KorAP: Find »[drukola/base=icoană & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...54 55 56 ...580 >

14,500 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867

buzunare și îl aruncă peste umeri! Se spune că Dumnezeu este generos cu poeții, aceștia, și legați la ochi, pot privi cerul, oglinda îi îndoapă cu iluzii, oglinda le umple buzunarele, oglinda îi înrămează într-o frunză mare cât o icoană de Buna Vestire. Generos și indulgent ești, Doamne, cu niște vântură cuvinte! Poeții nu au nevoie de brațe pentru a cuprinde nemărginitul, de liniște pentru a asculta muzica universului, de pâine pentru a reîntrupa iluzia. Florile poeților nici toamna nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
puiule, verde, până ți se usucă speranța înainte să dea în pârg, până se transformă zilele în absurdități inutile, nopțile în insomnii repetate, până te ascunzi de tine însuți. Ai verde la viață. Leapădă-te de îngerii mincinoși, dă foc icoanelor ce nu știu să zâmbească, abandonează semnele în cămașa, în țolul de cordele, fii contemporan cu tine, cu seva ce rămâne dâră pe trotuare, cu tusea ce te descompune în batistă, cu bocancii prin ale căror găuri devii tot mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Petru semăna cu mama: la miezul nopții, două jumătăți identice de rugăciune. Psaltirea era ca o grădină ce înflorea în zori. Rugăciunea, un fel de pauză a spiritului, un fel de iluzie pusă în paranteză pătrată. Și ploua Petru în fața icoanei, și ploua mama în fața icoanei ploaia era trecută prin cămașă ca prin sită și sufletele erau date în teasc, durerea curgea tulbure în potir, Petru își bea furtuna, și furtuna aducea altă furtună. Taci, puiule, nu mai plânge, ăsta este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
miezul nopții, două jumătăți identice de rugăciune. Psaltirea era ca o grădină ce înflorea în zori. Rugăciunea, un fel de pauză a spiritului, un fel de iluzie pusă în paranteză pătrată. Și ploua Petru în fața icoanei, și ploua mama în fața icoanei ploaia era trecută prin cămașă ca prin sită și sufletele erau date în teasc, durerea curgea tulbure în potir, Petru își bea furtuna, și furtuna aducea altă furtună. Taci, puiule, nu mai plânge, ăsta este păcatul părinților! Dumnezeu nu dă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
în sânge ca într-un joc de-a v-ați ascunselea; se abandona în inimă ca într-o gară uitată de tren: Doamne, mă dor gratiile acestea ce cresc între noi; pădure de gratii până la cer, pădure de gratii în fața icoanei, în oglindă, în felia de pâine gratii. Bună dimineața, Dumnezeul meu din fundul fântânii! Scot apă zilnic pentru a-ți tulbura chipul; cresc flori în inimă, sângele tău întomnează în petale de trandafir și eu mă bucur. Leagăn corăbii prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
și nimic, dorință și regrete deopotrivă, sub un portret ilegitim de sfânt. Dincolo, intimitatea ca un privilegiu. Pui limite unde te lasă inima și când te lasă: Dumnezeu, mai ales noaptea, nu vede bine. Dumnezeu cel treaz într-o singură icoană: ochi albaștri, codițe blonde, degete de lumină, în rest, o înșiruire de răspântii, o dilatare a vieții, numită, simplu, destin și o posibilă înălțare din mijlocul șotronului. Sibiul era orașul ce strângea în jurul inimii. 29. Sus, în calea Poplăcii, de-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
de ani viața îți rânjește în toate ungherele. Strada, o herghelie de vieți slobode; vieți cu limbile despicate, cu dinți ascuțiți ca de ferăstrău, cu buze aspre, precum iarba de stepă, vieți negre în cerul gurii, vieți băloase, descompuse în icoane fotogenice, vieți râncede duhnind a seu inghinal, vieți neînțărcate... Moartea are 12 țâțe, omule, despre ce sete te plângi? Strada, o haită de lupi ce urlă a foame, nu a stele; de-a lungul și de-a latul iluziilor, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
nu are unde să te ascundă, plutoane de lumini verticale mărșăluiesc de-a lungul bulevardului ca într-o retragere cu torțe. Picioare trandafiri, spinii trezesc gustul sângelui, până la beție mai ai un pas; draga mea, ți-am așternut petale sub icoană, cazi în genunchi a dezlegare, păcatul este că sunt, fericirea este că poți. Picioare cât două semne de exclamare, până și cerului îi curg balele pe alei; Doamne, nu încerca să-ți judeci incertitudinea și nici să motivezi lucrul mâinilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
căcați! Pute tot holul a spurcăciune. Olteancă nespălată, uite unde-și ascunde scursurile! Taci, fă, poate-i face de legătură apevistului ăla ce vine sâmbăta! Am auzit de la baba Nadia cum se drege ceaiul cu tampoane folosite. Le ascunzi după icoana Fecioarei 40 de zile, apoi le dizolvi în apă călduță. Bea prostul, îi intră pizda-n inimă și nu i-o mai scoate nici o doftorie. Fă, știi care e cea mai grea operație? Să scoți pula din capul unei curve

