1,639 matches
-
Vibrau scântei de vis... noian de negru; Carbonizat, amorul fumega - Parfum de pene arse, și ploua... Negru, numai noian de negru... Nevroză Afară ninge prăpădind, Iubita cântă la clavir, - Și târgul stă întunecat, De parcă ninge-n cimitir. Iubita cîntă-un marș funebru, Iar eu nedumerit mă mir: De ce să cînte-un marș funebru... Și ninge ca-ntr-un cimitir. Ea plânge și-a căzut pe clape, Și geme greu ca în delir... În dezacord clavirul moare, Și ninge ca-ntr-un cimitir. Și
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Parfum de pene arse, și ploua... Negru, numai noian de negru... Nevroză Afară ninge prăpădind, Iubita cântă la clavir, - Și târgul stă întunecat, De parcă ninge-n cimitir. Iubita cîntă-un marș funebru, Iar eu nedumerit mă mir: De ce să cînte-un marș funebru... Și ninge ca-ntr-un cimitir. Ea plânge și-a căzut pe clape, Și geme greu ca în delir... În dezacord clavirul moare, Și ninge ca-ntr-un cimitir. Și plâng și eu, și tremurând Pe umeri pletele-i resfir
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
privirea-ți cade vagă peste apa larg-ovală, Pe grădina cangrenată, Peste toamna din oglindă - Adormind... Eu prevăd poema roză a iubirii viitoare... Însă pal mă duc acuma în grădina devastată Și pe masa părăsită - albă marmoră sculptată - În veșmintele-mi funebre, Mă întind ca și un mort, Peste mine punând roze, flori pălite,-ntîrziate, Ca și noi... Zi, finala melodie din clavirul prăfuit, Or ajunge plânsul apei din havuzele-nnoptate. Vezi, din anticul fotoliu - Agonia violetă, Catafalcul, Și grădina cangrenată, În oglinda
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
violet... Odaia goală... Și nopți târzii... Îndoliat parfum Și secular... Pe veșnicie... Volumul "Scantei galbebe" G. Bacovia Cuprins: 01. Scântei galbene 02. Singur 03. Amurg 04. Muzeul nopții 05. Vânt 06. Ecou de serenadă 07. Noapte 08. Strigoii 09. Marș funebru 10. Balet 11. Serenada muncitorului 12. Pastel 13. Scântei galbene 14. Dormitând 15. Nocturnă 16. Nervi de primăvară 17. Note de primăvară 18. Amurg de vară 19. Fanfară 20. Gol 21. Nocturnă 22. De iarnă 23. Umbra 24. De iarnă
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
l-am uitat Că noaptea, la crâșmă, apar siluete Cu roșii fanare, galbene, verzi Dar când despre ziuă cocoșu-a cântat, Cad buzna, din pod, grămezi de strigoi Și-n hău, peste lanuri, strigoii se pierd Roșii, galbeni și verzi. Marș funebru Ningea bogat, și trist ningeal; era târziu Când m-a oprit, în drum, la geam clavirul; Și-am plâns la geam, și m-a cuprins delirul Amar, prin noapte vântul fluiera pustiu. Un larg și gol salon vedeam prin draperii
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
fluiera pustiu. Un larg și gol salon vedeam prin draperii, Iar la clavir o brună despletită Cânta purtând o mantie cernită, Și trist cânta, gemând între făclii. Lugubru marș al lui Chopin Îl repeta cu nebunie... Și-n geam suna funebra melodie, Iar vântul fluiera ca țipătul de tren. Apoi, veni și-o blondă în salon... Și-aproape goală prinse, adormită, De pe clavir, o scripcă înnegrită - Și urmări, pierdută, marșul monoton. Înaltă, despletită, albă ca de var, Mi se părea Ofelia
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
pas - În creierul meu plânge un nemilos taifas. Nocturnă E-o muzică de toamnă, Cu glas de piculină, Cu note dulci de flaut, Cu ton de violină... Și-acorduri de clavire Pierdute, în surdină; Și-n tot e-un marș funebru Prin noapte, ce suspină... Nervi de primăvară Melancolia m-a prins pe stradă, Sunt amețit, Oh, primăvara, iar a venit... Palid, și mut... Mii de femei au trecut; Melancolia m-a prins pe stradă. E o vibrare de violete: Trece
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
de violete: Trece și Ea; Aș vrea, Dar nu pot s-o salut; Oh, și cum a trecut, Într-o vibrare de violete. Nimicnicia m-a prins pe stradă; Am adormit. Oh, primăvara, iar a venit Pal, și uitat... Vals funebru, depărtat. Melancolia mă ține-n stradă. Note de primăvară Verde crud, verde crud... Mugur alb, și roz și pur, Vis de-albastru și de-azur, Te mai văd, te mai aud! Oh, punctează cu-al tău foc, Soare, soare... Corpul
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
