, singur sau Împreună cu familia, pentru a Încerca „să punem În ordine raporturile sentimentale dintre țara «veche» și cea «nouă», identitatea noastră de români-americani cu dragostea de neamul românesc de care ne-
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]