2,404 matches
-
zădărniciei și, ca un „zeu frustrat”, se retrage din „orașul atomic”; îndrăgostit de „semn” și de „ore”, nu va putea niciodată defini limita iubirii, între realitate și vis. „Personaje” ca Pitagora, Euclid, Socrate, Homer, Borges, Kant, prezente în versuri, accentuează livrescul textelor. Departe de formulele poetice la modă, V. cultivă un discurs sobru și un limbaj rafinat, rămânând fidel maeștrilor interbelici. SCRIERI: Drumul și timpul, București, 1979; În punctul de criză, București, 1981; Sonete euclidiene, București, 1983. Repere bibliografice: Laurențiu Ulici
VASILIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290462_a_291791]
-
și demonetizate de utilizări schematice, neinspirate, sunt preluate cu moderație. În masivul memorial intitulat Zece porți chinezești (reeditat într-o versiune adăugită în 2001), autorul adună textele ce cuprind impresii prilejuite de o călătorie în China - susținute de o documentare livrescă și impregnate de sensibilitate -, articulând un lung reportaj, pe alocuri cvasieseistic. Impresionează bogăția de aspecte observate, puse în pagină cu o tehnică sigură, comentate consistent și deseori entuziast, valorificate într-un registru liric fără excese. Sub titlul La masa de
VANTU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290426_a_291755]
-
1992) ș.a. Imaginea pe care a lăsat-o e a unui inconformist excentric și boem. Prin data debutului, U. a fost asimilat de critică valului poetic șaptezecist, creatorul unei mișcări duble: pe de o parte, o elaborare mai sofisticată, mai livrescă și mai diversă, care părăsește filierele neomodernismului autohton pentru a cultiva mai decis referințe externe; pe de altă parte, temperarea, închiderea retoricii slobode, tumultuoase a anilor ’60. Deși una sau două trăsături apar la el (în special ponderea borgesiană a
URSACHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290386_a_291715]
-
și mai diversă, care părăsește filierele neomodernismului autohton pentru a cultiva mai decis referințe externe; pe de altă parte, temperarea, închiderea retoricii slobode, tumultuoase a anilor ’60. Deși una sau două trăsături apar la el (în special ponderea borgesiană a livrescului, cu baza în lirica germană), poetul e prin excelență contraexemplul de autor care participă la istoricitatea unui moment literar. Singular și egal cu sine, asemenea lui Leonid Dimov sau lui Mircea Ivănescu (fără a avea însă influența acestuia din urmă
URSACHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290386_a_291715]
-
temă predilectă: analiza formelor de camuflare a contextului identitar specific românității. Din aceste texte se poate observa - și în acest punct apar și liniile de legătură cu primul segment al activității lui V. - că publicistica este mediată de două grile livrești, dintre care cea caragialeană (concretizată și în titlurile secțiunilor volumului) este evidentă. A doua ar putea fi presa interbelică, preocupată de mulajul propriei identități, entuziast apreciată de comentator. SCRIERI: „Iubite cetitoriule...”. Lectură, public și comunicare în cultura română veche, București
VASILESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290454_a_291783]
-
