1,582 matches
-
A zorilor suavă înflorire Se prelungea până-n amurgul pal], În văi de vis, în codri plini de cânturi, Atârnau arfe îngerești pe vânturi. Și tot ce codrul a gândit cu jale În umbra sa pătată de lumini, Ce spun: isvorul lunecând la vale, Ce spune culmea, lunca de arini, Ce spune noaptea cerurilor sale, Ce lunii spun luceferii senini Se adunau în râsul meu, în plînsu-mi, De mă uitam răpit pe mine însumi. În van cat întregimea vieții mele Și armonia
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
a genunii, Icoanele frumoase și dulci a slăbiciunii Ca flori cu veștejite și triste frumuseți: Uitarea le usucă sărmanele vieți... Ș-apoi!? Ce-mi pasă! Fost-am în lume poate unic Ce fără să știu unde pe-a lumii valuri lunec? Mulțimea nu se naște de cât spre a muri... {EminescuOpIV 387} Rușine-i al ei număr cu unul a spori? Ferice de aceia ce n-au mai fost să fie, Din leagănul cărora nu s-a durat sicrie, Nici în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
gene lăcrămoase, Și cum plutești n-atinge piciorul de pământ... Atârni precum atârnă nădejdile... de vânt. Mă mișc ca oceanul cu suferinți adânci, Ce brațele-i de valuri le-atîrnă trist de stânci. Se-nnalță și recade și murmură într-una Când lunecă pe negre păduri de paltin luna: Pătruns el e de jalea luminei celei reci... În veci de el departe și el iubind-o-n veci. De s-ar lăsa pe sînu-i, din cer vr-odinioară, El ar simți că-nluntru-i cu ceru
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Oare ce-or surâde ele? {EminescuOpIV 507} Și[-s] cu neguri îmbrăcate Lac, dumbravă și pădure. Stele palid tremurânde Ard pin negurile sure. Lumea-n rouă e scăldată, Lucioli pe lacuri sboară. Luna umbrei, umbra lunei Se amestec, se-nfășoară. Lunecând pe ceruri, norii Negri-acopăr tot seninul. Se sting una după alta Și icoana, și suspinul. Înfășat în întuneric Eu nu văd, nu aud șoapte. Ah, mă simt atât de singur! Este noapte, noapte, noapte. 49. TRADUCERI ȘI ADAPTĂRI (cca 1874
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
atârnase sub pod o după-amiază întreagă și că orfanii de la școala martirilor o strigau și o jeliseră până seara. Pentru a doua oară, în câmp, lângă labirintul de iederă apărură topometriștii. Prima dată veniseră pe zăpadă și picioroangele aparatelor lor lunecau pe crusta îngroșată a iazului înghețat ca lăboanțele unei lișițe caraghioase, ce nu știe decât mersul pe apă. Dar acum era vară, grâul îți ajungea pân’ la brâu, astfel că atunci când Omar părăsi garajul, să le iasă în întâmpinare, nu
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
lumea umbrelor. De ce te-ai teme atît?" " Aici răspunsul e simplu, i-am spus. Pentru că nici pe cei morți nu pot să-i iubesc decât trăind..." Din senin a început să plouă. Ne-am adăpostit sub o stâncă privind cum lunecau trăsnetele prin iarbă. Ana a tăcut o vreme. Apoi, fără să se întoarcă spre mine, vorbind rar și uitîndu-se la șerpuirea trăsnetelor, mi-a spus ceva ciudat: "Aici, sub stânca aceasta, nu riști decât o moarte înceată și calmă. Stânca
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
spuse unul, și mâna norocosului strânse paralele cu praf cu tot. Mînă-mică se așeză de-a binelea. Bozoncea abia atunci râse, icnind: - V-am curățat, puișorilor... Și se scutură pe fundul pantalonilor. Seara cădea repede. Urmele soarelui se șterseseră. Gunoiul luneca tăcut, surd, așezuidu-se mai jos în straturi. Hoții se adunară. Erau cinci. Patru caiafe și ucenicul. Tunși, cu chipuri negre, tăiați în obraz. Gheorghe aprinse un foc de vreascuri. Flăcările se târâră o clipă la picioarele lor desculțe și pâlpâiră
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
aduceau lui Oprică. El o lega cu o sfoară de un țăruș înfipt în pământ moale și arunca mortăciunea în apa putredă. Ședeau așa cam un ceas, privind lintița în care înotau broscoi. Se făcea liniște. Atunci auzeau groapa. Gunoiul luneca tăcut, surd. Li se făcea frică. Nici vrăbii nu mai treceau prin cerul de deasupra. Auzeau numai clipocitul bălții, molcom și rar. Spre margini, undele ei se încrețeau și aduceau la mal cutii ruginite de tablă. Acestea sclipeau în soare
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
scaunelor care se smuceau, îl vedea când deasupra, când dedesubt pe Paraschiv, privind-o cu ochii lui verzi ca veninul. Pungașul ședea aplecat peste lanțul scurt de la mijloc, și ei i se păru o clipă că o să cadă de acolo, lunecând de pe lemnul lustruit. Roata se învîrtea tot mai repede. În urechi avea un vâjâit surd, ca la gârlă, când se scufunda în apă, și auzea răsuflarea scurtă a ibovnicului, care-i ținea cu palmele leagănul îngust. Ucenicul desfăcuse brațele și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
