KorAP: Find »[drukola/base=infinit & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...54 55 56 ...274 >

6,831 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372

zonele cele mai îndepărtate ale universului, iar ea caută să-l întemnițeze în cercul caietului ei de socoteli. Îți aduci aminte de nevastă-mea? Am văzut-o pe Blanche cum, încetul cu încetul, încearcă toate șmecheriile ăleilalte. Cu o răbdare infinită se pregătea să mă prindă în plasă și să mă lege. Voia să mă coboare la nivelul ei. Nici nu-i păsa de mine, voia doar să fiu al ei. Era dispusă să facă orice pentru mine, afară de singurul lucru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240

chipul lui se putea citi, probabil, limpede perplexitatea, se gândi el. Între timp, ritul expunerii Fecioarei părea să se apropie de final. Relicva Își Închise Încet ochii, reașezându-și brațele peste piept. Părea să se fi Întors la somnul ei infinit, pierdută din nou În visele ei de slavă și de dreptate. După ce Închisese plăcuțele metalice și asigurase curelușele care țineau laolaltă diferitele părți Împodobite cu nestemate, călugărul Brandan se Întoarse spre mulțimea Încă agitată, trăgând după sine canatul ce Închidea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
de marmură și de mozaic pentru o Închisoare. Și apoi, Frederic mai dispunea de așa ceva, În toate orașele sale. - E prea mare, o singură celulă circulară, adăugă maestrul Matteo. Nu pentru asta era, murmură el. O boltă Întunecată, o potecă infinită... - Dar dacă trebuia să rețină ceva nemăsurat? stărui Dante, urmându-și firul ipotezelor. Un cerc continuu, văgăuna secretă nu a Minotaurului, ci a unui Uroboros, marele șarpe al timpului care Își mușcă propria coadă pentru eternitate? Manoello clătină din cap

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
sine, În ciclul lor de combinații care este numai aparent infinit. - Douăzeci și șase de mii de ani? Dar acest timp nemărginit nu e decât o clipire În ochiul lui Dumnezeu, obiectă Dante. Cum ar fi posibil ca puterea lui infinită să repete șa nesfârșit identicul? Oricât de vastă, Împărăția sa ar reveni la nimic În mod periodic? Și iarăși cele șapte zile ale Facerii, de fiecare dată, și de fiecare dată Începutul luminii și drumul ei prin beznă? - De ce nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
sublimă repetare a identicului. O ordine eternă va fi recompusă. - Asta e o nebunie, messer Marcello! exclamă Arrigo. Muștele astea care ne chinuiesc intră și ele În proiectul dumitale sublim? Și ele ar trebui să se repete, Într-un ciclu infinit? Și, de asemenea, măgarii și catârii din Florența, cu excrementele lor care Îneacă orașul? - E lucru sigur! Și Îl veți simți pe pielea voastră! strigă bătrânul. Dante ascultase cu atenție. - Așadar, totul se va Întoarce? murmură el. Inclusiv uciderea lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
putință de scăpare. Monerre fu cel care curmă tăcerea ce se așternuse. - Poate că și crima face parte din această ordine. Ea se inserează În mod logic Într-un proiect. - Iar dacă crima face parte dintr-un proiect superior și infinit, atunci la ce bun efortul dumitale de a-i da de capăt, priorule? zise Arrigo pe un ton insinuant. - Ca să se facă dreptate. Ca să apropiem pământul de paradisul pierdut. Ca să aducem pe pământ o scânteie din lumina lui Dumnezeu, răspunse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
universului, să măsoare Împărăția lui Dumnezeu. Bonatti Încuviință Încetișor. - Frederic era nebun și blasfemator. Un campion al imposibilului. Dacă lumina ar avea o mișcare a ei, aceasta ar continua și În prezent, Într-o cursă către un neant cumplit și infinit. Oricare certitudine, oricare stabilitate a Facerii s-ar destrăma. Toate acestea trebuiau oprite. Era scris În stele că eu trebuia să fiu cel care o va face. - Dumneata ești nebunul. Măsura universului creat ar fi fost cea mai măreață operă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567

