3,184 matches
-
Tel-Aviv, 1966, la lema GOD, Names of (col. 765) adaugă, la numele despre care am vorbit, numele date de rabini: Ha-Maqom („locul” prezenței divine Šekinah), Ha-Qadoš Barukh Hu („Cel Sfânt, fie binecuvântat”), Ha-Gevurah („Tăria”), precum și alte nume prezente în texte liturgice, ca Ha-Rahaman („Cel Îndurător”). • Dictionnaire critique de Théologie sous la direction de Jean-Yves Lacoste, PUF, 1998. Cum e și firesc, un astfel de dicționar tratează mult mai substanțial „atributele divine” decât „numele”. La lema NOM, după o introducere ce oferă
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
inteligibilității (funcția informativa a limbii) și mai ales în scopul realizării impactului pe care trebuie să-l aibă mesajul (funcția expresiva și cea imperativa)59. 3. Prioritatea limbii auzite asupra celei scrise, având în vedere că Biblia este adesea folosită liturgic sau citită unor grupuri. Autorii insistă pentru dezambiguizarea unor cuvinte cum ar fi „Duhul”, adăugându-se calificativul „Sfânt”, deoarece majuscula nu se poate reda la citire, sau parafrazând altele ce pot fi confundate cu omofonele lor. Formă numelor proprii trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
deziderate într-o cultură ce cunoaște o tradiție îndelungată de traducere a Bibliei, tradiție ce a influențat și limba literară, se propune elaborarea mai multor tipuri de traducere: o traducere „bisericească” situată pe linia tradiției și destinată în special uzului liturgic, o traducere în limba literară contemporană, pentru publicul cultivat, și una în limbaj „popular”, pentru oamenii de rând, dar care să se încadreze totuși în standardele materialelor publicabile 61. Fiind o lucrare menită să formeze traducători ai Scripturii, autorii prezintă
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
apare limpede originea canaaneană a acestui titlu. La fel, în oracolele lui Balaam, sunt grupate laolaltă trei cuvinte canaanene pentru zeitate: ’Pl, Šaddai și ‘ElyÄn (Num 24,16). Că și ’Pl, ‘ElyÄn a supraviețuit apoi numai în texte poetice și liturgice. Însă în perioada postexilică târzie reapare pentru a accentua unicitatea lui Dumnezeu și stăpânirea lui absolută asupra lumii întregi: în partea aramaica din cartea Daniel, unde are forma ’Pl"h"’ ‘ill"i’" (3, 26.32; 4, 14.21.22.29
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
slavă să.” (t.n.) Prin fonetismul sau, „slavă” sugerează întrucâtva conținutul semantic. Acesta nu vedem însă cum ar putea fi comunicat altfel decât printr-o notă, mai ales având în vedere că termenul „slavă” este foarte mult folosit în aclamațiile liturgice. Latinizanții preferă sinonimul „mărire”, nesugestiv și riscând să conoteze doar strălucirea și faima exterioară. Semnificații de bază: existent, dinamic, copleșitor. 3.1.3.4. ’Ql misetattQr: „Tu esti Dumnezeu și nu am știut” (SC, Blaj); „Tu esti Dumnezeu, dar noi
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
transcrierea Septuagintei (deși aceasta numai o dată nu l-a tradus), și cea care îl traduce din ebraica „Domnul oștirilor” sau din greacă Septuagintei, cu „Atotțiitorul” (pantokrátÄr) sau cu „Domnul puterilor”. Prima opțiune, a doua traduceri ortodoxe, este justificată de uzul liturgic al expresiei „Domnul Savaot”, cu care credincioșii s-au obișnuit și pe care o percep că nume propriu, iar cealaltă se străduiește să îi transmită conținutul semantic. Traducerea Cornilescu, pornind din ebraică, nu are variante; că și în original, în
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Anania, precizează în legătură cu expresia paulină: „Pavel nu folosește cuvântul în sensul tehnic al filosofiei grecești (imagine plastică, forma exterioară), ci în sensul de natură, fire, condiție, esența; mai precis, chip care traduce esență.”280 Un text auzit, cum este cel liturgic, nu are însă cum introduce note explicative. O soluție fericită se găsește în Liturgia Orelor și, respectiv, Lecționarul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București: „din fire Dumnezeu.”281 Autorul Epistolei către evrei afirmă același lucru despre Fiul când îl definește în prolog
