KorAP: Find »[drukola/base=fund & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...54 55 56 ...628 >

15,687 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229

Brandy am stat împreună. Ziua curcanului înghețat după ce-am așteptat toată vara să mă întrebe cineva ce am pățit la față și când i-am spus totul lui Brandy. Brandy, când m-a așezat pe scaunul păstrând încă căldura fundului ei și-a încuiat ușa logopedei, atunci, pentru prima dată, ea mi-a dat un nume din viitorul meu. Mi-a spus Daisy St. Patience și nici n-a vrut să știe cu ce nume am intrat pe ușă. Eram

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
nasului și-și arcuiește sprâncenele desenate cu creionul dermatograf. Ridic din umeri. Cobor să-mi eliberez încărcătura drăgăstoasă. Chiar și cu portbagajul deschis, Manus nu se mișcă. Genunchii îi sunt lipiți de coate, mâinile strânse peste față, picioarele strecurate sub fund; Manus ar putea fi un fetus în uniformă de camuflaj. De jur-împrejurul lui, nu observasem. Am fost într-un stres uriaș în noaptea asta, așa că iertați-mă dacă n-am observat încă de la Evie de acasă, dar de jur-împrejurul lui Manus scânteiază

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
Prea lat, poate? — N-aș suporta să creadă că nu-s decât un hăndrălău prostănac, asta-i tot, zicea Manus. Părea, înțelegi, prea gay? Poponarii voiau doar bărbați care se comportă ca heterosexualii. — Nu vreau să mă vadă ca un fund mare și pasiv, zicea Manus. Nu că mi-aș dat imediat pantalonii jos și l-aș lăsa pe orice tip să mi-o vâre. Manus lăsa un inel de păr ras și celule de piele bronzată și moartă de jur-împrejurul căzii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
etaj avansează în jos pe tapetul din hol, și oaspeții de nuntă se îngrămădesc să-și ia înapoi pachetele și gențile, toți îndreptându-se afară cu cadourile de nuntă, argintăria și cristalurile. Din cămară auzi sunetul ăla de plesnit la fund. Liniște! țipă Evie. Înapoi spre Brandy, Evie zice: Așa că poate-o să stau câțiva ani la închisoare, da’ tu o s-ajungi cu mult înaintea mea în iad! Auzi arma încărcându-se. Focul avansează pe pereți în jos. — O, Doamne, da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805

din colț în colț de țară să cerceteze piața, să lămurească pe cîte un crîșmar că face, nu doar o afacere, ci chiar un act de civilizație comandînd doar șampanie Mott, asculta inepțiile angrosiștilor, scîncetele nevestelor de negustori din cine știe ce fund de Moldovă ori Oltenie, și asta era o cale pentru a mai scăpa de o ladă, inspectînd pivnițele umede, beciurile năruite, unde, eventual, s-ar putea face un depozit pentru zile negre, vorbea, mințea, și nu mințea, fiind întotdeauna nerușinat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
încetișor pe speteaza scaunului. Respiră adînc, pînă cînd simți că-l ustură gîtul. Își plimbă mîna peste obraz, era cam nebărbierit. În primele săptămîni cînd se aștepta să fie chemat se rădea pînă la sînge, avea un obraz ca un fund de copil, după cum spunea George Stan, care se uita atît de insistent la el, încît îl făcea să se împiedice pe drum drept. În ultima vreme nu mai avusese atîta grijă, iar George Stan se plictisise și el să-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
stea deoparte, o să-l pună pe ticăitul și zgripțorul ăsta de Leonard să caute bine în portofel pînă o să găsească toți banii trebuincioși, să-l impresioneze pe patron, un buzoian negru și în albul ochilor, și să-l cheme din fundul pămîntului pe Cristian Vasile. Oricum ar fi fost viața în Serviciu, un chef zdravăn era sănătate curată. Numai Bîlbîie nu știa asta, trăia ca un șoricel, pîș-pîș, cranț-cranț, nevăzut, ciulit, tot atît de mare sau de mic cît umbra sa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
a înfundat pînă la osie în lutul galben, mocirlos în acel sfîrșit de aprilie. N-a spus nimănui că a ales cu mîna lui cea mai grea dintre căruțele Cramei, întărită cu șină de fier, cu scîndură de stejar pe fund. Și nici că asemenea șanțuri, care se pot găsi la aeroporturile aflate în zone umede, adusese de la București cîteva fotografii pentru documentare, le luase de la Aeroclubul din Băneasa, șanțurile cu pricina nu trebuie să fie mai late de trei centimetri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
principal Mustăcioară la cursul anual de pregătire. Pentru a se afla în preajma lor trebuia să facă o nouă vizită, după cinci ani de absență, domnișoarei K.F., iar pentru informații trebuia să dea peste Leonard Bîlbîie, să-l scoată și din fundul pămîntului. El era singurul care-l putea ajuta, pentru că era singurul care-l putea înțelege. Nu se putea adresa superiorilor din Comana ori, asta era și mai greu, prefecturii din Oraș pentru a cere date despre cei doi ofițeri în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
în prevederea sa. Nu mai avea încotro, băut-nebăut, soldatul, neamț, austriac, bulgar, orice-o fi, tot își va da seama despre ce este vorba cînd o să-l audă pe cel din barcă ori cînd o să audă numai tîrșîitul lotcii pe fundul nisipos al Dunării, cînd va acosta. Și, în vreme de război, orice soldat, chiar și unul mai hăbăuc, unul care umblă noaptea pe malul Dunării ca să-și răcorească țeasta aprinsă de băutură, tot știe ce are de făcut cînd se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
devine de nevăzut, ca tot ce-l înconjoară, a mormăit ceva, "vin" ori "sînt aici", barcagiul l-a auzit și s-a liniștit. A coborît la apă și s-a spălat îndelung, simțea întrebarea celuilalt, după ce s-a așezat pe fundul bărcii. A zis: "A trebuit să omor un Hanț". Barcagiul a fluierat încetișor a admirație, "ești tare, Îngere, eu să fi fost în locul tău făceam pe mine". Atunci, prima dată cînd a omorît un om, un dușman, dar un om

