2,506 matches
-
buna tradiție a Luminăției Sale, Nicolae își invitase prietenii și rudele la o serată fantastică. Bolțile vuiau și umbre mari se fugăreau de-a lungul pereților de la o făclie la alta. Bicigașii chiuiau, fluierau și se întreceau în mânuirea bicelor, gonind cu trăsuricile lor colorate prin orașul subteran. Luminăția Sa ridicase o reședință de vară pe malul unui lac. Foișor, ziduri din șase rânduri de cărămidă, multe odăi și saloane, două holuri încăpătoare pardosite cu cărămizi puse pe cant și lustruite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
al cățelușului prinse chiar și o undă neplăcută de sudoare iute, pe lângă cea de cerneală și de gâscă, de la pana pe care Ledoulx o ținea strâns între degete. Era o liniște suspectă în toată casa. Bucătăreasa, grasa aia care îl gonea mereu din bucătărie cu mătura, plecase după fel de fel de cumpărături. Julien dispăruse și el, trimis de doamna consul după fondante. Iar Toinette, după ce se văitase o jumătate de zi din cauza unei migrene îngrozitoare, se închisese în dormitor... Proaste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
totuși Napoleon. Singur. Fără armată. Fără gardă personală. Omul în fața căruia tremurau toți împărații se strecura acum sub chipul unui umil și bătrân preceptor. Trecea prin lumea pe care o cucerise cu teama de a nu fi recunoscut și capturat. Gonea spre Paris, alergând de mama focului, înainte de a apuca să se răspândească vestea despre catastrofala sa înfrângere suferită în Rusia. Manuc coborî din trăsură și intră în pădure. Abia atunci se dezmetici și Dante Negro. Realiză teama și dimensiunile neliniștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
norocoși era Kulfi, însăși mama lui Baba al Maimuțelor, care reușise să lase deoparte toată agitația cu primatele, ca și cum nu era decât o mică neplăcere să țină proviziile încuiate înăuntru în loc să le lase la loc deschis sau să trebuiască să gonească din când în când câte o maimuță cu mătura. Preocupată de propriile-i gânduri, în care nimic altceava nu părea să pătrundă vreodată, mergea mai departe pe calea pe care o purta viața. Spionul o urma ca un câine. Până în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
șoferi care probabil că se treziseră prinși în mijlocul haosului. Toată lumea se grăbește zilele astea, s-a gândit mâhnită Fiona. Iar acum se pare că un amărât s-a trezit cu mașina pocnită de vreun băiat sau vreo fată, pusă pe gonit. Fiona a părăsit locul unde parcase și s-a îndreptat încet către ieșirea din parcare, acolo unde, o altă mașină aflată în fața ei, se chinuia să răzbată în stradă. Numai că traficul era blocat. Șoferii au început să coboare din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
strămoșilor lui, în tradiții sau legende, nimeni nu pomenise de o asemenea stea care se întorcea urmând un drum identic noapte de noapte, și căreia i se alăturară în anii următori multe altele, până ajunseră să formeze o adevărată haită gonind, ce venea să tulbure ancestrala pace a cerurilor. Ce semnificație aveau, n-a putut să afle niciodată. Nici el, nici bătrânul Suilem, tatăl a aproape tuturor sclavilor săi, foarte bătrân - bunicul lui îl cumpărase în Senegal pe când era deja om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
răspunse. N-aveam de gând s-o fac. Apoi, pe când targuí-ul se îndepărta, îi strigă: — Și sper să-ți găsești familia! Era un autobuz hodorogit. Cel mai jegos, mai rablagit și mai împuțit vehicul de transport public care încercase să gonească vreodată pe o șosea, deși, ca să spunem adevărul, acela nu încerca nicidecum să gonească, ci se mărginea să înainteze astmatic, cu o viteză maximă de cincizeci de kilometri pe oră pe întinderea cu tufișuri, printre coaste stâncoase și bolovănișuri nesfârșite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
strigă: — Și sper să-ți găsești familia! Era un autobuz hodorogit. Cel mai jegos, mai rablagit și mai împuțit vehicul de transport public care încercase să gonească vreodată pe o șosea, deși, ca să spunem adevărul, acela nu încerca nicidecum să gonească, ci se mărginea să înainteze astmatic, cu o viteză maximă de cincizeci de kilometri pe oră pe întinderea cu tufișuri, printre coaste stâncoase și bolovănișuri nesfârșite. Cam la fiecare două ore, era nevoit să se oprească din cauza unei pene de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
