1,976 matches
-
spre înțelepciune. Și totul în vidul uriaș în care alunecă carul cu roțile-i de foc pe norul romboid în uriașul clopot al genezei. Aș vrea să cred că îndepărtarea intelectualilor timpului prezent de posibilitatea descifrării operelor literare ale perioadelor iluminate din preistorie sau mai recente se datorează lecturilor superficiale a referințelor elementare de teologie creștină, iar informațiile pe care le posedă sunt aproape primitive și dogmatice. Tineretul pare a nu mai accepta învățătura. Tot ce e mai vechi de o
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
ce voiește? O carte Răspundea vocea lui luminată de un vechi solar chiparos Al tău al meu sau un altul, Scrisă sub semn de sus. Și troate păsările cântară de mai multe ori pe cer Și poetul din nou era iluminat Strângea fărâmele cărții, redevenea orb și nevăzut Își pierdea familia iar, scria cuvântul celui dintâi cuvânt al cărții 917. Spuneam și reamintesc acest moment sublim al armoniei pe care poetul o sesizează urmând începutului, armonie fără de care nu ar putea
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
primit tablele legii (Sinai), iar Cristos a fost jertfit calvarului (Golgota). Acolo s-a construit Templul Înțelepților, pentru unii rămânând doar iluzie. Deci munții închid și deschid ciclul revelației. Ei marchează trecerea de la vârsta dominată de legea divină la cea iluminată de har. Nunta sacră dintre cer și pământ se consumă în vârful muntelui ascuns de nori privirii pământene, la poalele lui aflându-se porțile lumii noastre iar sus sălașul zeilor. Muntele, scara, copacul, crucea reprezintă spiritul psihicului omenesc. Crucea ca
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
fost singurul din Școala Militară care n-a fost de acord cu abdicarea lui Mihai Hohenzollern. ă De ce-a făcut-o, dom’profesor? de ce?, încercă Vintilă perspicacitatea profesorului, umblat destul prin meandrele conștiinței omenești. ă De prost, Vintilă, care, iluminat de admirație, întărește și el: De prost, dom’profesor! De prost! 19 ianuarie 2007 Bumerang pe Dâmbovița Motto: „Pleac-ai noștri? Vin ai voștri! Noi rămânem tot ca proștii”. (din lirica postdecembristă) Dacă n-aș fi avut confirmarea că istoria se
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
de pe pat, căzătură de pe urma căreia rămăsese cu niște replici usturătoare. Odată, după ce fusese la o întâlnire (îi împrumutasem trenciul meu, cum se obișnuia pe atunci), mi-am luat inima în dinți și l-am întrebat cum a fost, iar el, iluminat de înțelepciunea populară a zis, așa a lehamite, și pentru alții: „De, mă, curva-i om!” Așa că vom avea niște prostituate instituționalizate, cu condicuță și o sumedenie de curve de lux, care se vor bâțâi în lumea bună, cu ștaif
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
era simbolul națiunii. Într-un editorial intitulat Cum să fii loial regelui, el scria: "În fața Coroanei, respect următoarele principii: 1) Nu trebuie să-l măgulești pe rege; 2) Nu trebuie să-l insulți pe rege; 3) Regele trebuie să fie iluminat; 4) Regele trebuie apărat atunci cînd face o greșeală; și, în sfîrșit, 5) Regele trebuie să fie aclamat atunci cînd înfăptuiește o faptă măreață"51. Toate bune pînă acum; marea problemă aparținea unei alte sfere. De la sosirea ei în România
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
de carne de vită rece, conservată. (Carnea este pentru mine un pretext pentru a mă hrăni cu legume.) Și am băut o sticlă de Retsina în onoarea funiei trădătoare. Acum e noapte târzie și mă aflu în camera de sus, iluminată de vechea lampă cu gaz și de cea recent cumpărată. Lampa nouă răspândește o lumină mai puțin intimă, dar e mai ușor de mânuit. Trebuie să mai cumpăr câteva, deși nu cred că mă voi putea dispensa vreodată de lumânări
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
dinte de câine, când i te închini, capătă un nimb de strălucire. Obiectul venerat e înzestrat cu o putere proprie, acesta este înțelesul simplu al dovezii ontologice. Și dacă te pricepi să torni destulă artă, atunci o minciună ne poate ilumina la fel de bine ca și adevărul. În fond, ce e adevărul, acel adevăr? În măsura în care ne cunoaștem, suntem cu toții niște falsuri, niște contrafăcuți, maldăre de iluzii. Poți vreodată determina cu precizie ce-ai sim]it, sau ai gândit, sau ai făcut în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Charles, hai să auzim adevărul! Înșfăcă poșeta lui Lizzie, o aruncă pe jos și o izbi cu piciorul. Lizzie nu-i dădu nici o atenție, se uita fix la mine, cu obrajii arzându-i de emoție, cu buzele umede și ochii iluminați de abnegația autodăruirii. Eram foarte mișcat. — Lizzie, drăguțo... fat\ dragă... — Ai venit plasată, Lizzie, interveni Rosina. Charles se însoară cu o femeie cu barbă, nu-i așa, Charles, nu-i așa? Și tocmai discutam despre tine, iar Charles spunea că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
