1,669 matches
-
azvârle un fum urât mirositor. Se oprește din nou, las mașina în mijlocul străzii și urc și eu. O caut pe Italia să-i spun să coboare cu mine, dar o găsesc prea târziu, când ușile s-au și închis. Stă ghemuită pe scaun, cu capul sprijinit de geam. Voi rămâne fără mașină, nu-i nimic. — Ciao, Buruiană. Tresare, se întoarce, oftează. — Ciao. — Unde te duci? — La gară. — Pleci? Nu, vroiam să mă uit la mersul trenurilor. Rămânem tăcuți, cu privirea ațintită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
din cauza pietrișului. Dar știu că nu va cădea, este obișnuită cu tocurile acelea prea înalte, cu sacul prea lung care-i intră între picioare. Dar cade, un ultim pas și brusc se prăbușește. Prinde sacul, dar nu se ridică, rămâne ghemuită la pământ. Nu se întoarce, este convinsă că eu am plecat. Nu te mișca, spun, fără să știu ce spun. Și poate ea știe că eu sunt acolo. Nu te mișca. Deocamdată am impresia că partea aceea din ea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Ce o să mă fac cu ea? Vântul alungă departe de tot ceea ce credeam că vreau. Sunt un mizerabil la plimbare prin viață. Beau un whisky, vântul se potolește și îmi îngăduie să ajung până la divan, să mă așez. Elsa se ghemuiește la capătul celălalt, își pune o pernă la spate. Discul s-a terminat, dar ea l-a pus din nou și muzica aceea de apă, pe care ea a ales-o pentru că este însărcinată, continuă. Își învârte o șuviță de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
fi pierdut-o. N-am vrut să ies, am rămas în ea până mi s-a făcut frig. Pentru că acum casa era înghețată, peste cuvertura de pluș mai pusese o pătură veche care nu reușea să ne încălzească. Câinele se ghemuia la capătul patului, lângă picioarele noastre. Strivită de greutatea trupului meu, ea întreba: — De ce mă iubești? — Pentru că ești tu. Îmi luă mâna și o așeză pe pântecele ei. Mâna aceea mă obseda, se împotmolise într-o grădină de gânduri foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
sfaturi: „Trebuie să fii mai maleabilă în schimbul de tehnici“. Dar tu nu puteai fi maleabilă. Aveai prea multe lupte de dus. Mă așezam pe scaunele acelea de grădiniță împreună cu alți părinți adunați acolo pentru trecerea la o altă centură. Stăteai ghemuită într-un colț al covorului de cauciuc albastru și îți așteptai rândul ținându-ți încrucișate picioarele goale. Îmi zâmbeai strâmb. Îți era frică de maestru, de mișcările pe care nu puteai să le controlezi, de fetițele mai dezinvolte decât tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
a găsit în mod misterios în tine trăsături și forme privilegiate. Nu ești o frumusețe modernă, agresivă. Ai un chip desuet, de o gingășie infinită, larg și liniștit. Un chip fără crepuscul. Am găsit întotdeauna că ești specială. M-am ghemuit lângă, tine strângându-mi picioarele ca un făt. Aveai doar câteva minute de viață, te priveam și mă simțeam nesigur și tulbure, exact așa cum mă vedeai tu. Mă întrebam dacă din lumea albă din care proveneai ai adus puțină împăcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
o mutrișoară plăpândă și aspră ca a mamei sale. Ticălosul acela mic venise s-o ia. Și acolo unde fusese chipul lui, pe tavan, rămânea o crăpătură în tencuială, împreună cu o pată de umezeală care îi semăna mult. M-am ghemuit lângă ceea ce îmi lăsase, trupul acela nemișcat și călduț încă, i-am luat mâna și am așezat-o pe mine. Bine, du-te, Buruiană, du-te acolo unde viața nu va mai putea să te lovească, du-te cu mersul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
însuși, lui Augusto, împietrit de neînțelegere în fața misterului morții. Ceva mai târziu, mama sa, tremurând de neliniște, îl strângea la piept și, cu o litanie redusă la „fiul meu!, fiul meu!“, îl boteza cu lacrimi de foc. Plânsese și el, ghemuindu-se lângă maică-sa și necutezând să-și întoarcă fața sau să și-o smulgă din întunericul blând al sânului ei fremătător, de teamă să nu dea de ochii devoratori ai lui Baubau. Și astfel se scurseră zile de plânset
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
