1,396 matches
-
prin prezentarea unei succesiuni de revoluții social-naționale desăvârșită prin "insurecția națională" din 23 august 1944 orchestrată de PCR prin care s-a ajuns la orânduirea socialistă. Literatura didactică oglindește cu oarecare fidelitate mutațiile hermeneutice survenite în frontul avangardistic al reflecției istoriografice. Manualul de Istoria Patriei din 1966, tributar încă logicii antinaționaliste a patrotismului socialist, reproduce bona fide versiunea pur marxistă a evenimentului prezentă în textul lui Roller, unde se vorbește despre "Răscoala țăranilor sub conducerea lui Horia, Cloșca și Crișan" (Roller
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
gătită pe gustul lui Stalin, a luat forma unei monstruoase amestecături de naționalism și marxism" (Heller și Nekrich, 1986, p. 295 cf. Wertsch, 2004, p. 76). Cu o întârziere de câteva decenii, rețeta naționalismului marxist avea să cucerească și gusturile istoriografice ale lui Ceaușescu. Spiritualitatea. Interbelicul românesc, în special prin aripa fanatismului naționalistic (O. Goga, N. Crainic, N. Ionescu etc.), a distilat esența românismului în spiritualitatea creștin-ortodoxă. Credinței răsăritene și Bisericii Ortodoxe le-au fost conferite un rol cardinal, de călăuză
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
desprinsă din înțelegerea istorică a trecutului poporului român. Memoria istorică românească a devenit din "națională în formă, socialistă în conținut", "națională în formă, naționalistă în conținut", deși a păstrat și un puternic element socialist. Viziunea naționalistă care a dominat spiritul istoriografic românesc începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea până la 1947 s-a văzut re-întronată ca optica oficială prin prisma căreia trebuie vizualizat trecutul autohton. Ideile care i-au obsedat pe naționaliștii români (continuitatea politico-statală, "România eternă", neatârnarea națională, unitatea veșnică
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
totuși perspectiva sovieto-centrică; ii) acutizarea progresivă a reformei într-o revoluție mnemonică autentică. Manualele de istorie publicate în perioada 1964-1971 continuă parțial linia dură a marxism-leninismului trasată de paradigma Roller, în același timp în care elementul național este reasimilat. Discursul istoriografic nu a fost restructurat din temelii, ci doar parțial recalibrat. În această perioadă de tranziție, principiile călăuzitoare care ghidează întregul demers de construire socială a trecutului nu au fost elaborate într-o manieră coerentă. De aceea, manualele din anii '60
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
identității naționale a contorsionat la rându-i memoria istorică românească, transfigurată în formatul național-comunist. Turnura naționalistă operată în cadrul regimului comunist a provocat o revalorizare masivă a factorului național din istoria, devenită bimilenară, a statului român. Recursul la naționalism în discursul istoriografic, după mai bine de un deceniu de propagandă inter- și chiar antinaționalistă, reflectă capacitatea istoriei de a fi folosită ca unealtă discursivă în fasonarea memoriei colective în acord cu imperativele politice ale zilei. Naționalismul a fost recuperat, radicalizat și reinstalat
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
a fost, într-adevăr, un moment de cotitură în evoluția pedagogiei românești și în reconstrucția literaturii didactice. Însă această turnură nu s-a produs din senin, ci a venit pe fondul unor evoluții produse în cultura autohtonă. În avangarda reflecției istoriografice românești, glisarea paradigmatică produsă în pedagogia istorică dinspre dogmatica oficială înspre multi- perspectivism a fost amorsată de apariția lucrării Istorie și mit în conștiința istorică românească, semnată de L. Boia (1997). Pregătită la rândul ei de o altă lucrare cu
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
