2,319 matches
-
umane și la evoluția spectaculoasă a societății omenești. SUBIECTUL al IIIlea (30 de puncte) Relația dintre două personaje întrun roman studiat, aparținând lui George Călinescu George Călinescu, Enigma Otiliei (relația dintre Felix și Otilia) INTRODUCERE: Personajele romanului realist În lumea ficțională a romanului, „ființele de hârtie“ (Roland Barthes) au, în primul rând, o funcție actanțială, fiind implicate în seria de evenimente ce alcătuiesc acțiunea operei epice. Prezențe dinamice, caracterizate complex, personajele realiste au destine semnificative, întruchipând ipostaze și relații umane diverse
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
propriul destin, pro pria existență în lume. Alegând, pentru ași numi creația, sintagma verbe nebune, poetul accentuează caracterul dinamic și nonutilitar al limbii poezești. Aceasta își creează pro pria realitate, stâlp înflăcărat (metaforă a ascensiunii, prin catharsis, spre ilimitate lumi ficționale), de care cititorul este legat pentru totdeauna. Chiar dacă lectorul nu este numit direct, el apare ca referent logic al persoanei a doua, căreia i se adresează eul liric. Se relie fează astfel triada eul creator - verbele nebune - tuul receptor, exprimând
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
personaje dintro operă epică de analiză psihologică studiată Ioan Slavici, Moara cu noroc (relația dintre Ghiță și Lică) INTRODUCERE: Personajul literar Personajul literar este o instanță narativă prin intermediul căreia scriitorul își exprimă indirect ideile, concepțiile, sentimentele. În nuvelă, aceste „ființe ficționale“ sunt caracterizate complex, au destine semnificative, întruchipând ipostaze și relații umane diverse. În nuvela Moara cu noroc, de exemplu, între personajele create de Ioan Slavici se instituie o rețea de relații de tipul cuplului sau al triunghiului, pe care se
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
plăcere ne îngăduie să ne proiectăm mental sub alte identități, în alt timp istoric, în alte spații, reale sau fantastice. „Trăim atâtea vieți câte cărți citim“, afirma, pe drept cuvânt, scriitorul Mario Vargas Llosa. Cu certitudine, „viețile“ trăite în lumi ficționale, în copilărie și adolescență, dau contur ființei lăuntrice, sporind nemăsurat singurele averi care nu pot fi risipite sau jefuite. În concluzie, se poate afirma că influența lecturilor este covârșitoare, favorizând experiențe complexe de cunoaștere, contribuind la dezvoltarea intelectuală și afectivă
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
și cultă, cititorul se îmbogățește intelectual și afectiv, participând el însuși la efortul „memoriei colective“ de a păstra, întrun prezent perpetuu, tot ceea ce s a cristalizat ca valoare durabilă în lumea de cuvinte a limbii românești. Mai mult chiar, spațiul ficțional al poeziei, al prozei sau dramaturgiei are virtuți modelatoare, fiindcă prilejuiește experiențe de cunoaștere pe care viața concretă nu ni le poate oferi. Citind, putem trăi, odată cu personajele cărții, aven turi uluitoare, putem fi „contemporani“ cu FătFrumos dinLacrimă sau cu
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
dintre cele două personaje Principalul plan narativ are în centru cuplul Ion-Ana, prin intermediul căruia este concretizată tema existenței țărănești în Transilvania începutului de veac XX. Ape lând la „formula realismului modern, dur, necruțător“ (Ov. Crohmălniceanu), Liviu Rebreanu construiește o lume ficțională pusă sub semnul trăirii pătimașe și al fatalității tragice. Conflictele care dinamizează planurile narative sunt de ordin psiho logic, moral, socialeconomic și erotic. Compoziția acestui „romanoglindă“ (N. Mano lescu) urmează legile arhitectonicii clasice, bazate pe principiul simetriei, al circularității și
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
