KorAP: Find »[drukola/base=hun & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...54 55 56 ...58 >

1,445 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

se poate vorbi nici măcar de o prezență nominală a lor în zonă, de unde rezultă că ei n-au trecut Carpații în sud. Pătrunderea gepizilor dinspre nord-vest în Transilvania propriu-zisă a avut loc la mijlocul secolului al V-lea, după prăbușirea stăpânirii hunilor. Descoperirile gepide din cursul acestui secol, în Transilvania, sunt mormintele principale de la Apahida (Cluj), cu piese bogate de aur, și tezaurul cu obiecte de aur de la Someșeni (Cluj). Urmele arheologice gepide din secolul al VI-lea și prima jumătate a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dificil de stabilit datorită comunității de viață, a migratorilor amestecați cu populația locală, dar majoritatea aparțin autohtonilor. De-aici rezultă că cea mai mare parte a populației o formau autohtonii, latinofoni și creștini, în mijlocul cărora gepizii, iar anterior goții și hunii, formau enclave etnice, dominatoare politic și militar.25 Avarii Înainte de a face o prezentare generală a avarilor, vrem să înfățișăm succint punctul de vedere a lui N. Iorga în legătură cu avarii și rolul lor. Avarii, învingătorii și urmașii gepizilor, sunt stăpâni

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
să înfățișăm succint punctul de vedere a lui N. Iorga în legătură cu avarii și rolul lor. Avarii, învingătorii și urmașii gepizilor, sunt stăpâni în vestul Daciei, după 567, având centrul în Pannonia, între Dunăre și Tisa, unde anterior s-au aflat hunii. Iorga afirmă (spune) explicit că avarii nu sunt nou-veniți, un alt popor asiatic (nomad), ci rămășița hunică, supusă un timp germanilor (gepizilor). Avarii sunt, de fapt, spune el, hunii cu altă dinastie, cu altă seminție dominantă, dar și cu unele

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în Pannonia, între Dunăre și Tisa, unde anterior s-au aflat hunii. Iorga afirmă (spune) explicit că avarii nu sunt nou-veniți, un alt popor asiatic (nomad), ci rămășița hunică, supusă un timp germanilor (gepizilor). Avarii sunt, de fapt, spune el, hunii cu altă dinastie, cu altă seminție dominantă, dar și cu unele schimbări. Noul stat al avarilor este mult mai modest, ca dimensiune, decât cel vechi hunic, ce avea în frunte un "împărat" capabil a mișca (antrena) în lupte mulțimi imense

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
o stăpânire avară (567-796), de peste două veacuri, numele de "avar" persistând până la anul 1000, fiind menționat și într-un act pontifical. Față de locuitorii mai vechi, autohtonii de la Dunăre și de dincolo de munți, politica avarilor este o continuare a celei a hunilor. Astfel, Baian, spune Teofilact, cruță și mută pe locuitorii "Romaniei" el cârmuiește (conduce) o lume supusă, trăind în vechea ei autonomie. Avarii au trăit în bune relații cu supușii lor, romanici și slavi, urmele lor au rămas în așezămintele supușilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și slavi, urmele lor au rămas în așezămintele supușilor, precum vasul avar de la Sânmiclăușul Mare. Stăpânirea avară a lăsat urme puține și discutabile, a fost cea care a mutat peste Dunăre (sud) pe slavi. Astfel, al doilea popor turanic, după huni, a acționat pentru închegarea și întărirea poporului românesc, în curs de coagulare, prin această "curățire" (Iorga) a unei vetre sigure. În urma prădăciunilor avare, puterea elementului romanic a scăzut în sud, în aceeași măsură în care, prin neadmigrare, acesta crește în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Shuan a preluat controlul asupra unor teritorii din Asia Centrală, între râurile Amu-Daria și Sâr-Daria. Limba vorbită de avari nu este cunoscută, fiind un dialect mongol sau o limbă turcică. Avarii erau un popor asiatic, nomad, de păstori războinici, asemănător cu hunii. După mijlocul secolului al VI-lea, stăpânirea avarilor din Asia Centrală a fost lichidată de populații turce, astfel că o parte a avarilor s-au îndreptat spre apus. Până în 558, aproximativ 20.000 de avari ajunseseră în stepele din nordul Munților

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Diaconu, Târgșor. Necropola din secolele III-IV, București, 1965. 15. Istoria Românilor, vol. II, p. 691-692; I. Nestor, Goții, în Istoria României, I, București, 1960, p. 682-694. 16 .N. Iorga, Istoria Românilor, vol. II, București, 1936, p. 181-191; Christopher Kelly, Attila Hunul, București, Corint, 2012, p. 91-273. 17. Istoria Românilor, (Tratat), vol. II, p. 693-695. 18. Ibidem, p. 695-697; Ligia Bârzu, Continuitatea populației autohtone în Transilvania în secolele IV-V (Cimitirul nr. 1 de la Bratei), București, 1973. 19. Istoria Românilor, vol. II