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
tare și de noduros, încît va sparge multe capete. Acum era moale ca lutul, un Golem neînsuflețit, dar ar fi fost îndeajuns să sufle cineva peste el puțin din duhul puterii doar o clipă, atunci Golemul va răsturna lumea cu fundul în sus. Guvernul simțea că îi fierbe cazanul sub picioare și pentru că nu vor să se dea jos de pe el, să lase aburii să se împrăștie, măcar pentru o vreme, vor să-l ferece, să-l țină strîns cu lăcate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
și de aceea se vor opri acolo, la prima inspecție. Nu vor face adjutanți din ei, dar vor putea face orice altceva. Orice. "Și, după numărătoare, după recensămîntul ăsta, ce urmează, domnule colonel?" Aici Artur Stavri scoase un "ooo" din fundul gîtului, de parcă ar fi fost uimit de ignoranța lui Radul Popianu. Încălcînd regula, Stoicescu era mai mare în grad și nu-i ceruse permisiunea să-l întrerupă, rotofeiul Stavri se apucă să-i explice, agitîndu-și brațele, descriind volute cu degetele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
lui Caraiman la București. Totul, sau aproape totul, fusese aranjat. Semăna foarte mult cu turneul fulger al unei celebre soprane, pitoresc, eficiență, pompă. Nici o picătură de sînge, cîteva butoaie de benzină pentru avionul personal care întîi va ateriza în acel fund de țară, Vladia parcă, unde Caraiman va fi atins la cea mai sensibilă coardă a sufletului său orgoliul. I se va arăta că nu e chemat să domnească peste o țară în dezordine, într-o "democrație" aiurită, în Balcani (!), unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
care scrîșnește din frîne, indivizii din Vulturul Alb au o fixație, să silească lumea întreagă în recunoașterea ordinii lor, dreptății lor, jocului lor. Cum s-ar spune, toată lumea să călărească pe cozi de mătură și să facă și bătături pe fund!" Și caii, caii adevărați?", întrebă Mihail sincer interesat, fără urmă de glumă. "Ah, caii, caii adevărați nici nu mai există, de vreme ce locul le-a fost luat de cozile de mătură. Iar, dacă din întîmplare le va ieși unul în cale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283

ar putea rezulta o altă morală, care ne‑ar putea sugera o Înțelepciune paremiologică, și anume că e periculos să te apleci peste găunoșenia altuia, dintr‑o pornire deșartă, cum că‑n el ți‑ai putea reflecta chipul ca‑n fundul unei fântâni, căci asta este tot deșertăciune. Deșertăciunea deșertăciunilor. SLAVĂ CELUI MORT PENTRU PATRIE CÎND În zorii acelei dimineți de aprilie - era ziua stabilită prin decretul Împăratului pentru execuția sa - străjerii intrară În celulă, tânărul Esterhazy stătea Îngenuncheat cu mâinile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205

iar picioarele să nu-i mai tremure, înainte să se ridice și să plece în căutarea dușmanului sau. Lumea părea să-și fi regăsit pacea. În înaltul cerului, stelele străluceau în continuare, dar lumină lor nu reușea să pătrundă până în fundul râpei și nici cel mai slab geamăt nu-i dădea de înțeles că agresorul ar mai fi în viață. Cand se liniști de tot, băiatul caută o mică ramură uscată, o curată cu dinții de coaja, o rupse în două