întreprinsă de L. Boia nu este însă de o originalitate absolută. După cum însuși autorul este mândru să recunoască, inovativitatea abordării sale este relativă, avându-și antecedentele în istoriografia critică ancorată în paradigma junimistă. Istoricul reactualizează astfel o tradiție a criticismului istoriografic suprimată vreme de jumătate de secol, de la oficializarea versiunii rolleriane asupra trecutului românesc în 1947. Fără a dori să minimalizăm meritele majore ale cărții, a cărei influență asupra lucrării de față este mai mult decât evidentă, trebuie punctat totuși că
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
fi categorizată în trei perioade diferite, răspântiile dintre cele blocuri discursive constând în două renovări structurale. Cele trei perioade pot fi catalogate drept: i) perioada inerției discursive (1991-1997), în care este menținut principiul manualului unic, fapt care perpetuează monofonia discursului istoriografic pe același schelet analitico-interpretativ articulat în faza național-comunismului, din care sunt înlăturate vertebrele explicit comuniste (cum ar fi referirile la PCR, limbajul specific materialismului dialectic etc.); ii) perioada pluralizării (post 1998), în timpul căreia se conturează o "piață a memoriei colective
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
o singură viziune asupra trecutului, s-a liberalizat prin retragerea monopolului asupra memoriei deținut de statul totalitar. În lungul proces de deschidere a societății închise ermetic ce a caracterizat tranziția înspre democrație, s-au cristalizat trei direcții urmate de discursul istoriografic decriptibile prin analiza manualelor școlare: a) direcția conservatoare a vechii gărzi, care a continuat linia trasată de istoriografia naționalismului postcomunist cu rectificările minimale impuse de noua paradigmă educațională; b) direcția reflexivă-europenistă, înscrisă pe linia unei istoriografii debarasată de încărcătura ideologică
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
pot alege cel puțin cinci dintre aceste nume pentru a le preda la clasă, cu condiția de a respecta proporția de trei personalități din istoria națională și două din istoria universală. Totodată, programele școlare impun o restructurare tematică a discursului istoriografic, astfel că organizarea cronologică a trecutului românesc, care asigura coloana vertebrală a meta-narativei istoriei naționale, ajunge să fie dislocată. Orientarea postnațională a ultimei generații de manuale școlare de istorie nu reiese atât din conținutul și substanța mesajului difuzat despre trecutul
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
al., 2008). Logica postnațională de periodizare a trecutului românesc I. Discursul monofonic (1991-1997). Colapsul regimului comunist prin revoluția română din 1989 urgenta reconceptualizarea trecutului. Totuși, ieșirea din comunism, atât la nivelul societății per ansamblu, cât și la cel al reconceptualizării istoriografice, nu avea să fie rapidă. În anii imediat postrevoluționari, imaginea trecutului românesc a suferit modificări minimale. În pofida faptului că periodizarea marxist-leninistă, pe bază de orânduiri sociale, este eliminată complet, manualul lui H. Daicoviciu et al. (1991) este o simplă reeditare
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
și liniar (cf. Rosenau, 1992, p. xi, 67), este răsturnat și înlocuit cu o înțelegere postmodernă a temporalității. Meta-povestirea națiunii române (desfășurarea în timpul istoriei a "duhului" românesc), susținută de o periodizare cronologică a istoriei, este astfel destructurată, odată cu intrarea discursului istoriografic în condiția postmodernă. Implicațiile pentru ideologia naționalistă sunt majore: "căderea în desuetudine a dispozitivului metanarativ de legitimare" (Lyotard, 1993, p. 15), adică a periodizării cronologice a istoriei, antrenează mai departe prăbușirea funcției narative a istoriei, care înseamnă că istoria își
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
de factură militantist în sensul apărării identității tradiționale românești (vezi de exemplu, Ochescu și Oane, 1994, pp. 14-16), la nivelul gimnazial și mai ales la cel liceal retorica tradițională este abandonată. Discursul etnogenetic capătă din ce în ce mai multe valențe critico-reflexive. Vechea gardă istoriografică, a cărei direcție conservatoare este indicată în manualul cu titlu anacronic Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi (manual pentru clasa a XII-a) (Scurtu et al., 1999), continuă să mizeze pe cardinalitatea etnogenezei românești, considerând acestă chestiune