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Transilvania în secolele IV-V (Cimitirul nr. 1 de la Bratei), București, 1973. 19. Istoria Românilor, vol. II, p. 697-700; Al. Odobescu, Tezaurul de la Pietroasa, București, 1976. 20. Istoria Românilor, vol. II, p. 700-701. 21. Ibidem, p. 701-706; I. Nestor, Invazia hunilor, în Istoria României, I, București, 1960, p. 694-704. 22. Istoria Românilor, vol. II, p.707-709. 23. Ibidem, p.709-710; C. C. Diculescu, Contribuții la vechimea creștinismului în Dacia. Din istoria religioasă a gepizilor, în AIIN 3, 1924-1925, 357-376; C. H. Opreanu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
între Carpați și Dunăre. Pe de altă parte, migratorii (alogenii) pătrunși la nord de Dunăre și impactul provocat de aceștia au determinat fenomenul de dependență colectivă a unor comunități sătești (obști) față de autoritatea politică-militară migratoare-precum obștile din Banat aservite puterii hunilor lui Attila, din secolul al V-lea, sau relațiile dintre autoritatea militară a cetății Turris și țăranii de pe pământul fortificației. Dacă aceasta era situația în sânul comunităților, în cea mai mare parte a țării, în aceste secole, în Dobrogea, provincie

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
importante despre slavi. Pentru apărarea limesului Dunării s-au construit fortificații noi, s-au adus trupe numeroase, iar armata bizantină a trecut în nordul Dunării. La începutul domniei lui Justinian (527-565), generalii Baudarius și Iustinus poartă lupte cu slavii și "hunii" (avarii) care se așezaseră nu demult în nordul Dunării, "nu departe de țărm". Astfel, în anul 530, generalul bizantin Chilbudios duce lupte cu slavii (sclavinii) timp de trei ani, dar, în 533, el este ucis într-o acțiune militară, încât

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
trei ani, dar, în 533, el este ucis într-o acțiune militară, încât "barbarii puteau trece fluviul nestingheriți" (Procopius). Incursiunile slavilor izolați sau aliați cu alte populații se intensifică între anii 545-550. În 550-551, izvoarele menționează invaziile pustiitoare ale sclavinilor, hunilor și kutrigurilor în Tracia și Iliria. În 559, kutrigurii sub conducerea lui Zabergan, în alianță cu bulgarii și slavii, au atacat Scythia Minor, Tracia și Macedonia și au ajuns până în Grecia (Procopius). În scurt timp, în 561-562, în regiunile carpato-dunărene

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
o nouă populație nomadă-avarii, conduși de khaganul Baian. Apariția lor în această zonă a dus la schimbări de ordin politic-unele popoare au intrat sub directa lor suzeranitate (slavii), iar altele au fost silite să-și limiteze acțiunile împotriva Imperiului, precum hunii, bulgarii, anții. După venirea avarilor, în regiunile din nordul Dunării de Jos mai acționau doar sclavinii (slavi) care reiau atacurile împotriva Imperiului, mai ales după 567, când avarii se instalează durabil în Câmpia Panoniei, dar exercită în continuare o dominație

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
după Procopius, Justinian îi descoperă la cetatea Turris, în zona Dunării, oferită slavilor ca să se opună avarilor. Iorga citează pe istoricul ungur Niederle, care susține că nu avarii au împins pe slavi, ci pătrunderea slavă ar fi fost "susținută" de "huni, bulgari și avari". Însă, de regulă, pe slavi îi întâlnim în serviciul avarilor. Istoricul englez Bury, menționat de Iorga, considera că încă din vremea lui Justinian (527-565) ar fi avut loc o pătrundere a slavilor în sudul Dunării cu o

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în serviciul Imperiului, căpetenii precum Anagast, Ostrui, Dabrocost și "sclavul" Suaruna. Ei servesc și sub generalul Belizarie, în prima parte a domniei lui Justinian. La începutul pătrunderii lor, Imperiul încearcă să alcătuiască din slavi o gardă protectoare la Dunăre împotriva "hunilor" (avarilor). Dar Procopius, așa cum am văzut mai sus, pune numai de pe la 527 înainte începutul năvălirilor săvârșite de "huni (avari), slavini și anți". El prezintă luptele duse împotriva slavilor, încă sub Justinian, de Germanus, general înrudit cu familia imperială, dar "geții

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
prima parte a domniei lui Justinian. La începutul pătrunderii lor, Imperiul încearcă să alcătuiască din slavi o gardă protectoare la Dunăre împotriva "hunilor" (avarilor). Dar Procopius, așa cum am văzut mai sus, pune numai de pe la 527 înainte începutul năvălirilor săvârșite de "huni (avari), slavini și anți". El prezintă luptele duse împotriva slavilor, încă sub Justinian, de Germanus, general înrudit cu familia imperială, dar "geții" năvălitori despre care vorbește Procopius, la 517 și 530, erau de fapt slavi, dacă nu cumva călăreți avari

