4,253 matches
-
și grăjdarii, vânzătorii de alimente și calones, sclavii intendenți, se îngrămădeau, umplând strada. Durii decuriones și centuriones nu interveneau. Era de-ajuns pentru a înțelege periculosul lor consens. Germanicus tăcea, pentru că oamenii lui spuneau adevărul. — Tu comanzi cele mai puternice legiuni ale imperiului, strigau, nu-i poți lăsa să ți le ia așa... Erau acolo, în primul rând, tribunii temutelor legiuni a Treisprezecea, a Douăzeci și doua, a Unsprezecea. — Am îngenuncheat mii de germani. Crezi că n-o să putem băga spaima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de-ajuns pentru a înțelege periculosul lor consens. Germanicus tăcea, pentru că oamenii lui spuneau adevărul. — Tu comanzi cele mai puternice legiuni ale imperiului, strigau, nu-i poți lăsa să ți le ia așa... Erau acolo, în primul rând, tribunii temutelor legiuni a Treisprezecea, a Douăzeci și doua, a Unsprezecea. — Am îngenuncheat mii de germani. Crezi că n-o să putem băga spaima în șase sute de senatori bătrâni? Se auzi, mai puternic decât celelalte, glasul unui tribunus: — Împăratul e ales de cei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cei care-și pun viața-n joc ca să apere granițele, nu de senatorii tolăniți prin terme! Cuvântul “împărat“ trecu asemenea unui fulger prin mijlocul norilor negri și strigătele deveniră și mai puternice. De-a lungul unui veac de războaie civile, legiunile acelea străbătuseră în sens contrar străzile pe care Roma le construise pentru cucerirea teritoriilor de la miazănoapte și se îndreptaseră cu o viteză îngrijorătoare spre sud, pentru a-l aduce în fruntea imperiului pe cel ales de ele. Un glas din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Un glas din spate tună: — Te însoțim noi până la Roma, așa cum am făcut și cu Julius Caesar. Rubicus-ul e tot acolo... Celebrul râu aflat la miazăzi de Ravenna, pe care noi îl numim Rubicon, era limita dincolo de care, potrivit legii, legiunile înarmate nu puteau trece pentru a se îndrepta spre Roma. Trecerea lui însemna răzvrătirea împotriva Republicii. Julius Caesar îl trecuse și cucerise puterea. Copilul ajunsese în mijlocul mulțimii, strecurându-se printre coatele ofițerilor. Preceptorul încerca să-l ia de-acolo. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Puterea viteazului Germanicus, cel atât de cinstit și drept, asupra oamenilor săi era aproape hipnotică. Copilul îl auzi doar pe tribunul care-l ținuse lângă el înjurând printre dinți. Istoricii aveau să scrie că, de comun acord, comandanții celor opt legiuni au propus marșul asupra Romei și că nu se știe ce zeu potrivnic l-a povățuit pe Germanicus să refuze. Pentru că în acea zi, fără să știe, Germanicus a hotărât că viața sa avea să fie scurtă. Nici un militar n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Maștera, îl domina pe bătrânul Augustus. („Nam senem Augustum devinxerat adeo...“, avea să scrie Cornelius Tacitus cu dispreț istoric, și avea să încheie fulgerător: „Novercae dolus abstulit“, i-au ucis uneltirile Mașterei.) Silius zise: — Pe Lucius l-au trimis la legiunile din Hispania Tarraconensis, dar a ajuns abia la gurile Rhodanus-ului: îl așteptau acolo să-l ucidă. Au spus că era vorba de o boală ciudată, pe care nici un medic nu era în stare s-o explice. — Spune-mi câți ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
retragă într-un oraș din Syria. Poate spera că Maștera avea să se îndure de el. Numai că scrisoarea a ajuns după moartea lui. Avea douăzeci și trei de ani. La funeraliile lui, poporul de la Roma și toți soldații din legiuni au strigat că fusese asasinat, că Maștera înlăturase primele două obstacole din drumul spre domnie al fiului ei Tiberius. Spuneau adevărul: trei luni mai târziu, Augustus l-a adoptat pe Tiberius, deschizându-i larg porțile imperiului. Gajus nu făcu nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Dintre ele, unul se întipări în mintea băiatului: „Apără-ne!“. Iar el, cu adorație, îl vedea pe tatăl său înzestrat cu puteri supraomenești. Ofițerul care comanda escorta se aplecă în șa și-i șopti: — Privește: să mărșăluim împotriva Romei cu legiunile ar fi fost un joc. În glasul lui se ghiceau părerea de rău, mânia și, dincolo de ele, îngrijorarea. Gajus asculta în tăcere. Călărea fără probleme, dar nu voise să-i dea armăsarului aceluia cu copite puternice numele dragului său mannulus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
