1,453 matches
-
Vespucci de... un Cap de femeie pictat de Georges Braque în 1942 ? Sia Strihan ceruse în repetate rânduri opinia tinerei studente asupra acestei replici, peste timp, date lui Piero. „Forfecare de jumătăți care nu-și mai găsesc suprapunerea“, astfel definise, iritată, studenta, răspunsul lui Braque. Decupaj nocturn, lunar : fața nevăzută și cea văzută, inseparabile. Fâșii de nud, secante și rupte, rotite. Fețe și profiluri care devin perpendiculare și degajă așteptarea întregirii misterioase. Ca și în Cleopatra de la Chantilly, cu vipera înfășurată
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
o enervau. Ciudată tocmai prin totala lipsă de frivolitate. „Părul n-am cum să ți-l redau în trei zile.“ Ironică ? Cu sine, cu deținuta, cu altcineva, din umbră, cu Excelența ? Doar pentru o clipă, apoi regretând, parcă, încruntându-se iritată. „Aveai păr frumos ?“ Întrebarea rostită simplu, cu seriozitate, chiar cu căldură. Surpriza cea mai mare în timpul cât stătuseră împreună. Cinci fără nouă minute. Rămăseseră doar nouă minute. Ce-ar fi putut să-i propună, s-o întrebe, altceva decât auzise
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ridica privirea. — V-ați mai obișnuit, sper, cu mine. Vom putea discuta. Nu suport pitorescul. Tot ce distrage atenția. Dar boneta ? De ce o pusese să și-o scoată ? Să rămână cu capul ras, lucios ca o bilă ? Femeia îl privi, iritată. Încercase, pentru o clipă, să-l judece logic. Ar fi fost cea mai simplă cursă. — Am insistat să se facă totul ca să fiți într-o stare normală. Să arătați normal. Să reacționați normal. Să păreți, chiar să fiți, eventual, dacă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
el, cineva neatent și.“ Revede, pentru o clipă, rama scorojită a ferestrei, chiuveta adâncă și îngustă ca o oală, caietul cu coperțile verzi de pe măsuță, papucii scâlciați, taburetul înalt, vopsit în roșu. Nu-și suportă maturitatea, așa sugerase, ironic și iritat, colegul Vornicu într-un bâlbâit dialog cu colegul Manole, soțul disputatei doamne. Formulare aparent întâmplătoare, diagnostic însă nu cu totul nepotrivit. Nu cu totul, nu cu totul și somnorosul sare în picioare, gol, în mijlocul patului. Gata să se lovească de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Țâșnise, brusc, suprem superb saltimbanc : adevărat maestru ! Dublu triplu multiplu salt fatal : arena înmăr murise. Capul asinului sărea de pe un birou pe altul, țop țop țop, trupul pornise pe scări, în salturi, step spirale, toctoctoc, tictactactac, ciocăneau copitele, călcâiele arse, iritate, rostogolite de pe o treaptă pe alta, de la un etaj la altul, prin poarta larg deschisă a zilei. În stradă, în cenușa amurgului, care își aduna fantomele. Pelicule de ploaie și gheață acoperă geamurile, tot mai opace. Răsuflarea orașului se depărtează
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
în concediu. Fularul alb se întoarce spre stânga, fularul galben spre dreapta. — Da, poimâine. — Gazda ta spune că s-a confirmat boala mamei tale. Înțeleg că nu ți-e ușor. Oricum, după atâta chin, verdictul poate să fie și o... Iritat când se pomenește de gazdă, celălalt strânge fălcile. Apoi, se calmează. Lasă cuvintelor timpul să se stingă. Până la urmă, vine totuși momentul să ne naștem. Fraze vechi ? Mai curând ocolesc și amână decât ating miezul. Vecinul își potrivește fularul. Străzile
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
aude glasul Sabinei. Pentru găini asta e o zonă umedă, parșivă, întrucât pe fereastra aia ies eu să le stropesc în ochi cu seringa pregătită din timp. Cocoșul Romică se agită și se înfoaie, nevestele lui cotcodăcesc, cârâie. Aud vocea iritată a Sabinei: non capisco affato che cosa stai dicendo! Apoi scoate capul cu permanent lung pe fereastră: Leo, ia naibii proastele astea de-aici, că nu-nțeleg nimic! Două zile mă țin tare, apoi o iau la întrebări. De unde știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
rapidă“ nu oprește șoferul nu poate emite bilet. Dintre cei câțiva care merg până la capăt și au cumpărat bilete de la ghișeul autogării, unul remarcă Întârzierea care se produce pentru că n-am fost lăsați să ne urcăm mai devreme În autobuz. Iritat, U. V. Costel Îi explică: — Dacă te țin un sfert de oră În căldura asta, când te iau la frământat Încolo, la deal, pe la Străjel, te iei de vomitat și-mi faci o mie de mizerii prin mașină. Că așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
