3,247 matches
-
oltenesc / începe și sfârșește o legendă. / Eu însumi sunt prizonierul ei ... /Prizonier, eu nu respir decât / în amplul du-te-vino al suveicii.” Se află sugerate aici și poetica textului ca textură, ca țesătură, și tehnica țeserii, și depășirea texturii prin trăire legendară, dar mai ales sentimentul de prizonierat al artistului în perfecțiunea artei sale. Poeme-replici sunt majoritatea producțiilor lui D., care uneori și-a mărturisit sursa (Mistrețul cu colți de argint, balada devenită emblemă a poeziei sale, studiată în școală și epuizată
DOINAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
MEȘTERUL MANOLE, baladă populară. Este cunoscută și sub numele Cântecul lui Manole, Mănăstirea Argeșului, Legenda Mănăstirii Argeșului și Zidirea Mănăstirii Argeșului. Face parte din ciclul baladelor legendare și datează, aproximativ, din ultimele decenii ale secolului al XVII-lea. La originea acestui cântec epic stau legendele despre „jertfa zidirii”, generate la rândul lor de un mit. Potrivit unei credințe străvechi, noile construcții, îndeosebi edificiile mărețe, nu puteau dăinui
MESTERUL MANOLE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288098_a_289427]
-
ritual, menit să asigure durabilitate zidurilor. Terminată, biserica impresionează prin frumusețea ei, mărind totodată orgoliul domnitorului. Pentru năzuința lor de a zidi altă mănăstire „Mult mai luminoasă/ Și mult mai frumoasă”, meșterul și discipolii săi sunt condamnați la pieire. Asemenea legendarului Dedal, Manole plăsmuiește aripi de șindrilă și încearcă să zboare. El se prăbușește însă la poalele mănăstirii, preschimbându-se într-un izvor „Cu apă curată,/ Trecută prin piatră,/ Cu lacrimi sărate,/ De Caplea vărsate”. Versiunea românească a Meșterului Manole se
MESTERUL MANOLE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288098_a_289427]
-
lirica dintre cele două războaie mondiale, fiind preferat mai ales de poeții tradiționaliști. Dintre creațiile artistice din a doua jumătate a secolului al XX-lea inspirate de această baladă, Meșterul lui Nicolae Labiș surprinde chipul de Prometeu român al eroului legendar. Surse: V. Alecsandri, Poezii populare ale românilor, București 1866, 186-195; G. Dem. Teodorescu, Poezii populare române, București 1885, 460-470; Gr. G. Tocilescu, Materialuri folkloristice, I, partea I, București, 1900, 18-21; C.N. Mateescu, Balade, pref. N. Iorga, Vălenii de Munte, 1909
MESTERUL MANOLE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288098_a_289427]
-
ingrat. Copilăria și tinerețea, vârste paradisiace ale candorii și elanurilor pierdute („Oh! sufletul! - curatul argint de odinioară”), devin tărâmul sacru al pelerinajelor memoriei (Rondelul trecutului, O umbră de dincolo de Styx). Grațioase sau hieratice gravuri pe motive antichizante evocă un timp legendar, al omului semizeu, pretext de abandonare în ficțiune a convențiilor lumii moderne, de exaltare a unei vitalități fruste, estetizată prin stilizarea mitologic-idilică sau prin sculpturalitate parnasiană: „Pe-armăsarul meu de stepă, ca nălucă orbitoare,/ Trec, vârtej de aur roșu, de
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
în ceilalți, adevărat motiv pirandellian, din Le Fou? putea interesa. Moartea lui Dante închipuie apoteoza marelui florentin (în destinul căruia poetul hulit de contemporani și mistic îndrăgostit de poezie se regăsea pe deplin), iar în Saul el se proiectează în legendarul David, cântărețul înaripat. Iadeș!, Unchiașul Sărăcie, 3 decembrie sunt simple adaptări. Ca traducător, a dat o versiune a tragediei shakespeariene Romeo și Julieta cu mari libertăți față de original, s-a oprit la scena de magie din Faust de Goethe, la
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