1940) de Nichifor Crainic (deținut, ce-i drept timp de 15 ani la Văcărești și Aiud, în timp ce filosoful Giovanni Gentile a fost ucis pentru simpatiile sale mussoliniene de către partizanii italieni și abandonat pe un câmp). Cunoscând în amănunțime bibliografia literară, ficțională a lui Mircea Eliade, Gabriel Stănescu face dovada lecturii cărților maestrului său, îngăduindu-și interpretări care deși nu sunt neapărat inedite, dau acestei cărți o anume altitudine intelectuală. Referindu-se, în general, la masivul volum de proză scurtă "În curte
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
Eliberare, carismaticul Malraux va fi decorat și numit ministru sub președinția lui De Gaulle. Exponent al conștiinței publice franceze, considerat autor de primă mărime, Malraux nu-și va pierde deprinderea de a oculta realul, de a alimenta repertoriul de ambiguitate ficțională, dovadă stând includerea în "Antimemorii" a unei lungi convorbiri cu Mao Tze Dun, aproape în întregime inventate. S. Damian citează în acest sens cartea celui mai recent biograf al lui Malraux, Oliver Toddled. Rămâne în picioare faptul că Malraux, cel
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
Mirea De la canalul morții la Death Valley. Hronicul unui destin Mărturisim că n-am avut onoarea să-l cunoaștem, în sporadicele noastre colaborări la Radio din anii optzeci, pe George Mirea (n. 1929, satul Măgura, jud. Constanța), autorul acestor Memorii ... "ficționale" (Editura Conphys, Râmnicu Vâlcea, 2008, 393 pagini + facsimile, foto, bibliografie). Prefațatorul Ion Soare pare a fi citit toate cărțile maestrului, inclusiv cele de ficțiune, drept care oferă o analiză cumpănită și mai ales în cunoștință de cauză, recunoscând în autorul lor
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
o recuperare de sine, o "reconfigurare" de care să nu te rușinezi, autorul nu pregetă să-i impute chiar memorialistului Lucian Blaga lirismul și mai ales "duplicitatea" ("Luntrea lui Caron"). Rezistența prin cultură sau neutralitatea i se par autorului Memoriilor ... "ficționale" scuze penibile pentru niște răsfățați ai regimului, ași ai cameleonismului și imposturii, deveniți acum pensionari ai propriei reputații, tip Mircea Dinescu sau Eugen Uricaru. Scrisul lui George Mirea, sub zodia unui realism rece, lucid, fără a neglija resorturile psihologice, are
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
ani peste Atlantic spre a pipăi cu ochii Pacificul și deșertul Nevada. Face o inedită analogie între Cara-su (Valea Neagră), fostă a morții, devenită canalul navigabil Dunăre-Marea Neagră, și Death Valley din Parcul Național South Nevada. Prin aceste Memorii ... "ficționale", George Mirea probează faptul că are conștiința unui luptător, idealul său fiind înainte de toate unul de conținut etic și moral. Încheiem aceste rânduri deloc întâmplător printr-un citat din I. D. Sârbu, de o expresivitate unică, și care ar putea
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
reprezentare aveau, consfințită încă din estetica antică (mimesis), și celelalte genuri. Viața în filigranul existenței sau filtrată, spre înălțimile clarificate ale esențelor, e de găsit în general în literatura tuturor timpurilor, de bună seamă. Romanul "creează" viața, avansînd un "adevăr" ficțional, situat adică în sfera posibilului, ceea ce, tehnic vorbind, asigură impresia verosimilului: acesta este postulatul poeticii din epoca tradițională a genului. "Adevărul" unei unei fraze (de invenție, dar în spirit romanesc), precum: "Marchiza ieși la ora cinci..." va fi simțit de
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
literar (ceea ce poate părea pleonastic își are motivația în aceea că un "romanesc" al vieții de zi cu zi poate fi invocat oricînd, dar atunci ieșim din convenția și raza ficțiunii romanești). Pentru teoreticianul francez, romanescul poate "îmbrăca toate formele ficționale", fiind unul din obiectele majore ale literaturii. Este, de asemenea, unul din "arhetipurile modalizării ficționale", ceea ce înseamnă că însăși invenția literară s-a identificat, cîndva, cu maniera "romanescului". Iată cîteva din particularitățile trecute în paradigma sa de Jean-Marie Schaeffer: a