confunzi cu alți bărbați. — Cu care bărbați? — Cu bărbații-n general. Mai ales cu ăia care te-au futut și și-au pus coada pe spinare. Nici pentru tine nu-i timpul pierdut să-ți pui coada pe spinare. Mă gonești, dragostea mea... Ei îi tremurau buzele de nervi. Dădea înapoi: — Nu te gonesc. Ești cam porc. Îți vezi doar interesul. — Care interes? — Toți bărbații își văd interesul... — Iar mă amesteci cu toți? — Toți bărbații și toate femeile, întări neabătută, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
cu ăia care te-au futut și și-au pus coada pe spinare. Nici pentru tine nu-i timpul pierdut să-ți pui coada pe spinare. Mă gonești, dragostea mea... Ei îi tremurau buzele de nervi. Dădea înapoi: — Nu te gonesc. Ești cam porc. Îți vezi doar interesul. — Care interes? — Toți bărbații își văd interesul... — Iar mă amesteci cu toți? — Toți bărbații și toate femeile, întări neabătută, își văd doar interesul. Cât le-am dat io să mănânce, și mai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
monedă. Dintotdeauna a lăsat să treacă de la el, cât de mult, da, cât ar fi în stare să suporte, agonisindu-și în felul ăsta înțelepciunea. Adevărul e că se cam pierduse cu firea din nimic, simțindu-se amenințat cu briceagul, gonit de pe tocătura de paie, iarba verde de acasă, ce tâmpenie, drept pentru care amenințase și el. Acum n-are decât să se arate îndatorat față de jivina asta scheletică, Mărgărit. Ba nicidecum jivină, ci prietenul, fratele pe care-l asculți cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
de la părinții Getuței, nășica și prietena ei, cea mai bună dintre toate câte le-a avut vreodată, și nu se mai satură. Foamea asta rea dă cu tine de pământ; mirosul și gustul cărnii, sfârâiala din tigaie, risipind gândurile și gonindu-le unde nu ți-ai dori, delirul și durerea că s-a întâmplat ce n-ar fi trebuit să se întâmple, și n-ai decât să-ți spui că așa a vrut Dumnezeu și știe El mai bine și decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
ei și pe urmă ocoliră toți terasa prin parc spre bulevard. Sobolul bătrân rămase puțin în urmă, mormăind ceva din care nu se înțelegea nimic. I se încleiau pașii, așa încât fiu-său se întoarse din drum să-l ajute. Îl goni. Nu vroia să fie ajutat, îl înjura pe Mărgărit și dădea să fugă după el bălăngănind din mâimi și din picioare ca o păpușă dezarticulată, Mărgărite, încă-mi ești dator mânca-ne-ai, la care Mărgărit prompt, păi, cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
un costum cenușiu care nu-l prindea deloc. Dacă n-aș fi știut deja că e reporter, aș fi bănuit că era polițai. Lou rămase În picioare În pargul Încăperii. — Acum pleacă, zise ea, fluturându-și brațele de parcă ar fi gonit o găină. Ai primit ce căutai. — Poate doar o vorbă cu doamna aceasta..., spuse el, plin de speranță, În direcția mea. Lou i-o tăie scurt: — Ea nu știe nimica. Șterge-o. Omul ieși cu greutate și fără tragere de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
să știi. Dar Își vor da seama dacă li se ascunde ceva și, În cazul În care Derek se face vinovat de asta, vor deveni al dracului de bănuitori. Pe lângă noi trecură doi puști pe skateboard-uri vechi și prăpădite, gonind ca vântul. Aveam impresia că se demodaseră deja, dar poate că reveniseră deja În forță. Zilele astea, totul părea a accelera din ce În ce mai tare. Ca skateboard-urile. Copiii luară scurt curba la pod și dispărură pe șosea. Nu se auziră nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
pe cei din comunitatea ei. Numai Dumnezeu știe adevărul! Tânărul nostru călător se Îndepărtă, așadar, Împăcat cu gândul de a-și continua drumul, chiar dacă ar fi trebuit ca bidiviul să i se prăbușească sub picioare, când bătrânul Îl strigă: — Unde gonești astfel, fiule? — La Isfahan! Bătrânul izbucni În râs. — Nu ți s-a spus niciodată că Isfahanul nu există? — Cum adică, nu este ea cea mai mare, cea mai frumoasă dintre cetățile Persiei, nu era oare, Încă din vremuri Îndepărtate, mândra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
exasperantă. M-am hotărât, așadar, să-i imit pe ceilalți vizitatori, angajând, pe câțiva bănuți, un adolescent care se Îndeletnicea să-mi facă vânt cu evantaiul și să alunge insectele. Cel mai greu a fost să-l conving să le gonească de la masa mea fără să caute să le strivească, sub ochii mei, Între dolmas și chebapuri. Mă asculta o vreme, dar, de Îndată ce vedea o muscă În raza de acțiune a redutabilei sale ustensile, ispita era prea puternică, lovea. În cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
