1,800 matches
-
n-o să mai joace nicicând. Că vremea lui s-a sfârșit și că la capătul drumului nu sunt alți lauri, nu e altă ieșire decât aceasta: banală, ridicolă, prăfuită. Trage linie și din toate socotelile, n-a mai rămas decât freamătul jocului. Iubirile din tinerețe, pe care și le amintește, cum zice regizorul, cu patimă virilă, s-au pierdut în fața scenei pe care Actorul n-a vrut "s-o lase"... "Lasă scena" i-a spus cea mai cea dintre cele mai
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
semnată de Egisto Macchi, peliculă premiată la Cannes 1977 cu Palme D'or). Lipsit de muzică singura secvență, "muzicală" este cea a bâlciului filmul e copleșit de o tăcere ce nu-i liniște de fapt, ci mult zgomot interior, mult freamăt sufletesc grefat pe natură: se aude, parcă, până și căderea fulgilor de nea, se aude asfințitul soarelui, se aude vântul care încearcă să înece în praf și zăpada pasiunile puternice ale oamenilor, timpanul ne e spart de ecoul tropotelor de
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
pragmatismul politic al gazetarului dublat de filosoful-poet este doar un vis. Un vis a ceea ce a fost o conștiință individuală superioară cu acces direct la ideea abstractă a frumuseții. A totalitătii, a universalitătii fluxului vital. Actor de primă mărime în "freamătul vieții naționale", Eminescu era în vara anului 1883 doar un poet de geniu. La fel de interesant și poate cel mai original ni se pare ultimul capitol "Detractorii: adevar și mistificare", în paginile căruia dr. Nica reactivează figura preotului ardelean Grama, figura
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
sînul apelor. Scriitorul insistă asupra momentului de desprindere lăuntrică din încleștarea fără nume cu destinul. Prag în sine, pe care orbul îl percepe difuz, ca pe o nelămurită pace, stare beatifică de senzații cunoscute (atingerea vîntului în preajma apei, mirosul și freamătul bălții, perceperea emoționată a respirației apei, în cercuri tăcute): "Boarea lină a lacului, plescăitul apelor, izul de baltă, tremurul sforii cu nada în capătul cufundat îl umpleau de dor și nefericire. Amintiri pline de viață dunăreană îl potopeau." Orb fiind
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
și căldura sentimentului, acel lirism învăluitor despre care am mai vorbit, acuarelele, dimpotrivă, se relevă printr-o atmosferă irizată, cu transparențe prețioase și moliciuni catifelate, în ambianța cărora culorile se întrepătrund fluide și se topesc unele într altele, într-un freamăt cromatic, sugerând inefabile stări de spirit, de reverie și candori, de încântări și duioșii, ―cu neașteptate siluete care apar, fantastice, într-un fel de negură a povestirilor sadoveniene. În asemenea plăsmuiri, natura pare cuprinsă de o somnolență molatică și visătoare
Claudiu Paradais by MIHAI CĂMĂRUŢ () [Corola-publishinghouse/Science/1681_a_2948]
-
a crea imagini a fost una din pasiunile scrisului artist al lui N. Iorga, inclusiv în pagina cărților sale de istorie, unde vrea mereu să învie trecutul din câteva date cronicărești sau izvodite din documente, să ofere "icoane" desprinse din freamătul petrecerii lumii, aici stând farmecul să-i spunem "vizionar" al expresivității acestui prodigios ciclop al bibliotecilor. Creangă a reprezentat un argument în acest efort, atât prin verificarea unei ideologii construite din fiori naționali, cât și în pasiunea de a șlefui
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
în anonimat, în spațiul inaccesibil privirilor străine, al forurului său intim, ci, cu regularitate, și-o oferă, fără false reticiențe și pudori mimate, spre contemplare unui public mai mult sau mai puțin întâmplător. Nici chiar momentele rare de altminteri când freamătul lăuntric se desfășoară, aparent, în cea mai deplină solitudine, nu fac excepție 120. Astfel, personajul lui Holban trăiește autentic toate momentele pe care le experimentează în prezența sau abesența martorilor. Mariana Vartic cita un fragment sugestiv, în acest sens, din
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
a stins din viață la 1 iulie 1891, lăsând în urmă o vastă activitate. 13 CAPITOLUL II Mihail Kogălniceanu și independența României în istoriografia românească până la primul război mondial Lupta pentru neatârnare a fost în întreaga istorie a românilor, un freamăt și un catatlizator al spiritualității diferitelor epoci, al conștinței maselor populare. Marile momente ale istoriei noastre naționale consemnează acest adevăr, cu forța de convingere a exemplelor care, n-au încetat să strălucească și astăzi cu vgoare a semnificației lor patriotice
MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3012]
-
porneai în mersul piticului până la baie ca să aduci un pahar cu apă gradatului, ori erai pus să pălmuiești un coleg mai solid din ciclul doi, ca să se lase apoi cu bătaie în toată regula etc. Era un zumzet și un freamăt de mai mare dragul. Apoi îți primeai, meritat, scrisoarea sau scrisorile, care erau, în cea mai mare parte, citite în avans fie de ofițerul de contrainformații, fie de gradații de la companie, ca să se amuze pe seama intimității tale (Mărturie a răcanului