303-328. Studii: R. Frohne, Agapetus Diaconus. Untersuchungen zu den Quellen und zur Wirkungsgeschichte des ersten byzantinischen Fürstenspiegels, St. Gallen 1985. 30. Gregențiu Există o Viață a lui Gregențiu compusă de Ioan sau Palladius, episcop de Nedschran, în care abundă elementele legendare. Născut după unii la Milano, potrivit altora într-o localitate ce trebuie situată poate în Mysia, ar fi stat apoi în Egipt și a fost trimis ulterior ca episcop în Etiopia. S-ar fi dus după aceea în Arabia Felix
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
acolo a plecat, probabil, în Italia. Piesele lui H., scrise poate și ca o ilustrare a teoriilor despre teatru susținute de el și de I.M. Rașcu și dezbătute în cercul de la „Versuri și proză”, nu sunt lipsite de interes. „Tragedia legendară” Ariana, cu subiect din Antichitatea greacă, este o parabolă având drept punct de plecare raporturile dintre putere (Ilion, regele Naxosului) și învățații care o slujesc (vraciul și filosoful Numidias). Drama Miros de iarbă îi oferă prilejul unei prefețe, adevărat manifest
HEFTER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287424_a_288753]
-
Trebuie să și cobori de-acolo unde urci / Fără ură, trebuie să cobori / Ni s-a dat un toiag de lumină / nu pentru a orbi pe fratele nostru / Ci pentru a-i arăta drumul.” Un altfel de spațiu, istoric și legendar, devine emblematic în volumul O zi de toamnă, anonimă (1974). Țara căreia i se închină poetul e un loc cu munți și mănăstiri, populată de figuri precum cea a lui Ștefan cel Mare și a Meșterului Manole. Tonalitatea imnică este
HOTINCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287456_a_288785]
-
însoțită uneori de sugestii de sorginte folclorică. În scrierile postume (Versuri, 1975) tema erotică există, dar femeia devine senzuală și agresivă, „o lupoaică”, iar scrisul este văzut ca o stavilă în fața acestei furtuni erotice („dragostea năvalnică” din Abia îndrăzneai...). Filonul legendar se extinde, înglobând și figurile eposului antic grec (Homer și Ahile). Aspirația spre puritate se concretizează mai puțin metaforic și mai mult tematic, clasicismul antic fiind ridicat la rang de model. Unele rezonanțe magice (se pune accentul pe metamorfoză, oamenii
HOTINCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287456_a_288785]
-
o serie de amănunte, uneori reale, de cele mai multe ori fictive. Unele dintre acestea pot migra de la o l. istorică la alta, devenind adevărate laitmotive (recunoașterea ciobanului drept frate bun cu voievodul ș.a.). În cazul unor tradiții sau amintiri istorice aureola legendară se pierde, narațiunea rămânând o simplă relatare a unor fapte neobișnuite. Fixarea unei anumite perioade în l. istorică este făcută cu mare aproximație, legată fiind de epoca în care au trăit marile personalități („pe vremea lui Ștefan cel Mare”, „după
LEGENDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287772_a_289101]
-
ca în basme, ci creează o stare de tensiune mereu crescândă. Conținutul l. impune relatarea ei mai ales în anumite împrejurări, când rememorarea este provocată, prin asociație de idei, de un fapt sau de un eveniment recent. La baza istorisirilor legendare a stat întotdeauna dorința de a descifra tainele universului și ale destinului uman. Orice l. conține o parte de adevăr, dar explicația lui se caracterizează printr-o viziune genuină asupra lumii. Pe măsură ce conținutul l. își pierde creditul, ea intră în
LEGENDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287772_a_289101]
-
constata între l. religioasă și descântecul cu formulă epică, apropiere mijlocită de personajele comune, cu un comportament similar (Dumnezeu, Maica Domnului, Iisus Hristos, Sfântul Petru). Uneori l. se prezintă și sub forma descântecului (în special cele etiologice sau mitologice). Motivele legendare, mai ales cele de circulație universală, au constituit o bogată sursă pentru balade ca Soarele și luna, Meșterul Manole, Voica ș.a. Primele colecții românești de l. apar spre sfârșitul secolului al XIX-lea, importante fiind cele alcătuite de S. Fl
LEGENDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287772_a_289101]
-
cronicilor muntene, în Cronicari munteni, I, îngr. Mihail Gregorian, București, 1961, V-CXXVI; I.I. Georgescu, O copie necunoscută a „Letopisețului cantacuzinesc”, MO, 1961, 7-9; Cioculescu, Varietăți, 29-44; Zamfirescu, Studii, 184-231; Pavel Chihaia, A fost Negru Vodă un personaj real sau legendar?, „Magazin istoric”, 1969, 5; Ivașcu, Ist. lit., I, 152-155, 208-214; Virgil Cândea, Letopisețul Țării Românești (1292-1664) în versiunea arabă a lui Macarie Zaim, STD, 1970, 4; Ist. lit., I, 384-394; G. Mihăilă, Letopisețul Țării Românești în secolul al XVI-lea
LETOPISEŢUL CANTACUZINESC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287787_a_289116]
-
a lui L. Inventatorul iubirii, datat 24 octombrie 1942, introduce în literatura română un tip de îndrăzneală morală și estetică nemaiîntâlnită. Această formă de iubire poate fi calificată, este de părere L. însuși, „ca orice formă de simplificare mitică și legendară”, drept sadism. Teribila pasiune pentru sacrilegiu se explică prin refuzul violent, total, fără rest, „a tot ce există”. Autorul își ia libertatea de a nu iubi o imagine, o ființă creată. În opoziție cu „una din acele tumori parfumate ale
LUCA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287859_a_289188]
-
ruși, uneori chiar fără a indica autorul, adaptând liber sau localizând. În Fiica lui Deceval și Armin cântărețul (după Harfa eoliană a lui V. A. Jukovski) iubirea nefericită dintre Minvana și „cântărețul de soi, înjosit” are ca decor o Dacie legendară; Păgânul și fiicele sale, localizare a poemului Gromoboi al aceluiași poet rus, cu puternice pasaje de descripție în nota fantasticului tenebros, păstrează multe din inflexiunile byroniene ale originalului; Le Sylphe al lui Victor Hugo este tratat în spiritul credințelor autohtone
STAMATI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289847_a_291176]
-
303-328. Studii: R. Frohne, Agapetus Diaconus. Untersuchungen zu den Quellen und zur Wirkungsgeschichte des ersten byzantinischen Fürstenspiegels, St. Gallen, 1985. 30. Gregențiu Există o Viață a lui Gregențiu compusă de Ioan sau Palladius, episcop de Nedschran, în care abundă elementele legendare. Născut după unii la Milano, după alții într-o localitate ce trebuie situată poate în Mysia, ar fi stat apoi în Egipt și a fost trimis ulterior ca episcop în Etiopia. S-ar fi dus după aceea în Arabia Felix
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în Ierusalim a omului așteptat". Toate aceste articole - și încă multe altele - apăreau în Informația zilei într-o formă specială. Era inserată aici, sub forma de rubrică, gazeta poetului Bilete de papagal și destule dintre ele au forma conversației cu legendarul Coco. Încît la cele trei serii ale revistei lui Arghezi (1928-1930, 1937-1938 și 1944-1945) ar trebui adăugată aceasta din Informația zilei din 1943-1944. A mai colaborat, în acei ani la gazetele Săptămîna CFR, Vremea și Duminica. La această din urmă
Din Publicistica lui Arghezi by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17143_a_18468]
-
drept vorbind totul este aidoma unei conversații În dialect acadian Între urmași Îndepărtați din diferite epoci, ai bătrânului Bélonie și ai lui Pélagie LeBlanc Dar drumul de la epopee la mit, pe de o parte și de la personaj uman la personaj legendar este scurt. Pélagie LeBlanc a devenit Pélagie-la-Charrette și istoria ei a devenit un fapt cultural fondator. Este greu să ne Închipuim cât de important este locul pe care-l ocupă În imaginarul acadienilor din zilele noastre romanul acesta al lui
