2,362 matches
-
din loc cât mai e timp. - N-avem bani, Hansi, spuse atunci Andrei clipind din ce În ce mai des și abia abținându-se să nu izbucnească În plâns. Timp de cinci secunde interminabile arătă de zece ori mai bătut de soartă decât văru’ Laur. Masca asta se risipi și se volatiliză, dezvăluind o față radiind de bucurie și Încredere În sine și-n tovarășii săi. Da’ chiar dacă n-avem acuma pe moment, Hansi, o să ne iei pe datorie. O să-ți dăm câte zece mii de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Și-n loc să mă duc acasă să-mi hrănesc familia, Întrețin familia lui Hansi. Părea să glumească pe jumătate-n serios. Ne spunea copii, poate unde el era un copil pe lângă noi. Un puștan rocker cam de vârsta lui Laur, cu bocanci și centură cu ținte și-n geacă de piele neagră Împânzită de fermoare pe piepți și pe mâneci. El ne-a povestit altă versiune a ceea ce fusese ieri În oraș, cum că s-ar fi strâns vreo câteva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
se Înnoptase de-a binelea și ajunsesem lângă niște boscheți, pe malul unei ape curgătoare. După ce mi-am mai tras sufletul, am văzut că eram sub un pod pe care l-am recunoscut. Trecusem pe acolo cu Andrei și văru’ Laur În dimineața sosirii noastre la Timișoara. Să tot fie două-trei luni de atunci. Eram siguri că-n două-trei zile ne vom despărți definitiv de locurile astea, de țarcurile și grajdurile și hangarele prin care ne-am tot Învârtit până am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
poporul ăla de vreo sută de inși, compus din adolescenți pe care-i distra teribil joaca asta și vârstnici fără nici un căpătâi, mulți dintre ei având probabil pe acasă sau prin buzunare un certificat d-ăla ca al lui văru’ Laur, care oricum nu le-ar mai fi folosit la nimic acuma. Acuma ei scandează și vorbesc despre morții și răniții și arestații de ieri și alaltăieri. La o răspântie ne unim cu un grup ceva mai numeros care conduce poporul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
dacă să cobor În metrou, dar nu mă simțeam pe moment atras de demisolul meu din Baiera Vergului, și n-aveam decât zece minute de mers până la Motănica. * Să-ncerc totuși, deși nu văd ce l-ar putea reține pe Laur acolo, și mai ales cu douăj’ de mii la el... Poate balamucu’ ăsta de Revoluție să-i mai fi tăiat din avânt, mai știi? Tot ce știu e că atâta timp cât are bani, el circulă neîncetat și pe furtună și pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
unde apucă să rumege și să hiberneze, până când foamea Îl pune din nou În mișcare. N-a fost Însă În zadar. Cum am dat cu ochii de Steluța, am crezut c-am Înțeles: după ce și-a făcut treaba cu ea, Laur a garat-o la mă-sa și și-a văzut de drum. Asta s-a Întâmplat poate chiar În ziua când eu și Andrei Îl căutam de nebuni prin Timișoara. A plecat cu banii, să-l ia dracu’ de târfă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
cozonac, și un carton de fursecuri, și farfurii cu zgârciuri și oase de antricoate prin care amușinau de zor pisicile. Revoluția le-a găsit cu de toate pe masă și au cu ce să-ntâmpine Crăciunul ăsta și bineînțeles că Laur le-a lăsat ceva bani. - Mai bine de fata asta că n-aude. Oh, Îți vine să turbezi! De ce dracu’ or mai trage dacă l-au dat jos? Ca să omoare la lume aiurea... L-au omorât pe Vasile, Aurele. - Care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
murit de leucemie acum nu mai știu câți ani, și l-au dus acolo cam În același timp cu avocatul Motănicăi. Văru’ Vasile era În ultimul an la un liceu industrial și mi se pare că era mai mic decât Laur cu doi-trei ani... - Păi Laur al meu avea doi ani când era Năsoasa borțoasă cu Vasile. Și Gheorghiță Împlinise un an. Îi făcuse Năsoasa unu’ după altu’. Zicea că nu-i mai trebuie. Doi Îi era de-ajuns, deh, Îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