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
cu un surîs/ el tremura-n oglindă” A tremura, a vibra Înseamnă a continua să acționezi, Înseamnă a te opune mortificării, a persista să vibrezi Înseamnă a ocupa din ce În ce mai multă durată, este o expansiune, unduirea și murmurul fiindu-le complementare, freamătul, o altă imagine poetică romantică, fluturarea, această vibrație acest tremur este o temă muzicală, care se repetă, este un nerv care suspendă timpul și spațiul, care face substanța să nu mai fie Încremenită În sine, care dă un impuls electric
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
a stins din viață la 1 iulie 1891, lăsând în urmă o vastă activitate. 13 CAPITOLUL II Mihail Kogălniceanu și independența României în istoriografia românească până la primul război mondial Lupta pentru neatârnare a fost în întreaga istorie a românilor, un freamăt și un catatlizator al spiritualității diferitelor epoci, al conștinței maselor populare. Marile momente ale istoriei noastre naționale consemnează acest adevăr, cu forța de convingere a exemplelor care, n-au încetat să strălucească și astăzi cu vgoare a semnificației lor patriotice
MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3034]
-
s-ar auzi nicăieri. Din lumea întreagă, și din întâmplările și nenorocirile fără de sfârșit ale viețuitoarelor niciun vestigiu nu va dăinui; doar o tăcere goală și o liniște preaînalta.301 Scriitorul surprinde sunetele în momentul stingerii: cântecul păsărilor, mugetul animalelor, freamătul vietăților constituie indicii ale vitalității ce se estompează. În timp ce se instaurează stăpânirea liniștii, spațiul terestru se reduce la trăsături esențiale. Sunetele ce dispar păstrează amintirea unui trecut mitic, anterior vremurilor și pierdut pentru totdeauna. Golul lăsat de ele devine astfel
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
tainic al renașterii din ritmicitatea ciclica a naturii ce se regenerează, motivul vântului introduce, la fel ca în unele contexte leopardiene, imagini auditive (vocile-ngropate). Momentul tainic este o poartă ce permite alunecarea spre o dimensiune telurica, primordială, mitică: și-un freamăt cuprinde străvechile ape (idem).350 Viziunile celor doi poeți se apropie așadar prin faptul că motivul amintit, secondat, întâi la Leopardi, apoi la Quasimodo, de imagini acustice marchează revenirea naturii la viață. La Quasimodo se constată absența vântului ce tensionează
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
atunci când la pământ m-arunc / și urlu în înalturi numele tăcerii (Nicicând te-nvinse noapte-așa senina). Versurile amintesc de cuvintele prin care Leopardi descria propria suferință în Seara zilei de sărbătoare: și-n țărâna / m-arunc, si strig, si freamăt (vv. 22-23).374 Strigatul, intrebarea și căutarea neîncetata constituie unică soluție în fața misterului ce refuză să se comunice: pășesc îngeri / muți cu mine. Omului singur îi rămâne puterea de a cerceta și de a încerca să înțeleagă și cunoască: Ce
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
în profunzime, suflet. Paralizia aproape completă a sensibilității, pe care o impun moderniștii, este reconsiderată, astfel, de către Ana Blandiana, printr-o încercare de fuziune a exteriorului cu interiorul, a obiectului cu subiectul, a intelectului cu sufletul, a materiei cu spiritul. Freamătul generat de evidenta incompatibilitate dihotomică dintre opera și biografia autoarei devine permanenta căutare de sine din tematologia creației autoarei. Această criza identitară, specifică generației șaizeciste, poate fi rezolvată, astfel, printr-o transpunere personală a realității exterioare într-una interioară, precum și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
conținând, în profunzime, suflet. Paralizia aproape completă a sensibilității, pe care o impun moderniștii, este reconsiderată de Ana Blandiana, printr-o încercare de fuziune a exteriorului cu interiorul, a obiectului cu subiectul, a intelectului cu sufletul, a materiei cu spiritul. Freamătul generat de evidenta incompatibilitate dihotomică, atât din opera, cât și din biografia autoarei, devine permanenta căutare de sine din tematica creației autoarei. Dispusă între segmentele timpului ireversibil, biografia autoarei, ea însăși o permanentă căutare de sine, redevine, astfel, prelungirea operei
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
prealabilă trecere a acestora prin filtrul intimului, al personalului. Poezia acesteia este scrijelită, cu unghia, pe pereții sufletului, poeta definind, în oglindă, o altă estetică a urâtului, văzută dinspre interior, către exterior. Totul este inversat și, de aici, realitatea însăși: freamătul interior se poate răsfrânge către cel exterior, contopindu-se cu acesta, șlefuindu-l sau ascunzându-se de el, dar niciodată acceptându-l. Ana Blandiana nu încearcă, însă, nicio secundă, să renege realitatea exterioară, obiectivă, ci, dimpotrivă, încearcă să o schimbe
