12,206 matches
-
comite o inadvertență, Întrucît cel care a dat numele de Pacific acestui ocean a fost Magellan, nu Balboa. Magellan a avut parte de vreme frumoasă În timp ce naviga pe apele Oceanului și de aceea l-a botezat Pacific, din latinescul pacifica, „liniștit” (n. t.). Vechiul nume al Istmului Panamá (n.t.). Aluzie la felație, Întrucît termenul de „francés” are În spaniolă și această accepție. (n.t.). PAGE PAGE 4
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
lui Perry Como. Asta era pe-atunci când încă mai aveam față, așa că nu era o mare problemă să cânt colinde. Fratele meu, Shane, e tot mort, așa că încerc să nu mă aștept la prea multă atenție, doar la un Crăciun liniștit. În momentul acela, iubitul meu Manus începea să-și facă griji că-și va pierde slujba la poliție, iar mie-mi trebuiau două zile departe de lumina reflectoarelor. Am discutat cu toții, mama, tata și eu, și-am căzut de acord
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
ști dacă e încântare sau dezamăgire. A încuviințat. Era și el unul dintre jurnaliști. "De la gazeta asta, de la Dimineața ?" Nu, de la alta, toate gazetele vor să scrie despre Cocoș. Lumea citește asta." "Lumea e nebună. Nu-i place să trăiască liniștit." Nu l-a contrazis, dar a observat că de fapt îi place să afle că pe pămînt sînt nenorociri. Gazetele scriu mai cu scamă despre asta. Lucrurile bune plictisesc sau pot trezi invidia. Nenorocirile altora sînt cele mai bune știri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
reușise să ascundă grosolănia banalității. Sofie nici nu răspunse, în schimb K.F. s-a oprit o clipă, aproape că i-a zîmbit și i-a aruncat din vîrful buzelor: "Credeam că n-o să observe nimeni, domnule adjutant, eram atît de liniștită!" A salutat atunci lovindu-și locurile cizmelor, încît sunetul a semănat cu o împușcătură; Sofie s-a întors și a văzut în ochii ei o spaimă despre care nu bănuise nimic pînă atunci, nu era o sperietură, așa cum se întîmplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cap, numai să te duci cu punga plină, domnia se plătește, nu? Și tot așa mai departe, Radul Popianu găsise calea de împotrivire și temperare a tuturor exceselor, cale pașnică prin care evita orice eveniment în așezarea dintre dealuri. Era liniștit și mîndru pentru că în cele din urmă nu-și făcea decît datoria. În mod exemplar și într-un fel propriu, așa încît Vladia și locuitorii ei vor ajunge, de asta era sigur, nu doar să-l prețuiască și să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cei mai încâlciți, mai vineți cu putință, pe tot cuprinsul terenului, făcînd ceea ce nu se face, scaieții sînt semănați de vînt, nu de om, după o regulă a cerului, nu după cum voia mintea cuiva. În privința venirii cu avionul era aproape liniștit. Mai rămînea celălalt drum, drumul de care dinspre Comana, cu toate că nu era în firea prințului, nu i se potrivea deloc, singura dată cînd venise așa în Vladia fusese atunci cînd o adusese pe răposata domnișoară Sofie și venise pe drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
prințul în legătură cu Vladia. Nu avea altă adresă a lui Leonard Bîlbîie decît aceea, a firmei Mott. I-a scris de vreo trei ori și deși n-a primit nici un răspuns, n-a primit nici scrisorile îndărăt. Din cauza asta era destul de liniștit. Dacă avea încredere într-o instituție, atunci aceea era Poșta Română. Faptul că scrisorile nu i-au fost înapoiate însemna că au ajuns la destinație, însă destinatarul fie nu se afla acolo unde trimisese el epistolele, fie n-avea de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Bucureștilor și se întorsese ca o frază spusă de generalul Cihoski la o convocare, o frază dintr-un raport confidențial, bineînțeles, și abia după aceea își arunca ochii pe birou, drept în fața lui și descoperea hîrtia atît de căutată, stînd liniștită, neatinsă, în vreme ce în jur totul era dat peste cap. Era un joc pe care, după ce l-a înțeles cum are loc, l-a lăsat să se desfășoare în voie. Un lucru nu știa, sau nu voia să știe, cu cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
colonelului Stoicescu! "Sigur, domnule colonel, Vladia este o așezare izolată, poate cea mai izolată dintre toate așezările, nimeni nu vine aici, arareori pleacă cineva din Vladia pentru a aduce cîteva fleacuri, ață, gaz, chibrite. Scrisori nu scriem, nu primim, trăim liniștiți. Sînt perioade în an cînd practic e imposibil să ieși ori să vii în Vladia. Noroiul, zăpada, ploile pot închide singurul drum către Comana și atunci nu existăm decît noi pe lume. Pentru a nu suferi cumva de izolare nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