țanțoșă și luminoasă își răspândea strălucirea, eclipsând stelele, revărsând scânteieri metalice în mare, și însuflețind uscatul cu prezențele fantomatice ale stâncilor și copacilor neclintiți. Cerul era de un negru albăstrui, limpede, tolerând abundența de lumină a lunii, dar nelăsându-se iluminat de ea. Pământul și obiectele sale păreau muiate într-un cafeniu vaporos. Umbrele se așterneau dur, și fiecare formă pe lângă care treceam își afirma atât de distinct identitatea, încât mă uitam întruna îndărăt, cu nervozitate. Tăcerea era nemărginit\, de altă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
încredere absolută în ea, și din moment ce în castitatea noastră puerilă, demodată, nu ne gândeam să facem dragoste. Cred că eram mai fericiți în acea lume decât sunt tinerii de azi. Aura iubirii pure și a romantismului pur, nealterat de anxietăți, ilumina zilele noastre petrecute împreună, nopțile noastre petrecute separat. Aceasta nu este o absurdă idealizare a unei Arcadii a tinereții. Eram niște copii simpli într-o lume simplă, ne iubeam părinții și profesorii și ne supuneam lor. Suferințele călătoriei umane, teribilele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
-și părul, îi dădea un aer tineresc. Poate că așa obișnuia să-și ridice gulerul fulgarinului, în zilele când hoinăream împreună pe biciclete. Și în timp ce-i ascultam, cu încordată atenție, spusele, îi cercetam, cu un fel de pasiune creatoare, fața iluminată de luminare, asemenea unui zeu care s-ar fi străduit să-i reconstituie frumusețea, pentru scopurile lui personale. — Stai, Hartley, totul e în ordine - o văzusem înălțându-și privirea, brusc alarmată - am să mai aprind niște luminări, vreau să te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
sârmă [i a venit fugind prin iarbă, către mine. M-am retras câțiva pași, într-o poieniță de sub un frasin. O creangă masivă fusese smulsă din copac de către o vijelie de iarnă, și prin despicătura astfel creată răzbeau razele soarelui iluminând un tufiș de trandafiri sălbatici, cu flori pale, și o învălmășeală de ciuboțica-cucului și piciorul-cocoșului. Stăteam lângă frasinul al cărui trunchi cenușiu, cu coaja groasă, netedă, îmi aducea în minte o amintire evazivă din copilărie, legată de Hartley. O vedeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
unde golful devenea vizibil. Aici, conform dispozițiilor mele, Gilbert își parcase mașina. Nu voiam să fie la vedere, pentru cazul în care voi fi nevoit, mai târziu, s-o mint pe Hartley. Gilbert ședea pe o stâncă și contempla apa iluminată într-un albastru strălucitor. Când mă zări, sări și veni către mine. — Gilbert, ia scrisoarea asta și depune-o imediat la Nibletts, știi, ultimul bungalov din șir. — O.K. conașule. Cum merg lucrurile? — În ordine. Hai, fii bun și pleacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
se reflecta, probabil, în camera ei, iscând cine știe ce luciri fantomatice. Ce temeri și spaime or fi muncind-o pe ea, sărmana captivă, când se trezea în toiul nopții? Se urca oare pe un scaun ca să se uite în salonul pustiu, iluminat de lună? Încerca, oare, cu precauție, mânerul ușii încuiate, sperând și temându-se, totodată, că va reuși să se furișeze pe scări în jos și să fugă în beznă? M-am întors grăbit în dormitorul meu și am încuiat ușa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Ai putea, Lizzie, dragă? — Da. Îmi luă mâinile și începu să mi le sărute. — Lizzie, Lizzie, unde ești? se auzi vocea lui Gilbert. Se întunecase aproape total, deși pe mare stăruia încă o geană de lumină, acolo unde soarele scufundat ilumina dunga de nori albi, ce străluceau ca niște lampioane palide peste valurile care se repezeau către uscat. Fluxul se înălța. — Lizzie, vino la noi, vrem să ne cânți „Voi che sapete“. Într-o clipă se îndepărtă de mine, întinzându-și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mă îmbrâncise. Trebuie să consemnez aici un lucru de care mi-am amintit mult mai târziu, și pe care eram, în bună parte, dispus să-l consider un vis. Zăceam pe podea, sub un maldăr de pături, singur, privind odaia iluminată de flăcările pâlpâinde ale focului. Aveam simțământul inexorabil a ceva ce trebuia să fac imediat, înainte ca cineva să reapară și, mai ales, înainte de a uita un fapt de extremă importanță, pe care-l simțeam gata să mi se șteargă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