epocii, transpuse în motive poetice: Carpații, ilegalistul, pacea, trecutul glorios, ostașii, cât și poeții „santinele”. Dar V. ține să își identifice ascendența în lirica ardeleană („Poeții ardeleni sunt dascălii mei/ [...] Cântecele lor îmi țin, adesea, dor de-acasă”), câteodată sonurile livrești adăugându-se fibrei sale oltenești. De aici își trag seva și izbutitele versuri pentru cei mici (Ceasul privighetorii), unele traduse în 1984 în limba cehă. În 1975 V. debutează și ca prozator pentru copii, cu un fel de „amintiri din
VASILE-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290447_a_291776]
-
nimic. Mircea Zaciu numește Vladia „un paradis derizoriu”, iar proza lui U., ce elimină convențiile și mizează pe adevărul utopiei, o „luptă cu fantasmele”. Titlul ironic al nuvelei Totul e în ordine sugerează exact contrariul și totodată paradoxul unui spațiu livresc unde există totuși cineva care vrea să impună „ordine”. În Antonia sau în Târziul octombrie, din a doua culegere de proze, U. continuă să dea semnificații simbolice textelor sale de sorginte baladescă și mitografică (Mircea Iorgulescu vede aici o „proiecție
URICARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290379_a_291708]
-
adoptă stilul personajului său predilect, Antim Vicol: dintr-o nevoie interioară de sacru „revine, după un ritm imprevizibil, în teritoriul imaginar pe care l-a inventat [...] și adaugă o nouă imagine la cele deja existente - în felul acesta utopia lui livrescă poate să crească la infinit” (Eugen Simion). Eugen Uricariu construiește de fapt parabole posibile, unde respectul pentru informația documentară e cea mai abilă dintre strategii: scoase din contextul istoriei în interiorul căreia au loc, „conspirațiile” sale ar putea deveni niște simboluri
URICARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290379_a_291708]
-
chiar mai multă uneori, ca și conținutului lor: să aleagă formatul cel mai agreabil adecvat, să asigure cât mai ademenitoare coperți, să ornamenteze paginile, copios, cu ilustrații splendide, să procure, pentru imprimarea textelor, cerneluri speciale, de culori diferite. Inspirația e livrescă prin excelență. [...] Unele sunt parafraze, pastișe, rezumate, comentarii, adnotări, glose, parodii. În conținut, versurile sunt, adeseori, clasice stricto sensu, cuminți, însă clasicismul este mistificat în permanență prin neologizări, ce introduc o notă de parodie subțire (cam de felul celei călinesciene
VULPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290668_a_291997]
-
eseuri ivite ca o încununare a unei impresionante munci de transpunere în românește a poeziei italiene și franceze renascentiste și moderne, Z. se dovedește a fi, încă de la Călătorie spre transparență (1977), creatorul unui lirism în care cerebralitatea discursului și livrescul inspirației, împletite cu savoarea delicată a expresiei, conturează o viziune elegiacă, traversată de melancolii fără ieșire: „În lăuntrice chilii, / goale de iubire, / adun zile - cochilii / la un țărm subțire. // Unghii unor foste mâni, / țărmul plâng s-apuce, / însă unda-n
ZELETIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290732_a_292061]
-
al scrisului, „Viața medicală”, 2002, 39; Geo Vasile, Sonetul italian, pasiunea de-o viață a poetului C. D. Zeletin, „Viața medicală”, 2002, 42; Dorin-Liviu Bâtfoi, Vremea în exces, RL, 2002, 43; Dicț. scriit. rom., IV, 869-871; Gheorghe Grigurcu, Un aristocrat livresc, VR, 2003, 1-2; Gruia Novac, Traseul unui destin sempitern, „Pagini medicale bârlădene”, 2003, 62-63; Vlad Sorianu, Un feeric spectacol de idei și emoții, ATN, 2003, 6. L. H.
ZELETIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290732_a_292061]
-
măsură de prea multe aluzii. Nevroza simbolistă e întoarsă spre jubilație, în spitalul amorului sunt „spasme de parfumuri” și o desfătare cu tristeți (Nunțile efemere, 1972). Versurile sunt ritualice și criptice, galante uneori în chip excesiv, cu podoabe și sonorități livrești, de o eleganță care place totuși, fiindcă Z. pune gravitate și pricepere retorică în lirica sentimentală. După o frumoasă parafrază barbiană în Cartea de copilărire (1974) revine, cu Astralia (1976), la tema lui privilegiată, erosul, pe care o tratează într-
ZILIERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290737_a_292066]
-
și Sărută-mă își plasează nu doar alegoric acțiunea în România postdecembristă. Piesă de rezistență, Viitorul e maculatură rămâne, deocamdată, cel mai realist și mai dur text al lui Z., reluând problematica abordată anterior, dar fără mănușile alegoriei sau ale livrescului. Scrierea are un ritm alert, personajele, schematice, ilustrează psihologii ori comportamente tipice ale perioadei „de tranziție” a anilor ’90 din secolul trecut și trăiesc mai ales prin limbajul autentic, suculent, pitoresc, cu replici scânteietoare, paradoxale, cultivând aforismul. Lumea românească e
ZOGRAFI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290747_a_292076]
-
că negativismul provocator al tânărului este expresia unei neîncrederi fundamentale în posibilitatea criticii literare de a da judecăți universal valabile. Comparația cu nihilismul lui Cioran se dovedește potrivită: „Numai că-n vreme ce la Cioran acest scepticism are o bază livrescă și factură filosofică vitalistă și irațională, la Eugen Ionescu el este resortul unor reacții de amărăciune cu prilejul constatării neputinței de a rosti o judecată critică universal valabilă, reacție din care izvorăște un minunat eseu asupra faptului de a scrie
VULCANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290666_a_291995]
-
controlată, adesea obscură. O mare reprimare a sentimentului, vizibilă pretutindeni, e intensă în poemul Pod eleat, unde se impune ca simbol obsedant al viziunii lui S. puntea între lumi, formă eliberată, înălțată, smulsă abisului, intrată prin asceză în transcendent. Aluziile livrești, trimiterile culturale fac semnificația destul de greu accesibilă, ținând seama că acestea se alătură unei propensiuni spre apropierile cele mai insolite între domenii de obicei separate: „Spre zori, podul era unghi spart în infinit/ Ca-n faustiana pentagramă,/ Văzui oțelul cerului
STOLNICU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289962_a_291291]
-
din prezența straturilor de adâncime. El merge către marea poezie a lumii, preia paradigme, formule metaforice consacrate, dar nu transcrie nici un mit, ci îl metamorfozează în reper pentru propria stare, aspirând spre o mitologie a sa. Pot fi detectate comentarii livrești, treceri spre zone în care se întâlnesc figuri importante ale liricii universale (Întâlnire cu Rilke), dar vibrația, ca și delicatețea percepției sunt de o mare autenticitate. Poezii precum Autoportret pe nisip, Femeia de fum, Nostalgice nisipuri trădează obsesia efemerului, încercarea
STURZU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290001_a_291330]
-
pierdut” și de rătăcirea pe coridoarele obscure ale memoriei. Diferențele sunt însă la fel de semnificative: dacă la Mircea Ivănescu discursul poetic se răsucește într-o sintaxă labirintică, aici se mizează mai degrabă pe efectele imediate ale coordonării enunțurilor; apoi, la S. livrescul se concretizează rareori sub forma aluziilor intertextuale, rămânând, de regulă, în sfera importului de formule și maniere poetice; nu în ultimul rând, dacă la Mircea Ivănescu compasul memoriei cuprinde doar existența individuală, la congenerul său bănățean amintirea are o rază
STOICA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289952_a_291281]
-
morale și critice ale autorului sunt adesea neconvingătoare; ele interesează însă tocmai prin fervoarea evocării și prin ingeniozitatea proiecției ficționale. În schimb, Viața mea la țară (1988) e un document autobiografic veritabil, în care se amestecă notații anodine și revelații livrești, bucurii simple și evenimente dramatice precum cutremurul din ’77. A reabilita lucrurile vechi, demodate ale lumii, a repune în circulație obiectele uzate, rămase de căruța civilizației moderne. Toată poezia lui Petre Stoica poate fi considerată un lung război cu faptele
