1,717 matches
-
Ion Barbu increatul e sinonim cu moartea, înțeleasă ca virtualitate a creației. În Timbru, poetul atribuie capacitatea de a cânta nu numai instrumentelor muzicale, imperfecte, ci și obiectelor, elementelor, spețelor. Totul e să nimerești expresia, tonul potrivit, superb comparate cu foșnetul apelor mării sau cu imnul paradisiac: Ar trebui un cântec încăpător, precum/ Foșnirea mătăsoasă a mărilor cu sare./ Ori lauda grădinii de îngeri, când răsare/ Din coasta bărbătească al Evei trunchi de fum." Cel de-al doilea ciclu, Uvenderode, ar
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
cumplit de ud, lipit de o falie a digului, într-o adâncitură, ascultând-o cum respiră și geme; firește, totul îmi devenise egal, iar la marginea pădurii, unde încercasem mai apoi să mă adăpostesc pe sub copaci, prin tufe, auzisem atâtea foșnete liniștite, indiferente, amestecate în golul tăcerii, încât mă simțeam cuprins parcă într-o uriașă picătură de apă care, ea, gândea și respira pentru noi, așa, ca la început; dar n-aveți grijă, curând voi fi într-o cameră uscată, undeva
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
în golul tăcerii, încât mă simțeam cuprins parcă într-o uriașă picătură de apă care, ea, gândea și respira pentru noi, așa, ca la început; dar n-aveți grijă, curând voi fi într-o cameră uscată, undeva, la căldură, printre foșnetele liniști toare și indiferente ale oamenilor și ale lucrurilor care, ei și ele, vor gândi și vor respira pentru mine. Prin apropiere, pe malul stâng al mlaștinii, se afla casa acoperită de iederă a domnului Sima; pe el îl cunoșteam
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
toți, ca o amibă ascunsă în fiecare dintre noi. După un timp, m-am dus cu Zenobia la pădure - noi nu ne-am despărțit niciodată, vă rog să rețineți amănuntul acesta chiar dacă uneori o să vi se pară altfel - ca să ascultăm foșnetul tufelor și să aflăm vești despre lume; era în zodia bătrânilor îndrăgostiți și i-am văzut plutind pe deasupra noastră pe cei doi bătrâni uriași care, spre toamnă, acoperă cerul; cât au trecut ei, pădurea s-a umplut de gemete și
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
luceau ca două stele triste, dar, într-o noapte, i-am simțit respirația în ceafa mea, o ușoară adiere de aer m-a făcut să-i bănuiesc clătinările capului iar după tremuratul ritmic al crengilor așternute pe jos și după foșnetul veșmântului său de in mi-am dat seama că se afla, cine știe de când, la câțiva centimetri de noi; mai mult ca sigur, clătina din cap și țopăia acolo, ascultând gânguritul Zenobiei; în plus, poate vedea tot ce vedeam noi
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
zbârnâia, izbea în geam, trosnea în varul pereților, îl simțeam pretutindeni, real și perfid. Ca să mă apăr, am început să-mi pendulez capul spre dreapta și spre stânga, era o amenințare, el s-a restrâns, s-a comprimat, a devenit foșnet, din ce în ce mai localizat, o unghie care zgâria ușurel pe dinăuntrul cutiei de carton de pe masă. Atunci mi-am amintit de fluture, am luat Intimitatea și am deschis-o; fluturele a ieșit, era încă viu, încerca să se târască greoi spre un
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
modestie obscură și plană căreia numai rămășițele orgoliului meu mai încercau, din când în când, să i se opună. Pentru mine, Zenobia reprezenta mirificul dezlegat; naivitatea și spaimele ei erau de altă natură : ea tresărea și se speria la orice foșnet, auzea cum se mișcă umbrele pe ziduri. * În Venezuela, membrii unei expediții au descoperit întâm plător o pădure care crește într-o peșteră subterană. Pădurea, formată din copaci foioși, înalți și atât de deși, încât a fost nevoie de topoare
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
păstrându-mă aproape, în punctul fix din care o priveam. Apoi, după o ultimă și grațioasă piruetă, ea mi-a făcut un semn, a ridicat o mână, stânga. Simțeam pe pleoape subțirea fluturare a franjurilor de la mânecă, le auzeam și foșnetul. Am închis ochii... Când i-am deschis, era întuneric. În beznă deslușeam ceva nedefinit și negru. O voce de femeie a șoptit : „Maestre, ai un foc ?...“. Apelativul m-a surprins neplăcut. Mi se părea că cineva vrea să glumească pe
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