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
importanța simbolică a problemei etnogenezei, invitând mai degrabă la reflecții critice asupra modului în această chestiune a fost un rezervor identitar pentru conștiința de sine a românilor. Direcția postmodernă, exprimată prin manualul coordonat de S. Mitu (1999), propune o reflexivitate istoriografică forte (hardcore historiographical reflexivity), tratând întreaga chestiune a genezei etnice românești în contextul mitologiei etnogenetice. Premisele de start sunt că "toate popoarele acordă o mare importanță originii lor, felului în care își imaginează că s-au născut" și că "fiecare
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
ungar după 1989, vechea chestiune a continuității, care a ațâțat atâtea pasiuni politice în istoriografiile celor două țări, a cunoscut un nou capitol. În aceleași cadențe discursive ale istoriei militantiste de secol al XIX-lea, manualele postcomuniste au reinstrumentat cazul istoriografic împotriva "netemeiniciei teoriei imigraționiste", mobilizând o impresionantă colecție de probe moștenite de la acțiunile similare întreprinse de A.D. Xenopol, care ar atesta "continuitatea lor în spațiul carpato-danubiano-pontic" (Daicoviciu et al., 1992, p. 59). Mărturiile epigrafice ale continuității, dovezile arheologice ale continuității
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
românești în "spațiul strămoșesc carpato-danubiano-pontic" (Daicoviciu et al., 1992, p. 73). Teza Romaniilor populare atestă nu doar continuitatea etnică a daco-romanilor, ci și continuitatea organizațională, de factură politico-statală a românilor. II. Discursul polifonic (post-1998). Discursul conservator emis de vechea gardă istoriografică insistă dogmatic pe teza continuității daco-romane post-aureliane (Scurtu et al., 1999, p. 9). De asemenea, continuitatea organizării politice este apărată, invocată fiind deja clasica teorie a "Romaniilor populare" (p. 14). Într-un limbaj revolut, manualul lui I. Scurtu et al
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
p. 15). Chiar și așa, permanența existențială românească rămâne o trăsătură invariabilă a discursului istoric, fiind afirmată, de pildă, prin conceptul de "romanitate post-aureliană" (Bozgan et al., 2003). Discursul postmodern merge un pas mai departe, adoptând o poziție specifică agnosticismului istoriografic. Oprindu-se asupra problematicii continuității, manualul redactat de S. Mitu et al. (1999) recunoaște că după retragerea armatelor romane în anii 271-274, "nu știm foarte multe lucruri despre istoria secolelor care au urmat în spațiul de la nordul Dunării" (p. 10
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
formule apodictice preluate din vechiul discurs național- comunist, manualele declamă necesitatea obiectivă a unificării politice a Țărilor Române: "Unirea a fost un fapt obiectiv, necesar, așa cum vor fi și împlinirile de mai tîrziu" (Daicoviciu et al., 1992, p. 151). Discursul istoriografic difuzat de manualul de Istoria românilor din cele mai vechi timpuri... schițează chiar tema unui destin nominal al unității românești, dat fiind că "ea s-a înfăptuit dinspre Țara Românească care chiar prin numele ei întruchipa un sens unificator" (ibidem
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
-a). Principiul totalizator al unității, în spiritul căruia a fost organizată întreaga devenire istorică românească până acum, este concurat de principiul fragmentarizant al diversității promovat de autoritățile statale. În ciuda constrângerilor impuse de programa școlară, discursul conservator emis de vechea gărză istoriografică și-a acomodat superficial mesajul tradițional în structura analitică obligatorie. Marea Unire din 1918 este interpretată în aceeași grilă a destinului istoric a unității statale românești: "ideea de unitate statală a însoțit istoria românilor, afirmându-se ca una din aspirațiile
