1,578 matches
-
se vor fi pronunțat în realitate numirile topice barbare, nu știm. Se poate întâmpla ca multe numiri topice românești actuale să fie directe reflexe ale numirilor barbare, pe care nu le cunoaștem în original, ci numai în reproducerile grecești și latinești, care erau de cele mai multe ori niște violente stâlcituri ale originalelor”. Constantin Daicoviciu reține ca „indiscutabil dacici” doar șase termeni: "aniaserxe" (iarbă săracă), "budathla" (limba boului), "diesema" (coada vacii), "dyn" (urzică), "mizela" (cimbru), "riborasta" (brusture). Numele plantelor din lucrările lui Dioscoride
Denumiri dacice de plante medicinale () [Corola-website/Science/302479_a_303808]
-
crizei din 235-284 și a durat până la asediul Constantinopolului și colapsul Imperiului Roman de Răsărit din 1453. În Imperiul Roman de Răsărit, mai ales în timpul lui Iustinian I, sistemul dominatului a evoluat spre absolutism autocratic. Termenul de „dominat” provine din latinescul "dominus" („stăpân”). Termenul era utilizat de sclavi pentru a-și apela stăpânii. Termenul a fost utilizat de împărați încă din dinastia iulio-claudiană. Dioclețian a fost însă primul care s-a impus ca „stăpân” deplin al imperiului, imaginea împăratului schimbându-se
Dominat () [Corola-website/Science/299488_a_300817]
-
starea ("a fi", "a sta"), recepționarea pasivă a unei acțiuni exterioare ("a primi", "a auzi"), o transformare ("a crește", "a dispărea") etc. Termenul "verb" vine în românește din franțuzescul "verbe", cu același sens, și care la rîndul lui provine din latinescul "verbum" (cuvînt, verb). Romanii au preluat noțiunea din grecește, unde "rhema" avea același sens. Datorită importanței sale deosebite în comunicare, verbul este una dintre cele două părți de vorbire prezente în toate limbile, cealaltă fiind substantivul. În multe limbi, inclusiv
Verb () [Corola-website/Science/299529_a_300858]
-
ale verbului, ca timpul și aspectul. În limba română există cinci moduri personale. Aceste moduri personale au rol numai de predicat. Indicativ Condițional-optativ Imperativ. Modul imperativ este un mod personal (predicativ) care exprimă o poruncă (imperativ își are originea în latinescul „imperare”, care înseamnă a porunci), un îndemn, o rugăminte sau un sfat: Conjunctiv Prezumtiv Formele verbale nepredicative/nepersonale sînt uneori considerate moduri împreună cu cele personale, dar, din cauza unor diferențe fundamentale în de natură semantică, morfologică și sintactică, în gramatica modernă
Verb () [Corola-website/Science/299529_a_300858]
-
a atras atenția lui Pierre Loti și Mark Twain, care evocând-o a spus despre ea: „Acea prințesă și poetă germană încântătoare, adorabilă, își aduce aminte că florile codrului și câmpiile «i-au vorbit»”. Regina a ales pseudonimul Carmen Sylva, latinescul pentru „cântecul pădurii”, chiar la îndemnul lui Carol, pentru a delimita poeta de regină. Regina Elisabeta a murit cu puțin timp înainte ca România să declare război Germaniei și a fost îngropată la mănăstirea de la Curtea de Argeș. A fost poetă și
Regina Elisabeta a României () [Corola-website/Science/298986_a_300315]
-
omul este o vietate rațională”, prin „vietate” înțelegem o substanță cu corp și suflet. Astfel, genul „vietate” cuprinde și sufletul (forma oricărei ființe vii, exprimabilă prin termenul „animalitate”) și corporalitatea (materia oricărei ființe, exprimată de Toma prin termenul lapideitate, din latinescul lapideitas, „pietricitate”, un termen menit a desemna orice corporalitate neînsuflețită). În alți termeni, tot ai lui Toma, „corpul va fi genul ființei animate, deoarece în ființa animată nu se cuprinde nimic care să nu fi fost conținut în corp în