se petrecea cîte ceva, el era îngrijorat, speriat chiar, el venise aici, în chiar "bîrlogul lupilor", riscînd. Chiar așa, riscînd ceva, nu știa prea bine ce, dar sentimentul primejdiei îl trăia. Și asta, unde? În locul unde se simțea cel mai liniștit om de pe lume, locul pe care îl stăpînea cu înțelegere și înțelepciune, locul pe care îl păzise cu inteligență și aplicație de tot felul de noutăți, de amestecuri din afară, de porniri dinlăuntru. Iar ei, domnișoarei K. F., nici că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
un fel de roată a morii, care se tot învîrtea, dar apa mergea înainte, piatra macina, făina curgea și nimeni nu se gîndea să schimbe moara cu altceva și nici rînduiala cu devălmășia ori cu bunul plac. De aceea dormise liniștit și cînd afla ce se mai punea la cale în Bufetul Parlamentului, ori în casele boierești din Cîmpineanu, ori la moșie, între două petreceri cu lăutari; dormea liniștit în primul rînd pentru că știa și, în al doilea rînd, pentru că tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
lui manie de a colecționa mărci poștale, mai la bătrânețe, este interpretată ca o compensație la Îndelungata‑i imobilitate. Pentru ei era evident faptul că studierea timbrelor cu lupa era o explozie a fanteziei Înăbușite care adesea mocnește la firile liniștite și statornice, mai puțin Înclinate călătoriilor și aventurilor; era de fapt acel tăinuit romantism mic‑burghez care i‑a determinat relația lui față de mare. (Fiindcă el va Înlocui deplasările și orizonturile Îndepărtate prin călătoriile tihnite ale gândului, iar interesul primului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
altă lumină, desigur dumnezeiască, lumină rătăcită, depărtată și totuși apropiată, lumina unei zile cu soare, lumina vieții și a limpezimii? La Început fusese sineliul bolții cerului, depărtat, străluminat se seninul dinlăuntrul său, de deasupra capului său, azuriul potolit al mării liniștite și limpezi de după maree; apoi zări În sineliul blând al cerului câțiva nori alburii, ce n‑aduceau nici a miei, nici a cireadă, albă cireadă cerească păscând, ci doar a fuioare de lână albă plutind pe mareea azurie a bolții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
agonie. Hiro Tavaeárii se grăbi să dea semnalul eliberării Mararei din legături, iar această alunecă rapid peste corpul sălbaticului, punându-i în acest fel capăt suferințelor. Provele gemene ale catamaranului despicară în sfârșit valurile, legănându-se apoi ușor pe apele liniștite ale golfului lui Farepíti și, pentru prima oara în viața sa, Tevé Salmón își aținti ochii nu pe vasul lui, ci, la fel ca și majoritatea celor prezenți, pe tristele rămășițe ale celui care fusese cel mai crâncen dușman al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
probabil datorită faptului că nici membrii sectei nu-și puseseră problemă cooptării în rândurile lor a unuia precum Uriașul din Farepíti - însă Tapú Tetuanúi și chibzuitul Vetéa Pitó purtau deseori discuții aprinse pe această temă. Zilele de odihnă pe acea liniștită insula nelocuita, precum și faptul că se știau la ordinele unui membru marcant al sectei, readuseseră în actualitate această chestiune care îl macină pe Tapú Tetuanúi, mai ales după ultima lui discuție cu Hiro Tavaeárii. —Imaginează-ți că într-o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
că de fapt dormeau, astfel că i-am așezat sub coviltirul de la prova și ne-am continuatdrumul... Ofta încă o dată, inca și mai profund. Tatăl meu a fost printre ultimii care au cedat, murmura cu voce stinsa. A rămas foarte liniștit și cu mâinile încleștate pe cârma, iar atunci când am încercat să i le desfacem, unul din degete i s-a rupt, de parcă ar fi fost o creangă uscată. Îi dăduseră lacrimile, iar ceilalți păstrară tăcerea, respectând durerea acestui om, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
simțit decât un gol uriaș și o dorință disperată de a muri. De-a lungul întregii zile m-am gândit să mă arunc în apă și să termin o dată pentru totdeauna, dar cum soarele bătea cu putere, iar marea era liniștită, am înțeles că greul trecuse și că vânturile și curenții mă purtau din nou către nord, si am hotărât să mă întorc, cu orice preț, în Bora Bora. Tapú Tetuanúi fu cel care întreba, arătând de jur împrejur: —Dar cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
