1,956 matches
-
În poemul comentat Înainte, de o teamă obscură. Teama este provocată În alt poem (Calea Robilor) de senzația de gol cosmic. Este unica dată cînd Alecsandri are o reverie uranică Încheiată printr-o reverie a pustiului terestru: „Pe cerul nalt lucește un rîu albiu de stele, Ce curge spre Moldova din tainicul noian; Ca flotă luminoasă, luceferii prin ele Cutrieră În umbră cerescul ocean. Din cînd În cînd desprinsă din bolta cea profundă O stea albastră cade și-n spațiu s-
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o geografie lirică, o țară imaginară care devine, pe rînd, o țară mitică, o „țară de jale”, un colț de rai: „Șesuri, văi, norii din cer În urmă-i departe per. Cine-o vede, o zărește Ca o stea care lucește Și-n văzduh se mistuiește. În codrii mereu pustii Unde urlă fiare mii...” În acest peisaj global, totalizant, nuanțele se pierd. „Codrii de verdeță”, „munții [... ] răsunători” văile Înverzite, recile izvoare șopotitoare, plaiurile Îngerești, luncile armonioase formează un spațiu față de care
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
imaginea ocrotitoare, stimulativă a focului), pentru cea de a doua este imaginea saniei ușoare. Cabinetul este, cum am discutat deja, un spațiu ocrotitor și un cronotop al literaturii.* Locul lui este luat, În Viscolul, de „o căsuță drăgălașă cu ferestrele lucind”. Aici călătorul urmărit de viscol află dulcea, zîmbitoarea „ospeție”. Focul este simbolul ambivalent al acestui adăpost: este un combustibil și, În același timp, o sursă de lumină. CÎnd iarna vine călare pe crivăț, vîntul șuieră prin hornuri, boii rag, cîinii
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cu toate acestea, de obișnuitele calități ale feminității: gură rumioară, mers legănat de fecioară gingașă, pielea albă... Fulga e o Ioana d’Arc a Moldovei: „Frumos odor e Fulga! și naltă-i e făptura! Sub genele-i umbroase doi ochi lucesc ca mura, Și părul său de aur În crețuri lungi se lasă Ca pe strujanul verde un caier de mătasă. El are glas puternic În gură rumioară Și mers cu legănare de gingașă fecioară. Oricine-l vede-n soare cu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
din faptul că ele ating o situație existențială fundamentală. Oricît de schimbată ar fi sensibilitatea noastră estetică, nu putem rămîne indiferenți la aceste lamentații: „Tu, care ești perdută În neagra vecinicie, Stea dulce și iubită a sufletului meu! Și care-odinioară luceai atît de vie Pe cînd eram În lume tu singură și eu!” .......................................................... „SÎnt ore fericite, sînt tainice plăceri Ce-n cumpăna vieții plătesc ani de dureri! Atunce falnic omul rîdică a sa frunte Și-n ceruri cu mîndrie ațintă ochiul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vieții plătesc ani de dureri! Atunce falnic omul rîdică a sa frunte Și-n ceruri cu mîndrie ațintă ochiul său. Ființa lui se-nalță ca vulturul de munte, Iubirea lui n schimbă și-l face Dumnezeu! Atunci mai dulce steaua lucește-n mez de noapte Și-n zori seninul pare mai vesel, mai curat! Ș-a zilei mii de glasuri, ș-a nopții mii de șoapte, Îl proclamează-n fală a lumii Împărat! SÎnt urme prețioase, sînt scumpe suvenire, Ce-n
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de șoapte, Îl proclamează-n fală a lumii Împărat! SÎnt urme prețioase, sînt scumpe suvenire, Ce-n suflet tipărite, ca el au nemurire! Zadarnic timpul trece c-un zbor neobosit, În sînul omenirei vărsînd a iernii gheață; Lumina lor iubită lucește lin În viață Precum un soare dulce În veci neasfințit! Așa nu te vei stinge din minte-mi niciodată, O! suvenir puternic de dragoste-nfocată! O! timp ferice-n care minunea ce iubesc M-au deșteptat În raiuri cu glasu-i
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un fel de depozit al groazei, o cloacă de nelegiuiri, o mlaștină de spurcăciuni; don Terentio presupunea că fuseseră îngropați acolo chiar și oameni și că unele femei își aruncaseră chiar fătul. Bărbații erau înarmați cu cuțite ale căror lamă lucea în lumina lunii. În dimineața aceea văcarul familiei Nobiliti aruncase de pe marginea acelui povârniș, obligat de autoritățile ce voiau să evite o eventuală epidemie, o vacă bolnavă de antrax. Înainte vreme, animalele bolnave erau arse, pentru că duhoarea infesta aerul zile
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