se duse pe o cărăruie ce se făcea pe lângă un pârâu. Era o dimineață cu ceață, pe cărăruie era plin de frunze moarte, căzute de pe crengile sălciilor și a altor arbori care umbreau vara malul acelui pârâu. îi plăcea mult foșnetul frunzelor moarte și susurul apei care șerpuia sub o colină domoală. Radu iubea mult toamna: cu liniștea, melancolia și nuanța culorilor ei sobre. îi plăcea să se identifice cu acest anotimp și se considera chiar rupt din peisajul tulbure al
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
au deschis vena cea mare, să se scurgă toate rusaliile. Astfel, Înduminecîndu-se și scîrna-n calendare, zăpada mieilor răcani s-a Întors ca o mîngîiere-n grădină. Și atunci au putut femeile să-și Înghită rănile. Dinspre ananghie s-a auzit un foșnet de numărătoare a bancnotelor mari ― Bărbații l-au auzit ca venind din stînga. Femeile jură și astăzi că el a venit din dreapta. Dar din ambele teorii nu a curs nici o picătură de sînge. Și s-a făcut liniște. Lumina
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
o carte unde un singur cuvînt este scris cu otravă, un cuvînt care ar putea salva omenirea, asemeni graalului poeților, asemeni tuturor Întrebărilor rămase fără răspuns. Astăzi nu, dar mîine trebuie, pentru că nimic nu dispare cu totul: mai există un foșnet, mai tresare un nerv, chiar și-n batista din buzunarul mortului o molie mai poate țese În fibra de in; triumfătoare carnea se retrage Într-un tipar ultim. Prin foșnet și zvîcnet lemnul de brad se strînge-n jurul unui nod
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
trebuie, pentru că nimic nu dispare cu totul: mai există un foșnet, mai tresare un nerv, chiar și-n batista din buzunarul mortului o molie mai poate țese În fibra de in; triumfătoare carnea se retrage Într-un tipar ultim. Prin foșnet și zvîcnet lemnul de brad se strînge-n jurul unui nod. Nimic nu dispare cu totul, chiar și atunci cînd moartea a statornicit totul. La noi În urbe, mai anul trecut, unul care tocmai horcăia și trăgea moartea În piept ca
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
Veșnic, veșnic, veșnic, Rătăciri de-acuma N-or să mă mai cheme - Peste vise bruma, Veșnic, veșnic, veșnic... Singur, singur, singur, Vreme de beție - I-auzi cum mai plouă, Ce melancolie! Singur, singur, singur... Nervi de toamnă E toamnă, e foșnet, e somn... Copacii, pe stradă, oftează; E tuse, e plânset, e gol... Și-i frig, și burează. Amanții, mai bolnavi, mai triști, Pe drumuri fac gesturi ciudate - Iar frunze, de veșnicul somn, Cad grele, udate. Eu stau, și mă duc
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
amanți grădina era plină. Orașul luminat electric Dădea fiori de nebunie - Era o noapte de septembrie, Atât de rece și pustie! Și tot orașul întrista Fanfara militară... Târziu, în noapte, la grădină, Ce tristă operă cânta Fanfara militară. Gol Dă foșnet frunza măruntă, Umbra e rece-n pădurea sonoră - O mirare tăcută, poate cruntă, O amețire de toamnă, de-o horă. Un haos vrea să mă ducă De unic uitând, și de număr - Un foșnet uscat mă usucă, Pe-un arbore
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
operă cânta Fanfara militară. Gol Dă foșnet frunza măruntă, Umbra e rece-n pădurea sonoră - O mirare tăcută, poate cruntă, O amețire de toamnă, de-o horă. Un haos vrea să mă ducă De unic uitând, și de număr - Un foșnet uscat mă usucă, Pe-un arbore plâng ca pe-un umăr. Nocturnă Clar de noapte parfumat, O grădină cu orizontul depărtat... Și în somn, pe banca veche, cugetări se contrazic, Greierul zimțează noaptea, cu nimic. Cum te-am așteptat... Totul
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
am spus că ești frumoasă, Când, în șoaptele pădurii, poate că te-am sărutat Ascultând ecoul rece, înspre toamna friguroasă Ce-aducea-ntîlnirii noastre un adio-ndepărtat? Între ziduri Cum trec pe lângă case mari... cătând pe nu știu cine... O, toamnă-n foșnetul de somn s-adorm șoptind cu tine... Pe strada goală vântul deodată face-un salt, Tăcere e în ganguri și în ogrăzi de-asfalt. Cum totu-i glorios... cu niciodată pace... O, toamnă-n foșnet lung șoptește-mi cum se
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
știu cine... O, toamnă-n foșnetul de somn s-adorm șoptind cu tine... Pe strada goală vântul deodată face-un salt, Tăcere e în ganguri și în ogrăzi de-asfalt. Cum totu-i glorios... cu niciodată pace... O, toamnă-n foșnet lung șoptește-mi cum se tace... O, nu-i nimic, nimic, a fost un vis înalt, Tăcere e în ganguri și în ogrăzi de-asfalt. Frig Sunt lângă un gard rupt, Și vântul bate cu frunze ude - Sunt mai urât