pentru că nu-l cunoșteau, fără îndoială, simți că eul său, acel eu din „Eu sunt eu!“, i se tot micea și se micea și i se replia în corp și, înăuntrul lui, își căuta un mic ungher unde să se ghemuiască și să nu fie văzut. Strada era un cinematograf și el se simțea cinematografic, o umbră, o fantasmă. Și totdeauna o baie de mulțime umană, o rătăcire în masa de oameni ce se duceau și veneau fără a-l cunoaște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
scrie. Doctorul Pfeffer ar vrea să se așeze, dar ea îl roagă s-o mai lase puțin. Stă aplecată deasupra mesei din bucătărie și încearcă să scrie ceva. Mammichen o tachinează. Lasă-mă să văd, Anne, doar o pagină. Stă ghemuită pe un scaun și scrie cu înfrigurare într-un caiețel din poala ei. Margot stă pe alt scaun, scriind și ea în propriul jurnal. Scriu pentru posteritate, după cum le-a rugat domnul Bolkestein, ministrul, într-o transmisiune radiofonică din Londra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
am îndoit brațele, apoi le-am întins și mi-am ridicat picioarele, dar peronul era mai înalt decât crezusem eu. Genunchiul meu lovi cimentul. Picioarele se îndoiră sub mine când am căzut pe șine. Mi-am imaginat-o pe Betsy ghemuită în leagănul ei. Pe Abigail în pătuț, strângând la piept cu o mână moale un ursuleț de pluș. O vedeam pe Madeleine uitându-se la ceas. Mi-am îndoit brațele din nou, le-am întins, mi-am balansat picioarele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
lui, În linia spatelui său care parcă devenise brusc rigid și se cocoșase, ca al unei hiene, și În ceafa lui roșie, niciodată nu băgasem de seamă cât de roșie era ceafa lui, ceva care m-a făcut să mă ghemuiesc În fotoliu de frică. S-a Întâmplat ceva, Yeri? Lucrurile stau În felul următor, a zis el, Îmi pare foarte rău, dar trebuie să plec. Nu mai suport. Trebuie să Înțelegi. De douăzeci și șase de ani dansez ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
ei rusesc, Lizaveta, apoi diminutivul, Liza, pe urmă numele ebraic, Elișeba. Fără folos. Mama lui nu se Întoarse și nici nu reacționă În vreun fel. Așa că Începu să alerge. La fiecare șapte-opt pași era nevoit să se oprească, să se ghemuiască și să Închidă robinetele pe care le deschisese ea. Acestea erau făcute dintr-un material moale și umed, vâscos ca o meduză. Iar din ele nu curgea apă, ci un lichid cleios care i se lipi de degete ca gelatina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
uscate vru să-și scoată ochelarii negri. Îngrozit, Fima se Întoarse. Și se trezi. 13 Sursa tuturor relelor După ce termină de notat În carnet se sculă, se duse la geam și văzu o dimineață limpede, strălucitoare. Pe o creangă se ghemuise o pisică, ce se urcase acolo ca să asculte mai de-aproape ciripitul păsărelelor. „Să nu cazi, drăguțo“, spuse Fima cu tandrețe. Până și dealurile Betleemului i se păreau aproape. Clădirile și curțile din Împrejurimi păreau ude În lumina rece și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
de iarnă, ca să ajungă la timp la studio pentru știrile de la ora șapte. Și ce se Întâmplă dacă Într-o dimineață nu-i sună ceasul deșteptător? Sau sună exact la cinci și jumătate, Însă ea cedează tentației de-a se ghemui din nou În pat pentru numai două minute, dar adoarme iarăși și nu ajunge la timp? Sau dacă din cauza frigului nu poate porni mașina, cum pățește aproape zilnic vecinul cu demarorul care tușește Încontinuu? Sau poate că fata asta - Fima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
doar că deslușește o ușoară notă de ironie. Tatăl său Îl numea uneori Albert Einstein Levantinul, iar Yael se plângea că În casa ei creștea un copil viclean, manipulator. Stătea În camera de zi, În fotoliul mare al tatălui său, ghemuit Într-un colț, ca un pachet lunguieț, abandonat pe o bancă din parc. Fima se străduia În zadar să-l facă să spună ce-l rodea. Stătea așa de la Începutul serii, doar ochii de iepuraș clipeau des În spatele lentilelor groase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