încă un scaun, considerând că două sunt suficiente. Directorul, repede să nu îi mai dea lui Onel posibilitatea să ia cuvântul, de fapt să înceapă cu aiurelile și să termine cât mai curând ședința să poată pleca acasă, aproape urlă iritat: - Tovarășe comandant...! Onel îl întrerupse, - Domnule comandant ! Directorul, nervos că îi lua vorba din gură, se calmă totuși și spuse pe ton conciliant. - Tovarășe comandant... Însă Onel nu cedă fiind o problemă vitală, - Să îmi spuneți de unde plătesc oamenii acum
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
nici unei molestări, numai că frazarea trecuse de zona politeții Într-o marginalitate abia precaută, și-mi păru rău, nu pentru mine ci pentru el care știa să se poarte și elevat, și care-și dovedea acum o altă Înfățișare. Devenise iritat pentru că la Întrebarea «De ce În discuțiile particulare, cu foști colegi sau cunoscuți, bîrfiți regimul?» i-am răspuns că nu am rostit niciodată, În fața nimănui vreo apreciere negativă. Nu Înțelegea, spunea că are «probe În acest sens», fără să-mi fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
să trăiască numai printre legi și dosare. „Cine ești cu adevărat?” Îl Întrebă, dar el rămase mut. „Ești tînăr - n-ai iubit niciodată? Iată, acum te tutuiesc. Să-i spui domnului Pavel, dacă nu, Îi spun eu. O să rămînă uluit, iritat, el care e atît de protocolar. Doamne, ce-o să se mire!” Încheind vorbirea Întinse mîinile - culcată cum era - chemîndu-l să se aplece să-l sărute, și fără să-și dea seama, intră În somn. Era anul 1954. 21. Doamna Pavel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
fi ucis? Voi ajunge imperator? Eu? — Tu... Tu ai pus să fie luate din temple ofrandele și podoabele de aur și argint ale statuilor zeilor, iar apoi le-ai înlocuit cu altele, din cositor și alamă. — E adevărat, recunoscu Vitellius, iritat. Dar aveam nevoie de bani... Le voi pune pe toate înapoi la locul lor. — Ai luat birurile strânse la Formiae și la Colonia Suessa, iar creditorii te-ar fi linșat dacă nu te-ar fi apărat gărzile. — Și asta e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lături și intră în sală înaintea lui Proculus, clătinându-se pe picioarele umflate. Se așeză pe scrinul pe care stătea de obicei, lângă masa unde sclavii așezaseră deja farfuriile cu mâncarea pentru prânz. După cum vezi, Proculus, mănânc sănătos, spuse Manteus iritat, arătând spre cerealele și legumele fierte din fața lui. Proculus nu-i răspunse. Trecu încet prin fața statuilor de lemn ce purtau armele gladiatorilor. Se opri îndelung în fața celei care avea armele lui Titus, apoi se așeză lângă Manteus. Privi în jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Nimeni nu trebuie să râdă de tine fiindcă oferi jocuri de proastă calitate. Cine altcineva putea să-ți facă mai mare cinste, învățându-l pe un începător arta luptei într-un timp atât de scurt, dacă nu Proculus? Vitellius încuviință iritat. „Orpheus“, se gândi. „O să-l omor. O să-l omor la Ludi. Am învins la Bedriacum, ce-mi mai pasă de Antonius Primus? Pun pe cineva să-l otrăvească. Îl plătesc pe Manteus să-l omoare. Dacă moare Orpheus... Oare nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și mi-e bun prieten. Tu nu-i cunoști, dar eu sunt convins că știu să-și supravegheze soldații. În plus, amândoi sunt adepții cultului lui Mithra, ca tine și ca mine. Oare asta nu-i de-ajuns? încheie Antonius iritat. Nu, nu-i de-ajuns. Spionii lui Vitellius sunt... Nu apucă să-și termine fraza. Calul se smuci atât de tare, încât Errius aproape căzu din șa. Deodată, vreo doisprezece oameni ieșiră din pădure și îi înconjurară pe Antonius și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nesigură și ambiguă. Tampius Flavianus se așeză lângă Vedius Aquila. — Antonius Primus n-a venit. Am auzit că i s-a întins o cursă. Cred că din cauza rănii... — N-a venit? Vedius arătă nervos spre Via Decumana. — Uite-l, spuse iritat. Antonius înainta cu pași siguri, drept, cu atitudinea lui mândră care trezea admirația soldaților. Acum îl admirau și mai mult, pentru că Antonius se mișca dezinvolt, cu toate că avea umărul bandajat și brațul legat de gât. Zâmbetul lui sincer mai risipi tensiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
merită neapărat să fie salvați, mai ales că toți cei pe care-i iubeam erau cît se poate de sănătoși. CÎnd spun că nu merită să fie salvați mă refer atît la neant cît și la boli obișnuite. Eram tînăr, iritat, și nu pierdusem Încă pe nimeni. Oricum, mîntuirea trupului e mai puțin Însemnată decît cea a sufletului, asta o știe orice filozof, inclusiv menajera. Or, medicina nu-și propune salvarea spiritului, nici nu știe unde e, nu vrea decît să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
