1,476 matches
-
Întâlnirea Micului Prinț cu vulpea ilustrează perfect ambiguitatea paradigmei educaționale postmoderne. La prima vedere, pare că Micul Prinț este acela care joacă rolul magistrului, devreme ce vulpea îl roagă stăruitor să o îmblânzească. Dar se află Micul Prinț în situația magistrului? Dacă suntem de acord cu ceea ce scrie Thomas Mann în Doctor Faustus, trebuie să acceptăm că nu: Un magistru e personificarea conștiinței discipolului: îi confirmă îndoielile, îi lămurește nemulțumirile, îi stimulează pasiunea de perfecționare". (Mann, 1995, p. 207) În mod
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
acela care joacă rolul magistrului, devreme ce vulpea îl roagă stăruitor să o îmblânzească. Dar se află Micul Prinț în situația magistrului? Dacă suntem de acord cu ceea ce scrie Thomas Mann în Doctor Faustus, trebuie să acceptăm că nu: Un magistru e personificarea conștiinței discipolului: îi confirmă îndoielile, îi lămurește nemulțumirile, îi stimulează pasiunea de perfecționare". (Mann, 1995, p. 207) În mod limpede, Micul Prinț nu trăiește îndoielile și aspirațiile vulpii, de vreme ce întreabă obsedant: Ce înseamnă a îmblânzi?" Dacă ne referim
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
discipolului: îi confirmă îndoielile, îi lămurește nemulțumirile, îi stimulează pasiunea de perfecționare". (Mann, 1995, p. 207) În mod limpede, Micul Prinț nu trăiește îndoielile și aspirațiile vulpii, de vreme ce întreabă obsedant: Ce înseamnă a îmblânzi?" Dacă ne referim la Socrate paradigma magistrului prin excelență prin celebra afirmație "tot ceea ce știu este că nu știu nimic", el își afirmă mai degrabă propriile îndoieli într-o lume plină de fals- competenți, fiecare mulțumit cu o cunoaștere parțială, contextuală, inaptă pentru ridicarea ei la nivel
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
scenariu esențial al formării, în cadrul căruia șansa formării de sine reprezintă șansa formării celuilalt. Pe de altă parte, vulpea este aceea care știe că poate fi și vrea să fie îmblânzită, iar această voință o plasează mai degrabă în rândul magiștrilor, a acelora care știu că existența lor și posibilitatea de a parveni la o altă stare (ieșirea din peșteră, platonic vorbind) depinde în mod esențial de întâlnirea cu Celălalt, cu discipolul. Într-o ambiguitate dragă postmodernilor, pare că asistăm la
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
la o migrare esențială a fiecăruia dintre cei doi Micul Prinț și vulpea din poziția inițială, către un alt loc, acela în care este posibil să se producă evenimentul întâlnirii, adică al educației. Interesant este că, în scenariul paideic clasic, magistrul se află în centru, iar discipolul își asumă cu bucurie recunoscătoare marginea. Finalul scenariului paideic paricidul coincide cu migrarea discipolului către centru (un centru care îi poate conferi cândva poziția de magistru) și a magistrului către margini, bucuros pentru "sângeroasa
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
educației. Interesant este că, în scenariul paideic clasic, magistrul se află în centru, iar discipolul își asumă cu bucurie recunoscătoare marginea. Finalul scenariului paideic paricidul coincide cu migrarea discipolului către centru (un centru care îi poate conferi cândva poziția de magistru) și a magistrului către margini, bucuros pentru "sângeroasa" încheiere: îndepărtarea sa din ființa discipolului, devenit acum conștient de sine; în acest sens, Gabriel Liiceanu notează: "Ca un asemenea model (modelul paideic, specific filosofiei antice grecești n.a.) să poată lua naștere
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