să nu flămânzim. Eu am luat repede un sandviș din cele făcute de tata, fiindcă el pune mai mult unt pe pâine. Se pricepe să calce și rufe. Tata găsise într-adevăr un tren care știa să vorbească limba potrivită. Gonea pe șine mai lin și nu semăna cu ale noastre. La noi, trenurile se puneau în mișcare cu o zgâlțâitură, ca și cum ar fi fost izbite în spate de un altul. Atunci, toată lumea dinăuntru făcea un pas înapoi. Cine era toată lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
am ridicat iarăși ochii, după un timp, privirea mi s-a oprit pe ceafa Annei. Era în fața mea, foarte aproape, cu pielea netedă ca hârtia. Brațele mele treceau pe la subsuorile ei, pe sub sâni, iar fundul mă durea de la șeaua motocicletei. Goneam pe străzi pustii și eu purtam în mine un mare dor. Dorul mă îndemna să-mi umplu palmele cu ce creștea acolo, sub bluză, și să mă gândesc acasă. Curentul de aer din față îmi înroșise obrajii, abia mai puteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
ca semn că acolo, la acel etaj trei pe stânga, exista un mort așteptând. Astfel instruite, familiile care fuseseră rănite de odioasa coasă trimiseră pe unul dintre ai săi la magazin ca să cumpere simbolul, Îl atârnară la fereastră și, În timp ce goneau muștele de pe fața mortului, așteptau medicul care urma să certifice decesul. Trebuie să recunoaștem că ideea nu numai că era eficientă, dar era și de maximă eleganță. Medicii din fiecare oraș, comună, sat sau cătun, cu mașina, cu bicicleta sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
nu mă mai simt amenințată de neputința ei, așa că dau drumul din nou la robinet, pe vremuri mama punea în fața mea un ceas, numai șapte minute, mă cronometra ea, să rămână apă caldă pentru toată lumea, și urmăream cu ostilitate limbile gonind ale ceasului în timp ce mă spălam, atât de scurte erau cele șapte minute în calda îmbrățișare a apei, și atunci îmi doream să cresc mai repede, să plec din casa aceea, fie și numai pentru a putea face duș fără ceas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
încheieturilor mele, fiecare pe rând, apoi amândouă odată, își încrucișează mâinile, inversând stânga cu dreapta, după care îmi atinge locul din spatele pavilioanelor urechilor, apasă, apoi slăbește strânsoarea. Ce faci, întreb eu, iar ea îmi explică serioasă, îți ascult pulsul, sângele gonește în tot trupul și povestește prin intermediul pulsului tot ceea ce se întâmplă înăuntru, iar eu protestez, bine, dar eu sunt sănătoasă, mă simt bine, ai venit să îl consulți pe el, iar ea spune, pulsul femeii dezvăluie și starea soțului ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
se târâie fără mine împreună cu fetele pe căldura asta, încă o zi de lucru se scurtează, două zile de lucru scurtate, a mea și a lui, deja amândoi ne aflăm în afara lumii oamenilor sănătoși, în afara gardurilor. Închiși în mașina care gonește, respirațiile noastre șuieră între ferestrele închise, de am ajunge odată acasă, dar ce să facem și acasă, ce a mai rămas de făcut acasă, cine ne va ajuta. Ce ar spune acum doctorița cu pruncul ei, că și acestea sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
din Campo. — Așa se propagă sunetele aici noaptea. Te păcĂlesc mereu. N-o să se-arunce la un contraatac diseară, spuse Al. Nu cînd ei au pozițiile alea și noi sîntem prinși În pîrÎu - nu și le lasă ei ca să ne gonească din pîrÎu. — Care pîrÎu? — Știi tu cum se cheamă pîrÎu’ Ăla. — A, pîrÎul Ăla. — Da, sîntem pe pîrÎul Ăl și n-avem o vîslă. — Hai Înăuntru. Nu era nevoie să stai s-asculți schimbu’ Ăla de focuri. Așa-i În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
odihneau Înainte să-nceapă partea mai grea a drumului, iar Nick Încerca să-i explice: — Uite, Piticot. PÎrîul traversează drumul principal și trece pe pămÎntul unui fermier. Și fermierul Ăla l-a Îngrădit, e vorba de o pășune, și-i gonește pe cei care vin să pescuiască. Așa că s-au oprit la podul de dinainte de gard. Și-n partea de rîu la care ai putea ajunge dacă-i traversezi cîmpul ține un taur. E un taur al dracu’ de rău, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]