1,681 matches
-
pentru elementele cadrului natural, tumultul specific verii stingându-se într-o tăcere din ce în ce mai profundă"92: "Frunze ușoare ce nu mă urăsc/ Și n-or mai iubi niciodată/ Așează-mi-le compresă pe frunte,/ Galbenă doamnă iertată.// Leagă-mi urechile cu foșnet de aripi/ Să uit mecanicul vuiet de zbor/ Și pentru a nu mai căuta să-nțeleg/ Acoperă-mi ochii ușor.// Și lasă ploaia să curgă pe trupul/ Prin care uimirea a trecut ca un plug./ Bandajează-mi rănile naive,/ Doamnă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
bună,/ Rănile prin care credința mi s-a scurs,/ Clipă de clipă, o lună". (Elegie) Zborul, care de data aceasta devine mecanic, fără obiectiv real, capătă o valoare expresivă absolută, în îmbinare cu celelalte simțuri: auditiv ("Leagă-mi urechile cu foșnet de aripi"), vizual, motric ("mecanicul vuiet de zbor"). Promovând un timp al viitorului, poezia Condiție este construită aproape în întregime prin intermediul versului-cuvânt, identificarea cu trecerea timpului realizându-se prin intermediul versurilor: "Sunt/ Asemenea/ Nisipului clepsidrei/ Care/ Poate fi timp/ Numai/ În
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
teamă să nu-mi fie-n preajmă,/ Să nu le ucid?" (De bună voie) sau "Frunze ușoare ce nu mă urăsc/ Și n-or mai iubi niciodată/ Așează-mi-le compresă pe frunte,/ Galbenă doamnă iertată.// Leagă-mi urechile cu foșnet de aripi/ Să uit mecanicul vuiet de zbor/ Și pentru a nu mai căuta să-nțeleg/ Acoperă-mi ochii ușor.// Și lasă ploaia să curgă pe trupul/ Prin care uimirea a trecut ca un plug/ Bandajează-mi rănile naive,/ Doamnă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
privire,/ Și-am așteptat să treacă după amiaza./ Lungi ore întregi în care n-am fost decât trup/ Uitat în mireasma adâncă, asemenea fructului/ fericit că vremea îl coace trecând/ Și-l face dulce și bun putrezirii./ Tăcere-ntreruptă doar de foșnetul aspru al frunzei/ aproape lemnoase de nuc, plutind nesfârșit,/ În timp ce pe cer constelații mișcătoare de păsări/ Sunt înlocuite de stele mirate timid". (Imn) Deconstrucția la Ana Blandiana ia naștere, totuși, prin demolarea universului văratic, blagian, plin de căldura și de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
este foarte greu, cu atât mai mult cu cât fiecare pas duce, de fapt, către moarte: "Atât de puține lucruri mă pricep să fac / Nici piersici ca piersicii,/ Nici struguri ca via,/ Nici măcar nuci/ Ca arborii cu umbră amară/ Și foșnet ușor,/ Un singur lucru știu să fac/ Cu o pricepere extraordinară:/ Știu să mor.// Nu mă laud,/ Știu să mor cum puțini oameni știu -/ Mă învelesc întâi în tăcere,/ Apoi în pustiu/ Și pornesc astfel încet, un pas,/ Încă un
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
încă o dată."( Continuare). De asemenea, tot acum "registrul stilistic se schimbă, vocea lirică fiind acum preocupată de stabilirea unei legături cu divinitatea"139: "E atât de greu să ghiciți?/ După numărul de frunze căzute/ Nu vă dați seama?/ Nici după foșnetul de ziar/ Al morilor?// Nici după aceste pietre,/ Gata să mă urmeze prin văzduh/ Vâjâind?/ Nu bănuiți dup ochii mei/ semănând atât de tare cu Ochiul,/ După mâinile mele atât de asemenea/ Mâinii supreme,/ După gura mea pictată/ de atâtea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