În următoarele trei nopți nu se mai petrecu nimic demn de remarcat, însă, în ciuda măsurilor de precauție pe care le luaseră, în dimineața celei de-a patra zile descoperiră, cu groază, ca bietei Vahíne Auté îi tăiaseră gâtul, în timp ce dormea liniștită la marginea punții Mararei. Cineva se strecurase, profitând de întuneric, înotase în liniște până lângă navă, după care nu făcuse altceva decât să ridice mâna și să-i taie gâtul victimei care se găsea cel mai aproape, fără să țină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nu avea timp să se plictisească, fiindcă Miti Matái părea hotărât să depună în mâinile lui responsabilitatea conducerii Mararei înapoi, în Bora Bora. — Presimt că nu voi încheia aceasta calatorie, îi mărturisi într-o zi, pe când ședeau singuri, cu fața la oceanul liniștit. Iar Moeteráuri, care în mod logic ar trebui să mă înlocuiască la comanda navei, n-o mai poate face, de când cu peștele ăla zburător. Suferă de dureri groaznice de cap, uneori își pierde vederea și la ochiul sănătos și bănuiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
treizeci de vieți, observă căpitanul Mararei. Însă atunci când sunt acasă, îi dedic tot timpul meu. Trebuie să înțelegi că, atunci când navighezi, esti căsătorit doar cu marea, căci altfel riști să te trădeze. Schița un semn cu barbă, arătându-i apele liniștite. Acum, de pildă, pare calmă și inofensiva, dar mă tem că încearcă să ne joace o festă. Tapú Tetuanúi cerceta îndelung oceanul, care părea o oglindă, si cerul, care nu se diferenția cu nimic de cerul din oricare alta seară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Mâncând-o. Niho-Nui se hrănesc cu lemn, orice fel de lemn și oricât de dur ar fi, dar care să se afle în apă. Iar asta este perioada anului când se înmulțesc. Când apa este atat de caldă și de liniștită cum este acuma, Niho-Nui fac milioane de pui, care înoată în grup până găsesc o bucată de lemn de care să se prindă. De obicei sunt foarte flămânzi, căci nu le ia mult timp că să perforeze carena. —Rahat! —Tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
va apropia decât după căderea întunericului. Așteptară atenți și cu sufletul la gură, pana cand Vetéa Pitó, care se cățărase până în vârful catargului principal, le arăta capul micuț al țestoasei, care găsise o trecătoare în reciful de corali și înota liniștită înspre interiorul lagunei și în direcția unei plaje superbe, al cărei nisip fierbinte avea să îi adăpostească ouăle și să-i protejeze puii de prădători. Cu toate ca și el avea încredere absolută în instinctul celui mai iubit și mai respectat animal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Și nu ți-e frică? se miră Tapú. —Frică? se miră acum interlocutorul sau. De ce să-mi fie frică? — Pentru că ești sănătos, inca ești în putere, iar în Bora Bora te așteaptă femeia și copiii... Nu mă mai așteaptă, răspunse liniștit. Din clipă când ne-am dezlipit de țărmul insulei au știut că n-o să mă mai întorc niciodată și au acceptat acest lucru, pentru că sunt conștienți că ăsta este destinul pe care Tané mi l-a rezervat... Cum să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cunoștea apele acelea. În sufletele lor, fiecare Te-Onó trebuie să se fi rugat că inamicii lor să găsească fără dificultate intrarea în laguna și fără îndoială că zeii lor îi ascultaseră, căci, după câteva verificări meticuloase, Marara pătrunse în apele liniștite ale lagunei, îndreptându-se către plajă. Iar în sufletul regelui Octar trebuie să se fi dus o luptă crâncena, căci avea în fața două posibilități: fie să-și lanseze la apă navele, ca să închidă cu ele intrarea în laguna și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
făcut altceva decât să asculte porunca lui Tané. Îi zâmbi cu amărăciune discipolului sau. Iar tu nu mai plânge, îl ruga. Știam cu toții că nimeni nu se-ntoarce de două ori din Al Cincilea Cerc... Așa e legea. Rămase foarte liniștit, privind fără să vadă bolta cerească pe care acum toate Avei’á îl conduceau spre paradis, iar Tapú Tetuanúi simți cum inima i se sfărâmă într-o mie de bucăți, care erau apoi devorate de cel mai sângeros rechin alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]