1,394 matches
-
distingerea a trei etape principale: prima, în care opera de artă are statutul de obiect ritual, implicat în forma ancestrală a cultului; a doua etapă corespunde unei faze culturale și estetice avansate care marchează o calitate singulară a operei, nu imanentă ca aceea aparținând obiectului ritual, ci transcendentă și individualizată; al treilea stadiu, considerat a fi contemporan nouă, este desemnat de forma sa politică, a dispariției operei de artă în procesul reproducerii mecanice. Dacă forma rituală nu cunoaște originalul, în etapa
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
aseamănă cu topos-ul izgonirii din Rai. Exilul este o coborâre în Infern și o inițiere în destin. Omul trăiește în lume, în exil, iar suferința este o treaptă spre desăvârșire. Durerea sa este fizică și metafizică, provocată de răul imanent (relegatio), dar și de un rău transcendent (fatum). Răscolirea suferinței îl apropie de greci (Pindar), dar și de Scriptură (Iov). Dolor se convertește oximoronic, în voluptas ("Est flere voluptas, expletur lacrimis dolor", Tristia IV, 3 v 37). Suferința nu ajunge
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
culturii sale determină și încurajează difuziunea luminii. Europa este luminată fiindcă veacul în care lumina sa devine evidentă este el însuși luminat. Cu alte cuvinte, istoria europeană a ajuns la o etapă în care lumina constituie nota sa specifică și imanentă, conținutul esențial, trăsătura dominantă. Europa, pentru toți iluminiștii noștri, trăiește într-un veac luminat. Sub această dimensiune temporală este ea cunoscută încă de la primele contacte și la fel va rămâne în continuare. Orientarea apuseană a culturii române extinde luminile veacului
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
cu strigătele: „Uite-o cum zboară! Ura, pentru briza stîrnită de babalîci! Jos cu neamțul! Să i-o luăm înainte!“ Dar Derick avea un asemenea avans, încît, în ciuda bravurii lor, tot el ar fi cîștigat întrecerea, dacă - semn al justiției imanente - vîslașul său din mijloc n-ar fi făcut o mișcare greșită. în timp ce neîndemînaticul vîslaș se căznea să-și elibereze rama, ambarcațiunea lui Derick fu cît pe ce să se răstoarne; neamțul răcnea ca un turbat la oamenii lui. Starbuck, Stubb
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Într-o creație folclorică românească din Bucovina, „Sfântul Ioan cap tăiat” era fecior în casa lui Irod-împărat. De aici se poate deduce că fantezia populară a fost traumatizată în toate veacurile de oribilul păcat al decapitării Înaintemergătorului. De aceea, justiția imanentă a aplicat în felul ei pedepsirea făptașului. Legenda spune că, vrând să treacă peste apa Ilerda din Galia, „Irodiada a murit cu trupul sub gheață, iar cu capul deasupra ei”. S-au dat mai multe explicații genezei acestei imagini. Unii
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
revoluționari profesioniști. Așa cum subliniază și exelenta lucrare a Vendulkăi Kubálková și A. Cruickshank, Marxism-Leninism and the theory of international relations, Lenin a alterat gândirea marxistă originală, în care factorul empiric ocupa locul central. Dialectica leninistă nu este, ca cea marxistă, imanentă devenirii istorice, ci exterioară ei. Cu riscul unei digresiuni, se poate menționa aici că ceea ce Marx, Engels sau Lenin înțelegeau prin dialectică nu era deloc același lucru. Pentru primul, dialectica avea loc la nivel social, iar rolul său era mai
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
a stabili atât de necesara conexiune dialectică între trecut, prezent și viitor. Pentru romantici însă, "trecutul are valoare prin simplul fapt că este o negație a prezentului", ceea ce nu echivalează totuși cu o retragere în "neant, ci într-o realitate", imanentă, "pe care o idealizează" (Râmbu: 2001, 25). Se observă aici anumite tangențe între conceptul de realitate prezentă a romanticilor, respectiv cea a leniniștilor. Ambele sunt imanente, nu transcendente, și ambelor li se dedică o doză de entuziasm mobilizator. Pentru primii
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
prezentului", ceea ce nu echivalează totuși cu o retragere în "neant, ci într-o realitate", imanentă, "pe care o idealizează" (Râmbu: 2001, 25). Se observă aici anumite tangențe între conceptul de realitate prezentă a romanticilor, respectiv cea a leniniștilor. Ambele sunt imanente, nu transcendente, și ambelor li se dedică o doză de entuziasm mobilizator. Pentru primii însă, retragerea din realitatea are însă o valoare emoțională, semi-mistică, în timp ce ultimii se retrag din realitate în măsura în care o combat și îi opun propriul concept, ideocratic, de
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
instruire. Nivelul 2 privește realitatea în care se derulează procesul de învățare, atributele de transcendență și imanență, temperatura, iluminatul, nivelul zgomotului, aranjamentul mobilelor din sală fiind realități obiective care există independent de individ, dar care sunt modelate, influențate de percepția imanentă a persoanei, ce conferă mediului un caracter subiectiv, unic pentru fiecare individ. Nivelul 3 se referă la natura sau locul controlului pe care cursantul îl are asupra mediului de învățare, la autoritatea pe care o reflectă cadrul de învățare și