un poem edificator în acest sens, care se pliază perfect pe teoria lansată de Alina-Iuliana Popescu: "Atât de puține lucruri mă pricep să fac/ Nici piersici ca piersicii,/ Nici struguri ca via,/ Nici măcar nuci/ Ca arborii cu umbră amară/ Și foșnet ușor,/ Un singur lucru știu să fac/ Cu o pricepere extraordinară:/ Știu să mor.// Nu mă laud,/ Știu să mor cum puțini oameni știu -/ Mă învelesc întâi în tăcere,/ Apoi în pustiu/ Și pornesc astfel încet, un pas,/ Încă un
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Cu Dumnezeu înfășate, Cu îngenuncherea ochilor Ce nu mai văd, Cu îngenuncherea Auzului ce nu mai aude, în lumile goale, Din ceară făcute. Suflu peste ele și le refac Zână din veșnic leac. 29 decembrie Chiar și mireasma are un foșnet cald, Soarele înveșmântă orice poartă, Cel ce în sine sinea lui și-o poartă Trece prin lume ca fald peste fald De aripi desfăcute ca să ardă, Făclii îngrămădite sub o stea Ce-i cântă numele din zeu în zeu Până în
Poezie by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/8530_a_9855]
-
printre ulucile grădinii ghemuită Într-un sfert de lună. Cu fiecare copac mort frunza e mai singură, ca o fotografie dezlipită din albumul toamnei. Stăm amândoi În noaptea cu inima goală. Numai anticarul ne citește buzele. Florile se uită la foșnetul păsărilor și iarba tremură ca un șold de femeie. Pe sub bărbia cerului trece vântul. Toamna-și șterge pantofii pe obrazul băncii sub care atârnă emoția primei Îmbrățișări. Mi se Întâmplă să fiu calul din Troia, mergând prin tine, filă cu
CONFESIUNI - (din volumul În curs de apariție „ÎN VESTIARUL INIMII). In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by George Baciu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1444]
-
fost făcute de către Radu Zamfirescu. Unul dintre simbolurile sonore folosite este cel al țipătului: oamenii urcă pe versanții văii ca să pună dinamita care, prin explozie, va disloca rocile. Când ajung pe culme, muzica încetează și nu se mai aude decât foșnetul de exterior al vântului și țipătul unui șoim, care sugerează înălțimea, pentru că șoimul este stăpânul său. Când muncitorii încep să coboare, este contrapuns un alt simbol sonor: clipocitul apei care curge nevăzută, undeva la câteva sute de metri mai jos
Documentar şi adevăr. Filmul documentar în dialoguri by Lucian Ionică [Corola-publishinghouse/Science/1413_a_2655]
-
câte ceva din gândurile lui: Pe pământ, orice animal poate să-l îngrozească pe un altul. Or, bieții de noi, nouă ne este frică de toți, dar nimănui nu-i este frică de noi. Totul ne înspăimântă, și cel mai mic foșnet al frunzelor. Ce trist! Să căutăm o cale de-a îndrepta acest lucru. Începură să caute, foarte supărați. În calea lor întâlniră o coțofană, care le spuse: O, bieți iepuri! Încotro mergeți așa supărați? Nimănui nu-i este frică de
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
dumnezeiesc...” (3ăVări), „dor de zbor / aripă întoarsă / spre al tău izvor / candelă albastră...” (Ana) Ceea ce impresionează este subtilitatea poetului de a recrea, în revărsări sinestezice, atmosfera de intimitate a atelierului brâncușian din care-ar putea lipsi, „doar mireasma fânului și foșnetul frunzișului” gorjean, după cum afirma cândva, Geo Bogza. Câtă suplețe-n vocea poetului: „opresc timpul / între două gene / cu una acopăr cerul / cealaltă îmbrățLșează câmpul...” (Ciudat) Realizați mutația creată? Iradiază o seninătate care ne apără de zbuciumul interior. și-n acest
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