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
peșteră, își înmoaie buzele arse, își șterge genele umflate și dureroase, își simte obraji veștezi. O dor toate mădularele. Soarbe câteva înghițituri de apă, apoi se trage înapoi și se lungește lângă Maria. Închide ochii, ascultă întunericul, vântul de afară, foșnetul copacilor, susurul apei, toate aceste sunete familiare, împreună cu ele vrea să plece în eternitate, în căutarea sufletelor celor trei femei, singurele pe care le-a cunoscut și care au părăsit-o fără să-i ceară părerea, fără să o întrebe
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
și ceilalți se supun și execută Deci, cu această problemă pusă la cale, ne-am aciuat și noi, iarăși, care pe unde putea: unii pe geamblacul sondei, alții iar în scrânciob, curmându-și spinarea în frânghii Iar în tăcerea, cu foșnet de ape și de catran, l-am auzit pe Braiu căscând mai tare decât toți și socotind a nu fi înțeles, decât de noi, cei care divănisem daravera cu Armata noastră mititică, a mormăit, printre căscaturi Zicându-mi: don Căpitan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
drumul prelungit sub verzile umbre și de din vale, încă o dată, făcu semn de adio. Formând ariergarda temporară a perechii de aborigeni, Fata cu grumaz de volute metalice ocolea fiecare copac, mlădiindu-și șoldurile printre trunchiuri. Trezindu-se singur în foșnetul pădurii magice, Profesorul renunță să mai arboreze vreo urmă de orgoliu masculin. Porni, oftând, să reconstituie incomoda traiectorie a întoarcerii, trăgându-se din ram în ram, sprijinindu-se cu bastonul în țesturi de rocă ce-și mai dezgoleau rotunjimile din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
străvezii și tremurătoarele timpane de aramă roșie porunciră atenție. Duruitul melodios se repetă o dată și încă o dată. Răvășite de un nou suflu de sunete, regimentele se desprinseră unele de altele, alunecând precum feliile dintr-un tort multicolor. Picioarele furnicilor-soldați, în foșnete ritmate, se mișcau la distanțe egale, ca tijele dintr-un lan unduitor de grâu. Escadroanele de furnici-lăncieri, încălecate pe pureci-săritori, se revărsară în valuri, după îndemnul impetuosului marș Cu pieptul la hotare. Alte escadroane de furnici, ținând prelungi trestii în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
hârtie, Cade lacrima-n batistă. Norii se adună-n grabă Și invită vântu-n horă. Soarele zâmbește-n barbă, Floarea în genunchi imploră. Suspină doru-n altițe, Mii de ramuri prind a țese Minunate coronițe, Pentru văluri de mirese. Prin livada însorită Foșnetele prind a spune Că-n ograda înverzită Iar se-așteaptă o minune. În arome împletită, Primavara, flori, salcâmii, Toate-mi spun că sunt iubită, De Mântuitorul lumii.
Ce-mi spune prim?vara by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83298_a_84623]
-
fără să-i chem. Bucuria era urmarea faptului că aveam în preajma mea mereu asemenea veghetori și sfătuitori. Teama, însă, era firească...Să nu-i pierd, cine știe din ce cauză... O liniște grea s-a lăsat sub bolțile înalte. Doar foșnetul pergamentelor răsfoite de mine mângâiau pereții ce păreau că poartă vremurile în cârcă. Caut mereu în cliturile din fața mea. După un timp, mă opresc la hrisovul de închinare a mănăstirii Galata la Sfântul Mormânt. Închinarea a fost făcută de Radu
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
așezat la umbra alunului știut. Veverițele se jucau în apropiere, oprindu-se din când în când parcă pentru a mă întreba: „Îți place ori ba?” „Îmi place, frumoaselor. Îmi place cum nici nu vă închipuiți voi” - gândeam eu în timp ce un foșnet neașteptat s-a auzit pe cărarea pe care tocmai venisem. Mi-am întors capul, ușor speriat...În marginea poienii - cu ochii ei aprinși - ședea bătrâna țigancă...Văzând că privesc spre ea, a făcut o plecăciune și s-a apropiat cu
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
putea să însemne: „Stai liniștit, vere. Nu-i bai. Este loc pentru toată lumea”, s-a apucat din nou să cotrobăie prin tufele de zmeură, fără să mă mai bage în seamă. În timp ce eu abia mai răsuflam de frică, un nou foșnet și o chițcăială prin crengile stejarului de lângă mine mi-au atras iarăși atenția, dar și olecuță de spaimă. Privirea mi-a zburat fulgerător spre înalturi. Cele două veverițe - sau poate altele - s-au oprit pe o creangă. Cu ochii ca
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]