înalte te priveau bărbați țepeni, cu uitătură severă, și femei împietrite în rochiile grele, strânse pe talie. În anumite ceasuri ale zilei, razele pătrundeau prin ferestre ca niște lame de cuțit, ajungând până în cele mai ferite unghere, și atunci armurile luceau scurt, ca o cremene izbită de piatră. Petrache luă găleata cu apă, presără în ea un praf alb care se topi iute, lăsând o spumă verzuie ce mirosea a iarbă crudă. Începu să șteargă dalele, muind, când și când, pămătuful
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ai uitat ultima oară la ele ? — Nu știu... sunt acolo, ca-ntotdeauna. E ca și cum m-aș fi uitat... — Tocmai aia e, că el se tot uita... Și zicea că nu-s ca de obicei. Că se tot măresc. Și că lucesc mai tare, mai ales unele. — Ce-o vrea să mai însemne și asta ? — Înseamnă că stelele vin tot mai aproape și că într-o zi or să se prăbușească peste noi. Și-or să ardă pământul ca pe o scoarță
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și îl desfăcu. Așeză merele, astfel încât grămăjoara să-i fie bidiviului la îndemână. Își spuse că, după atâtea sute de ani, o fi uitat să deosebească lucrurile, luă un măr pe care-l șterse cu mâneca, până îl făcu să lucească, și, arătându-i-l calului, mușcă din el. Apoi îl puse peste celelalte, cu partea mușcată în sus, ca să-l lămurească mai bine. Mângâie din nou armăsarul spre urechile încolțite de-o parte și de alta a coamei, apoi se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cuvânt. Cortegiul urca încet, cu liniștea celor ce-și găsiseră calea. Suind pe cărăruie spre castel, epitaful și prapurii se vedeau din toate părțile. Cu atât mai mult cu cât, în lumina stelelor care coborau arzând, epitaful brodat cu aur lucea ca o lespede unsă cu ulei înmiresmat. Începuse să se lumineze, de data asta răsăritul nu se mai ascundea îndărătul zidurilor castelului, ci venea de pretutindeni. Petrache nu observă, pe locul unde arseseră crengile uscate, că ele se reaprinseseră. Se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lacrimile, nu și le putea opri, nici nu voia să le oprească, era mulțumit că ei îl văd plângând și-și dau seama cât de mult se bucură că sunt toți laolaltă. Farfuriile erau pline, pe fundul de lemn mămăliga lucea ca un glob de lumină. Îl priveau cu aceeași lumină în priviri, nu clipeau și fețele le străluceau. Bunicul îi arătă scaunul de lângă fratele cel mare. — Vino lângă noi, spuse bătrânul, fără ca buzele să i se miște. Făcu un pas
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de atunci stă așa, ca un pește. Fără să se poată depărta de privirea care părea singurul fir ce îl lega de lume, Cosmina se așeză pe pat, îi luă mâna într-a ei și rămase așa până când ochii bolnavului luciră uscați și se traseră îndărătul pleoapelor. — A adormit, auzi din spate vocea lui Pantelimon. A obosit. Îți dai seama ce greu trebuie să fie să verși o lacrimă atunci când lacrima e singurul lucru din tine care se mai poate mișca
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
uitară rândul la moaște, osemin tele, în racla lor, rămaseră stinghere. Flăcările lumânărilor adunate mănunchi se tulburară. În vâltoarea pulpanelor răsu cite, a pașilor împleticiți, a coatelor îndesându-se, multe luminițe se stinseră, dar se aprinseră altele în ochii care luceau măsurând cu lăcomie distanța până la cazanele aburinde. Mulțimile coborau dinspre Mitropolie ca un zid îmbrâncit, o lavă curgând gros din toate părțile. Primul pe care îl izbiră fu Costică Ologu. Cârjele îi săriră în lături ; rămase încă o vreme în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dar strălucea în penumbră, ca un ghem de lumină. Melania se așeză pe podea, rezemată de marginea patului, luă portocala în poală și plânse. Era prima ninsoare. Poate tocmai de aceea subțire, silindu-se să ajungă până la pământ. Crengile negre luceau, învelite încă în pojghița nopții. Melania ațâțase focul în sobă, plita răspândea o căldură înecăcioasă. Golea dădu perdelele la o parte și se așeză. — Mi-e foame ! spuse, după ce nu-i veni în minte nimic altceva. Avem ceva de mâncare
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
sunt drogată“, suspinase, răspunzând pentru a nu știu câta oară la întrebarea ce venea din ziduri, din zăbrele, din luminile orbitoare, din zăngănitul cătușelor sau din lovi turile de tot felul, căzând din toate părțile. „Zi atunci de ce-ți lucesc ochii și nu te ții pe picioare ?“ „Mi-e somn... scâncise ea, mi-e somn“, și repetase asta până când începuse să plângă. — Nu mai trebuie buletinul, doamnă, îi spuse polițistul. Rada zâmbi, încurcată, într-adevăr, nu i-l ceruse, dar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
