2,243 matches
-
L’Infini. De data asta, Sollers m-a primit În biroul lui. Era jovial, malițios, ca la televizor - chiar mai mult decât la televizor. — Ești cu adevărat rasist, se simte, te excită, e bine. Bum bum! A făcut o mișcare grațioasă cu mâna, a scos o pagină, Însemnase un pasaj pe margine: „Îi invidiem și Îi admirăm pe negri pentru că dorim să redevenim animale, ca ei, animale Înzestrate cu un mădular zdravăn și cu un creier minuscul de reptilă, anexă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Trish. Când intru, ea stă pe un scaun de lângă fereastră, ținând o revistă într-un unghi destul de ciudat. Eddie se află în partea opusă a camerei, și se uită la o sculptură de lemn. — Mulțumesc, Samantha. Trish își înclină capul grațios, în timp ce eu torn cafeaua. Pentru moment, ne ajunge atât. Mă simt de parcă aș fi nimerit din întâmplare în nu știu ce film ciudat de epocă al lui Merchant Ivory, doar că în acest caz costumele constau în ținută roz de yoga și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
decât... un plan. Da. O fișă de pontaj, ca la serviciu. În clipa în care Nathaniel a dispărut, înșfac un stilou și o hârtie și încep să scriu repede o listă pentru ziua de azi. Mă și văd mișcându-mă grațioasă de la o treabă la alta, cu peria într-o mână și pămătuful în cealaltă, punând totul în ordine. Ca Mary Poppins. Făcut paturile Scos rufele din mașină și pus în uscător 9.42-10.00 Făcut curățenie în băi Când termin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
bifat decât jumătate din lucrurile de pe listă și nu mă văd deloc ajungând la capătul listei. Habar n-am cum face lumea curat. E cel mai greu lucru pe care l-am făcut în viața mea. Nu mă mișc deloc grațioasă ca Mary Poppins. Trec de la o treabă neterminată la altă treabă neterminată, ca un pui fără cap. În clipa asta stau în picioare pe un scaun și șterg oglinda din salon. Dar e ca într-un vis urât. Cu cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
pe cuvîntul meu că nu de tine rîd. Trag aer În piept adînc și-mi Încleștez buzele. Dar nu văd decît niște bancheri sobri În tutu-uri, ținîndu-și servietele lipite de piept, și dansînd Lacul lebedelor. Un judecător se avîntă grațios, și roba Îi flutură În urmă. — Nu e deloc amuzant, să știi ! spune Lissy. Nu sîntem decît cîțiva colegi de serviciu care dorim să ne exprimăm prin intermediul dansului. Ce e rău În asta ? — Iartă-mă, zic, ștergîndu-mă la ochi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
purta un kimono albastru cu alb. Îi fusese dăruit În Japonia, când ținuse acolo niște prelegeri cu un an În urmă. Kimonoul, potrivit pentru un shogun, trebuie să fi fost confecționat la comandă. Ravelstein era foarte Înalt. Și nu deosebit de grațios. Kimonoul era legat neglijent În talie și mai mult de jumătate desfăcut. Picioarele lui Ravelstein erau neobișnuit de lungi și de nearătoase. Chiloții nu Îi erau bine trași În talie. - Chelnerul mi‑a spus că Michael Jackson refuză să mănânce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
doamnă Glyph. Aceasta se născuse Într‑o familie foarte Înstărită și soțul ei era un mare orientalist. - Oamenii fermecați de ei Înșiși Își inventează singuri o semnificație specială, comenta Ravelstein. Țes În jurul lor fantezii orbitoare. Se prefac În niște libelule grațioase și zumzăie Într‑o atmosferă de perfectă irealitate. După care se apucă să scrie eseuri, poeme, cărți Întregi, unii despre alțiiă - Te‑ai purtat ca un ovrei mitocan la un prânz oferit unui nobil - un musafir supraimportant - am replicat eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
școala de hotelieri din Geneva și am aflat că va sosi neîntârziat. Nimeni nu se Îndoia de atașamentul lui Nikki față de Ravelstein. Nikki era foarte deschis - deschis prin firea lui, un bărbat adolescentin, oriental, frumos, cu pielea netedă, părul negru, grațios. Avea o concepție exotică despre el Însuși. Nu vreau să spun că‑și dădea aere. Era cât se poate de natural. Dar eu gândeam - sau gândisem - că acest protejat al lui Ravelstein era un răzgâiat. Mă Înșelasem Însă. Că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
de noi... pentru că sufletul e și el un copil care așteaptă ceva... GARDIANUL (Indecis.): Hm. ARTUR (Propulsat de acest „hm”.): Nu? Am putea aranja tribuna, am putea împrumuta câteva fotolii... Uite, chiar aici, am putea ridica un eșafod discret, simplu, grațios... Și din resturile astea... am încropi un baldachin... Și dac-am aduce un covor roșu, închipuiește-ți ce efect... Și putină mătase, pe eșafod... și buturuga tronând într-un ocean de mătase... Și chiar un mic dispozitiv de scurgere... Și trei-patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
