6,379 matches
-
personaj afabil și zîmbitor, care nu uita niciodată să te felicite cu ocazia unei sărbători și la care puteai apela oricînd ca să rezolvi o dandana, cu Încredințarea că el avea să găsească soluția. N-am putut să nu simt un fior cînd am aflat pe lista neagră a inspectorului Fumero și m-am Întrebat dacă trebuia să-l Înștiințez, deși nu-mi imaginam cum, fără a mă amesteca În chestiuni care nu mă priveau. Mai confuz ca niciodată, am intrat În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
s-ar fi lăsat cu vreo două palme și/sau vexațiuni minore, dar s-a nimerit funesta Împrejurare că ieri noaptea umbla prin zonă celebrul inspector Fumero. — Fumero, murmură Fermín, căruia simpla menționare a numelui urmăritorului său Îi produsese un fior. — El Însuși. Precum spuneam, căpetenia siguranței orășenești, abia sosit dintr-o razie triumfală Într-un local ilegal de pariuri și curse de gîndaci amplasat pe strada Vigatans, a fost informat de cele Întîmplate de angoasata mamă a unuia dintre băieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
capete a început să se miște, Pe mine ceea ce mă uimește este faptul că nu se aude nici un strigăt, nici un trăiască, nici un la moarte, un cuvânt de ordine care să exprime ceea ce vor oamenii, numai această tăcere amenințătoare care dă fiori pe șira spinării, Reformați-vă limbajul de film de groază, poate că, la urma urmelor, oamenii sunt doar obosiți de cuvinte, Dacă oamenii obosesc de cuvinte, eu rămân fără slujbă, Nu cred că ați spus pe ziua de azi un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
nimic. Și el trebuie să fie conștient de faptul că pasiunea asta nebunească n-o să dureze mult. Dacă se întoarce acum, putem să ștergem ușor urmele trecutului, și nimeni n-o să afle nimic în această privință. M-a trecut un fior rece pe spinare observând că dna Strickland poate fi preocupată de bârfe, căci pe atunci încă nu știam ce rol important joacă opiniile celorlalți în viața femeilor. Asta aruncă o umbră de nesinceritate asupra emoțiilor lor cele mai profunde. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
făcută cu tânăra lui mireasă) și-i accepta fără nici un fel de uimire priveliștile care trebuie să-i fi părut destul de neobișnuite. Eu, unul, am fost de o sută de ori la Paris și absolut întotdeauna mi-a dat un fior de emoție. Nu pot nici măcar să umblu pe străzile orașului fără a mă simți în pragul unei aventuri. În schimb, Strickland rămânea placid. Privind acum în urmă după atâția ani, cred că era orb față de absolut orice în afară de o anumită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
fi de acord. Îi cunosc pe toți marii dramaturgi și i-aș putea obține și mâine un rol, dar n-aș vrea s-o știu că vine în contact cu tot soiul de oameni. Pretențiile dnei Strickland mi-au dat fiori de gheață. — Mai știi ceva de soțul dumitale? Nu. N-am mai auzit nici un cuvânt. Se prea poate să fi și murit. S-ar putea să-l întâlnesc la Paris. Ai vrea să-ți aduc vești de la el? Șovăi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
părea atât de încurcat. În obrajii ei apăru puțină culoare, apoi fața i se făcu albă ca varul, fantomatică. Simțeam că tot sângele i s-a scurs de pe întreaga suprafață a trupului. Până și mâinile îi păliseră. O străbătu un fior. Tăcerea din atelier păru să capete materialitate, așa că deveni o prezență aproape palpabilă. Eram uluit. — Dirk, adu-l aici pe Strickland. Am să fac tot ce am să pot pentru el. — Scumpa mea! zâmbi el. Vru s-o ia în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
vindece. Era pe jumătate mort de foame.“ „Dar pot câștiga eu bani pentru el.“ „Cum?!“ „Nu știu. Am să găsesc eu o cale.“ În mintea olandezului trecuse atunci un gând îngrozitor care-l făcuse să se scuture ca de un fior. „Cred că trebuie să fii nebună. Nu știu ce ți-a venit!“ Ea dăduse din umeri și-l întrebase: „Ei, acum îmi dai voie să plec?” „Mai zăbovește o secundă.“ Se uitase cu ochii obosiți la atelierul lui pe care-l iubise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pentru suspiciunile care erau nedemne de mine. Și când mă întorceam constatam că ei n-aveau nevoie de mine - nu mă refer la Strickland, căci lui nici nu-i păsa dacă eram sau nu acolo, cât la Blanche. O treceau fiori când voiam s-o sărut. Când în cele din urmă am fost sigur, n-am știut ce să fac. Știam că dacă aș stârni o scenă n-ar face decât să râdă de mine. M-am gândit că dacă-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