Toma de Aquino () [Corola-website/Science/298960_a_300289]
-
a fost anunțată de predicții matematice. Cu toate acestea, numele de "neptuniu" a fost deja stabilit unui alt element (cu toate că nu este adresat elementului ce poartă numele de neptuniu, descoperit în 1940). Ca urmare, Winkler numește noul element "germanium" (din latinescul "Germania") în onoarea țării sale. Argiroditul a fost dovedit empiric a avea formula AgGeS. Deoarece acest nou element prezenta anumite similarități cu arsenul și antimoniul, se avea în vedere plasarea acestuia la locul său potrivit, dar similaritățile cu "ekasilicon" a
Germaniu () [Corola-website/Science/304539_a_305868]
-
ul sau perioada cretacică derivat din latinescul "creta" (cretă), abreviat de obicei K de la traducerea germană "Kreide" (cretă), este o perioadă geologică care a durat 79 de milioane de ani (între acum 145 de milioane de ani și 66 de miloane de ani în urmă). Reprezintă ultima
Cretacic () [Corola-website/Science/304552_a_305881]
-
de geologul belgian Jean d'Omalius d'Halloy în 1822, după ce a studiat straturile geologice din Europa și pe care l-a numit după straturile extinse de cretă (carbonat de calciu depus de cochiliile nevertebratelor marine). Numele Cretacic derivă din latinescul "creta", care înseamnă "cretă". Înmulțirea excesivă a nanoplanctonului calcaros, datorită unui surplus de calciu în apă, a dus la depunerea și acumularea pe fundul mării a celor mai mari catități de cretă comparativ cu oricare altă eră geologică. În regiunea
Cretacic () [Corola-website/Science/304552_a_305881]
-
1852 francezul Henri Giffard a fost primul care a combinat forța ascensională cu forța de propulsie. El a folosit un propulsor cu aburi, iar în loc de aer cald a folosit hidrogen. Deoarece balonul putea fi dirijat, a fost denumit „dirijabil” (de la latinescul "dirigere", „a dirija”). Aproape zece ani mai târziu, ofițerul german Ferdinand von Zeppelin achiziționează de la un inventator croat, David Shwarz, un proiect pentru dirijabilul cu schelet de aluminiu. Așa au apărut "dirijabilele Zeppelin". Ele erau construite de firma germană Luftschiffbau
Dirijabil () [Corola-website/Science/304638_a_305967]
-
(numit și botez nou-testamental sau credobaptism, de la cuvântul latinesc ’’credo’’, care înseamnă „cred”) este ritualul creștin al botezului aplicat adulților și copiilor care au făcut o declarație a credinței lor personale în Isus Cristos ca mântuitor, prin contrast cu pedobaptismul, de la grecescul ’’paido’’, însemnând copil, prin care sunt botezați
Botezul adulților () [Corola-website/Science/303662_a_304991]
-
dintre puterea ecleziastică și cea seculară prezentă în Biserica Catolica și păstrată de Protestantismul teritorial. Această aripă a Reformei a fost numită „radicală” fiindcă milita pentru o reformare completă, până la rădăcină, a Bisericii și a Statului [cuvântul radical provine din latinescul radius - rădăcină]. Mișcarea radicală era constituită din multe grupări distincte, între care existau vaste diferențe și puțină cooperare. Aceste grupări au fost considerate a fi parte din aceeași mișcare, din , datorită unor elemente comune de doctrină sau practică. Ceea ce le
Reforma radicală () [Corola-website/Science/303655_a_304984]
-
s-a logodit în anul 1544 cu o fată de origine umilă, Claudine Denoese, logodna fiind cunoscută doar de doi prieteni, însă Beza promisese că o va face publică de îndată ce i-o vor permite circumstanțele. Publică o colecție de poeme latinești, "Juvenilia", care îl făcură faimos, fiind considerat ca unul din cei mai buni poeți în latină ai vremii sale. Dar în curând a căzut bolnav, ceea ce l-a îndemnat să se convertească. Atunci a hotărât să rupă relațiile vremii și