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
de zi cu zi poate fi invocat oricînd, dar atunci ieșim din convenția și raza ficțiunii romanești). Pentru teoreticianul francez, romanescul poate "îmbrăca toate formele ficționale", fiind unul din obiectele majore ale literaturii. Este, de asemenea, unul din "arhetipurile modalizării ficționale", ceea ce înseamnă că însăși invenția literară s-a identificat, cîndva, cu maniera "romanescului". Iată cîteva din particularitățile trecute în paradigma sa de Jean-Marie Schaeffer: a) Importanța acordată, în înlănțuirea cauzală a diegezei, domeniului afectelor, pasiunilor și sentimentelor, precum și modalităților lor
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
IMATURITĂȚII Liviu Rebreanu tratează, pentru prima oară în romanul românesc, tema procesului interior. Suferința prelungită, vina difuză și transformarea ei în trăirea concretă, vie, a sentimentului culpabilității "fatale" definesc personajele principale ale romanelor Pădurea spînzuraților și Ciuleandra. Diferită în privința spațiilor ficționale, narațiunea rebreniană opune, în aparență, lumea profund străină, fatal terorizantă, a cîmpului de luptă, denotat și delimitat simbolic de stîlpii terifianți ai supliciului prin spînzurare camerei semipenitenciare a sanatoriului privat, unde personajul se află tot în așteptarea unei sentințe, medicale
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
de soare", Apostol resimte forța transcendentă care-l supune. IMAGINARUL SCENIC ÎN ROMANELE HORTENSIEI PAPADAT-BENGESCU A se situa în povestire, prin discurs, a lua pe cont propriu relatarea, descrierea, viziunea într-un cuvînt înseamnă a ocupa un loc în spațiul ficțional, o poziție în avanposturile observației, o încăpere în lumea extensibilă a imaginației. Locuirea, în roman, este a asigura narațiunii o scenă în perfectă depliere, vizuală și caracteristică, metonimică sau simbolică. Pentru unii artiști, scena romanului organizează anticipator lumea întîmplărilor. CASE
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
a discursurilor se opune indeterminării (a-localizării) vocii din off, a instanței omnisciente și noncognoscibile. A se situa în povestire, prin discurs, a lua pe cont propriu relatarea, descrierea, viziunea într-un cuvînt înseamnă a ocupa un loc în spațiul ficțional, o poziție în avanposturile observației, o încăpere în lumea extensibilă a imaginației. Din perspectiva situării, a locuirii universului romanesc, desigur că variantele funcționale, tipice, sînt restrînse. Trei posibilități, și alegem formularea (mai recentă, din volumul eseistic Scrisori către un tînăr
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
schimbare a decorului, implicînd lumea citadină, relativ nou "colonizată" literar, deschide în roman o nouă perspectivă, influențată deopotrivă de tradiția genului și de o sensibilitate modernă la obiect. În țesătura tematică a operei apare, ineluctabil, spațiul locuirii. Pe "întinderea" lumilor ficționale există, ca și în lumea reală, amplasamente și grade diferite de "ocupare"a spațiului: imobile "etalate" în desfășurarea de camere comunicante, săli de primire, saloane, încăperi intime, alcovuri, străzi, locuri publice, muzee, conglomerate citadine. Orașul apare în literatura realistă ca
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
află, opunîndu-i-se, apărarea lui Caragiale, condusă de Maiorescu, în articolul Comediile d-lui I. L. Caragiale. Pentru a disipa o neînțelegere, Maiorescu arunca în aer interpretarea sub specia "actualității" (adică: subiect nedemn, literaricește, imoral etc.), invocînd dimensiunea general-umană eternă, a tipologiei ficționale. Chestiune de estetică, argumente schopenhaueriene. Cu alte cuvinte, "imoralitatea" lumii lui Caragiale (recognoscibilă, fatal "a noastră", zicem astăzi) devine imortalitate, adevăr etern ș.a.m.d. Sub lentila cititorului de peste un secol, lumea lui Caragiale este "actuală" sub impulsul identificator, în