mai știu câți ani, și l-au dus acolo cam În același timp cu avocatul Motănicăi. Văru’ Vasile era În ultimul an la un liceu industrial și mi se pare că era mai mic decât Laur cu doi-trei ani... - Păi Laur al meu avea doi ani când era Năsoasa borțoasă cu Vasile. Și Gheorghiță Împlinise un an. Îi făcuse Năsoasa unu’ după altu’. Zicea că nu-i mai trebuie. Doi Îi era de-ajuns, deh, Îi era greu. Așa-i, că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
n-a fost zadarnică de vreme ce i-a așezat În drepturi pe aleșii poporului, care vor face de altfel permanent lumină În această chestiune, arătând ce a Însemnat moartea unora ca Hansi, Pepino, văru’ Vasile sau părințelul Andrei, Carol sau văru’ Laur, eroi ai neamului, dar În fapt niște reziduuri și niște scursuri toxice, Întruchipâmd tot ce-i mai rău din popor, restul de stricăciune ce se cere Îndepărtat și aruncat la gunoi. Poporul va Înțelege, sau nu va mai avea vreme
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
gând să stea pe aici și mi-a spus că nu-i plecată de așa de mult timp, așteaptă să se mai linișteaască, poate când s-o termina Revoluția, acum Îi e frică să iasă... Era Îmbrăcată În raiații lui Laur. Veneau bine pe ea și avea și-un pulovăr nou din mohair fumuriu. Se simțea În largul ei În țarcul cu pisici al Motănicăi. A râs când am Întrebat-o dacă Laur i-a lăsat bani. Ea i-a dat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
frică să iasă... Era Îmbrăcată În raiații lui Laur. Veneau bine pe ea și avea și-un pulovăr nou din mohair fumuriu. Se simțea În largul ei În țarcul cu pisici al Motănicăi. A râs când am Întrebat-o dacă Laur i-a lăsat bani. Ea i-a dat bani lui Laur, pentru că a plimbat-o până la București... Ăia douăj’ de mii, da, bineînțeles că știa pentru ce ne trebuiesc. Toți care vin la ea și la Pepino au bani la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
pe ea și avea și-un pulovăr nou din mohair fumuriu. Se simțea În largul ei În țarcul cu pisici al Motănicăi. A râs când am Întrebat-o dacă Laur i-a lăsat bani. Ea i-a dat bani lui Laur, pentru că a plimbat-o până la București... Ăia douăj’ de mii, da, bineînțeles că știa pentru ce ne trebuiesc. Toți care vin la ea și la Pepino au bani la ei, ca să plece, dar cu mine, cu Laur și Andrei, ajunsese
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
dat bani lui Laur, pentru că a plimbat-o până la București... Ăia douăj’ de mii, da, bineînțeles că știa pentru ce ne trebuiesc. Toți care vin la ea și la Pepino au bani la ei, ca să plece, dar cu mine, cu Laur și Andrei, ajunsese să se obișnuiască, vezi, ținea la noi și nu se putea Împăca cu gândul că ne vom despărți. Când a venit Pepino, a Înțeles că o vom părăsi și noi ca totți ceilalți. D-aia i-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Atunci a hotărât să se răzbune pe noi și pe toți care au zăbovit la ea și-au părăsit-o, așa că i-a furat banii părințelului. De una singură a pus-o la cale și a făcut-o, iar pe Laur l-a luat după ea gândindu-se că ar avea mai multe șanse cu el să ajungă cât mai departe și să nu le luăm urma. Totuși Laur n-avea chef de ea, lui i se făcuse să-și ia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
singură a pus-o la cale și a făcut-o, iar pe Laur l-a luat după ea gândindu-se că ar avea mai multe șanse cu el să ajungă cât mai departe și să nu le luăm urma. Totuși Laur n-avea chef de ea, lui i se făcuse să-și ia lumea În cap de unul singur, și dacă a rugat-o să-i dea niște bani, i s-a făcut milă... Nu l-aș fi bănuit pe Laur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Laur n-avea chef de ea, lui i se făcuse să-și ia lumea În cap de unul singur, și dacă a rugat-o să-i dea niște bani, i s-a făcut milă... Nu l-aș fi bănuit pe Laur până Într-atât de dobitoc, și oricum a Înzestrat-o și cu pantalonii lui, dacă mutei i-or fi plăcut și i-a cerut, dar parcă tot Îl vedeam mustăcind surâsul ăla de târfă nătângă și ținând-o În șuturi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