Theodorus Beza () [Corola-website/Science/303677_a_305006]
-
Acesta fusese ajutat de către Maria Sturdza, care ilustrase ca pictoriță multe din poeziile lui Vasile Alecsandri, vecin și prieten apropiat al familiei Sturdza. Influențele neogotice se regăsesc în decorațiuni cum ar fi: turnulețe gotice, armuri medievale, sală de manej, dictoane latinești înscrise pe pereți, turn de intrare cu pod peste șanțul de apă. În interior, castelul avea scări centrale din marmură de Dalmația, mobilier din lemn de trandafir, minuțios sculptat, sobe din teracotă, porțelan sau faianță, aduse de peste hotare, parchet cu
Castelul Sturdza de la Miclăușeni () [Corola-website/Science/303984_a_305313]
-
în interiorul by descending air aloft from within the . Cu cât slăbesc mai mult alizeele, cu atât este mai de așteptat să plouă în zonele de uscat învecinate. Termenul de "alizeu" provine din limba franceză, unde a fost inventat din radicalul latinesc "alis," care, în secolul al XIII-lea, se referea la „caracterul neted, drept și delicat al acestor vânturi care suflă cu regularitate, nici mult dar nici puțin, mai tare sau mai slab după anotimp”. Portughezii au recunoscut importanța lor în
Alizeu () [Corola-website/Science/304259_a_305588]
-
Δαναοί)" (apare de 138 de ori) și ahei "(Αχαιοί)" (apare de 598 de ori). "Argivi" provine de la prima capitală a aheilor, Argos. Conține arg- însemnând "strălucire" sau "lucitor", care a dat "argyros" (άργυρος însemnând argint), "argos" (αργός însemnând strălucire ) sau latinescul argentum. "Danaani" este numele primului trib care a dominat Peloponezul și regiunea din apropiere de Argos. "Ahei" este numele acelui trib care, împreună cu eolienii, a dominat pentru prima dată teritoriile grecești, având centrul la Micene. În perioada Războiului Troian, elenii
Nume ale grecilor () [Corola-website/Science/303908_a_305237]
-
reprezintă evoluția civilizației grecești clasice, de această dată deschisă întregii lumi. Analog, "elen" a evoluat de la un nume național reprezentând etnia greacă la un termen cultural, reprezentând pe oricine își ducea viața în conformitate cu standardele grecești. Cuvântul românesc „grec” provine din latinescul "Graecus", care la rândul său provine din grecescul "Γραικός" (Graikos), numele unui trib din Beoția care a migrat în Italia în secolul al VIII-lea î.Hr., și acesta este cuvântul după care elenii au fost cunoscută în lumea occidentală. Homer
Nume ale grecilor () [Corola-website/Science/303908_a_305237]
-
de Mihail Strilbițki (Iași, 1789). O lucrare lexicografică remarcabilă este "Lexiconul românesc-nemțesc" al lui Budai-Deleanu (1818), rămas în manuscris. Lucrarea se bazează pe un material extras din texte și cuprinde indicații de ordin gramatical, stilistic și etimologic. După "Dicționarul românesc, latinesc și unguresc", în două volume, elaborat „din orânduiala” episcopului Ioan Bob de un autor încă neidentificat și tipărit la Cluj (1822-1823), urmează lucrarea considerată drept început al lexicografiei române moderne, "Lexiconul de la Buda" (1825), dicționar român-latin-maghiar-german. Academia Română și-a înscris
Dicționar () [Corola-website/Science/311997_a_313326]
-
intelectuală. . În zilele noastre, plagiatul este accentuat de internet și de ușurința de a prelua online lucrări de doctorat, de cercetare, articole, idei, imagini. ul bazat pe texte din rețea este denumit în prezent "plagiat online". Cuvântul „plagiat“ vine din latinescul "„plagium“", care se traduce prin "„a vinde altora sclavi furați sau care nu aparțin vânzătorului“". Termenul și-a păstrat până acum sensul originar, pentru că el este, din punct de vedere semantic, sinonim cu furt. Existența contrafacerii sau a plagiatului se