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
instruire. Nivelul 2 privește realitatea în care se derulează procesul de învățare, atributele de transcendență și imanență, temperatura, iluminatul, nivelul zgomotului, aranjamentul mobilelor din sală fiind realități obiective care există independent de individ, dar care sunt modelate, influențate de percepția imanentă a persoanei, ce conferă mediului un caracter subiectiv, unic pentru fiecare individ. Nivelul 3 se referă la natura sau locul controlului pe care cursantul îl are asupra mediului de învățare, la autoritatea pe care o reflectă cadrul de învățare și
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
sub sonoritatea derutant-cosmopolită a unor firme la modă. Citez, întîmplător, doar pentru această sonoritate: Maxwell, Blues, Amanda, Miky, Comodi, Casio. Oricum, să recunoaștem cu cît mica/mare afacere e pe temeiuri familiale, cu atît sorții reușitei sînt mai siguri. Temeiurile imanentei naturi umane. Nu știu cum or fi percepînd americanii propensiunea unui Bush-fiul spre Casa Albă, dar nouă, de la distanța tragicelor noastre experiențe totalitare, eventuala izbîndă a primogenitului ne sună bizar, mai cu seamă că se consumă pe un continent de la care am
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
care o regăsim în relația sa cu schemele de reprezentare și de imaginare), dar și cu noțiunea de figură − aspect pe care îl ia materia prelucrată, modelată, dar și modelul sau prototipul. Există însă și reprezentări care rămân la forme imanente, la nivel material sau mental și se regăsesc ca atare în procesul de memorare și în modalitățile sale specifice: morphē (ordinea aparentă), schḗma (modul în care un lucru se prezintă), týpōsis (urmă, semn lăsat de o
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
sensul epifaniilor, teoria și imaginea Întrupării, ca reprezentare figurală sau măcar intuitivă a alterității divine, dar și a i-reprezentabilului. În ceea ce privește arta figurativă cu subiect religios, imaginea se cere a fi analizată sub aspectul capacității ei de a exprima sensul imanent sau transcendent, în raport cu intelectul imaginativ care a creat-o și cu teoriile gândirii imaginative specifice acelei culturi, perioade, spiritualități sau civilizații. Cum imaginea nu poate fi separată de artele memoriei, dar nici de psihismul utopiilor sau de procedurile de consolidare
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
prin aceste tentative radical diferite (cum ar fi renașterea ulterioară sau Reforma) este tradus efortul de depășire a dualității imagine-model (în termeni medievali: creator-creatură), dar și "eșecul" acestui efort, ce duce tot către raportarea imaginii la o "realitate", transcendentă sau imanentă. Pasul următor duce către imaginarul european al secolelor XVI-XVII (discutat de Claude-Gilbert Dubois), în care transformările acestuia sunt puse pe seama ritmului faptelor; ele intervin ca un motor principal în proiectarea reprezentărilor în mentalul colectiv ("Les transformations de l'imaginaire XVIe-XVIIe
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
relația dintre ceea ce am putea numi imaginarul teologic și existență, precum și destinul adevărului Întrupării, atunci când trebuia să fie eficace, împotriva oricărei forme de idolatrie, mai ales în creștinismul primar. Mai mult, noțiunea a contribuit la joncțiunea dintre manifestarea istorică și imanentă a modelului divin (etern și transcendent), exprimată prin categoria temporalității, cu filosofia trinitară și cu christologia; totodată, a oikonomiei discursului religios, ca text și imagine, cu pedagogia și cu gestiunea temporală (Mondzain 44-83). Transferul dinspre gândirea greacă și imaginarul filosofic
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
memoria profesorului Dan-Horia Mazilu (20 aprilie 1943 - 16 septembrie 2008) Careul singurătății. Despre puterea medievală 28 Dacă în spectacolul politic din societatea contemporană, "gloria" puterii și fascinația ritualurilor ei se amestecă indiscernabil cu "guvernarea" (oikonomia), cu gestiunea eficace din ordinea imanentă, cum se manifestau ele în lumea veche? În evul mediu românesc, lucrurile nu s-au petrecut altfel decât în celelalte zone de influență bizantin-ortodoxă. Tronul și autocratul erau văzuți a fi în relație unică, directă și de nedislocat cu Judecata
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
o asemenea funcție, Ideile rațiunii pure sunt transcendentale, realizând unitatea conceptelor intelectului, adică a tuturor condițiilor unui constituiri fenomenale realizate de intelect; dar ele sunt transcendente, fiindcă nu intră în structura "condiționată" a oricărei constituiri fenomenale, fiindcă ele nu sunt imanente acesteia, deși sunt prezente ca atare în sensul precizat: ca un necondiționat care completează condiționatul ca element al unei experiențe posibile; așadar, ca ceva ce intervine doar regulativ (dar necesar). Avem deja două direcții din care poate fi descrisă o
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
