1,754 matches
-
are un dublu. Moș Crăciun, cel în puterea căruia stă să-i dăruiască filozofului o pereche nouă de ochi, este și cel ce „evocă”, cel ce „conjură”, cel ce va deschide scrinul enigmatic, lăsând să iasă la lumină trecutul: veritabil magician ce reînvie amintirile din anii tinereții, care face ca morții să revină printre cei vii, tot așa cum îl va face pe copil să se întoarcă acasă și tot așa cum, la sfârșit, va restabili ordinea lucrurilor, după ce, cu ajutorul Îngerului, o tulburase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
n-ar fi dispus să o creadă, în afară de ea”. Oare nu tocmai pentru că e actriță și pentru că, în virtutea profesiunii sale, face parte dintre locuitorii acelui tărâm aflat la hotarul dintre viață și moarte? În opinia lui Pirandello, actorul, ca și magicianul, viețuiește într-un spațiu unde a crede în spirite înseamnă și a crea spirite capabile să devină, la rândul lor, la fel de credibile în ochii celorlalți. Pentru piesa Povestea copilului înlocuit, pe care, la propunerea lui Cotrone, actorii se pregătesc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
folosirea unei lumini crepusculare ce marchează momentul intrării în împărăția nopții (adică în împărăția lui Cotrone și a celor asemenea lui, într-un paralelism evident cu regatul lui Oberon, din Visul unei nopți de vară). În această lume a întunericului, magicianul operează cu o serie de artificii proprii, devenite instrumente ale iluziei. Astfel, pentru personajul Scoțienei, e utilizat un proiector a cărui lumină verde „îi dă acesteia înfățișarea unui spectru”; sub aceeași lumină spectrală, femeia se plimbă încoace și încolo pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
stârnește râsul 1... Inventarea aparițiilor înseamnă totodată o posibilitate de revelare a adevărului, a acelui adevăr ascuns în „cavernele instinctului”. În Uriașii munților, spectrul fabricat poate fi la fel de credibil ca fantoma, poate purta și transmite un adevăr. Căci datorită puterilor magicianului și a fantomelor create de el, iese la iveală puzderia de imagini, de fantasme ce freamătă neștiute în fiecare dintre noi: „Noi plăsmuim fantomele, fantomele care ne trec prin minte... iar ăsta nu e un joc, ci o realitate miraculoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
fantomele”. De fapt, Cotrone face să se întâmple în stare de trezie ceea ce se întâmplă de obicei în vis. Duhuri, imagini onirice, apariții efective, la hotarul ce desparte vizibilul de invizibil, nebunia de rațiune și viața de moarte - iată domeniul magicianului Cotrone. Un domeniu pe întinsul căruia, cu ajutorul artificiilor, dar și dincolo de ele, se lasă văzut invizibilul, mesagerul unui adevăr tainic. Vila lui Cotrone ni se înfățișează astfel ca un veritabil loc al aparițiilor, unde - ecou al teatrului no - nu pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
tărăboiul pe care îl făceau toți membrii macabrei corporații, deseori prezentă în reprezentarea misterelor populare ale Evului Mediu francez? N-ar mai rămâne de spus decât că teatrul s-ar putea defini ca acel loc unde se regăsesc laolaltă actori, magicieni, manechine care prind viață, îngeri și fantome sau duhuri venite din străfundul pământului. Ca acel spațiu-răspântie unde, aidoma unor drumuri ce se întretaie, se întâlnesc umanul cu non-umanul, vizibilul cu invizibilul, văzduhul cu adâncurile subpământene, materialitatea cu sufletul, corpul viu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
să oprească sufletele celor morți la hotarul dintre viață și moarte - aceasta era, pentru Artaud, străvechea funcție a eficacității magice, rolul unui limbaj ce închidea în el nebănuite forțe incantatorii. Astăzi însă, „în afară de câțiva copii, nimeni nu mai crede în magicieni” - și, am putea adăuga, nici în fantome. Iar poveștile cu personaje și întâmplări supranaturale (cum ar fi acele povestiri fantastice din secolul al XIX-lea, citate aici de Artaud) nu mai au decât rareori legătură cu lumea morților. „Și totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
ales să dea piept cu oroarea, cu spaimele, de bunăvoie și fiind pe deplin conștient de asta”. El iese în întâmpinarea lui Gorgo cu mâinile goale, am putea zice. Dar, deși lipsit de apărare, artistul rămâne totuși același demiurg și magician de odinioară, capabil „să aibă intuiția existenței celeilalte lumi” și să deschidă calea spre invizibil, lucrând cu materia cea mai umilă, cea mai banală. EL ESTE CEL CE CREEAZĂ ZEII ÎNGERII CERUL ȘI IADUL SPECTRELE. Aceasta este concluzia Lecțiilor de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