la nebunie, domnu Procopie. O, de-abia aștept să mă fac mai mare, să mă duc la baluri, să-mi fac rochii lungi, albe, și să fie și o sală mare, numai cu oglinzi și cu parchet pe jos, ca să lunec așa... tam-tam, tam-tam, tam-tam, ta... Da unde-i patefonu? Să nu mă fi mințit... Pe masă zări cutia neagră și plăcile. Studentul învîrti arcul și puse o placă. Toată odaia se umplu de sunetele dulci ale unor viori. Fata se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mămăligii abia răsturnate umplea mahalaua. Prin magazii, se aprindeau focurile. Copiii erau trimiși după țuică. Muierile răsturnau ceaunele pe mesele mici, cu trei picioare. Băutura era tulbure și ardea când o dădeau pe gât. Zidarii mâncau dumicând, osteniți. Ciorba acră luneca până în măruntaie. Era caldă și bună. Lângă neveste se gudurau dulăii, așteptând oasele. Era ceasul sfânt al cinei. Se auzeau cântecele leneșe de seară ale cocoșilor. Spiridon spărgea câte o ceapă cu pumnul lui mare și negru, răsufla adânc, își
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ignora stingheritoarea idilă care întârziase pribegia măsurătorului. Cei doi bărbați s-au îmbrățișat totuși. Apoi unchiul meu s-a întors pentru prima oară înspre Warda, care stătea deoparte. Privirea lui a fost pe punctul să zăbovească asupra ei, dar a lunecat iute în depărtare. Alesese să n-o vadă. Nu era binevenită în casa lui. Nici Mariam, o încântătoare fetiță bucălată și zâmbitoare, n-a avut parte de vreo mângâiere. — Mă temeam de primirea asta și de aceea nu m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
nu are structura misticului tragic, dionisiac, care se zbate între contrarii, care respinge întreg Universul formelor în setea lui de absolut. Totul în el este ponderat, echilibrat, sănătos, firesc. Unul dintre colegii săi de seminar își amintește: Niciodată nu-i luneca de pe buze o frază inutilă sau un sens nesigur. Și își ascundea marea sa valoare intelectuală sub o modestie atât de profundă, încît se confunda câteodată cu timiditatea". Cu o asemenea vocație, nu i-a fost greu să-și alcătuiască
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Îmi producea o splendidă senzație de ușurare empatică (pe care un dipterist n-ar aprecia-o). În orice caz, preferam În vânătorile mele de fluturi mersul pe jos oricărei alte forme de locomoție (bineînțeles cu excepția unui scaun zburător care să lunece agale pe deasupra covoarelor de plante și a stâncilor unui munte neexplorat sau să se rotească pe deasupra acoperișului Înflorat al unei păduri de ploaie); căci atunci când umbli pe jos, mai ales Într-o zonă pe care ai studiat-o bine, te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
În stil italian care se Întindea peste râul Îngust se Împleteau pentru a alcătui, cu ajutorul replicilor - aproape perfecte, aproape nevălurite - din apă, trei frumoase ovaluri. Apa arunca, la rândul ei, o pată de lumină dantelată pe piatra intradosurilor pe sub care luneca ambarcațiunea. Din când În când, o petală cobora, cobora, cobora, lepădată de un copac Înflorit și cu sentimentul ciudat că vezi ceva ce nu s-ar cuveni să vadă nici adoratorul, nici spectatorul ocazional, reușeai să zărești reflexia ei, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
aveau o zi rea. Ninsese, până la sfârșitul anului mai erau 12 zile, până la sfârșitul zilei 12 ore. Pe marile bulevarde, unde roțile avansau mai încet decât picioarele, era aprinsă luminația festivă, la care puțină lume mai ridica ochii. Picături albăstrii lunecau a plâns în plasa de beculețe atârnată deasupra șirurilor de roți fără început și fără sfârșit. Undeva, îngropat în rând, era, ca o mică pată galbenă, vechiul automobil al gazetarului Dan Crețu. Mergea spre aerodrom, după ce trecuse pe la redacția revistei
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
fără convingere. Parcă își pierduse orice urmă de nădejde. Vijelia în valuri, care a împiedecat sosirea zorilor Bobotezei, a început sa slăbească... Copilul întârzia să vină, iar femeia urlând în scăpărări de junghiuri, rămase moale. Pleoapele au început să-i lunece tremurat și mintea i s-a închis... Doar câteva pâlpâiri de lumină, licărite, prin genele dese și lungi, ... și atât. Parcă s-ar fi trezit dintr-un coșmar și luneca într-altul plin de vise și arătări prăpăstioase... ca într-