nici un os fracturat și sufeream numai de pe urma șocului și a traumatismului. Aveam nevoie de repaos, de căldură și mi-a recomandat ca pe viitor să evit să mă colind peste stânci, noaptea, după ce băusem vârtos. La acest punct, s-a iluminat, în mintea mea confuză, ideea că, în afară de asasin și de mine, toată lumea credea că a fost un simplu accident. Acum era aproape zece dimineața. Din nou o zi de arșiță, cu bubuit de tunet mai puternic, mai apropiat. Fulgerele frângeau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ca magia să nu închircească realitatea și să n-o prefacă în frânturi hărăzite a fi doar jucării de zâne. S-ar putea să nu existe sfinți, dar există cel puțin o dovadă că radiația unei anume autosatisfacții a putut ilumina lumea întreagă. Au sosit câteva scrisori pentru James, dar toate sunt de la oameni de știință. Se pare că vărul meu era un bine cunoscut orientalist, care coresponda cu specialiști din lumea întreagă. Am trimis scrisorile unei persoane de la British Museum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
toate fețele bucurie și emoție. Apoi ieșim cu președinții la balcon, unde lumea ne aclamă, muzică etc. Ora 6½, se termină. Regatul României e proclamat și sancționat prin lege. Cinat. Seara, orașul, decorat cu steaguri încă de la ora 2, e iluminat. Ora 8 mare ovație cu muzică. Comerțul orașului trimite o delegație cu un discurs. Îi primim în salonul alb, la fel celelalte delegații. Mișcare enormă pe străzi până la ora 11½ seara. Vestea cunoscută curând în toată țara. Murit unchiul Pepoli
Jurnal. Volumul I: 1881-1887 by Carol I al României () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2033_a_3358]
-
nu poate înainta pe podul peste Argeș. Mare întâmpinare. I. Brătianu acolo, care merge cu noi. Slatina, Craiova (ora 3½), enorme întâmpinări călduroase, flori etc. Vremea mai bună. Din păcate ajungem la Balota odată cu întunericul. Ora 6½ Turnu-Severin, care e iluminat strălucitor. Întâmpinare enormă. Ora 7 la Vârciorova. Despărțire tristă de scumpa mea mamă. Lindheim, Maerken. Bălăceanu venit de la Viena. Brătianu și Fălcoianu merg până la Orșova. Noi ne întoarcem cu trenul special la Severin. Primire, iluminare în oraș. Prezentare a autorităților
Jurnal. Volumul I: 1881-1887 by Carol I al României () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2033_a_3358]
-
și Tutova. Vorbit cu Racoviță. Ora 4½ sosirea în Bârlad, mare întâmpinare, toată lumea la gară, ploaie puternică, e deja aproape întuneric. Prezentare, apoi în oraș cu o trăsură deschisă, cu patru cai, multe ovații, Te Deum la biserică, aceasta e iluminată puternic, foarte frumoasă. Descins în casa domnului Bally. Ora 7½ cina, 35 persoane. Seara retragere cu torțe, ovații, venit elevii, ploaia încetează. Marea manevră de la Tutova nu poate avea loc, trupele sunt foarte obosite. Venit doamna Sturdza. Duminică, 3/15
Jurnal. Volumul I: 1881-1887 by Carol I al României () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2033_a_3358]
-
plecat cu Candiano la teatru. Prima operă românească, Haiducul, în trei acte, nu e rea, muzica plăcută, foarte plin și multe aplauze. Lecca, ministrul de finanțe, la mine în pauză. Ora 11, se termină. Ora 11½ la Cotroceni, care e iluminat electric. Sâmbătă, 8/20 ianuarie −9°R, chiciură. Înainte de amiază în grădină cu Elisabeta. Lecca la mine, vorbit despre casa de pensii. După-amiaza în grădină, cu Elisabeta, care încă se mai simte slăbită. A murit la Mainz soțul baroanei Witzleben
Jurnal. Volumul I: 1881-1887 by Carol I al României () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2033_a_3358]
-
trebuie să-mi fie extras dintele. Pozat pentru Kuhlrich. Ora 6½ dineu de gală în onoarea ministrului plenipotențiar grec Dragoumis, care trebuia să-și prezinte acreditivele încă de acum șase luni. Sala tronului și salonul unde are loc dineul sunt iluminate electric. Priveliște frumoasă și oarecum luminoasă, de față persoane oficiale, miniștrii cu soțiile etc. Făcut îndelung cerc, plecat abia la ora 9½. Camerele discută încă legea gradațiilor profesorilor. Conferința se pare că va fi suspendată pentru 14 zile, pentru a
Jurnal. Volumul I: 1881-1887 by Carol I al României () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2033_a_3358]
-
Brockhaus. Acolo până la ora 4½. Băut ceai la Bamberg. Ora 6 plecat înapoi la Sestri, foarte frig. La masă prefectul din Genova cu soția, Bamberg cu soția, dr. Schädlich cu soția. Ora 8½ la restaurantul grădinii din Sestri, care e iluminat, fanfară, care cântă imnul național. Seara concert, multă lume. Acolo până la ora 10. Festivitate de despărțire organizată de municipalitate pentru noi. Plecarea din nordul Italiei Duminică, 3/15 aprilie. Plecarea din Sestri și Genova. Vreme mohorâtă, mai târziu ploaie. Elisabeta
Jurnal. Volumul I: 1881-1887 by Carol I al României () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2033_a_3358]