scenariile "dialectice" din metafizică, ontologie, cosmologie, antropologie, epistemologie etc. lucrează cu transcendentul; acesta nu doar păstrează un sens judicativ în astfel de scenarii, ci constituie ținta oricărui discurs din orizontul precizat. Dar transcendentul acesta, potrivit reducției judicative, este chiar "transcendentul imanent" despre care vorbește Husserl. În contextul de față, distingând cu atenție între operațional și obiectual, putem spune că transcendentul imanent al judicativului este logos-ul însuși, în măsura în care, operațional, el "lucrează" indirect, fiind dincolo de logos-ul formal constituit ca judicativ, aflându
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
astfel de scenarii, ci constituie ținta oricărui discurs din orizontul precizat. Dar transcendentul acesta, potrivit reducției judicative, este chiar "transcendentul imanent" despre care vorbește Husserl. În contextul de față, distingând cu atenție între operațional și obiectual, putem spune că transcendentul imanent al judicativului este logos-ul însuși, în măsura în care, operațional, el "lucrează" indirect, fiind dincolo de logos-ul formal constituit ca judicativ, aflându-se însă, cu unele sensuri ale sale, în orice obiect constituit judicativ, adică în cele două aspecte ale judecății, așa cum
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a constituirii mele prin chemarea trecutului. E drept, timpul timporizează și direct ca survenire a viitorului, însă Celălaltul care capătă chip astfel nu este "autentic", ci însăilat din fel de fel de sensuri convenționale; el nu este, în esența sa, imanent propriului meu "eu" și tocmai de aceea, adică în virtutea faptului că "ființez eu", să ființeze și Celălalt. Oricum, constituirea Celuilalt pretinde o anumită autonomie a timporizării prin survenirea viitorului, care își desăvârșește sensul, totuși, prin timporizarea reflexivă a chemării trecutului
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Treimic. Kant, indicând drept suport al timpului subiectivitatea transcendentală, susținea, de asemenea, că doar ființării conștiente îi poate fi propriu timpul. Husserl, de asemenea, punea structura retențial-protențială a timpului, operațională în cazul oricărei constituiri obiectuale, pe seama fluxului conștiinței, al timpului imanent originar. Iar Heidegger, în analitica sa existențială, afirma răspicat că temporalitatea reprezintă constituția fundamentală, de ființă, a Dasein-ului și condiția de posibilitate pentru orice relaționare a acestuia cu cele aflate în "lume", cu cele supuse fenomenului de intratemporalitate; Dasein-ul deține
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este după ființarea conștientă determinată. Deschiderea este totodată către sine și către Celălalt, iar acesta din urmă nu este, în primă instanță, ceva în afară, dat ca o ființare-simplu-prezentă, ci este, înainte de toate, înlăuntrul unei ființări conștiente, și anume este imanent propriei ființe a acesteia și tocmai de aceea poate fi "în afară", adică transcendent, ca un autentic Celălalt; este, datorită timporizării determinate, "eu însumi" prin moartea "mea". Timpul, ca element al aspectului alethic al judecății (și judicativului), comută în mod
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
perfecțiune colectivă. întemeiate pe recunoașterea propriei, indefinitei amendabilități, societățile liberale sînt figura unui mers accidentat, dar funcțional, pe orizontala timpului. E o trăsătură care, bine interpretată, interzice sacralizarea socialului și a istoriei, elimină obiectivarea sociomorfică a absolutului, menține distanța dintre imanent și transcendent. Ascunsă în adîncul fiecărui suflet, prezența transcendenței e lăsată mai evident ca oricînd în grija persoanei umane ; se manifestă public prin intermediul persoanei, prin demnitatea ei, ireductibilă la instituții autoritariste sau la proiecte colective. și e de observat că
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
se îndepărtează definitiv de preocupările oamenilor, devine absență sau cel mult amintire culturală, își pierde realitatea obiectivă. E vorba despre o distanță indiferentă, lipsită de tensiune între cei doi termeni, ceea ce reduce pînă la urmă realul la un singur nivel, imanent cultură, societate, istorie , fără ca totuși termenului transcendent să-i fie interzisă expresia publică. El rămîne o prezență inegală, plină de realitate pentru unii, problematică sau inacceptabilă pentru alții, liberi toți să gîndească cum le place. Prin reacție, fundamentalismul fenomen la fel de
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
unii, problematică sau inacceptabilă pentru alții, liberi toți să gîndească cum le place. Prin reacție, fundamentalismul fenomen la fel de modern ca și laicitatea afirmă sonor și îndeobște agresiv termenul superior. însă doar pentru a-l pune să trudească în același domeniu imanent. în fond, secularizarea în sens tare nu înseamnă doar separarea Statului și a puterii lui de Biserică/religie. Nu înseamnă doar transformarea religiei în simplă convingere a individului sau a unui grup, reflectată ori nu în acțiunea lor publică, politică
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]