a trebuit totuși să mi-l șterg deoarece treceau și alți oameni pe stradă care spuneau rușine și rîdeau. Vecinii, În schimb, nu mai rîdeau. S-au apucat să-mi deschidă zilnic cu șurubelnița cap cruce cutia de scrisori, strîmbîndu-se iritați cînd vedeau că nu primisem nici un plic. Mi-au Îndoit ușița de la cutie, acum nu mai era necesar s-o forțeze, spînzura În balamale, ceea ce i-a enervat și mai tare. Au Început să-mi dea telefoane obscene. Să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
spirituali, dîrji și ușor țicniți, cu alte cuvinte foarte simpatici, publicul Îi iubește, deoarece Îi Înțelege. Ei bine, În Viața lui Toby, De Niro e bădăranul complet, țoapa irevocabilă și iremediabil Îndopată doar cu trei, patru clișee despre viață, fudulă, iritată, egolatră, cîteodată bestială și constant tembelă. Ceea ce-mi aduce aminte de-o emisiune televizată acum opt ani, unde Răzvan Theodorescu s-a apucat deodată să facă elogiul țopîrlanului direct În ecran, vorbind despre „ființa frumoasă a mitocanului”. Cum Costache
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
decît fălcile, care, proiectate la dimensiunile marelui ecran, Într-adevăr te fac să intri la apă. Dar altceva din el, chiar mic, nu se vede nici cu lupa, din fericire. Zic din fericire, deoarece cum știe orice operator, organul masculin iritat nu are mister, nici chiar Într-un plan sagital de disecție. Dar asta e, Domnița a rămas cu respirația tăiată de la rădăcină, s-a dus acasă, a făcut un duș și n-a venit Psycho. Pentru că-n Basic Instinct nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
un câine savant?... Și celelalte. Nu sunt multe... Deschise ușa și o împinse cu emoție pe verandă. - Tăcere! șopti fără să întoarcă capul. Apoi, către Ieronim: Acum, Ieronim, fii gata. Ușa!... Când o deschise, ninsoarea răbufni cu putere în odaie. Iritat, pentru că Marina rămăsese în prag, Ieronim îi apucă brațul și o trase înăuntru. Scoțîndu-și absentă șalul, Marina îl privi, zîmbindu-i cu neașteptată căldură, aproape cu dragoste, și totuși, parcă silindu-se să-și păstreze o anumită gravitate. - Dumneata ești Ieronim
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Ți-am citit adineauri fragmente din scrisoarea lui Adrian. - Știu, știu, continuă Lorenț. Dar, repet, chiar dacă auzise de ideea lui Elefterescu, de imposibilitatea de a recunoaște un Boddhisattva contemporan. Spectacolul este altfel construit și urmărește altceva. - Anume ce? îl întrerupse iritat Eleazar. - Nu am dezlegarea să-ți spun. Pot adăuga numai un lucru : corul, dansul, muzica, luminile sunt tot atât de importante pe cât sunt dialogurile. Ce ți se spune, ți se arată, și acest fel de spectacol este cu totul nou. În fond
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
îmi poartă de grijă?" Așteptă câteva clipe. Se trezi întrebînd pe un ton pe care nu și-l cunoștea: Credeai că toate prin care ai trecut se datoresc hazardului?" Nu e vorba ce cred sau nu cred eu, se întrerupse iritat. Cine îmi poartă de grijă?..." Așteptă din nou câtva timp, cu teamă. Apoi se auzi: "Ai să afli mai târziu. Nu asta interesează acum... De altfel, ai ghicit ceva, ai ghicit mai demult, dar nu îndrăznești să recunoști. Altminteri, de ce
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
a alcătuit treptat, în timpul convalescenței, din cele mai adânci straturi ale inconștientului. De câte ori își repeta această explicație, se auzea gîndind: "Foarte exact! Formula " dublului" e corectă și utilă. Dar nu te grăbi s-o comunici Profesorului..." Se întreba, amuzat și iritat totodată, de ce-și repetă mereu asemenea invitație la precauție, când se hotărâse de mult să nu atingă această problemă (de fapt, nici măcar nu fusese nevoit să ia o hotărîre: știa că nu putea face altfel). În convorbiri, Profesorul revenea
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
este aceasta: dispunând de cunoștințele care v-au fost transmise știți ceva precis despre felul cum va fi organizată... Arca? - Arca? întrebă surprins. Vă gândiți la o replică a corăbiei lui Noe? Celalt îl privi din nou, lung, curios și iritat totodată. - Era numai o metaforă, reluă târziu. O metaforă devenită clișeu, adăugă. O găsiți în toată maculatura așa-zisă ocultistă... Mă refeream la transmiterea tradiției. Știu că esențialul nu se pierde niciodată. Dar mă gândeam la celelalte, multe, care, deși
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]