că, în scenariul paideic clasic, magistrul se află în centru, iar discipolul își asumă cu bucurie recunoscătoare marginea. Finalul scenariului paideic paricidul coincide cu migrarea discipolului către centru (un centru care îi poate conferi cândva poziția de magistru) și a magistrului către margini, bucuros pentru "sângeroasa" încheiere: îndepărtarea sa din ființa discipolului, devenit acum conștient de sine; în acest sens, Gabriel Liiceanu notează: "Ca un asemenea model (modelul paideic, specific filosofiei antice grecești n.a.) să poată lua naștere este nevoie, desigur
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
Micului Prinț cu vulpea o ilustrează perfect, fiecare se află, sau crede că se află, în centru. Sigur, la prima vedere s-ar părea că vulpea ocupă marginea pentru că are conștiința acută a nevoii de îmblânzire, adică a nevoii de magistru; în realitate, nevoia ei ar trebui dublată de starea de așteptare a magistrului (a Micului Prinț), care să-i vină astfel în întâmpinare. Din această perspectivă, Micul Prinț pare a ocupa și el marginea, ignorant cum se află în raport cu nevoia
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
se află, în centru. Sigur, la prima vedere s-ar părea că vulpea ocupă marginea pentru că are conștiința acută a nevoii de îmblânzire, adică a nevoii de magistru; în realitate, nevoia ei ar trebui dublată de starea de așteptare a magistrului (a Micului Prinț), care să-i vină astfel în întâmpinare. Din această perspectivă, Micul Prinț pare a ocupa și el marginea, ignorant cum se află în raport cu nevoia de celălalt (nevoia însoțirii). Drumul către adevăr (către descoperirea de sine) nu poate
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
însoțirii). Drumul către adevăr (către descoperirea de sine) nu poate fi parcurs decât împreună cu un altul care, deși este diferit de noi, ne seamănă în anumite privințe. Varianta postmodernă a scenariului paideic pare a presupune migrarea simultană a celor doi magistru și discipol/profesor și elev dinspre margini către centru. 1.3. Recuzita postmodernă a educației Vulpea configurează un scenariu paideic centrat pe două elemente: pentru a "îmblânzi"/educa pe cineva îți trebuie foarte multă răbdare, ca prim element, și "graiul
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
vulpii, care prin discrepanța dintre faptă și vorbă, trimite încă o dată la registrul specific postmodernității al confuziei și ambiguităților: dacă maturitatea ca descoperire de sine impune plecarea (cu promisiunea și știința unor viitoare îmblânziri), sfaturile ei se referă la ceea ce magistrul și discipolul au dobândit împreună prin îmblânzire, la datoria (dragă modernilor, dar dezavuată de postmoderni) unuia față de celălalt: "Oamenii au dat uitării adevărul acesta, zise vulpea. Tu însă nu trebuie să-l uiți. Devii răspunzător de-a pururi pentru ceea ce
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
de a câștiga disputele în agora și nu efortul apropierii de perfecțiunea întruchipată de zei. Ei nu au sesizat acordul fundamental al ființei lui Socrate, acela dintre ideile și faptele sale, singurul care poate califica pe cineva pentru rolul de magistru; în acest sens, Xenofon rememorează: "Știu însă că cine învață pe alții, trebuie să se ia pe sine ca exemplu, astfel încât sfaturile ce le dă să se asemene faptelor și vorbele lui să-i călăuzească. Mai știm că și Socrate
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
de la proiectul implicării lor în politică, sau dimpotrivă, atunci când au constatat că sunt pe cale de a-și regândi total proiectul de viață, l-au părăsit pe Socrate...". (Stan, 2007, p. 95) Poate că sofiștii au conștientizat pericolul seducției exercitate de magiștri, poate au considerat că un asemenea "rapt" în lumea spiritului este inacceptabil pentru că se soldează cu pierderea libertății, în numele unei ipotetice ulterioare descoperiri de sine; să nu uităm, "Un Maestru carismatic, un "prof" inspirat pun stăpânire în chip de-a