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
de Mare Preot o include și pe cea de mijlocitor și pe cea de răscumpărător. Traducerea în limba română este fie „arhiereu”, împrumutat din grecește și utilizat în Biserică ortodoxă și că sinonim pentru „episcop”, fie „Mare Preot”, în textele liturgice catolice și în traducerea Cornilescu, utilizată de protestanți. 3.2.2.14.3. paráklQtos: „mângâitoriu” (SC); „Mângăitoriu” (Blaj); „Mijlocitor” (cu notă: „Substantivul parákletos din Noul Testament: în relație cu Fiul = Mijlocitor; în relație cu Sfanțul Duh = Mângâietor. Termenul în sine desemnează
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
tabelele noastre arată că unul și același nume este echivalat diferit de acelasi traducător, daca i-o cere coerentă contextuala. Nu s-au realizat traduceri în limbaj „popular” sau „pentru tineri”. Majoritatea traducerilor biblice de la noi sunt bisericești, destinate uzului liturgic. În ele, numele divine sunt inteligibile, cu puține excepții: „Cel cuvios” pentru hósios (Blaj, BS), „Domnul Savaot”/„Domnul puterilor” pentru YHWH Te>"’ÄÖ (SC, Blaj, G-R, BS), „Atoatețiitorul” pentru pantokrátÄr (BVA), „Episcopul” pentru ho epískopos (C). Manierismul propriu unui anume
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
des de formulările din Septuaginta decât de cele ale textului masoretic (și acesta are, bineînțeles, unele pasaje greu de înțeles și de transferat). Datorită folosirii îndelungate a limbii române în liturgie și datorită faptului că, pe lângă lecturile propriu-zise, si rugăciunile liturgice sunt țesute din cuvinte și expresii biblice, limba română literară a fost modelata, de la începuturile ei, de primele traduceri, cvasi-literale, ale Scripturii. De aceea, cu câteva înnoiri impuse de evoluția limbii, traducerile din ultimele șapte decenii sunt accesibile publicului cu
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
cu adevărat. Ceea ce se trăiește la nivel pragmatic este întotdeauna cu mult mai avansat decât ceea ce a trăit la nivel conștient. În plus, masa femeilor poate să se mai afle încă sub dominația vechiului pragmatism ecleziastic (la nivel practic, nu liturgic, o „femeie simplă” se agață de indisolubilitatea căsătoriei). Martie 1974. Gol de Caritate, gol de Cultură: un limbaj fără origini 1tc "Martie 1974. Gol de Caritate, gol de Cultură \: un limbaj fără origini1" Cât timp Biserica, lumea rurală, burghezia paleoindustrială
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
față de toate celelalte religii, adică pe Hristos. În universul țărănesc, Hristos a fost asimilat unuia dintre miile de adoniși sau de proserpine deja existente: aceștia ignorau timpul real, adică istoria. Timpul zeilor agricoli asemănători lui Hristos era unul „sacru” sau „liturgic”, caracterizat prin ciclicitate, prin eterna întoarcere. Timpul nașterii lor, al acțiunii, al morții, al coborârii în infern și al reînvierii era un timp paradigmatic, după care se remodela periodic timpul vieții, reactualizându-se. Dimpotrivă, Hristos a acceptat timpul „uniliniar”, adică
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
creștine (împotriva căreia, în acest sens, nimeni nu a visat vreodată să lanseze un atac)? Constă într-o înșiruire lungă, previzibilă și riguroasă a meritelor democrației creștine. O astfel de listă nu este lipsită, tehnic vorbind, de o anumită alură liturgică: se știe că toate religiile au o slăbiciune pentru pomelnice, ale căror fundamente sunt porunca, litania, rozariul. Acest lucru pledează într-un anumit sens în favoarea lui Andreotti, deoarece demonstrează fără echivoc - ca orice încercare lingvistică - faptul că buna sa credință