realitate „Cine-i acolo”, în întuneric? 111 Pădurea și ambivalența spațiilor alterității 122 Eroul războinic sau moartea privită drept în față 127 Spațiul vrăjitoarelor și al fantomelor, teritoriu al alterității indecise 132 Spectralul în noaptea istoriei 139 Convocarea fantomelor: puterea magicianului și puterea teatrului 147 Arta magică a teatrului și statuia care se însuflețește 151 Moartea aparentă, moartea adevărată și „efectul de fantomă” 160 Privirea iubirii și privirea morții 168 Fantomalul și jocurile dublului 175 Indeterminabilul vis/realitate și parodierea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
a se înhăma la treabă, Regele Soare începu să vorbească despre fizicianul și, deopotrivă, iluzionistul belgian Étienne Gaspard Robert, care brevetase aparatul cu treisprezece ani înainte. Vedeți dar ce minunăție poate să iasă atunci când savantul merge mână în mână cu magicianul ca un bun prieten și nu ca un dușman al iluziei! Știința nu trebuie să respingă iluzia. În felul ei, și literatura este o știință, o știință care a înțeles destul de devreme, dacă nu chiar de la naștere, cât de importantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
așteptase. O puzderie de romburi, puncte și linii îi acopereau în întregime tatăl și se prelungeau cu o trenă la fel de colorată pe podele. Roșu viu, albastru transparent, galben și verde auriu, într-o feerică îmbinare, ca o veritabilă mantie de magician sau ca pelerina unui prinț fermecat. Și el stătea aplecat peste secrétaire, în dreptul ferestrei, și descifra niște desene ciudate. Poate că acolo, în acele desene, se aflau ascunse tainele unor vrăji sau complicatele trasee până la palatul vreunui zmeu înspăimântător care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
cruce din șiraguri dulci de perle argintii. Nicolae își adorase și încă își mai adora tatăl. Vorbea cu însuflețire, cu totul transfigurat de amintiri: ― În casa lui am trăit în plină vrajă. El o răspândea asupra noastră ca un mare magician. În casa lui, cât a trăit, nimeni nu a simțit trecerea timpului. Trăiam intens. Doar poezie. Doar povești... Mă culcam cu ele și mă trezeam în cântecele fetelor. Cârduri vesele de fete și flăcăi... Toți tineri... Atât de frumoși... Dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
eu vă Întind mîna ca să vă scot din colb“. Și aici Își ridica mîinile În sus, iar din mînecile largi, care cădeau În falduri, se iveau mîinile lui albe și frumoase, cu degete fine, așa cum le au doar leneșii și magicienii. „Eu vă hărăzesc“, continua Simon, „mîntuirea veșnică, eu vă dăruiesc cunoașterea și pustiul. Cine voiește, să mi se alăture!“. Lumea se obișnuise cu tot soiul de haimanale care se vînturau de colo-acolo, cîte unul, cîte doi ori urmați de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
fel și Petru Înțepenise cu gura Întredeschisă de uimire. Nu credea În minuni, În afara minunii credinței, iar minunea putea veni doar de la El, de la Singurul Făcător de Minuni, de la cel care prefăcuse apa În vin; orice altceva erau Înșelăciuni de magicieni cu firele lor nevăzute, Minunea era un dat al creștinilor, și chiar printre creștini, doar pentru aceia cu o credință tare ca piatra, așa cum fusese a Lui. Șovăitor pe moment, temîndu-se de nălucire, căci ce altceva putea fi decît o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
plecate În colb, precum oile pe arșiță, la umbra tufelor. Petru strigă iar la ei: „Popor samarinean, ascultă la mine ce-ți spun“. CÎțiva Întoarseră capul, Îndeosebi orbii. „Ați văzut ce-ați văzut, sînteți victimele nălucirii simțurilor voastre, ale acestui magician și fachir care s-a inițiat În Egipt...“ „S-a ținut de cuvînt“, zise Sofia. „PÎnă număr la zece“, stărui Petru, neluînd-o În seamă, „trupul său se va prăvăli pe pămîntul pe care-l defăimează, va cădea ca un pietroi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
toropitor, care opresc marea tulburată și fluviile repezi, un somn ciudat închide ochii balaurului” (Ovidiu, Metamorfoze, VII). Motivul adormirii/amorțirii demonului de către zeu (erou) este sinonim cu cel al „legării” acestuia. Aceste forme de „îmblânzire” a monstrului definesc zeul (eroul) magician, în antiteză cu zeul (eroul) războinic care decapitează monstrul cu sabia sau îl străpunge cu sulița. Totuși, cele două tipuri de zei (magicieni și războinici) sunt rar strict delimitate. Marduk, de pildă, în vederea confruntării cu demonul Tiamat, se înarmează până în
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
erou) este sinonim cu cel al „legării” acestuia. Aceste forme de „îmblânzire” a monstrului definesc zeul (eroul) magician, în antiteză cu zeul (eroul) războinic care decapitează monstrul cu sabia sau îl străpunge cu sulița. Totuși, cele două tipuri de zei (magicieni și războinici) sunt rar strict delimitate. Marduk, de pildă, în vederea confruntării cu demonul Tiamat, se înarmează până în dinți cu arme „războinice” (arc cu săgeți, măciucă, fulger etc.), dar nu le neglijează nici pe cele „magice”. „El făcu o plasă să