mai mult, lăsa să se Înțeleagă, alegând cu grijă cuvintele, că exista posibilitatea unei restabiliri totale a prea importantei sănătăți. Într-o primă fază, zvonul putea să fi pornit În modul cel mai firesc și de la o firmă de pompe funebre, Din câte se vede, nimeni nu pare dispus să moară În prima zi a anului, sau dintr-un spital, omul acela din patul douăzeci și șapte, nici În car, nici În căruță, sau de la purtătorul de cuvânt al poliției rutiere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
se aflau În stradă luând la Întrebări pe fitecine care le apărea În cale, În timp ce În redacțiile În fierbere telefoanele se agitau și zbârnâiau cu aceeași frenezie iscoditoare. S-a sunat la spitale, la crucea roșie, la morgă, la pompele funebre, la secțiile de poliție, la toate secțiile, cu excepția, lesne de Înțeles, a celei secrete, dar răspunsurile se produceau În aceleași cuvinte laconice, Nu sunt morți. Mai mult noroc avea să aibă reporterița aceea tânără de la televiziune căreia un trecător, privind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
prin a face gestul clasic de a-și pune mâinile-n cap, jelindu-se În cor, Și acum ce-o să se Întâmple cu noi, dar imediat, În fața perspectivei unui faliment catastrofal care n-ar ierta pe nimeni din breasla pompelor funebre, convocară adunarea generală a categoriei, la sfârșitul căreia, după discuții aprinse, toate neproductive, fiindcă toate, fără excepție, aveau să dea cu capul de zidul indestructibil al lipsei de colaborare din partea morții, colaborare cu care se obișnuiseră din tată-n fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
nu avem altă ieșire, ori asta, ori va fi ruina sectorului. Documentul informa, prin urmare, că, reuniți În adunare generală pentru a examina criza extrem de gravă cu care se confruntau din cauza lipsei deceselor În Întreaga țară, reprezentanții firmelor de pompe funebre, după o analiză intensă În care se implicaseră cu toată ardoarea, În timpul căreia a dominat tot timpul respectul față de interesele supreme ale națiunii, ajunseseră la concluzia că Încă era posibil să se evite consecințele dramatice ale acestei situații care, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
familiilor care nu au timp și nici răbdare să curețe nasuri răcite, să se ocupe de sfincterele obosite și să se scoale noaptea ca să pună cadrul lângă pat, n-au Întârziat nici ele, așa cum făcuseră spitalele și agențiile de pompe funebre, să dea cu capul de zidul plângerii. Făcând dreptate cui se cuvine, trebuie să recunoaștem că nehotărârea În care se aflau Împărțiți, adică, să continue sau nu să primească oaspeți, era una dintre cele mai neliniștitoare, care ar putea pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
el ar trebui să răspundă cu melancolie, Da, da, e importantă, vă mulțumesc pentru grijă. Dar asta s-ar fi putut Întâmpla doar la Început, când Încă puțini știau că moartea utiliza serviciul poștal public ca mesager al notificărilor sale funebre. În câteva zile culoarea violetă avea să devină cea mai execrată dintre toate culorile, chiar mai mult decât negrul, cu toate că acesta Însemna doliu, ceea ce e ușor de Înțeles dacă ne gândim că doliul Îl poartă cei vii, și nu morții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
dezlănțuise deasupra capului său, fie pentru că o mai auzise și În alte dăți, fie pentru că ea nu adăuga nimic nou la ceea ce știa despre stăpân. Moartea, Însă, care prin obligațiile funcției sale ascultase atâtea alte lucrări muzicale, În special marșul funebru de același chopin sau adagio assai din simfonia a treia de beethoven, percepu pentru prima oară În viața sa extrem de lungă o perfectă analogie Între ceea ce se spune și modul În care se spune. Puțin o interesa că acela ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
domnule, cum rămâne? Este Irma Hanke, nu-i așa? — Vor trebui să facă o identificare oficială, dar nu înainte ca profesorul să fi terminat cu ea. Poate chiar să o aranjeze un pic pentru mama ei? — Nu sunt de la pompe funebre, Bernie, zise Illmann cu răceală. — Haide, că te-am văzut și altă dată cosând un sac de carne tocată. — Bine, bine, oftă Illmann, o să văd ce pot face. Însă voi avea nevoie de aproape toată ziua, posibil până mâine. Stai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
a unuia care știe să ia măsurile fără centimetru. Își făcea meseria repede. Ea era atât de slabă, încât ar fi fost suficient un sicriu de fetiță, restul era lemn irosit. O priveam, cu ochii lui, al omului de la pompe funebre, care trebuia să se îngrijească de ea. Mă simțeam pe neașteptate foarte aproape de acest bărbat necunoscut. Eram pe aceeași lungime de undă, doi bărbați care aveau un gând comun. Siluete în fața unui mister. A sa mai practică decât a mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