nu?” Îi plăcea să-l tachineze, știind că lui îi lipsește imaginația și că asemenea manifestări creative îl fascinează și îl uimesc. Așezat pe un scăunel, Samuel amesteca placid în găleata cu vopsea. Albastrul și albul se combinau în spirale grațioase, creând un reconfortant bleu ciel. Când Margareta se va plictisi de varul căzut, va începe să vadă lucruri și în găleată. Anticipând asta, Samuel încerca fără succes să i-o ia înainte. Ea îl întrebă ceva, el răspunse în doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
frunzărind hârtiile ce nu părea niciodată să le dispară de pe pupitre. — Buona sera, ziseră amândouă când intră, apoi Își plecară Înapoi capetele spre dosarele cu coperte verzi Împrăștiate În fața lor. Aveți ceva de mâncare? Întrebă el mai degrabă Înfometat decât grațios. Sylvia zâmbi și scutură din cap fără să vorbească; venea În biroul lor doar ca să cerșească mâncare sau să le spună că unul dintre aplicanții lor pentru permis de muncă sau de reședință fusese arestat și putea fi șters din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Commissario Brunetti? — Da. Zâmbetul care umplu fața carabinierului fu aproape angelic În căldura și simplitatea lui. Dumnezeule, omul are gropițe În obraji! Mă bucur că ați putut veni taman din Veneția pentru asta. Dădu ocol mesei de lucru, surprinzător de grațios și trase un scaun În față. — Poftiți, vă rog să luați loc. Ați vrea puțină cafea? Vă rog, puneți-vă servieta pe masă. Așteptă răspunsul lui Brunetti. — Da, mi-ar prinde bine puțină cafea. Maiorul se duse la ușă, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
recepție și-l salută pe nume. — Dottor Brunetti. Signora - asta cu o plecăciune care-i produse o cută perfect orizontală În brâul roșu. Suntem onorați să vă avem aici. Prietenii vă așteaptă În restaurant. Cu o fluturare din mână la fel de grațioasă ca plecăciunea, arătă spre dreapta, spre singurul lift de acolo care stătea deschis și-i aștepta. Dacă veniți pe aici, vă voi duce la ei. Paola Îl prinse de mână și-l strânse tare, Împiedicându-l să spună că știau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
e Marin sau nu-i Marin. O codobatură, spre han, De sub o frunză de lipan, Strigă senin Spre chimion; -Eu sunt Marin! Eu sunt Ion. Î Învățătoare-i spun, cu fală, Iubitei mame de la școală. Stăpâna basmelor frumoase, A literelor grațioase, A cifrelor puse-n probleme, Învățătoare-ți spun, cu fală, Iubită mamă de la școală! Eu sfatul ți-l ascult cuminte, Tot ce mă-nveți eu iau aminte, Îți simt ocrotitoarea mână, Învățătoare, zână bună! J Joi, trecut-au pe la noi
Dragul meu abecedar. In: ANTOLOGIE DE POEZIE PENTRU COPII by Lucia - Gabriela Munteanu, Carla - Daniela Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/282_a_520]
-
spun, cu fală, Iubită mamă de la școală! Eu sfatul ți-l ascult cuminte, Tot ce mă-nveți eu iau aminte, Îți simt ocrotitoarea mână, Învățătoare, zână bună! J Joi, trecut-au pe la noi Jupâneasa Vulpișoară Cu jupânul ei Vulpoi. Jupâneasa grațioasă Ca pe jar ședea: vai, vai! Răsucind un evantai, Sorbind sucul cu un pai. -Vai! - zice jupân Vulpoi ( Când servește o cafea) Nu știu ce-au unii cu noi, Zău așa! -Rea e lumea, soro dragă, Zice dânsa cu dispteț
Dragul meu abecedar. In: ANTOLOGIE DE POEZIE PENTRU COPII by Lucia - Gabriela Munteanu, Carla - Daniela Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/282_a_520]
-
morcov furios, Cu mustățile zbârlite, Zice-ncet, cu glasul gros: -Domnișoare ionatane Nu cunoașteți, of, of, of, Un cartof? L Lebăda, din zori de zi, Stă la sfat cu nuferii, Mândră-n pene de ninsoare, Argintii și lucitoare. Și prințesa grațioasă Știe bine că-i frumoasă; Când ușor - ușor plutește Chipu-n lac își oglindește Și se-ntreabă: -Eu sunt oare? Sau pe lac e-o albă floare? M Mamă, zână bună, ție Îți spun prima poezie, Tot așa cum ți-am
Dragul meu abecedar. In: ANTOLOGIE DE POEZIE PENTRU COPII by Lucia - Gabriela Munteanu, Carla - Daniela Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/282_a_520]
-
cât mai repede pleca de lângă el, cu atât mai bine. Numai că, s-a gândit Alice privindu-și pumnul strâns, conținutul nasului ei se afla în batista lui. Ce piele minunată, se gândea Hugo. Maternitatea nu adăugase nici un surplus siluetei grațioase care se ghicea pe sub haina umflată. Iar lacrimile îi făceau ochii ăia albaștri să pară mai mari și mai limpezi ca niciodată. Și, văzută de-aproape, fața prelungă și ovală avea seninătatea unui îngel medieval. Alice nu arăta ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