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
articolul despre Creangă (...Țăranul și tîrgovețul), Duiliu Zamfirescu (La moartea lui...), Ionel Teodoreanu, Anatole France, Thomas Hardy etc. O chestiune constantă în meditația lui Ibrăileanu este raportul artă-realitate. Cum acesta se întîmplă a fi de prim ordin în reprezentarea lumii ficționale a romanului, criticul îl va aduce repetat în discuție, cu mult înainte de publicarea eseului din 1926. Pe de altă parte, trebuie să admitem că preocuparea sa este și una motivată de propria concepție estetică. Adept al realismului, pentru care a
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
de artă este reprezentarea (și chiar "voința și reprezentarea") foarte individuală a fiecărui creator." Două direcții ale construcției ficțiunii romanești sînt decelate de critic în amintitul eseu. Este vorba, în fapt, despre două categorii, două moduri de existență a discursului ficțional. Cu justețe, criticul distinge între componenta reprezentabilă a lumii personajelor (în primul rînd), avansînd precaut termenul provizoriu de comportism, și discursul analitic, registrul reflecției, prin excelență ne-reprezentabil. Ceea ce se vede, se aude și, în consecință, compune figurația cvasiteatrală a
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
centralitate. Zahei parcurge de fiecare dată calea spre centrul micii comunități, insolitat și cu aerul că lucrurile îl ignoră, așa cum le ignoră el, orbul. În fapt, pătrunzînd, pînă la a o ocupa, scena acțiunii principale. Narațiunea construiește metodic aceste spații ficționale ale periferiei, adăugînd mereu excepției (naturii outsidere a azilului, închisorii) o legitimare prin care se înfățișează precum o lume de sine stătătoare. De neocolit, caracterul închis (simbolic și concret, carceral) al restrînsului univers provoacă însă, creîndu-i un loc de manifestare
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
a dispărut", "mi s-a topit", "mă doare", "sunt bolnav", "nu există", "eclipsă") și prin forma negativă a cuvintelor: neauzul, nevăzul (Ștefania Mincu). S-a vorbit despre factura barocă a poemului, teatralitatea (plângerea), alternanța stărilor, asumarea unor roluri imaginare, convertirea ficționalului în realitate și a realității în ficțiune. Structurată în două părți și având ca temă centrală limitarea cunoașterii umane, Elegia a zecea exprimă suferința poetului, în lipsa unui organ total care să-i asigure cunoașterea absolută. Eul contemplativ ajunge să se
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
ritualic derulat într-un timp bivalent, sacru și profan, prin metafore spațiale. (Re) citirea nu reprezintă doar o problemă de spațiu, cât una de timp special, circular, cvasi mitic.3 Relația lectură-relectură pare evidență pe plan empiric, pragmatic, pentru că universul ficțional al textului are întotdeauna cel puțin două semnificații: ceea ce este, ceea ce se vede și, pe de altă parte, ceea ce se așteaptă, ceea ce se dorește. Discursul nuanțează dialogul că expresie-conținut prin cauze și efecte, intenții și finalități narative. Între acestea se
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
banda sonoră a începutului de film se aude un tunet 25. Semnalul marchează momentul zero al filmului; așa cum, în teatru, gongul anunță începutul spectacolului. Spectatorul urmează să iasă din timpul realului pentru a intra în condiția de receptor al lumii ficționale. Pe ecran, e întunericul ce învăluie, de obicei, sala de spectacol, la lovitură de gong. Asocierea imagine-sunet (întuneric-tunet) de pe peliculă corespunde momentului întuneric-gong din teatru. Ar fi o sugestie că piesa Le cimetière des voitures e punctul de plecare al
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]