căruia numai veselia îi lipsea, de parcă ar fi vrut să răcnească și să geamă deodată. Ridică deasupra capului castronul, lăsă bănuții să-i curgă pe creștetul pleșuv, pe umeri, pe brațe, veseli ca niște pietricele de râu. Lozurile deveniseră sidefii, luceau ca și cum ar fi înotat prin ape repezi de munte, se unduiau unele peste altele, ispitind ca niște lostrițe. Jenică își aminti cum răsturna maică-sa castronul cu hamsii și, apoi, dintr-o mișcare îndemânatică, le smulgea capul cu mațe cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
prisosea. Cu mâinile îmbrobonite de ceară, fetița suflă în lumânare. Era semnul că povestea luase sfârșit. Cerul se tulburase deasupra orașului. Mirosea a zăpadă, deși abia era început de octombrie. Vântul aducea mirosul ninsorilor de la răsărit. Crengile desfrunzite ale castanilor luceau de bruma care nu mai apuca să se topească. Dintre șinele de cale ferată se ridicaseră stoluri de ciori care, nemaigăsind boabe căzute, se roteau flămânde deasupra orașului. Tili avea de ales între a fi plictisit și a fi trist
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
îngerului și soției. - Foarte bine, spuse Ioanide, dar unde e acum mormântul soției dumitale? Hagienuș clipi din ochi, rușinat, încurcat. - Păi, deocamdată aici. Și cu mâna arătă spre un dulap cu cărți. Acolo, între tomuri, pe postamentul rafturilor de jos, lucea un chivot de metal, pe care Ioanide nu-l luase în seamă, ca o cutie de bani portativă Fichet. - Dar statuia? - Am și statuia, adăugă Hagienuș, de astă dată înviorat,cu un gest de șiretenie. La te uită! Și-l
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
sa însuși; al treilea - cugetă asupra lumei întregi și pentru lumea întreagă. Cel întîi e receptiv, cel al doilea emancipă individualitatea națională de sub sarcina recepțiunii, făcînd-o să cugete asupra sa însuși, al treilea în fine e floarea de aur ce lucește lumei întregi. De ce? Iată o întrebare ciudată. Nimica nu-i mai lesne decât ca să creezi mii de planuri și mii de căi pentru unul ș' același scop, căi și planuri cari de cari mai înflorite și mai frumoase. Dar de ce
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
o minciună... o masturbare a fanteziei libere... (iar, aproape că vomită) Trebuie să vâr cuțitul în această îngrozitoare familie Kovacic. Se duce și îl înjunghie din nou pe Kovacic, se scutură îngrețoșată și râde tare) Până și sângele lui porcesc lucește plin de reproșuri și vrea să se numească Kovacic. (Pe drum, distruge o vază) Dar chiar și eu... eu... nu am vrut întotdeauna să țin seama, sau să percep singuratica tortură din lăuntru-mi ca pe singuratica-mi frumusețe proprie. Chiar
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
forței brute și conștiente: „Crezând În decadență, nu puteam crede În altceva decât În fascism, care este dovada decadenței, fiind rezistența conștientă la decadență, cu mijloacele determinate de către decadența Însăși”. Între atâtea amănunte aflate În mișcare, ca o stea fixă lucește palid speranța lui că, În Învălmășeala istoriei, nu-i va rămâne, ca soluție onorabilă, decât sinuciderea. Oricum, nu ar suporta triumful evreilor, pe care, la sfârșitul lui 1942, Îl Întrevedea deja cu claritate. „Voi muri la cincizeci de ani fie
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
vreau eu ca să fiu galben- maroniu, precum tâmplăria albă de PVC din birou, care nu-și pierde culoarea maro, chiar dacă o freci o săptămână cu o tonă de Pronto; uitați-vă numai, cum de atâta fum de țigară părul meu lucește de ce gras e, deci mai sănătos ca al tău care a plecat de pe cap; tu nici nu știi tu bă, cât de mult aștept sfârșitul săptămânii, ca să-mi înec privirea în apa ceea duios curgătoare și neagră ca un fund
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
nu-l cunoști și nici nu te cunoaște? KENT: Ce slugă neobrăzata mai ești, să dezminți că mă știi! Nu acum două zile ți-am pus piedică și te-am bătut în fața regelui? Trage spadă, potlogarule; e noapte, dar luna lucește. Am să fac bucățele-n clar de luna din tine, pui de tîrfa, si calfa josnica de bărbier! Trage spadă! OSWALD: Away, I have nothing to do with thee. KENT: Draw, you rascal. You come with letters against the King
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]