toată durata călătoriei, asemenea tatălui său. Ajungând la ultima mansio, au văzut că în întâmpinarea lor venise o mulțime imensă de prieteni și discipoli, patricieni, cavaleri, senatori, familii înrudite cu ei, militari - și sute de necunoscuți. — Dacă măcar una dintre legiunile pe care le-am lăsat acolo ar fi fost acum aici, murmură comandantul escortei, am fi ajuns direct pe Palatinus. I se adresă apoi lui Gajus: — Privește și nu uita, asta era ziua pe care ne-o dăruiseră zeii. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și animale acoperiți de fier, și auxilia, corpurile de armată aliate, de la numizi la parți, germani și iberi. Învăluit în pulbere și urlete, extrem de lent, cortegiul arăta trufaș Roma ei înseși. Și o înfățișa, înspăimântătoare, dușmanilor. În acea zi însă, legiunile, blocate pe Rhenus, au avut o participare restrânsă la triumphus-ul lui Germanicus. „Lui Tiberius i-a fost frică să le aducă la Roma“, comenta lumea. Amestecat în mulțime, un învățat palid, pe nume Cremutius Cordo (încă nu apăruseră semnele persecuției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
său Tatius Sabinus, căruia îi mărturisi: — Germanicus trebuie să-și apere spatele. Tiberius n-are să-l ierte că a învins acolo unde el a pierdut. La fel strigaseră tribunii și soldații pe malul Rhenus-ului. Cu câțiva ani în urmă, o legiune fusese masacrată până la ultimul om într-o pădure care pentru Roma avea să devină simbolul dezastrelor ireparabile: Teutoburgus. — Tiberius, spuse Cremutius Cordo, n-a reușit, nu spun să-i salveze, dar nici măcar să îngroape morții. Iar acum la Roma se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și în jurul lui oamenii se strângeau grupuri. Dar el, îndepărtându-se cu Tatius Sabinus, murmură: — Am înțeles de ce tace Tiberius. Și mi-e teamă. Înțelegea limpede, spuse el, că Germanicus - acel dux care, cu un gest, dezlănțuia sau oprea opt legiuni puternice, stăpânul războiului și al păcii, în fața căruia cei învinși cădeau în genunchi - fusese deposedat de putere. — Fără vreun cuvânt, fără vreo lovitură, Tiberius i-a îndepărtat de el pe cei care, într-o singură zi, l-ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
prezența lui Germanicus și, ca să-i sporească ura, spionii îi raportau zilnic unde se ducea și cu cine se întâlnea acesta. Calpurnius Piso, marele său elector, care avea rarul privilegiu de a-l tutui, îi spuse: — Pe malul Rhenus-ului, în mijlocul legiunilor, Germanicus era o primejdie îndepărtată. Aici e un rival așezat pe scările de la Palatinus. În acea tristă primăvară romană, mulți vedeau în Germanicus un pretendent irezistibil, destinat unei victorii apropiate, în care își puneau speranțele. Să nu uităm, zise Cremutius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
-i răspundă, așa că în cele din urmă zise, mințindu-se singur: — Calpurnius nu cred că-i primejdios. Pe chipul lui frumos, bronzat se citea neliniștea. Dintr-odată li se adresă ofițerilor, cu glas schimbat: Avem mijloace să ne apărăm. Patru legiuni la granițele de răsărit și trei în Aegyptus, precum și două flote: Classis Pontica și Augusta Alexandrina. Aghiotantul Creticus îl privi surâzând cu buzele strânse; ceilalți încuviințară. Germanicus îl mângâie iar pe fiul său cel mic: — De ce te temi? Cuvintele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să știi efectul acțiunilor tale abia după ce le-ai înfăptuit. Se întoarse la gândurile sale, privind spre cetatea care se pierdea în depărtare, și în încheiere spuse: — Poate că în ținuturile unde vom merge vom putea acționa fără să implicăm legiunile. Coborâră de-a lungul coastei ondulate a Asiei și aruncară ancora, să facă popas, în portul celebrei Ephesus. Toți observară că sărmanul sclav Zaleucos se mișca pe-acolo sigur pe sine, deși nu părea să-i cunoască pe locuitori. Dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ziduri megalitice, întinderi de palmieri și cedri milenari, munți golași având în vârf fortărețe, drumuri care străbăteau deșerturi nesfârșite. Numele lor închideau în ele o istorie de culturi complicate, ucigași nemiloși, comploturi, subjugări și trădări, rivalități dinastice, campanii furibunde ale legiunilor, masacre, luări de ostatici, scurte răgazuri false: Cappadocia, Commagene, Cilicia, Armenia, Pontus, Oshroene, Judaea, Parthia, Arabia Nabatea, Assyria. Acum, oameni veniți din acele lumi urcau încet, cu o încordare îngrijorată pe chipurile obosite de lungile călătorii, multele scări din palatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