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
scăpărări de junghiuri, rămase moale. Pleoapele au început să-i lunece tremurat și mintea i s-a închis... Doar câteva pâlpâiri de lumină, licărite, prin genele dese și lungi, ... și atât. Parcă s-ar fi trezit dintr-un coșmar și luneca într-altul plin de vise și arătări prăpăstioase... ca într-o lume cu închipuiri. Într-o clipă de răgaz, când moașa a mai slabit-o cu muncile, femeia a văzut totul, cu iuțeala gândului. ... Ziua aceea însorita și frumoasă, când
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
grăbesc. Înapoi În dormitorul Annei și de acolo peste acoperiș. Va trebui să aștept douăzeci de minute pentru trenul de Passau. Scaunul vârât sub clanță se Înțepenise bine. Trebui să-și lase geanta jos și să folosească ambele mâini. Scaunul lunecă În lungul podelei din lemn tare și se prăbuși cu zgomot. În aceeași clipă, În cameră se aprinse lumina. — Rămâi unde ești, spuse Herr Kolber, și ridică mâinile sus. Josef Grünlich se execută imediat. Se Întoarse foarte Încet cu fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
încerc imposibilul... Urcam în câte un copac până în vârful lui, încercând să-l aplec peste vreo râpă pe care altfel nu o puteam trece, dar de fiecare dată eram aruncat în cine știe ce prăpastie... În timp ce mă cățăram pe o stâncă, am lunecat și am căzut într-o apă învolburată... M-am zbătut cu disperare să ies la suprafață... Când, în sfârșit, am reușit să ies, am răsuflat o dată adânc. În acea clipă m-am trezit! Eram lac de sudoare... Speriat, am privit
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
de zile, acești nefericiți invidiau norocul lui Simion de a se fi născut în casa lui taică-su. Norocul l-a urmat la școală, la universitate, în căsătorie și apoi în afaceri de tot felul. Mașina, un Mercedes de lux, luneca cu siguranță și eleganță, spre un loc ce-l născuse pe stăpînul său, spre acel nord moldav, sărac, dar spiritual și fără nici un pic de pragmatism. Simion Bratu jr. nu putea să evite, deși făcea mari eforturi în acest scop
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
cînd l-a văzut pe MacKena cu mîna sfîrtecată. Cu greutate îi eliberează mîna, dar Cezar a continuat să-l flocăiască încă o bucată de timp. La spital medicii au făcut minuni și din nou pe gîtlejul lui MacKena băutura lunecă și mai și ca înainte. Ancheta poliției patina. A rupt zgarda, spunea Vasile. A dat drumul cîinelui, contra MacKena. Vasile nu era prost și, utilizînd cu abilitate licoarea lui Bachus, era pe punctul de a se înțelege cu partea vătămată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Dar eu mă simt bine, și dacă cer ceva, Doamnele Lumini mă ajută!... nu vreau afară! - Cum asta?! Și norișorul începu să facă giumbușlucuri, să le alinte și deodată se transformă într-o stea ce-i deschise calea. - Vino, frumosule!... lunecă pe pârtia mea și hai afară ca să fii Regele luminii!... - Nu vin!... n-am chef! - Vrei să stai aici, să ai totul de-a gata, trântorule?! - Mă faci tu pe mine trântor? Nu ți-e rușine?... se înfurie iepurașul făcându
Cartea binelui : poezie şi proză : antologie by Sanda Sfichi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/544_a_723]
-
strînsoarea mîinilor. Nu era tulburat pentru că recunoscuse glasul: care putea fi la fel de bine al soției sale sau al oricărei femei muribunde, a cărei suferință deznădăjduită acuză, ci pentru că glasul Îl recunoscuse pe el. Un punct luminos se mișcă pe tavan, lunecînd pe perete. — Încetați! Încetați! strigă Rowe. — Arthur, auzi el din nou glasul, șoptind. Fără să se mai gîndească la nimic și fără să mai perceapă mișcările tainice și zgomotele ciudate din jurul lui, Rowe imploră: — Încetați! Încetați vă rog! În aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Rowe mai văzuse parcă undeva fața asta, cu o mustăcioară sură și pleoștită, și buzunarele astea umflate, din care individul scoase o bucățică de pîine și o aruncă În rîu; un pescăruș o prinse din zbor, depărtîndu-se de ceilalți, și lunecă dincolo de bărcile răzlețe și de fabrica de hîrtie, ca o pată albă În direcția coșurilor Înnegrite de pe Lots Road. — Hai veniți Încoace, drăguțelor, zise omul Întinzîndu-și o mînă, care deveni numaidecît teren de aterizare pentru vrăbii. SÎnt „Nenea“ lor, Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]