STOICA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289952_a_291281]
-
solitudinii („Există dintotdeauna o palmă singură / Care închide cele două palme / Și sămânța nu mai ajunge la timp în noi, / În lenta noastră răsucire spre ora - mireasă; / Bem din această palmă / Și după ce-a secat izvorul”). Apelând la surse livrești - motive biblice sau ale culturilor antice, greacă sau egipteană -, autorul încearcă încifrarea simbolică a lumii, aspirând spre o poezie ermetică, ce cultivă paradoxul: „Un înecat care ajunge în deltă / Este epilogul celorlalți / Delta n-are culoarea înecului”. Câteva motive ordonează
TAMARIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290043_a_291372]
-
Alma Mater”, „Ateneu”, „Antiteze”, „Cronica”, „Convorbiri literare”, „Luceafărul”, „Dacia literară”, „Dialog”, „Oglinda literară”, „Porto-Franco”, „Poezia” ș.a. Cartea prin care T. face dovada talentului său este Ghemuit într-un sâmbure (1998). Rezultat al unei elaborări îndelungate, poezia de aici păstrează numeroase ecouri livrești, de cele mai multe ori sublimate, ce impun o lectură cu trimiteri la marile teme și simboluri ale literaturii. Nu e o raportare polemică, autorul asumându-și experiențe lirice anterioare. Diferite vârste ale poeziei pot fi ușor descoperite în texte condensate, simplificate
TALPALARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290042_a_291371]
-
Așteptarea coralilor (1970) a fost distins cu Premiul Asociației Scriitorilor din Timișoara. Începuturile poetice ale lui S., ingenue, ezitante, stau sub semnul purității și al dragostei. Treptat se produce trecerea spre o lirică în care scenele pastorale interferează cu reveriile livrești, tablourile bucolice ale Banatului montan fiind transferate în zona meditației de sorginte blagiană. Aflate între reflexivitate și exhibarea bucuriei candide de a fi, poemele investesc elementele cu semnificații simbolice puternic individualizate. Pârâul, izvorul, femeia, drumul, pasărea cântătoare, ceața, iarba, grâul
SURU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290023_a_291352]
-
Luni este „structural, un poet modernist, care torsionează limbajul la toate nivelurile sale ca să exprime un inexprimabil profund, de natură metafizică și religioasă”. Alți critici (Nicolae Manolescu, Cornel Regman, Radu G. Țeposu) au insistat pe ermetismul poeziei sale, asupra dimensiunii livrești (Laurențiu Ulici) sau a componentei textualiste (Octavian Soviany, Al. Mușina). În primele cărți - Ieșirea din apă, apoi Cinci cântece pentru eroii civilizatori (1983), Lumină de la foc (1990) -, deși vocea poetului se exersează în diverse game și arpegii optzeciste, poate fi
STRATAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289971_a_291300]
-
în Pentameronul, un fel de Joc secund rescris în gamă minoră, în genul prozelor poetice pentru cei mici de Marin Sorescu. În Kant Orient-Expres sau în Odă se observă cel mai bine amestecul (reușit) de asociații metaforice proaspete și aluzii livrești, de limbaj abstract-ermetic și colocvial-discursiv, de imagini suave, romantice și (neo)realiste, tehniciste, șocant-avangardiste. Este, în fond, un joc aparent aleatoriu, dar care desfășoară, în volutele sale imprevizibile, o semnificație mai mult sau mai puțin obscură: „Să mă scutur de
STRATAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289971_a_291300]
-
Limba se frânse în cuvinte”. De altfel, tema stănesciană a frângerii cuvântului și a sfâșierii eului liric e prezentă în Grota, Vers, Locul de trecere, acesta din urmă unul din cele mai originale poeme ale sale. Cu Ruleta rusească (1993) livrescul revine într-o nouă formă: ciclul Ediție critică propune imitații și parodii după și cu versuri din lirica românească de pe la 1860 (poate fi aici și o influență a Levantului cărtărescian). Acest volum, oarecum de „tranziție”, mai cuprinde pagini (textualiste) despre
STRATAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289971_a_291300]
-
sporadic și nu întotdeauna cu sensul adecvat. Actualmente, avem de-a face cu o situație opusă. Nu este exagerat să afirmăm că expresia este utilizată abuziv și, nu de puține ori, eronat. Dacă această realitate s-ar restrânge la nivel livresc și academic, ar putea fi ignorată. Ea a pătruns însă în practica învățământului odată cu publicarea noilor planuri și programe pentru învățământul preuniversitar și cu introducerea teoriei curriculumului în tematica obligatorie de pregătire pentru definitivare și obținerea gradului didactic II de către
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]