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
le facă. La sfârșitul anilor ’30, orice guvern italian ar fi asanat mlaștinile din regiunea Pontina: regimul Fascist și-a înscris o astfel de asanare, prin administrare comună, între propriile sale Realizări. Despre toate Realizările pe care Andreotti le înșiră liturgic ca pe niște Realizări merituoase ale Regimului s-ar putea repeta același lucru: Regimul democrat-creștin nu putea să nu le facă. Și, repet, le-a făcut foarte prost. Dar eu nu mă ocup de proasta guvernare sau de instituțiile favorizate
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
despre neplăcerile traiului în comun, despre nefericirea sa de persoană delicată care îndură o sarcină dură și umilitoare (oarecum asemănătoare celei din cazărmi), despre slăbiciunile tovarășilor și superiorilor săi, despre propria sa plăcere naivă de a participa la marile solemnități liturgice (nu știu ce fel de slujbe cântate, chestii ecleziastice și clericale care îi repugnă unui laic); dar mai ales face glume pe seama propriei sale vocații și a hotărârii sale de nestrămutat de a deveni preot. Niciodată nu spune un cuvânt hotărât, serios
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
Evanghelie. Hristos este literă moartă în această carte. Este numit Dumnezeu, e adevărat: dar numai printr-o formulă („avându-l în fața ochilor doar pe Dumnezeu, după ce au invocat numele lui Hristos”), sau ceva mai mult, dar tot cu o solemnitate liturgică inertă, ce nu deosebește defel aceste „sentințe” de un text sacerdotal faraonic sau din Coran. Trimiterea este doar autoritară și nominală. Dumnezeu nu are niciodată de-a face cu raționamentele care îi fac pe „Judecători” să anuleze sau să confirme
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
obișnuite sau nu: „A Treia Duminică de dinaintea Nașterii Mântuitorului”, „A Patra Duminică de dinaintea Nașterii Mântuitorului”, „Epifania Domnului Nostru”, „Toți Sfinții...”, „Sfânta Maria, Maica Sfântă...”. E oare posibil? Degenerarea seculară ce a făcut din Evanghelie un text pentru proliferări infernale catehetice, liturgice, spiritualiste, emanând norme ce sfârșesc prin a se suprapune, într-o involuție nomenclatoare cu caracter undeva între ezoteric și masochist, plin de „tabuuri” și de „ceremoniale de abordare” foarte asemănătoare ceremonialelor nevrotice, cu o întreagă obișnuință ierarhică (Tată, Stăpân, Protecție
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
adumbrită”, „răstimpi în destrămare”, „târzielnicele ape”, „Eutopia, mândra grădină”). Poemele din exil, adevărate reculegeri anxioase, folosesc un limbaj diferit față de cel al creației anterioare, tinzând spre arhaicizare ecleziastă sau incluzând construcții metaforice, termeni și sufixări ce respiră aerul de incantație liturgică al poeziei tradiționaliste interbelice. Pasionat de marile mistere, de arhetipuri și de simbolismul hieroglifelor, L. practică un lirism al esențelor și îmbină fervoarea religioasă cu grația formală. SCRIERI: Ora 25, București, 1946; Dresoarea de fluturi, București, 1968; Timpul oglinzilor, București
LUNGU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287925_a_289254]
-
afirmarea slavonei în biserica românească datează chiar din epoca Fraților Apostoli Constantin (Chiril) și Metodie 10, pentru ca, la scurt timp, Nicolae Iorga să lege „cuvintele slave sau slavo-grecești care numesc părțile slujbei“ și „feluritele rugăciuni și cântări“ din limba noastră liturgică de raporturile românilor • Adolf Armbruster, Der Donau-Karpatenraum in den Mittelund Westeuropäischen Quellen des 10.-16. Jahrhunderts, Köln, Wien, 1990, p. 34 și urm.; Idem, Romanitatea românilor. Istoria unei idei, București, 1993, p. 29 și urm.; Victor Spinei, Moldova în secolele
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