În loc să-l culce În patul său, Fima ridică pe umeri copilul Îmbrăcat În pijamaua verde de flanelă, Îl duse În dormitorul părinților săi și se culcă lângă el În patul dublu, Îi scoase cu atenție ochelarii cu lentile groase, se ghemuiră amândoi sub o singură pătură și Fima Îi spuse poveste după poveste, despre șopârle, despre abisurile evoluției, despre eșecul revoltei inutile a evreilor Împotriva romanilor, despre directorul căilor ferate și distanța dintre șine, despre templele În ruine din nordul Greciei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Sfântul Augustin, despre bietul cantor care s-a trezit singur pe o insulă pustie, În Zilele Cumplite. La ora unu fără un sfert Ted și Yael s-au Întors de la Tel Aviv și l-au găsit pe Fima dormind Îmbrăcat, ghemuit În poziție fetală În patul dublu, Înfășurat În pătura Yaelei, cu capul pe cămașa ei de noapte, și pe Dimi Îmbrăcat În pijamaua lui verde și cu ochelarii la ochi la calculatorul tatălui său, concentrat, plin de seriozitate, pe punctul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
nici un motiv să ne fie milă de ei. Va fi mai bine În țara asta când evreilor va Începe să le fie milă de evrei. Asta e problema noastră. La intrarea În casa scărilor, zări un om gras zăcând nemișcat, ghemuit sub cutiile poștale, Înfășurat Într-o manta groasă. De spaimă, aproape că se răsuci pe călcâie să fugă după taxiul care Încerca să Întoarcă În străduța Îngustă. Pentru o clipă Îi trecu prin minte că nenorocitul acela era chiar el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
un capitol ciudat despre obiceiurile sexuale ale eschimoșilor: În fiecare an, primăvara, aceștia alegeau o femeie matură, care rămăsese văduvă În iarna aceea, și o puneau la dispoziția adolescenților, ca parte a inițierii lor. După zece minute stinse lumina, se ghemui, Îi ordonă organului său să se calmeze și lui Însuși - să adoarmă imediat. Dar avu din nou senzația că un orb umbla pe-afară, pe strada pustie, și lovea cu bastonul În trotuar și În gardurile de piatră. Fima se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
scrisoarea de despărțire primită de la Yael. Paginile erau numerotate 2, 3 și 4. Se părea că prima pagină se pierduse. Sau poate se rătăcise doar În alt plic? Apoi văzu că lipsea și ultima pagină sau poate ultimele câteva pagini. Ghemuit pe podea, Fima Începu să citească ce Îi scrisese Yael, când plecase fără el la Seattle, În 1965. Scrisul ei era mic, ca un șirag de perle, nici feminin, nici masculin, ci rotund și curgător. Poate că acesta era stilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Fima Își imagină Încăperea sobră, puritană, În care se găseau un orologiu maro, cu litere latine În loc de cifre, un bufet și o masă rotundă, grea, cu picioare groase și scaune negre cu spătare drepte. Un câine cu blană gri stă ghemuit pe covor În colțul camerei. Pe pianul Închis, pe masă, pe bufetul cu sertare sunt așternute milieuri apretate din dantelă, ca acelea care umpleau fiecare loc liber din casa tatălui său din cartierul Rehavia. Mai e și un radio greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
decât un cap și o codiță și nevoia de-a Împinge și de-a se cuibări, de-a sparge coaja ovulului, semănând Întru totul tatălui său, care voia doar să pătrundă o dată pentru totdeauna În adâncul membranelor feminine, să se ghemuiască acolo, să se răsfețe și să doarmă. Fima se simți cuprins pe neașteptate de un amestec de groază și gelozie ciudată față de propria lui sămânță. Și râse de gelozia sa. Lângă felinarul galben În fața sinagogii Yeșurun se opri și Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
scaunului și inerția ei îți anula orice speranță că va servi o cafea sau un fursec. Tata era cufundat între brațele fotoliului său, și în această poziție își împingea umerii cât mai sus, încât capul lui W. părea că se ghemuiește, ca atunci când te temi de o lovitură și trebuie să te aperi. O expresie de renunțare neajutorată îi apăru pe față și ochii albaștri începură să-i tremure, o mișcare involuntară, pe care o cunoșteam de la vizitele la bunicul. Hackler
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
încă. I-am citit pe buze. Capitolul 18tc "Capitolul 18" Mă întrebam ce scuză va alege: clasicul „nu am vrut să se întâmple așa“, succintul „pur și simplu s-a întâmplat“ sau inatacabilul „am făcut-o de dragul copiilor“? M-am ghemuit într-un colț al patului când ușa s-a deschis brusc, iar el a intrat alergând către mine. —Jenny, îmi pare atât de rău. Nu mi-am dorit să afli așa. La asta chiar nu mă gândisem, dar e la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]