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
tăcere, iar tăcerea, consolare. Acel du-te vino, inițial, de recreare a unei realități moarte, prin prisma nemuritorului foșnet interior, capătă o întorsătură de 180 de grade și devine repaus, devine acceptare. Dacă primele volume ale scriitoarei sunt pline de freamăt, dar și de bucurie, de dorință de luptă, ele stând, fără îndoială, sub semnul identificării poetului cu viața semenilor, realitatea interioară a Anei Blandiana regăsind suficiente resurse de luptă contra celei exterioare, care nu este, pare-se, chiar atât de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ideea/ Să visez în limba mea.// Singura din limbi pe care/ O murmur în somn și-n gând,/ Răscolită declinare/ Între leagăn și mormânt". (Morfologia). Morfologia vieții de poet este scrisul, iar morfologia Anei Blandiana, mai mult decât atât, este freamătul. Permanentul freamăt între viață și moarte, între leagăn și mormânt, care poate fi anulat doar prin trasarea "unui cerc protector în jurul lucrurilor care contează, ca soluție împotriva durerii și a sufletului fiind promovată uitarea, îndepărtarea de trecut"137: "Orice urmă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
visez în limba mea.// Singura din limbi pe care/ O murmur în somn și-n gând,/ Răscolită declinare/ Între leagăn și mormânt". (Morfologia). Morfologia vieții de poet este scrisul, iar morfologia Anei Blandiana, mai mult decât atât, este freamătul. Permanentul freamăt între viață și moarte, între leagăn și mormânt, care poate fi anulat doar prin trasarea "unui cerc protector în jurul lucrurilor care contează, ca soluție împotriva durerii și a sufletului fiind promovată uitarea, îndepărtarea de trecut"137: "Orice urmă-i o
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
gravului, spre deosebire de Ana Blandiana, care adoptă o retorică a extazului, a bucuriei reîntoarcerii și regăsirii timpului pierdut al copilăriei, singurul timp autentic și demn de a fi readus în prezent. Astfel volumele de debut ale Anei Blandiana, sunt pline de freamăt, dar și de bucurie, de dorință de luptă, ele stând, fără îndoială, sub semnul identificării poetului cu viața semenilor, realitatea interioară a Anei Blandiana regăsind suficiente resurse de luptă contra celei exterioare, care nu este, pare-se, nici chiar atât
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
îmbogățește cu imensa invenție poetică, adesea dublată de o densă reflecție teoretică, a scriitorilor veniți din alte zări, care mînuiesc o franceză infuzată cu mii de voci perceptibile la nivelul vocabularului sau al sintaxei, sau doar presimțite în acest alt freamăt lingvistic. Ceea ce scriitori precum Khatibi, Kundera, Makine, Popescu, Ben Jelloun, Laferrière și atîția alții propun îmbracă veșminte paradoxale în dorința de a regăsi totodată identitatea și diferența, dar o identitate atît de pură, atît de strălucitoare, încît ne obligă să
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
ambiția rescrierilor sale mitice se confundă cu ambiția și funcția literaturii: Astfel, funcția socială am putea spune chiar biologică a scriitorilor și a tuturor artiștilor creatori este ușor de definit. Ambiția lor țintește către îmbogățirea sau cel puțin modificarea acelui "freamăt mitologic", a acelei băi de imagini în care trăiesc contemporanii lor și care este oxigenul sufletului. (Tournier,1979) Gilbert Durand merge încă și mai departe, afirmînd că "Literatura, și îndeosebi povestirea romanescă, sunt un departament al mitului." (Durand, 1961) În
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Urmând traseul impus de ciclul biologic, pictorul prezintă condiția nubilă, cea a unei sexualități coapte la confiniile cu invocarea ei concupiscentă, materializată senzual, și cea a declinului fizic, tablou purtător al unui reflex alegorizant. Virginitatea sau pubertatea traversată de un freamăt anxios, maturitatea sexuală destinată lucrativei meserii ignobile și bătrânețea, ca stație terminus în proximitatea descompunerii, a decrepitudinii, a morții. Sugestia unei cronologii transformă tabloul nu atât în prezentarea unor arhetipuri, cât în tabloul unei metamorfoze. Femeia parcurge aceste trei ipostaze
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
pentru flori va reveni cu o forță impresionantă după 1901, le va picta însă în mănunchiuri, în vase, adesea aparținând olăriei tradiționale, fără fastul și stilizarea din aceste panouri decorative, urmărind nu arabescul lor de tapiserie orientală, ci vibrația tonurilor, freamătul luminii, tensiunea aproape nevrotică a exploziei cromatice. Femeia apare într-o ipostază artificială în Panourile decorative, asemenea unei măști frumoase, la rândul ei o caligramă, cu trupul închis în cochilia fastuoasă a unor rochii prețioase. Florile țes un arabesc în jurul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]