slavone de către români a avut loc în condițiile existenței unor particularități zonale deloc de neglijat, atât în ce privește perioada în care a avut loc înlocuirea definitivă a latinei populare cu slavona, cât și a direcțiilor din care a pătruns noua limbă liturgică. Totodată, se poate admite faptul că înrădăcinarea creștinismului ortodox, în forma sa slavonă, a avut loc într-o perioadă în care simbioza slavo-romanică nu era pe deplin încheiată. Astfel, vocabularul credințelor și superstițiilor ancestrale la români, inclusiv cel al creștinismului
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
la Liturghie, prin oficierea pe rând a acesteia de către toți preoții participanți, alături de orele de catehetică și omiletică în care urmau să se discute sarcinile pe care fiecare preot trebuia să le îndeplinească în parohia sa: concentrarea în săvârșirea actelor liturgice, intensitatea rugăciunii pentru captarea atenției credincioșilor, modalitatea de administrare a canoanelor după confesiune, dar și menținerea curățeniei în biserică, în curtea acesteia și a cimitirului, iar mai presus de toate menținerea unei vieți familiale din punct de vedere moral exemplară
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
sociale care să se ocupe de problemele pastorației, muncii și păcii, dar în același timp ele urmau să trateze și subiecte politice care să ofere preoților o viziune mai clară asupra „prietenilor“ și „dușmanilor“ regimului de democrație populară 67. Programul liturgic încărcat al cursurilor de îndrumare avea menirea de a familiariza pe sacerdoți cu modalitatea de slujire a liturghiei, vecerniei și utreniei, dar și cu necesitatea pregătirii morale pentru aceste slujbe. Toți preoții ortodocși trebuiau să învețe să se conformeze aceluiași
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
cu necesitatea pregătirii morale pentru aceste slujbe. Toți preoții ortodocși trebuiau să învețe să se conformeze aceluiași ritm duhovnicesc fixat de patriarhul Justinian și deprins la cursurile de îndrumare. Accentul pus pe tipic, omiletică și catehetică, în combinație cu programul liturgic, trebuia să le arate preoților modalitatea practică de a face față religiei catolice și protestantismului, dar și modalitatea „demascării“ „dușmanilor“ „Patriei“, ascunși sub „falsul veșmânt“ al „imperialismului papal sau ecumenismului protestant“68. De altfel, ideea identificării și „demascării“ „dușmanilor democrației
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Perú (1978). Restrânsă la spațiul iberic, prima carte a lui G., Teatrul clasic spaniol (1967), reprezintă o sinteză istorico-literară concepută în manieră tradițională. Autorul își ordonează materia pe criterii istorist-pozitiviste, timp obiectiv și personalități, urmărind dezvoltarea dramaturgiei spaniole de la teatrul liturgic, mistere, moralități și farse profane din Evul Mediu până la marile realizări clasice din vremea Renașterii și a „secolului de aur”. Momentele biografice, atrăgător relatate, se întrețes armonios în comentariu, participând la susținerea aprecierilor de valoare. Mai consistente și mai împlinite
GEORGESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287224_a_288553]
-
scaunul de mitropolit, probabil la intervenția lui Dositei Notara pe lângă domnitorul Dumitrașcu Cantacuzino. Urmează pentru D. un deceniu de intensă și sistematică activitate de traducere și tipărire a cărților de cult în limba română. Necesitatea consacrării limbii poporului în serviciul liturgic este înțeleasă de el, ca și, mai înainte, de Varlaam, din perspectiva acelui râvnit progres cultural, menit a risipi ignoranța („să-nțeleagă creștinii svintele taine” - deziderat promovat în acord cu imperativele veacului, cu argumente reținute din tradiția Scripturii) și a
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]