marmură - și universul odată cu el -, totul se petrecu altfel, ca și cum întreg mersul lumii fusese dat peste cap. Destinat luă mâna micuță într-a lui și o privi mult timp. — O eternitate, povesti mai târziu primarul. O eternitate, și încă una infinită, adăugă înainte de a-ncheia: procurorul nu-i dădea drumul la mână, o tot privea, iar ochii lui, dacă i-ați fi văzut, nu mai erau ai lui, și chiar buzele i se mișcau sau tremurau puțin, de parcă ar fi vrut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
ceea ce noi, ceilalți nu voiam niciodată să vedem. Se uita cu un zâmbet frumos, față de care surâsurile pe care ni le adresa zilnic, și Dumnezeu mi-e martor că acelea erau fermecătoare, păreau palide și distante. Privea câmpia brună și infinită, tremurătoare sub coloanele de fum ale exploziilor îndepărtate, a căror furie ajungea la noi estompată și decantată, într-un cuvânt: ireală. Departe, linia frontului se confunda cu linia orizontului, atât de bine încât uneori ai fi putut avea impresia că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
așezată la marginea lumii noastre. Mă așez mereu în același loc, pe locul ei, și îmi trag sufletul. Durează minute bune. Privesc ceea ce privea ea, marea panoramă redevenită calmă și lentă, fără trâmbe și scăpărări, și îi revăd surâsul adresat infinitului compromis de război, revăd toate acestea de parcă aceeași scenă ar urma să se joace din nou, și aștept. Aștept. X Războiul dura. Toți fanfaronii care spuseseră că îi vom trimite pe nemți înapoi acasă în trei săptămâni cu un șut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
momentul pe care îl așteptam de luni de zile. Ca o îngrozitoare linie a orizontului, o colină desfigurată - și nu știi ce se ascunde în spatele chipului ei hidos. Ajung la dimineața aceea sordidă. La oprirea tuturor pendulelor. La acea cădere infinită. La moartea stelelor. În definitiv, Berthe are dreptate. Cuvintele inspiră teamă. Chiar și celor care le cunosc și le descifrează. Sunt aici și nu reușesc să o spun. Nu știu cum s-o fac. Degetele îmi tremură. Stomacul mi se strânge. Ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
se termine. Albert Jivonal a murit la puțin timp după Clămence. A tăcut. Știam că e mort. L-am urât, fiindcă mi-am închipuit că, odată plecat, se va găsi în curând lângă ea, ca într-un șir de așteptare infinit, și că acolo unde se afla, putea, fără îndoială, să o vadă, la câțiva metri îniantea lui. Da, fără să-l cunosc, fără să-i fi zărit măcar trăsăturile, îi făceam acest reproș. Să fii gelos pe un mort. Să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
am fost invitată înăuntru. Procurorul nu mi-a adresat nici un cuvânt. I-am zâmbit și l-am salutat. A rămas cu mâna mea într-a lui mult timp, parcă surprins să mă vadă. Din întreaga lui ființă se degajă o infinită tristețe. La sfârșit, i-a dat primarului acordul, m-a salutat și ne-a părăsit. Casa cea micuță nu a fost locuită de multă vreme. Trebuie să fac ordine. Mi-ar plăcea să o vezi într-o bună zi. Îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262

interese erau strâns legate de interesele unei anumite persoane variabile, schimbătoare, a cărei etichetă, purtată cu scopul ca trecutul să poată fi identificat oricând cu ea, era Amory Blaine. Amory se socotea un tânăr norocos, capabil să incorporeze o cantitate infinită de bine sau de rău. Nu se considera un „caracter puternic“, ci se baza pe ușurință (Învăța iute totul) și pe mentalitatea lui superioară (citise un vraf de cărți serioase). Era mândru de faptul că n-ar fi putut ajunge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
se Întunecase și promitea fantome. Luna timpurie scălda arcadele Într-un albastru palid și, Împletindu-se În noapte, intrând și ieșind din urzeala razelor de lună, se auzea un cântec, un cântec care conținea multă tristețe, unul plin de regrete infinite pentru scurgerea rapidă a vieții. Amory și-a amintit că un absolvent din anii nouăzeci Îi povestise cândva despre una dintre distracțiile lui Booth Tarkington: să se proțăpească În mijlocul campusului, când abia se crapă de ziuă, și să cânte arii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
bucura acum de această favoare deosebită fiindcă fata fusese pregătită să atace: știa că ea Își alesese cea mai valoroasă pradă accesibilă și că va trebui să-și Îmbunătățească șansele dacă nu voia să piardă avantajul. Așa că au continuat cu infinită viclenie, care i-ar fi oripilat pe părinții fetei. După dineu a Început dansul... lin. Lin? Băieții și-o disputau pe Isabelle după numai câțiva pași și apoi se certau prin colțuri, spunând: „Ai fi putut să mă lași să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
facultate, Dick Humbir i se păruse lui Amory tipul perfect de aristocrat. Era un tânăr zvelt, dar bine legat, cu părul negru, cârlionțat, cu trăsături frumoase și tenul cam oacheș. Tot ce spunea suna intangibil de adecvat. Poseda un curaj infinit, o minte de inteligență medie, un simț al onoarei combinat cu șarm și noblesse oblige, care-l deosebea de ideea simplă de echitate. Putea face mai multe lucruri simultan fără să fie derutat și nici chiar cele mai boeme aventuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
la Princeton și s-a amestecat În mulțimea de studenți care umpleau străzile. I se părea o modalitate prostească de a-și Începe anii mari - să petreacă dimineața patru ore În sala Îmbâcsită a clădirii Îndrumătorilor, Îmbibându-se cu plictiseala infinită a secțiunilor conice. Domnul Rooney, codoșul acestei plictiseli, conducea seminarul, fumând nenumărate țigări Pall Mall În timp ce desena diagrame și rezolva ecuații de la șase dimineața până la miezul nopții. — Na, Langueduc, dacă aș folosi formula asta, care ar fi poziția punctului A