mult cu fiecare pas până când ea ajungea să-i simtă răsuflarea fierbinte pe obraji. Și tot mai fugea în tăcere, iar el o urmărea tot fără o vorbă. Și când în cele din urmă o prindea în brațe, oare ce fiori străbăteau inima ei? De spaimă ori de extaz? Blanche Stroeve căzuse pradă poftei sălbatice. Poate că-l mai ura încă pe Strickland, dar îi era foame de el și tot ceea ce alcătuise până atunci viața ei ajunsese să nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
cumpărând doar ce era strict necesar, ca să nu rămână nimic pe a doua zi. Stroeve știa din cercetările întreprinse de poliție că Strickland părăsise casa imediat după cină și faptul că Blanche spălase totul ca de obicei îi dădu un fior de groază. Comportarea ei atât de metodică făcea ca sinuciderea să pară încă și mai premeditată. Stăpânirea ei de sine era înspăimântătoare. Deodată simți un junghi în inimă și genunchii îi slăbiră atât de tare încât era gata să cadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
M-a cuprins o adevărată spaimă. Era cât pe-aci să săvârșesc o crimă îngrozitoare. M-am tras puțin înapoi ca să-l văd mai bine și am dat cu piciorul de cuțitul acela de paletă căzut jos. M-au trecut fiorii. Acum începeam și eu să simt ceva din emoția care-l cuprinsese pe el. Am fost ciudat de impresionat. Parcă deodată aș fi fost transportat într-o lume în care se schimbaseră valorile. Stăteam acolo, pierdut, ca un străin într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
recunoscut din capul locului frumusețea și marea lor originalitate. Acum că am revăzut multe dintre ele și celelalte îmi sunt familiare din reproduceri, sunt uluit că la prima vedere am fost atât de grav dezamăgit. N-am simțit nimic din fiorul acela pe care numai arta ți-l poate da. Impresia pe care mi-au făcut-o tablourile lui Strickland era derutantă și adevărul - pe care mi-l voi reproșa întotdeauna - e că nici prin cap nu mi-a trecut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pustietatea de la castel prora. Pe Îngustul coridor central nu se zărea nimeni, după cum nimeni nu ținea cârma. Corabia părea În perfectă stare, ca și când abia ar fi tras În port, cu marea velă latină Înfășurată frumos pe catarg. Simți cum un fior Îi străbate șira spinării. Era de neînchipuit ca râul Arno să fi fost navigabil, la câteva mile de la vărsare, pentru nave atât de mari. Acea prezență era... ce mai Încoace și-ncolo, era imposibilă. Căută vreun semn care să Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Croce, la călugări, să le cotrobăiască prin hârțoage, adăugă el cu o mutră Înfricoșată. Pe obrajii scobiți ai acelui om, pomeții păreau pe punctul de a sfâșia pielea și de a izbucni În afară, scoțând la iveală oasele craniului. Un fior Îi străbătu lui Dante șira spinării. Proprietarul hanului părea și el tulburat. - Parcă e mort... nu-i așa? Dante Încuviință din cap. Bonifaciu strângea artiști ca să Înfrumusețeze Roma pentru Centesimus. Și prietenul său Giotto se pregătea de plecare. - Dar acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
la hanul Îngerului? Îl Întrebă pe poet, care Încuviință din cap, Întrucât se gândise și el la Însoțitorul mortului. E străin. Nu-i de-ai noștri. Și deja a mai fost ucis unul În preajma lui. Dante se gândi cu un fior la felul În care se exercita justiția În acel oraș. - Poate că n-ar fi rău să Îl ascultăm. Vreau să Îl interoghez. Ai grijă să nu plece. La Priorat, În primele ore ale după-amiezii Probabil că ațipise pentru câtăva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