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
o iarbă să distrugă otrava el ținea în mâna sa” (Enuma Eliș, IV, 41-62 ; cf. 1, pp. 32-33). Și, așa cum am văzut, înainte de a sfârteca demonii inamici, ca un zeu războinic, el îi „amorțește” și îi „leagă”, ca un zeu magician. Chiar și Sf. Gheorghe, sfânt militar prin exce- lență, apelează la serviciile fecioarei, care îl leagă pe balaur cu brâul său (vezi infra, capitolul „Labirintul. Un monstru arhitecto- nic”, subcapitolul „Fecioara și Fiara. Legarea magico-erotică”). Astfel de exemple de concomitență
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
unde era paltinul” (23, pp. 710-711). Apare aici o simplificare a motivului epic lesne de sesizat. Nefiind îndeplinit canonul ritual, mănăstirea nu se dărâmă totuși de la sine (ca în legenda tip Meșterul Manole), ci o dărâmă chiar constructorul, la îndemnul magicianului. Efectul este evident același : edificiul nu poate dura câtă vreme prescripțiile magice nu au fost riguros respectate. Așa cum s-a observat, ne interesează mai puțin, aici și acum, problema diferitelor forme în care s-au cristalizat prescripțiile magico-rituale în discuție
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
prin nori» ?” (3, p. 49). Ulterior, într-un studiu devenit notoriu, Traian Herseni a detaliat problema, ajungând, „după analize atente și minuțioase, semiotice și comparativ- istorice”, la concluzia că „solomonarii continuă, într-o formă populară, țărănească, vechile ordine ale preoților- - magicieni din aceste ținuturi, care ne conduc din nou la geto-daci. Ktistai sau, se pare, mai corect skistai («cei care se abțin de la plăcerile lumii»), menționați de Strabon la geto-daci, care îi numea «călători prin nori», [...] au fost fără îndoială precursorii
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
lumii, o reminiscență folclorică a unei ființe mitologice primordiale, care întruchipa, într-o fază arhaică, haosul acvatic precosmogonic (5, p. 16). Tot Traian Herseni susține „independența originară a balaurilor” în guvernarea fenomenelor meteorologice și faptul că posibilitatea „îmblânzirii” acestora de către magicieni (preoții geto-daci și, ulterior, solomonarii) a apărut într-o „fază mai avansată”. Mihai Coman este și el „de acord cu ideea [...] potrivit căreia solomonarul este un adaos ulterior care s-a grefat pe ansamblul mitologic mai vast al balaurului și
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
este să îmblânzească cumva „din fașă” manifestările distructive ale stihiilor meteorologice. Dar chiar așa stând lucrurile, se va vedea că solomonarul are (chiar dacă atrofiat) comportamentul luptăto rului cu balaurul. În ceea ce-l privește, par să predomine gesturile și „armele” luptătorului magician, lucru firesc pentru un preot/ vrăjitor. Solomonarul supune balaurul cu mijloace magice. El îl farmecă, îl descântă (citind din „Cartea solomonarului”), îl „leagă” (punându-i frâul) și, în final, încalecă pe el ca pe un cal îmblânzit. Punerea frâului pe
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
el ca pe un cal îmblânzit. Punerea frâului pe capul balaurului în vederea încălecării lui de către solomonar este una dintre cele mai spectaculoase și explicite forme ale „legării” monstrului, din lungul șir de astfel de acțiuni înfăptuite de zeii sau eroii magicieni din mitologia universală. Nu este vorba în acest caz, ca în alte mituri și legende, de o banală legare a monstrului (cu lanțul, cu centura, cu plasa etc.), ci de o „în-frânare” - o superbă alegorie a supunerii stihiei, a impunerii
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
sau mai puțin la figurat, în cazul solomonarului, a călări pe nori este o imagine concretă și explicită. Faptul că balaurul nu opune (aproape) nici o rezistență solo- monarului nu trebuie să surprindă. Este o (lipsă de) reacție tipică în fața eroilor magicieni. În folclorul european creștinizat abundă legendele referitoare la sfinți care leagă cu mantia și lovesc cu cârja balaurii care pustiesc o regiune sau alta. Numai în folclorul francez, de exemplu, sunt atestate peste 50 de astfel de legende (10). Cea
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
a respins această etimologie pe consi- derentul că atributul „legării” este „nu tocmai potrivit semantic pentru un nume de zeitate” (54, p. 59). Dimpotrivă, Mircea Eliade a demonstrat în mod strălucit că „legarea magică” este un atribut esențial al zeilor magicieni, pe care istoricul religiilor îi numește chiar „zei care leagă” (dieux lieurs). Pe de altă parte, Eliade a arătat că, de cele mai multe ori, acest atribut apare, în mod mai mult sau mai puțin explicit, chiar în numele respectivilor zei. Conform opiniei
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]