de-o viață începuse să-și piardă din forță? Oare ajunsese, în sfârșit, să aprecieze arhitectura doar din punct de vedere estetic? Desigur, în ultima vreme, Hugo se trezise admirând până și contururile de la Fitzherbert Place. Casa era, într-adevăr, grațioasă, în ciuda volumului enorm de reparații de care avea nevoie. Însă de-acum Hugo abandonase, pe tăcute, planurile de renovare ale Amandei. Care, pentru a fi duse la bun sfârșit, cereau nu numai timp și bani, dar și dispoziția de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Indiferent cât de mare ar fi fost tentația de a proceda altfel, Hugo trebuia să evalueze Pielea la cel mai mare preț posibil. Ba chiar la mai mult. În deplin contrast - sau poate în semn de sfidare- față de casele georgiene grațioase dimprejur, Piele era genul de construcție care putea fi descrisă cel mai bine prin termenul „contemporană“. Zidul enorm care o înconjura era făcut dintr-o piatră nouă, aurie. Așa cum era de așteptat, porțile erau acționate electronic și, pe măsură ce se deschideau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
reușit, foarte curând, să eclipseze cu vânzările ei majoritatea celorlalte agenții imobiliare din Bath. Hugo era sigur că ar fi putut să vândă până și Firth House. Numai că Tarquin nu mai voia s-o vândă. Superba lui casă, cu grațioasa ei alee curbată de la intrare, nu mai reprezenta o problemă. Mai degrabă, era gâsca care făcea ouăle de aur sau măcar le conținea. Era mai mult decât o proprietate care-și scotea banii din multiplele utilizări pe care le avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
a simțit momentul, dar a rămas încremenit. Laura îl prevenise să nu deschidă ochii, orice s-ar întâmpla. De altfel, imediat, ea a ridicat ochelarii de protecție pentru a fi văzuți de public și i-a așezat lui cu gesturi grațioase și pline de afecțiune. Nu a mișcat nimeni nici după acest gest. Toate privirile erau ațintite pe figura lui Iustin și toate gurile stăteau închise ca ferecate fiind. - Încet, dragul meu. Acum poți, dar fără grabă, îi șopti Laura, mângâindu
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
să sune numaidecât, într-atît îl miră anticamera. Ea era de o înălțime considerabilă, ocupând spațiul celor două caturi laolaltă. O scară de lemn cu două suișuri laterale forma un soi de piramidă, în vârful căreia un Hermes de ipsos, destul de grațios, o copie după un model clasic, dar vopsit detestabil cu vopsea cafenie, ținea în locul caduceului o lampă cu petrol cu glob de sticlă în chipul unui astru. Lampa era stinsă, în schimb o altă lampă plină de ciucuri de cristal
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
dumneata ești Felix de care ne-a vorbit atâta domnișoara Otilia! - Este băiatul doctorului Sima de la Iași, completă în șoaptăbătrînul, frecîndu-și mâinile, cu un râs prostesc. - Da, da, da! adăugă Pascalopol, părând a căuta în memorie și, cu un zâmbet grațios, care îi descoperi o dantură bine reparată, abandonă ușor mâna tânărului. Otilia opri pe Felix în fața femeii mai mature. Era o doamnă cam de aceeași vârstă cu Pascalopol, însă cu părul negru pieptănat bine într-o coafură japoneză. Fața îi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mutări repezi își retrase mâinile, notificând c-un râs sonor de om gras: - Încă o linie! În vreme ce Aglae reîntocmea jocul, Pascalopol contempla pe Otilia. Aceasta îi potrivea acul cu perlă din cravată, îi scutura ușor umerii, privindu-l cu o grațioasă maternitate, mereu atârnată pe marginea scaunului. Deodată, privind spre mâinile albe și încărcate de inele ale lui Pascalopol, se entuziasmă: - Vai, ce inel frumos! Nu l-am mai văzut. Inelul în chestiune era petrecut pe degetul mic al mâinii stângi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
strigă lui Felix să intre. - Până mâine dormi aici, este odaia mea. Fii fără grijă. E cam dezordine, dar o să mă ierți, nu? Noapte bună. Mâine vom sta de vorbă mai mult. Otilia spuse toate acestea repede, cu un râs grațios, dar cu siguranță în glas, mai dădu o ochire odăii și ieși, făcând lui Felix un salut cu mâna. Se auziră tropote pe scară, trântituri de ușă, și apoi totul reintră în liniște. O lampă portativă cu abajur era aprinsă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]