Un Ulise colectiv. In: Editura Destine Literare by Mircea Gheorghe () [Corola-journal/Journalistic/81_a_353]
-
câteva nume, neputând, din păcate, în spațiul de care dispun, să amintesc pe toată lumea, cum s-ar fi cuvenit. Au fost deci prezenți la Sighet foști deținuți politici, exponenți ai disidenței, ai opoziției anticeaușiste: Cicerone Ionițoiu, Doina Cornea, Radu Filipescu, legendarul Vasile Paraschiv, Gabriel Andreescu, Dumitru Iuga, P. M. Băcanu, lipsind însă, din păcate, Paul Goma, Dorin Tudoran, Mircea Dinescu. Au fost apoi istorici, sociologi, comentatori politici, ziariști: Alexandru Zub, Dinu C. Giurescu, Victor Frunză, Stelian Tănase, Mircea Carp, Adrian Niculescu, Marius
Sighet 2002 by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/14991_a_16316]
-
ficțiuni romanești pline de culoare. Caracteristică este încercarea de a aborda, în concordanță cu perioada investigată, și o istorie paralelă, destinul medicinei, stadiul atins în vindecarea bolilor într-o vreme sau alta. Romanul Asklepios (1965) are în centru chiar figura legendară a întemeietorului acestei științe. El devine eroul unor aventuri desfășurate pe trei continente. Pornind din Ahaia natală, el traversează marea ajungând în Egipt, unde își îmbogățește cunoștințele medicale învățând, timp de șapte ani, de la magistrul său, atotștiutorul Amu. Deși, prin
STANCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289870_a_291199]
-
îmbinând documentul cu ficțiunea și folosind procedeul romantic al descoperirii unui manuscris, scriitorul radiografiază, cu instrumentele romanului balzacian, o epocă tumultuoasă, dominată de mari personalități. Nicolae Bălcescu (imaginat ca prieten al naratorului-personaj), generalul Gheorghe Magheru, domnitorul muntean Gheorghe Bibescu sau legendarul haiduc Radu sunt apariții vii, antrenate în conflicte complexe. Romanele istorice ale lui S. se impun ca realizări ale genului în literatura noastră. SCRIERI: Cezar Petrescu, București, 1957; Călătorind prin țările Nordului - Finlanda, Suedia, Danemarca și Islanda, București, 1960; Când
STANCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289870_a_291199]
-
extrem de importantă vine să adauge o nuanță cu totul deosebită discursului anticristologic: este vorba despre conflictul dintre Orient și Occident, temă prezentă deja în Oracolele sibiline și care face din mitul nostru o modalitate de recuperare și evidențiere a figurii legendare a lui Nero. Acesta din urmă joacă rolul Anticristului păgân care va preceda veritabilul Anticrist de sorginte iudaică. Pe de altă parte, Părinții conferă Anticristului un sens colectiv care se menține de‑a lungul vremii. Rămânem de asemenea în registrul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fi până în ziua aceea”, așadar, ele nu au fost complet asimilate de populațiile păgâne. Se spune despre ele că trăiau într‑o izolare completă (GnR 73, 6; Talmudul de la Ierusalim, Sanh. 10, 6, 29), de cealaltă parte a unui fluviu legendar, Sambatyon, despre care vorbește Talmudul (Sanh. 65b). Accesul în teritoriul lor era blocat de un jet permanent de pietre, care nu contenea decât în ziua sabatului (GnR 11, 6). În 4 Ezdra 13,40‑50 (scriere care datează din secolul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
V.1822, Mamornița - Cernăuți - 1.X.1892, București), memorialist, autor de versuri și teatru, traducător. Sedus de plăsmuirea enormă din acel imaginar Izvod al lui Clănău (Cronica lui Huru), S. a crezut o vreme - până ce mistificarea fu dovedită - în obârșia legendară a neamului său. Era unul din foarte numeroșii copii ai Eufrosinei (n. Schina), fiică de eterist, și ai paharnicului Ioniță Sion. Învață mai întâi acasă cu un dascăl rus, apoi cu altul, grec. Din cauza unui complex de împrejurări, urmează doar
SION-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289700_a_291029]