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
se cuvenea să primească nu cu firimitura, nu cu lingura, nu cu potirul, ploaie de fericire ar fi meritat să-i inunde sângele, furtună de fericire în inimile netăiate împrejur. Privea Petru fericirea pe chipul oamenilor, paradă de zâmbete în icoane, aleluia! Se privea Petru în propria zidire, Dumnezeu clipea precum un bliț de aparat foto în miez de zi. S-au locuit câțiva ani, se vor aparține o eternitate: Dincolo de contur și de formă, Doamne, oare ce formă a pământului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
stors-o ca pe o vacă bună de lapte, psihanaliza a recomandat-o ca pe un remediu împotriva disperări de a fi unu. Tulburările psihice, afaziile, ciclotimiile, demențele, narcisismele, paranoile, schizofreniile se trezesc în oglindă. Terapeutul deschide ușa, terapeutul împarte icoana în trei părți simetrice: cel ce este, cel ce se simte a fi, cel ce se vrea; fiecare segment revendică iluzia celuilalt, terapeutul leagă noduri între două sau mai multe absențe; terapeutul aliniază borduri. Coborâtul în oglindă este o radiografiere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
nu-ți spune asta. Cristale înghețate sparte în palmă. Trezirea primul instantaneu vegetal al zilei, apa miroase a iarbă de munte. Gustul ierbii resuscită primăvara-n oglindă. La 4 dimineața, Petru, fără ordin de servici, abandona cazarma, deschidea fereastră în icoană și trecea dincolo. Adevăratele dezertări se fac fără "de acord", "rog aprobați"; în colțul din dreapta, sus, pe o coală A4 din viață, Dumnezeu refuza să pună semnătura. Orice intermediere, o decimare a intenției de a fi unu; Petru lega cerul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
pasul acela este al ei și iar al meu. Pasul meu nu poate exista fără pasul ei. Cine pe cine trece de mână? Depărtările dau consistență libertății. În doi, libertatea este preaplinul de Dumnezeu, libertatea de unul singur, instantaneu în icoană cât să treacă ploaia. Deschidea ușa, primul pas în șotron, și al doilea pas, și al treilea... Șotronul, întins pe spate, cu fața spre cer, se făcea că doarme. "Ai grijă, de o să calci în afara conturului, ieși din joc. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
unu, doi: Ochii nu se ating nici cu șoapta! Doi, unu, doi: Plutește peste umeri, cerul suferă de lombosciatică! Unu, doi, unu: Nu păși în tâmplă, riști să tulburi negânditul! Doi, unu, doi: Ai grijă, buzele șotronului se descompun în icoană! Este atât de simplu, sigur mi se va deschide cerul. Să mă aștepți la capătul umbrei. Să mă aștepți, Genia. Cristale de apă ca niște cioburi de sticlă sub tălpi: Trebuie să nu am nici o urmă de somn pe ele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
încetează să te cauți acolo unde nu poți fi de unul singur! Amăgești oglinda cu promisiuni exfoliate de pe retina lui Dumnezeu și asta e prea puțin fie și pentru un contur de fotografie. Nu poți coborî, nu poți urca în icoană, acoperă lumina cu o pânză neagră și fugi! Dumnezeu este îngăduitor cu lașii, Dumnezeu este bătrân și nu știe să numere cântatul cocoșilor. Petre, treci cu plugul peste frunte, ară adânc, seamănă grâu, treieră! Spicele motivează seceta, miriștea îngăduie ploaia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
ploaia, brazda justifică ridurile. Îngroapă somnul ca pe un copil mort sub tocul ușii, pășește peste vise și visele vor rămâne tot mai mici, și visele nu or să mai încapă nici o fărâmă de iluzie! Petre, visele putrezesc și-n icoană. Petre..." și oglinda s-a închis ca un mormânt pe dinăuntru. Vocea ei, o respirație a cerului în rădăcini. Oglinda mirarea de sine, râsul de sine, batjocora de sine, mulțumirea de sine, amăgirea de sine, fuga de sine, violul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
într-un morman de frunze uscate. La balamuc se întâmplă să fie toamnă în toate intențiile lui Dumnezeu. În grădina lui Petru, gratiile pocneau muguri; Petru culegea florile, cu grijă, fără să tulbure parfumul ferului forjat; Petru ascundea florile după icoană; în zori, la mâinile lui Dumnezeu creșteau cătușe. La balamuc, Petru se împrietenise cu umbra; Dumnezeu obișnuia să pășească în urma lui, preocupat de toate nimicurile; Dumnezeu, cel mai atipic ignorant, se întorcea cu spatele la icoană, nerecunoscându-și portretul. Umbra rămânea în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