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
de niște ierburi uscate, iar această crescu, luminând un spațiu larg împrejur. Smulse încă un pumn de ierburi, le dădu foc și aștepta până formară o minge de flăcări căreia îi dădu drumul în gol. Această căzu, învârtindu-se, până în fundul râpei, aflat la șase sau șapte metri mai jos, si, în minutul în care continuă să ardă, Tapú Tetuanúi reuși să distingă figură însângerata a uriașului, care părea o păpușă de cârpa strivita de pământ. Nici macar nu se mișcă, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
scoase un nou urlet sfâșietor, apoi căzu iarăși în inconștiență. Tapú Tetuanúi era absolut convins că de-acum nu-l mai poate urmări, așa că aruncă ghioaga și, inca tremurând, porni grăbit înapoi spre casă. Găsi cu greu un drum prin fundul râpei, luminându-l cu noi torțe, pe care și le făcea pe masura ce se consumau cele vechi. Odată ajuns pe nisipul plajei, credea că-și recăpătase stăpânirea de sine, însă când, de după o stâncă, apăru în fața lui golful Povai, în toată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
grozavă expediție care s-a organizat vreodată, iar noi vom lua parte la ea! Aproape că nu-mi vine să cred. Nici mie! recunoscu Vetéa Pitó. Dar adevărul este că am riscat mult. Dacă ieșea prost, stăteam trei luni cu fundul plin de vânătăi. —Așa este, răspunse Tapú Tetuanúi. Dar îți dai seama cum ar fi fost să reconstruim satul, să fabricăm cârlige de undita sau să pescuim în laguna, știind că Miti Matái se află iarăși în Al Cincilea Cerc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
adâncime. La numai o jumatate de milă de coastă, abisul oceanului contrasta cu apele transparente ale lagunei, ceea ce le dădea senzația că se aruncaseră în zbor de pe o stâncă înaltă, iar acum, sub ei, se află un spațiu gol, fără fund. Mare, mare și iarăși mare. Și după aceea, mare. Și-apoi din nou mare, care se termină acolo unde începea iarăși marea. Mii de mile de mare, deasupra căreia o fragilă ambarcațiune, cusuta dintr-o mie de bucăți de lemn

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
si asta era și principala ei menire - reprezenta toaletă tuturor, cea mai practică și mai comoda cu putință; cine voia să-și facă nevoile nu trebuia decât să sară pe plasă, să se prindă de ea și să-și potrivească fundul în unul din ochiurile pătrate, cu latura de circa douăzeci de centimetri. După ce terminau, măi coborau cam un metru și lăsau că apa mării să-i spele. Dacă era foarte cald, puteau chiar să facă o mică baie, fără să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
de la tribord, cu chipul resemnat al celui care îndeplinește o sarcină neplăcută. În niște carene construite cu mijloace atât de rudimentare pătrundea, desigur, destulă apă, oricât de temeinic ar fi fost călăfătuite, de aceea erau construite în așa fel încât fundul lor să coboare dinspre capete spre centru, unde se află tot timpul un „aruncător“, care scotea apă cu un fel de pantof mare de lemn cu coada. Era o muncă banală și plictisitoare, dar care trebuia făcută, daca voiau să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
planetă, coșmarul navigatorilor din Pacific, care preferau să înfrunte cel mai teribil ciclon decât să întâlnească fiara cu o mie de dinți precum cutițele. Era acolo, învârtindu-se încet în jurul fragilei ambarcațiuni, pe care ar fi putut-o trimite pe fundul oceanului dintr-o singură lovitură, încercând să-și dea seama dacă este vorba despre o simplă bucată de lemn fără nici o valoare sau ea conține vreo ființă vie, pe care ar putea-o devora. Nici un suflet nu se mișcă pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
totuși de azi înainte... Aveți vreo întrebare? Obezul și mereu transpiratul Oripo ridică mâna, iar vocea lui tremura ușor atunci cand întreba: Pe mine mă consideri puternic sau slab? Întotdeauna ai fost puternic, răspunse Navigatorul-Căpitan, zâmbind ușor. Dar dacă-ți înfigi fundul tău ăla mare între scânduri, n-o să te mai poată scoate nimeni de acolo, așacă cel mai bun lucru pe care poți să-l faci este să pescuiești și să încerci să-ți amintești cât mai multe despre Infinitul Ocean

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]