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și alți "migratori" (alogeni), însă, după cucerire, ei nu au distrus populația autohtonă de care aveau nevoie. Deosebirea între slavi și alți alogeni a constat în faptul că slavii au fost colonizatori, ceea ce neamurile germanice (goți, gepizi) și cele turanice (huni, avari) n-au fost (n-au vrut să fie). Trebuie să precizăm că nu cucerirea în sine, ci instalarea de colonii sătești și militare slave de lungă durată, a avut consecințe profunde asupra societății romanice autohtone. Limba slavilor rămași în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
au persistat în limba romanicilor din nordul Dunării, în urma conviețuirii timp de secole cu aceștia (vezi cap. VII). Slavii din Dacia, care locuiau în Carpați și la Dunăre, nu au alcătuit state (regate), precum neamurile germanice și turanice (goți și huni), iar organizarea lor politică era cea gentilică (bazată pe gintă), cu căpetenii alese de oșteni, numite voievozi. Colonizările slave se făceau de către comunitate (obște), o așezare întemeiată de o mare familie care folosea pământul în comun, încât obștea gentilică se

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și posibilitatea de a o "desnaționaliza", adică de a o asimila. Aceasta, în privința slavilor, pe de o parte, dar, pe de altă parte, slavii apar la Dunăre ca supuși ai avarilor, "mânați de dânșii" (Iorga), precum anterior germanii (goții) sub huni. Avarii reușeau să atragă de partea lor acele căpetenii slave pe care le pot folosi mai mult. Astfel, încă pe la 560, o căpetenie slavă Mezamir merge la avari-el merge din partea anților la avari, unde va fi ucis. Dar avem și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
În privința raporturilor autohtoni-migratori, istoriografia mai veche românească considera că românii s-au retras în munți (subcarpați) în fața năvălirii barbarilor, coborându-se la câmpie mai târziu, după retragerea lor (A.D. Xenopol ș.a.). Dar, în acest fel, nici germanii, nici slavii sau hunii n-ar fi putut trăi (supraviețui) pe pământurile ocupate fără acei producători care munceau pentru ei. Astăzi, concluzia judicioasă care s-a impus este aceea a unei conviețuiri între dominatorii nomazi (alogeni) și autohtonii romanici. Mai direct spus: acolo unde

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ca noi mercenari ai Bizanțului, nu semnifică așezarea unei națiuni, nici nașterea conștiinței unui stat. Orice idee la bulgari de stat etnic, de concepții aduse din Asia, este anacronică, imposibilă (Iorga). Bulgarii erau un popor de neam turcic, ca și hunii și avarii, după cum spune Jirecek, în Geschichte der Bulgaren ( apud Xenopol, I). Ei sunt, de asemenea, înrudiți cu chazarii și ciuvașii. Provenind din Asia Centrală, ei locuiau între Volga și Marea Caspică. În secolul al IV-lea, bulgarii apar în teritoriul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
s-au revoltat împotriva bizantinilor, cu care au angajat lupta, i-au respins peste Dunăre, apoi, traversând Dobrogea, în 679, ei se instalează în sudul acesteia, în nord-estul Bulgariei.1 Noii veniți în sudul Dunării, bulgarii, sunt tot așa de huni, ca și hunii, și tot așa de avari, ca și avarii (Iorga). Echivalența huno-bulgară a fost semnalată și de alți cercetători, ca și asemănarea cu ciuvașii a bulgarilor de pe Volga. Între vechii bulgari veniți din stepa euro-asiatică (regiunea Volga) și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
împotriva bizantinilor, cu care au angajat lupta, i-au respins peste Dunăre, apoi, traversând Dobrogea, în 679, ei se instalează în sudul acesteia, în nord-estul Bulgariei.1 Noii veniți în sudul Dunării, bulgarii, sunt tot așa de huni, ca și hunii, și tot așa de avari, ca și avarii (Iorga). Echivalența huno-bulgară a fost semnalată și de alți cercetători, ca și asemănarea cu ciuvașii a bulgarilor de pe Volga. Între vechii bulgari veniți din stepa euro-asiatică (regiunea Volga) și între rămășițele hunice

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pradă în Tracia, iar împotriva lor luptă Mundo, descendent din Attila. Bulgarii sunt chemați în ajutor și de împăratul Zenon, în seolul al V-lea, împotriva goților. În Panegiricul lui Ennodius, bulgarii apar ca "vulgares", iar ca neam "îndărătnic", lângă huni, sabiri și hunuguri, la Iordanes, în Getica. Același istoric îi amintește pe bulgari și pe vremea lui Justinian (527-565), ca un contingent în confederația avară. Paul Diaconul îi menționează pe bulgari și în Italia, aduși acolo de longobarzi. Sub împăratul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
universale față de acest "popor barbar și venetic", față de "această pacoste" (Iorga). Care era realitatea social-politică în sudul Dunării, după 679-681 ? Triburile slave sub dominație bulgară, obotriții sau predenesensii și-au păstrat autonomia față de năvălitorii turanici. "Statul" bulgar, ca și cel hun și avar, ca și orice creațiune turcească, folosea pe lângă comandanți de cetăți, colectori de tribut, de daruri și delegați (trimiși). Dar unele triburi slave se revoltă, iar altele trăiesc pașnic cu bulgarii dominatori. Treptat, elemente de frunte ale slavilor sunt

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]