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
de undeva departe de noapte. Apoi s-a auzit ceva ca o bătaie slabă de gong și prin fața ochilor i-a trecut ca un fulger, la jumătate de metru distanță, un chip palid și deformat, cu un soi de răutate infinită care Îl contorsionase ca pe o flacăruie În vânt, dar Amory a știut, În acea fracțiune de secundă În care s-a auzit bătaia gongului și ecoul ei grav, că era chipul Dick Dumbrid. Peste câteva minute a sărit În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
lipite de obrazul ei umed): Nu mi-l da! Păstrează-l, te rog! Nu-mi rupe inima! (Ea Îi apasă Încet inelul În palmă.) ROSALIND (cu vocea Întretăiată): Te rog, pleacă. AMORY: Adio... (Ea Îl mai privește o dată, cu dor infinit, cu infinită tristețe.) ROSALIND: Să nu mă uiți niciodată, Amory... AMORY: Adio... (Se Îndreaptă spre ușă, caută neîndemânatic clanța, o găsește; ea Îl vede cum Își dă capul pe spate și dispare. Dispare. Ea dă să se ridice de pe canapea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
obrazul ei umed): Nu mi-l da! Păstrează-l, te rog! Nu-mi rupe inima! (Ea Îi apasă Încet inelul În palmă.) ROSALIND (cu vocea Întretăiată): Te rog, pleacă. AMORY: Adio... (Ea Îl mai privește o dată, cu dor infinit, cu infinită tristețe.) ROSALIND: Să nu mă uiți niciodată, Amory... AMORY: Adio... (Se Îndreaptă spre ușă, caută neîndemânatic clanța, o găsește; ea Îl vede cum Își dă capul pe spate și dispare. Dispare. Ea dă să se ridice de pe canapea, dar se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
diavolii din ei. Dar Eleanor... să fi fost ea doar un vis al lui Amory? După aceea fantomele lor s-au jucat, dar amândoi au sperat din toată inima să nu se mai Întâlnească niciodată. L-a atras oare tristețea infinită a ochilor fetei sau propria-i imagine În oglindă, regăsită În splendida limpezime a minții ei? Eleanor nu va mai trăi o altă poveste de iubire ca aceea cu Amory, iar dacă va citi aceste rânduri, va spune: - Nici Amory

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
cumpăra libertatea prin sacrificiu. El este ca o funcție Înaltă În care ești ales, ca moștenirea puterii - pentru anumiți oameni, În anumite momente, este un lux esențial, care Înseamnă nu o garanție, ci o responsabilitate, nu securitate, ci un risc infinit. Forța inerțială a sacrificiului putea duce la ruină; trecerea valului emotiv care-l făcuse posibil Îl putea lăsa pe cel care se sacrificase surghiunit pe vecie pe insula disperării. ...Amory Își dădea seama că după aceea Alec Îl va urî

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-l urmaseră când ici, când colo, În aventuri mentale din care el singur scăpase neatins. De obicei, În astfel de seri (căci fuseseră multe În ultimul timp) putea scăpa de istovitoarea introspecție dacă se gândea la copii și la posibilitățile infinite ce le stăteau În față. Aplecându-se și ciulind urechile a auzit Într-adevăr, cum un bebeluș s-a trezit pe nepusă masă Într-o casă de peste drum și a slobozit un scâncet subțire În liniștea nopții. Iute ca fulgerul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391

Popa își dădu la iveală fără să crâcnească ciuperca de la picior, mica erecție și problema de la buric. - Așa, spuse Contesa, imaginându-și câte trupuri de leproși văzuse Maica Tereza. Cu siguranță că nu simțise scârbă pentru nici unul, ci doar o infinită, sublimă dragoste. - Așa... spuse încurcat Popa. - Așa, repetă Contesa. De azi înainte nu vom mai pune veșminte pe noi. De azi înainte vom trăi ca în grădina Raiului. Fără rușine, încercă ea să-și ascundă roșeața din obraji cu părul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]