prea puțin convins. Continua să fixeze masa baloturilor. Dante i se adresă pe un ton Îngrijorat. - În balotul de sus, zise el arătând spre acela În care descoperise prima placă, sunt ascunse niște fâșii suspecte. Ciumă, adăugă el mimând un fior. Va fi ars de Îndată, În afara zidurilor. Voi trimite eu cele necesare, cât mai curând. Să nu te atingi de el În nici un caz, să nu lași pe nimeni să se apropie și să nu spui nimănui ce știi, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pentru siguranță. Mă voi Întoarce repede, cu șeful medicilor de la Santa Maria. Și ai grijă să nu se apropie nimeni: cu ciuma e bine să fim prudenți. Omul se grăbi să Încuviințeze clătinând din cap cu hotărâre, cuprins de un fior. - Iar acum spune-mi cine a depozitat Încărcătura de fetru, adăugă poetul pe un ton imperios. Celălalt se grăbi să se Întoarcă la registrul lui, cu fruntea brobonită de sudoare. - Iată... unul pe nume Fabio dal Pozzo, negustor. E marfă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Îmi sunt obosiți, Însă memoria mea e Încă neatinsă. Știam că trebuiau să fie aici. Le Întinse filele sub ochi. - O copie făcută de mine Însumi, pe când am fost coleg de breaslă cu Bigarelli. Pe ascuns, adăugă el cu un fior, de parcă s-ar fi temut că vechiul maestru se mai putea Încă răzbuna. Dante se aplecă peste desene. Așadar, ceea ce avea sub ochi era proiectul capodoperei lui Frederic, lucrarea despre care povesteau pelerinii Întorși de peste mare, dacă soarta le abătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Al credinței lor. Albul și negrul sutanelor ce se Învârteau În preajmă era oglinda felului tranșant În care ordinul despărțea binele de rău. Nici pe atunci nu reușise niciodată să treacă prin acele locuri fără să fie Încercat de un fior de teamă, când simțea În spate prezența unuia din ei. Iar acea veche neliniște părea să se reînnoiască astăzi, se gândi el oarecum deranjat, Încercând să alunge neplăcuta senzație printr-o ridicare din umeri. Acum nu mai era studentul nesigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
a-și satisface lăcomia. Cât despre dumneata... continuă el, ridicându-și mâna cu inelul Într-un gest de amenințare. Cât despre dumneata, de multă vreme faptele dumitale neliniștesc Sfânta Biserica. Dante se sumeți cât era el de Înalt. Dar un fior Îi străbătuse șira spinării la auzul acelor cuvinte. Trebui să se stăpânească din greu ca să nu privească În jur. Îi reveniră În minte siluetele amenințătoare În alb și negru pe care le văzuse la abație, scrutând ca niște șerpi tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
acela perfect. Mâna asasinului Începuse să lovească În pilaștrii viitorului edificiu, destrămând urzeala proiectului. Însă, dacă scopul asasinului era să curme visul imperialilor, atunci era cu adevărat foarte posibil ca Bonifaciu să se fi aflat Înapoia mâinii sale Însângerate. Un fior Îi străbătu șira spinării. Apoi i se păru că aude niște pași În spate și Întoarse capul. Ceva Întunecat Îl Învălui, orbindu-l. Pentru o clipă, simți un miros acru de mucegai, În timp ce o mână Îi apăsa țesătura peste gură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
că, aflând de masacrul de la Maddalena, se hotărâse să plece, spre a salva ce se mai putea salva din planul său. Ori poate că era În căutarea unei noi victime, pentru a-și desăvârși proiectul, se gândi el cu un fior. Dar unde putea fi? Poate că În chilie avea să găsească vreun indiciu. Mai Împinse o dată În ușă, cu mai multă putere. La a doua izbitură, auzi cum zăvorul cedează și intră. Chilia era cufundată Într-un semiîntuneric abia străbătut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
realitate pentru a ascunde crima. Asta proiectase Arrigo? Să se Încoroneze În acea copie după Castel del Monte, Împodobită cu oglinzi magice care urmau să Îi multiplice la infinit gloria, eternizând-o Într-o extremă repetiție a identicului? Cu un fior, Dante Întrezări nebunia dinapoia acelui plan: Nero pusese să i se clădească un tron care urma mișcarea soarelui. Arrigo ar fi vrut să fie el Însuși soarele, nemișcat În centrul unui planetariu orbitor. Își redeschise ochii și, din nou, strălucirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
grăbea. Savura momentul și locul. Încerca să-l rețină cât mai adânc în memoria sa, în care erau deja destule decoruri de crime și peisaje ale asasinatelor. Era muzeul lui personal, și sunt sigur că, atunci când îl vizita, îi dădea fiori cu nimic mai prejos decât cei ai ucigașilor. Este atât de subțire granița dintre fiară și vânător. Medicul sosește: ce echipă strașnică fac el și judecătorul! Se cunosc din liceu. Se tutuiesc, dar atât de curios încât, uitându-te la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]