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
o entitate politică singulară și unitară); Dreapta: D.C. Giurescu et al., 2006, coperta II (harta României include atât "Basarabia" [actualmente Republica Moldova], cât și Cadrilaterul, exprimând cartografic tentația iredentismului românesc îmboldită de ideea mitică a unității) Același manual, expresie a naționalismului istoriografic postdecembrist, vorbește despre "Revoluția [Română] de la 1848-1849" (Scurtu et al., 1999, p. 50). Insistând asupra unității revoluției pașoptiste, textul difuzează ideea că "programele de la Iași, Blaj, Brașov, Islaz, Cernăuți și Lugoj [...] au fost "declarațiile de război" ale forțelor novatoarea (sic
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
în timpul revoluției de la 1848 și-a afirmat hotărârea pentru unitate și independență națională" (p. 52). Deși nu mai degajă același patos naționalist și exaltare patriotică emise de manualele de istorie din ultima fază a național-comunismului, discursul conservatorist al vechii gărzi istoriografice păstrează retorica tradițională a unității chiar și în răspărul direcției oficiale stabilitate de autoritățile statale. În contrast, direcția reflexivă-europenistă cât și cea postmodernă îmbrățișează apelul la diversitate lansat de programa școlară. O atenție specială este acordată nu atât "instinctului de
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
opțiunii populației din zonele respective" (Mitu et al., 1999, p. 84, subl. n.). Până acum, în tradiția pedagogiei istoriei românești, orice mențiune aluzivă la posibilitatea ca Unirea să fi fost precipitată sub imperiul forței militare ar fi constituit o blasfemie istoriografică. După cum se va vedea, chiar dacă manualul a fost aprobat de forurile ministeriale, sub presiunea opiniei publice și a reacției naționaliste, acesta a fost ulterior retras din circulația școlară de către același Minister al Educației Naționale. Independența I. Discursul monofonic (1991-1997). Împovărat
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
Smîrdan" (Manea și Teodorescu, 1993, p. 6). În afară de aceste epurări punctuale și completări specifice, discursul cu privire la independența național-politică și social-populară se desfășoară în linii mari pe coordonatele stabilite de istoriografia național-comunistă. II. Discursul polifonic (post-1998). Direcția conservatoare a vechii gărzi istoriografice a reprodus aceeași retorică a luptei naționale de independență ca principiu fundamental al istoriei românilor. În aceleași cadențe discursive ale istoriei eroizante, I. Scurtu et al. (1999) celebrează pe militarii români care, sacrificându-se pe altarul independenței naționale, "s-au
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
rolul lor istoric în prezervarea culturii românești și în stimularea cristalizării identității naționale rămân mai curând marginale. Laic rămâne și sistemul de datare a timpului, folosindu-se în continuare formula "î.e.n." și "e.n.". II. Discursul polifonic (post-1998). Abia pluralizarea discursului istoriografic difuzat de literatura didactică aduce și o accentuare a identității creștin- ortodoxe a poporului român. Desigur, direcția conservatoare păstrătoare a discursului naționalist din vechiul regim a militat cauza creștin-ortodoxismului românesc. Pe lângă reluarea tezei interbelice a "creștinismului genetic" al românilor, potrivit
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
întrebuințează în maniere similare. Din acest punct de vedere, al construcției memoriei colective, simbolurile Doftana și Pitești sunt echivalente structural, îndeplinind aceleași rosturi politice și fiind produsele acelorași principii de construire a memoriei colective. Piața memoriei colective și limitele hetorodoxiei istoriografice. Implozia regimului totalitar nu doar că a antrenat în cele din urmă un amplu proces de rescriere a trecutului (Culic, 2005), ci a creat condițiile pentru o mutație decisivă survenită la nivel infrastructural. Pluralizarea discursurilor despre trecut, cauționată de autoritățile
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]