ferului forjat; Petru ascundea florile după icoană; în zori, la mâinile lui Dumnezeu creșteau cătușe. La balamuc, Petru se împrietenise cu umbra; Dumnezeu obișnuia să pășească în urma lui, preocupat de toate nimicurile; Dumnezeu, cel mai atipic ignorant, se întorcea cu spatele la icoană, nerecunoscându-și portretul. Umbra rămânea în urmă, Petru o căra în spate ca pe o cruce; umbra grăbea pasul, Petru fura la start cât să întregească absența umbra alături de contur, umăr la umăr, Petru regla cadența după o singură bătaie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
o minge de tenis: retină percepție însușire asociere arhivare. Printr-un tub de lumină, Petru era conectat la realitatea formelor, semi-concretul; trecea prin filtru iluzia cât să îngroașe conturul. O stare de strabism cosmic împletea nimicul. Proiectorul geam deschis în icoană, Dumnezeu ștergea lentilele de praf. Vezi, cât adevăr în culoare? Au ochi verzi, căprui, negri, albaștri; au mameloanele țurțure de gheață, pară, gutuie, măr, cupă, strugure, biberon; au pistrui pe sfârcuri, alunițe pe fund, semne din naștere. Privește blonda: pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
vorbit, șoptit, cântat, alintat, urlat. Imagini aproximative: îngropare, înviere, întâmpinare, înălțare. Imagini suprapuse: sex. Tehnica fraților Lumiere scria despre viață pe un perete în cabinetul terapeutului. Ritmul dădea tonusul, ritmul schimba senul, ritmul impunea cadența, stângul pe tobă, dreptul în icoană, aleluia... Sunetul sintetiza mișcarea, sincron în sticla cu lapte, amin... Terapeutul urmărea vitalitatea: formarea imaginii retină, nervul optic; percepția imaginii absorbția, transmitere spre creier; disiparea imaginii scurtcircuitarea luminii, diluarea senzației, descompunerea formei... ipoteze ale unei schizofrenii consemnate cu majuscule într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
peste culmi, ochiul sufletului se caută în țărână, omul duplicitatea de a fi unul în unu și egoismul de a întregi părți inegale. Ochiul trupului absoarbe lumina sângelui; omul luciditatea sticlei pisate sub tălpile îngerilor. Ochiul trupului, de veghe în icoană; far de la capătul mării, pieptul celui care îl poată. Nebunia apare acolo unde ochii nu se mai încap. Terapeutul își cerceta atent pacientul ca un electronist aparatul de radioemisie: undeva era întreruptă o conexiune, s-a întâmplat un scurtcircuit, o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
și noapte, măști de duminică vei vâna. Zâmbetele nu ți se potrivesc, copile! Unde, dracu, ai văzut umbre vesele? O să-ți fie viața un iarmaroc, un circ ieftin teatru de stradă viața celui dezbrăcat de identitate. Spectacolul sinelui scamatorie în icoană; clovn sau acrobat la trapez, cu sau fără plasă, ce mai contează? Pe o scenă de împrumut, exbiționarea este cel mult o extrovertire a sângelui căzut pe gânduri. Veniți la iarmaroc, veniți la circ, veniți la teatru, scenă, arenă, tarabă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
grădiniță pe sub fereastră, ieri a primit mentosane de la o infirmieră, le împărțea câte 4, câte 6, câte 8: "Fetițele tatii cuminți, fetițele tatii frumoase, prințesele tatii..." Blonda cu halatul galben mătură frunzele: "Fluturi în cer, fluturi pe pământ, fluturi în icoană, insectarul meu așteaptă să vină toamna ca o mântuire. Părinte, să bată clopotele până se scutură toți copacii..." De o săptămână cântă prohodul, bate metanii, face cruci pentru "suflete veștede". Fetița cea frumoasă, Ioana, scrijelește toată ziua pereții cu unghia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
piese, lacome, împărțeau absența în părți inegale. A zburat pasărea, au rămas pe ramură amprentele cuibului. Văzduhul păstra zborul ca pe o urmă de înger. Deasupra pământului, catapetesme fără sfinți; dedesubt, frânturile de nimic râvneau nimicul: Dumnezeu împărțea vouchere în icoană. Petru era piesa de puzzle cu muchiile tocite. Privea pe fereastră: zăpadă, pe sub zid, un om, o pereche de ghete, pași. Cine era acel individ, cu ce era încălțat, spre ce i se îndreptau pașii nu interesa pe nimeni; urmele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
dând în spic. Privește peste tâmplă: pe o vatră de cer Dumnezeu coace pâine, nimicul este rumen pe toate părțile. Cazi în genunchi la capătul celui plecat, nimicu-i învinețește ochii. Săruți picioarele noului venit, nimicul lasă dâră de pământ în icoană. Nimicuri se întind ca o pecingine pe un obraz liniștit de mare. Sfredele nimicul stâncile umple fântâna până la ghizdele; se împrăștie nimicul în toate celulele identitatea se înnoadă singură într-un colț de batistă. Nimicul, cod de bare scrijelit pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]