Plagiat () [Corola-website/Science/311493_a_312822]
-
Symphonie". Prima folosire a termenului pentru a indica o compoziție muzicală instrumentală se găsește într-un manuscris din secolul al XV-lea descoperit la Leipzig, care conține și o simfonie „pentru "tuba" și alte instrumente armonioase” (a nu se confunda latinescul "tuba" cu instrumentul modern; tuba renascentistă este tot o specie de instrument de suflat din alamă, dar de o cu totul altă construcție). Începând cu secolul următor, cuvântul „simfonie” este folosit tot mai frecvent, cu semnificații diferite. Astfel, în 1585
Simfonie () [Corola-website/Science/311549_a_312878]
-
acestuia, Dangereuse, care a fost și metresa lui William al IX-lea, Duce de Aquitania. Căsătoria părinților ei a fost organizată de către Dangereuse și bunicul ei patern, Trubadurul. Eleanor a fost numită după mama ei Aenor și numită "Aliénor", din latinescul "alia Aenor", adică "altă Aenor". A devenit "Eléanor" în "langues d'oïl" (nordul Franței) și "Eleanor" în engleză. Mai există totuși înregistrată o Eleanor anterioară: Eleanor din Normandia, mătușa lui William Cuceritorul, care a trăit cu un secol mai devreme
Eleanor de Aquitania () [Corola-website/Science/311642_a_312971]
-
Primul rege al dinastiei a fost Contele Parisului, Hugo Capet, care a fost ales de nobilii feudali după moartea regelui Carolingian Ludovic al V-lea. Astfel, "Capet" (probabil un pseudonim, provenind de la capă/pelerină conform etimologiei populare, sau de la la latinescul "caput", cu înțelesul de „cap”, sau „mare șef”) a devenit denumirea noii dinastii. Pentru a-și întări puterea în fața nobililor, Hugo Capet și-a asociat fiul Robert al II-lea la domnie, iar acesta - la rândul său - a făcut la
Dinastia Capețienilor () [Corola-website/Science/311644_a_312973]
-
cum ar fi curbele) pot fi descrise prin ecuații algebrice, anume ecuații satisfăcute de coordonatele punctelor de pe respectiva formă geometrică. De exemplu, cercul de rază 2 poate fi descris de ecuația x + y = 4. Numele sistemului vine de la "Cartesius", numele latinesc al matematicianului și filozofului francez René Descartes care, printre altele, a contribuit la unificarea algebrei și geometriei euclidiene. Munca sa a avut influențe asupra geometriei analitice, analizei matematice, și cartografiei. Ideea acestui sistem a fost dezvoltată în 1637 în două
Coordonate carteziene () [Corola-website/Science/311174_a_312503]
-
la un toponim islandez, Oddi, respectiv locul în care Snorri a fost crescut și educat de către tatăl său adoptiv, Jón Loptsson. Astfel, "Edda" ar putea însemna "Cartea de la Oddi". În fine, o altă interpretare a acestui nume îl derivă din latinescul "ēdō", care se poate traduce prin "eu spun, declar, relatez". Cartea are patru părți: "Fórmali" (Prolog), "Gylfaginning" (Amăgirea lui Gylfi), "Skáldskaparmál" (Limba poeziei) și "Háttatal" (Felurile versurilor sau Versificația). Un manuscris de doar 45 de pagini, redactat în jurul anului 1270
Edda () [Corola-website/Science/311814_a_313143]
-
ul este cea mai înaltă voce bărbătească, sau și cântărețul cu o astfel de voce. Etimologic, numele de „tenor” provine din latinescul "tenere", care se traduce cu „a ține”. În perioada medievală și în polifonia renașterii tenorul era vocea de bază (vocală sau instrumentală), celelate voci fiind calculate în relație cu aceasta. ul ținea adesea note prelungi și constituia, prin melodia sa
Tenor () [Corola-website/Science/311827_a_313156]