pe intervievator la o nouă întrebare: Există vreun comportament pe care nu l-ați caracteriza drept comunicare?", iar răspunsul a fost: "Ei bine, daca nu e nimeni în preajma, ne aflăm în fața bine-cunoscutei interogații: Produce acel maiestuos copac din pădure vreun foșnet dacă nu e nimeni să-l audă? Pentru că o comunicare să aibă loc, trebuie să existe cel putin o altă persoană 106. Trăsătură distinctă a comunicării, intenționalitatea se înscrie în tradiția semioticii, incepand cu Eric Buysens 107, continuând cu Luis
Semiotica limbajului nonverbal în relația părinte adolescent by Livia Durac () [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
-
desprinseră din zidul viu care sprijinea pereții sălii și se repeziră la Constantin bei să-l ajute să înainteze spre stăpânul lor. Ajuns în fața lui Rami Pașa, schiță doar un gest vag, se strâmbă a mare durere. Auzea în spate foșnetul straielor și respirația celor din suita lui, făcând temenele și începu să adreseze celor de față salutul său într-o limbă turcă elegantă. — Mă plec cu tot respectul cuvenit celor mai mari dregători, spunea el, ținându-și capul în sus
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
RAZELE \ ERAU ZECI \ TREMURARĂ ȘI LICĂRIRĂ ÎN TIMPUL ACESTEI MIȘCĂRI. Marin se strecură afară din pat Era o deplasare laterală, o mișcare de rostogolire executată atât de rapid, încât se trezi pe podea înainte de a-și da seama că, în afară de un foșnet ușor al cearșafurilor, ieșise de sub ele fără să facă nici un zgomot. Avu timp să arunce o privire iute spre celălalt pat. Nu percepu decât sunetul unei respirații liniștite. Evident, Riva nu era conștientă de ceea ce se întâmpla. DAR GÂNDUL LA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
ateriză cu aerotaxiul pe o pistă de beton și opri sub un șir de copaci. Marin coborî pe pământ în tăcere. Era greu de crezut că se afla în inima cartierului Pripp. O briză blândă îi mângâia obrajii; se auzea foșnetul ușor al frunzelor arborilor. Pacea acestui peisaj pastoral din proprietatea plină de verdeață punea în evidență o anumită simplitate a vieții Marelui Judecător. Poate că această simplitate era afectată, dar ea îi dădea întotdeauna lui Marin sentimentul \ chiar și astăzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
deplină stăpânire asupra nopții. Aerul înghețat îi ardea plămânii. Dar ea alerga, pe jumătate oarbă, prin întuneric. La capătul drumului se iviră lumini care începură să coboare către ea, șerpuind. Se opri și auzi un zgomot care semăna cu un foșnet de insecte. Luminile creșteau și, îndărătul lor, putu să vadă niște burnusuri uriașe sub care scânteiau roți subțiri de bicicletă. Burnusurile o atinseră în treacăt. Trei lumini roșii se iviră în întuneric în urma ei și pieriră aproape în aceeași clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
-l poate scrijeli pe țărmul unui dor, la marginea pădurii... O ultimă dorință aș avea: o dimineață în care tăcerea să fure roua de pe flori, picioarele să-i simtă mângâierea, singuratatea să fugă în cele patru puncte cardinale, alungată de foșnetul discret al gândului... Vino! Vino, îmbrățișeză-mă iubite, sărută-mă, voi fi din nou a ta! Ca pe-un copac cu ramuri dezmorțite, prinde-mă de mijloc, strâns, ca într-o za! Auzi cum plesnesc mugurii pe ramuri și freamată natura
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
gașca lor, ipocrită, cu ploconeli și lingușeli sau un umil, sub talpa lor batjocoritoare?! Codrule, știu că mă primești oricând, să mă purific în aerul proaspăt și-n apa de izvor, de verdele crud, de triluri, nu sunt străină. În foșnetul sau în liniștea ta, vreau să rămân! În umbra crizei Nimeni nu-și mai asumă nimic; responsabilitățile s-au evaporat în patru vânturi, flutură sărăcia prin cuhnii, dezbinarea a ajuns literă de lege, familii risipite - care, încotro Codrii s-au