prin forța armelor... Fiului său Gajus, acea imagine i se întipări în minte. Germanicus declară: — Nu mai vreau ca între noi și gentes externae să fie o graniță instabilă, cu popoare ce se răzvrătesc și sunt ținute în frâu de legiuni înarmate. Vreau un grup de aliați. Vreau să unesc interesele lor cu ale noastre. Tribunul Creticus, cel mai credincios colaborator al său, îl privea fascinat: printre cupele de vin abandonate pe masa aceea se năștea o neașteptată filosofie de guvernare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Mediteranei - și mergând apoi de-a lungul coastei până la Gurile lui Canopus, micul grup de falși negustori greci - „ne interesează stofele, pietrele dure, perlele și turcoazele“ - debarcă în Aegyptus. Germanicus evită Alexandria, unde își avea reședința praefectus Augustalis, împreună cu două legiuni de care nu s-ar fi putut ascunde. Cu o barcă cu fundul plat au mers pe brațul lat al Nilus-ului, pe care se afla celebrul oraș sacru Sais. Vântul ușor, dinspre mare, sufla în pânze și înlesnea înaintarea contra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
tăceri, singurătatea absolută, gânduri care se desfășurau fără sunet de glasuri; făcu o pauză înainte de a spune: — Ta-ne-si este imensă... Și întrebă, la rândul lui: Ce anume te face să vrei s-o cunoști? Germanicus, dux a opt legiuni, nu era obișnuit să i se pună întrebări. Singurele care i se puteau adresa vizau detalii mai precise pentru executarea ordinelor sale. De aceea nu răspunse - în schimb declară: — Vreau să merg în susul fluviului. Caut o călăuză care să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nimic. Era insuportabil să le privească în timpul strălucitoarelor sacrificii ale cultelor imperiale. Când era mic, mama sa îi acoperea fața cu mantia ei, pentru că voma. Animalele simțeau mirosul violenței. „Violența miroase“, spunea Germanicus. Mirosul acru, insuportabil și amețitor al unei legiuni când, sub comanda centurionilor, înainta în fața dușmanului, în bătaia soarelui, fără zgomot, numai zornăitul înspăimântător al armurilor, bătaia armelor pe scuturi. Mirosul oribil, persistent al prizonierilor germani înlănțuiți, zăcând unii peste alții pe jos, care te priveau - pe tine, general
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe măsură ce citea, poruncea să fie distruse. Apoi a poruncit să fie făcute bucăți toate statuile reginei, de îndată, și să se arunce fragmentele în apa din port. Eu am prins zilele acelea. Am văzut negustori greci bogați, și comandanți de legiuni, și senatori romani, și navigatori arabi care-i ofereau lui Augustus sume enorme pentru statuile nude ale Cleopatrei - i-am văzut implorându-l cu lacrimi în ochi să nu le distrugă. Dar Augustus, numai el, a rezistat vrăjii. Mi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe un pact de pace între două imperii. — Știu, răspunse Germanicus. Povestea te îngheța prin cruzimea ei. Acel fiu al lui Julius Caesar reprezentase o amenințare de nesuportat pentru Augustus: putea deveni cel mai periculos rival. Preotul continua încăpățânat: — În timp ce legiunile erau pe punctul de a cuceri Alexandria, băiatul fugise, împreună cu câțiva oameni credincioși lui și multe bogății, spre porturile din răsărit și, disperat, căuta o corabie care să-l ducă în Arabia. Dar spionii lui Augustus au fost mai iuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
durerea și tăcea. Agrippina, ofițerii lui Germanicus și prietenii hotărâră că procesul pentru otrăvire trebuia să aibă loc la Roma. Locuitorii Antiohiei, iar apoi toată Syria și națiunile învecinate înțeleseră că scurtul răstimp de pace se terminase. Noii comandanți ai legiunilor luară în mână cu brutalitate ordinea publică. Un curier rapid, de încredere, îi duse lui Calpurnius Piso, în insula Coos, vestea morții lui Germanicus. Și atât de mare fu bucuria lui - și, încă mai zgomotoasă, a soției sale -, încât organizară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să-l ucidă. Nu mă va face să tac acum. În frumoasa reședință de pe colina Vaticanus, Agrippina și tovarășii lui Germanicus începură să adune obsesiv mărturii și dovezi cu privire la otrăvire. Dovezile și martorii veniră în număr mare din Syria, unde legiunile erau la un pas de revoltă. Într-o dimineață, Gajus, a cărui adolescență era tulburată de acele temeri, intră în biblioteca unde, săptămâni de-a rândul, juriștii și senatorii prieteni lucraseră intens și o văzu, în fața unei mese acoperite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să ne răzvrătim! Or să omoare pe toți, unul după altul! Drusus se ridică și-i puse două degete pe buze. Strigătul lui Nero se transformă în sughițuri furioase. Îl pun să plătească credința față de tata. Tribunul Caius Silius, comandantul legiunilor de pe Rhenus, era cel care îl învățase pe micul Gajus să folosească pumnalul, cel dintâi care îi dezvăluise istoria familiei sale, îi dăruise calul pe care-l îndrăgise atât, acel mannulus numit Incitatus. Gajus ieși din casă fără să spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]