-i dea banii. Am Întrebat-o dacă a dat În ea și se tot mira cu dreapta prin aer că-n cine să dea? - În timp ce cu stânga mă strângea de Încheietură să mi-o rupă. Nu, n-a bătut-o Laur, da’ să nu plec, barem În seara asta să rămân aicea cu ea... M-aș fi putut frământa până mâine dimineață ca să-mi amintesc În cine a dat văru’ Laur vreodată, cât om fi mers amândoi de-a lungul și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Încheietură să mi-o rupă. Nu, n-a bătut-o Laur, da’ să nu plec, barem În seara asta să rămân aicea cu ea... M-aș fi putut frământa până mâine dimineață ca să-mi amintesc În cine a dat văru’ Laur vreodată, cât om fi mers amândoi de-a lungul și de-a latul acestui loc de verdeață ca să vindem floricele de porumb și nămol și să facem tuburi de puț și grilaje și câte și mai câte. Altminteri, el e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
să se ducă și o să rămână din nou sigură. Eu l-am lăsat să plece, Îmi spunea și-mi repeta În loc de rămas bun ori altceva. El și neamu’ lui, ei și neamu’ lor, da, știam, da’ dacă afli ceva de Laur să-mi spui, Aurele, păi nu eram eu așa dacă nu mă lăsa Voicu... În dimineața aia i-am spus Steluței că nu mai e nici un pericol de-acum. Poate și ea să plece. Ea mi-a dat niște bani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
d-asta și așa mai departe. Cezărică i-a spus că ancheta luase alt curs și sunt mari șanse ca Viorel să fie achitat. Pe maistrul Viorel Gomoiu e aproape sigur că l-au omorât angajații lui, Ilieș Andrei, Trandafir Laur și Golea Aurel, care-i goliseră de altfel curtea și dispăruseră. Era doar o chestiune de câteva zile ca să li se ia urma și să fie arestați și anchetați, și atunci Viorel ar fi ieșit din cauză. Cezărică ne știa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Îi recunoșteam cu Întârziere obrazul plinuț și măsliniu și privirea de un verde indolent, care te duceau cu gândul la un soi de june-prim, din filme indiene gen Lanțul amintirilor sau O floare și doi grădinari. Era frate vitreg cu Laur, unul din cei șase sau șapte fii pe care-i mai avea Gilbert Trandafir cu alte femei În afară de Motănica. Ion mi se pare că-l chema. Într-o vară, În urmă cu șapte-opt ani, vândusem Împreună floricele pe plaja de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Întreprinderi și Directori de CAP și câți or mai fi fost, toți vărsându-se sau izvorând din băltoaca centrală, de un roșu maroniu, menstrual, inscripționată cu litere mari de tipar: P.C.R. = F.S.N. * N-am apucat atunci să-l Întreb de Laur pe vărul meu vireg Ion Trandafir. Când am trecut din nou pe acolo, la o săptămână și ceva, n-am mai dat de el. Îmi revenisem cât de cât. Ortansa se reîntorsese În demisolul meu. Nu ostenea o clipă biata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
ai văzut? - Pe care, că ei e mulți. Așa-i, că uitasem că Gilbert are șase sau șapte fii și două-trei fiice, toți din coapsa lui ieșiți, dar numai unul e vărul meu bun, neamul meu și sângele meu. - Pe Laur, prietene. - P-ăsta chiar nu-l știu. Ei ie mulți, ți-am spus, n-am cum să-i știu pe toți care umblă pe plaja asta cu tot felu’ de marfă, și deja o luase din loc. Îmi aruncă din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
pe picioare de grase, numai Gilbert mănâncă de unul singur un pui pe zi, de s-a făcut un ditamai buldogul, ca mâine Îl vezi prinzând de pe urmă pe huiduma aia de țigan căruia i-a luat numele. Numai de Laur nu le-ar mai arde acolo-n sereleul lor, se se-nfigă ca o căpușă nesătulă În belșug și-n pricopseală. Oriunde apare, ăsta-i o mare pagubă. Am dat În el până n-am mai putut, până am zis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]