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
zilei care urca. Parcă adormise. Micul atelier ar pluti, un veac, câteva clipe, în lumina plină a zilei. Închisese ochii sau, amețită, îi ținuse deschiși. Ora rotundă a amurgului s-o găsească în același loc, încă prinsă de soare... auzea foșnetul filelor, gonite repede, una după alta. Auzeam și noi sau ni se părea. Studenta o privea, din pragul care despărțea cele două camere ale atelierului. O privea, cu cartea despre Cosimo în mână. Amândoi o priveam, fără să știe. Nu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
umerii, retrăgându-se de pe brațe, de pe genunchi. Tălpile reîntâlniră nisipul fierbinte. Ridică privirea spre gura de foc a cerului. Se culcă pe pânza aspră și fierbinte. Vera se afla alături, și soțul și cumnata și prietenul Lucian. Interceptă mișcări scăzute, foșnete, incerte rotiri de brațe. Simți ceva-cineva mângâindu-i umerii, spatele, până la dunga slipului și din nou, sub brațe. Ești ars tot, să te ung... explica Vera, încălecată, în genunchi, cu picioarele depărtate peste mijlocul său, aplecându-se, răsturnând uleiul din
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
aplecat asupra revistelor. — Dacă știam, rămâneam și eu acasă, continua să glumească blondul A.P. — Acasă nu-ți vindecai astenia. Marea îți priește, nimfele destind nervii... — Nepericuloase ! Tot al tău sunt. — Al meu, dar rătăcitor... Pânza se cută iar, cu un foșnet aspru : amicul se foise alături, închizând revista. Nu prea îl amuzau vecinii, se ținea deoparte. „Ce-ar fi să mă ridic, acum, brusc, spre toți ? Să-i întreb : știți că proiectul la care lucrăm va ruina țara, va fi un
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
bluzele lipite de trupurile umede, năclăite, fierte. Un abur greu, în care răbufnesc, ca niște vârtejuri, zgomotele, răgușeala tranzistoarelor, clocotul scăzut al glasurilor, alarma telefoanelor, ușile trântite. Ortansa lipsește primele ore. A.P. se crede favorizat de această absență. Aude, alături, foșnetul mâinilor lui Lucian, care își desface pachetul de mâncare. Aliniază, încă o dată, teancul de profile, secțiunile, detaliile, schemele și tabelul. Un vraf de foi de calc și coli de hârtie milimetrică, desene colorate, note explicative, titluri și subtitluri. Spune-mi
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
prăbuși, dar se va micșora și se va usca. Punct. Punct. Ortansa și-a luat chiriașul pe după umeri, l-a împins afară din cameră. La bucătărie, alămurile au tăcut ; coana mare ar putea să apară în orice clipă ; se aud foșnete și dinspre dormitor, deci Lena sau domnu’ Mitu sunt gata, de asemeni, să intre în scenă. Dar Ortansa nu pare preocupată de mișcările ce se produc în culise, ci în ea însăși. A acumulat discret, a luat în posesie și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
urmă auzi glasul Ilonei, aproape de pat, într-o amestecătură de românește cu ungurește: ― Bolnav, nu vezi?... Du-te la doctor... Stau eu lângă el, n-ai grijă... Răspunsul ordonanței nu-l pricepu, dar în curând auzi scârțâitul ușii și un foșnet domol. Atunci se gîndi: "Te pomenești că sunt bolnav și..." Gândul i se curmă, neisprăvit, și pe frunte simți o mână ușoară, puțin rece și aspră. Sub atingerea aceasta, clocotul minții se mulcomi repede, ca sub puterea unui farmec, și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]