primele semne ale unei degradări care se făcea simțită. Instinctiv, mi-am privit brațele, să văd dacă pielea mea nu se pătase de aceleași umbre. Dar corpul meu luminat de zori era neatins. Când s-a întors, bărbatul de la pompele funebre își ținea ochelarii pe creștetul capului. În lumina rece, cămașa albă strălucea sub reverul negru al hainei. Nu era singur, adusese cu el un băiat. Au pus sicriul pe jos, în fața camerei. Bărbatul bătu la ușă și se ivi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
aer de mireasă de țară, o țărancă sfântă, bună de dus în procesiune. Poate îi dăduseră cu ceva pe față, ceară sau cremă, obrajii Italiei luceau puțin și tocmai lucirea aceea o sărăcea. — Lipsește un pantof, zise omul de la pompele funebre. M-am întors în piațetă și am găsit pantoful de culoarea vinului cu tocul foarte înalt și subțire care îi căzuse din picior cu o noapte înainte. I l-am pus. Am privit tălpile gemene, înnegrite de cine știe ce drumuri. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
o reclamă pentru meseria lui. Prin gesturile lui apăsate părea să-și invite semenii să aibă răbdare, în vederea inevitabilului final pe care el îl rezuma laconic. Nu se așezase nimeni lângă noi. Începeam să apreciez avantajele călătoriei cu mașina pompelor funebre și n-aș fi putut dori un tovarăș mai bun decât bărbatul acela care își ducea furculița la gură fără să miște capul sau să-și aplece gâtul. Eu luasem o salată de fructe și o bere. Beam direct din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
cruci care se deschideau în evantai. Mașina pe care o găsisem în piațetă plecă ridicând un nor de praf. Am coborât și am urinat cu spatele la cimitir, ascuns de carul funerar, am lăsat o pată întunecată pe pământ. Funcționarul de la pompe funebre se întoarse însoțit de un bărbat puțin mai scund, îmbrăcat cu o pereche de pantaloni albaștri de muncitor. Și-au spus ceva înainte de a se despărți. Funcționarul veni spre mine: — Se închide la apusul soarelui, trebuie să căutăm un preot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
apusul soarelui, trebuie să căutăm un preot. Sicriul fusese deja depus, pământul scos zăcea adunat într-o grămadă. Anteriul preotului flutura, iar fumul din cădelniță venea spre noi. Șchiopul nu se mișcase, își aștepta recompensa. Îl găsise bărbatul de la pompe funebre și acum stătea acolo cu o expresie îndurerată, ca și cum ar fi intrat și ea în prețul cu care căzuserăm la învoială. Își ținea greutatea corpului pe piciorul mai lung. Rămăsese și paznicul cimitirului. Coborâseră împreună sicriul și nu fusese o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
expresie îndurerată, ca și cum ar fi intrat și ea în prețul cu care căzuserăm la învoială. Își ținea greutatea corpului pe piciorul mai lung. Rămăsese și paznicul cimitirului. Coborâseră împreună sicriul și nu fusese o treabă prea ușoară. Omul de la pompe funebre își scosese haina și doar când terminase și-o pusese din nou. Avea fruntea acoperită de o transpirație murdară, acolo unde se lipea praful mișcat de vânt. Fusese o muncă a mușchilor care ajutase însă spiritul. Mă simțeam liniștit, învăluit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
mișca ritmic, încărcând pământul și descărcându-l. Durerea mai exista încă, dar surdă, potolită de oboseală. Rămânea chipul inexpresiv al șchiopului cu ciuful lui de păr blond, ca o ceapă dezgropată și abandonată pe un strat. Fraternul om de la pompe funebre parea să se simtă în pace cu sine însuși, își terminase treaba până la apus. Pe burtă, împreună cu respirația, vibra catarama aurită a curelei sale. Fusese o zi lungă. Aruncă o privire în sus, precisă ca o tăietură de cuțit, transversală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
unde nu se mai vedea nimic. Poate că nu era el, poate era un vizitator curios. Dar eu l-am iertat, Angela, și în același timp îl iertam pe tatăl meu. Nici o cruce nu semnala prezența Italiei. Omul de la pompe funebre hotărâse împreună cu paznicul cimitirului să fie pusă o placă funerară simplă, fără podoabe, care oricum nu ar fi fost gata mai devreme de zece zile. Îmi întinse un carnețel cu pătrățele și un pix. Ce vreți să fie scris? Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]