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
țara funcția de medic de arondisment (evident după modelul francez). Cele patru arondismente care alcătuiau Vasluiul erau; Negrești, Codăești, Ivănești și Vaslui. Primul medic de arondisment a fost Ignat Markstein (atestat între anii 185222 1871), licențiat în medicină la Viena, magistru în “hirurgie” și acușer (mamoș). Tot în anul 1864 se înființează funcția de medic al orașului, iar primul medic pe această funcție avea să fie numit dr. Benjamin Tausig (18641871). Au urmat apoi, pe această funcție, o serie întreagă de
DE LA SPITALUL LUI DRAGHICI by MIHAI CIOBANU, VALERIU LUPU, NICOLAE BARLADEANU () [Corola-publishinghouse/Science/790_a_1489]
-
de generațiile de medici care s-au succedat în decursul timpului, jertfa lor supremă pentru sănătatea oamenilor care au înnobilat așezământul spitalicesc cu numele lor. M-aș referi numai la câțiva dintre ei: dr. Ignat Markstein - primul medic de arondisment, magistru în „hirurgie” și acușer (mamoș), școlit la Universitatea din Viena; dr. Gheorghe Andreescu - doctor în chirurgie și obstetrică, fiul lui Bazil (Vasile) Andreescu, general doctor, aghiotantul lui Carol Davila; dr. Jack Ungar - timp de trei decenii a îngrijit bolnavii cu
DE LA SPITALUL LUI DRAGHICI by MIHAI CIOBANU, VALERIU LUPU, NICOLAE BARLADEANU () [Corola-publishinghouse/Science/790_a_1489]
-
un ieșit din minți - eu sînt și mai mult.” Adică să înțelegem și noi ce a vrut să spună în-dîrjitul Saul care îi dădea peste bot concurenței; propovăduirile lor erau niște mai-muțăreli ale unor nebuni, dintre care, cum se laudă magistrul, el era chiar cel mai nebun. O lume de șarlatani, de balamuc și de ocnă grea. În Epistola lui Pavel către galateni la 1,6-7 apostolul este uimit că prin sinagogile colindate de el, alți apostoli cîntă altă muzichie și
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
adevăruri: ,,Luați seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia și cu o amăgire deșar- tă, după datina oamenilor, după învățăturile începătoare ale lumii și nu după Cristos.” Aceste ,,filozofii” și ,,învățături începătoare” dacă erau așa cum le-a scris magistrul nu puteau fi spaima unor iubiți și apărați de Iahwe de sub talpa iadului. Se ține vajnic în năravurile lui și revine în Epistola lui Pavel către galateni unde la 4,3 găsim zicerea: ,,Tot așa și noi, cînd eram nevîrstnici
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
revelațiile ca pe voi și căpetenia voastră, Scripturi nu înseamnă Septuaginta, ci niște manuscrise și ... cam atît. Zicerea se repetă în copie și în Epistola a doua a lui Pa-vel către Timotei unde găsim la 3,15, lauda prin care magistrul Saul își cîntă uceni- cul isteț că se ține tare în cele sfinte și ,,cunoști Sfintele Scripturi.’’ În Noul Legă-mînt. proorocii ivriți, specializați în minciuni și făcături, vorbesc numai de Tora și Scripturi sau Sfintele Scripturi dar niciodată de Septuaginta
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
făcătură într-o cultură de maculatură a zăpsit mișelia și l-a dat pe goarnă pe lotru. Mai este și un profesor de filozofie de prin părțile Bărăganului, care, suferind nevolnicul de insolație și prostie siderală, a devenit repede pupincuristul magistrului făcîndu-se părtaș la această nelegiuire criminală. Le zic acestor culturnici de trei parale și ace-lea bortilite/chioare și o apă de closet, că acținnea lor este un act de înaltă trădare de neam și țară fără de care nu și-
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
el toate acestea încât era ca o corabie atât de încărcată de erudiție pe cât aceasta este încăpătoare pentru mintea omenească<footnote Ibidem, XXII-XXIV, p. 54. footnote>. În termeni tot atât de elogioși, despre cunoștințele Sfântului Vasile vorbește și retorul Libaniu. Pe lângă stil, magistrul păgân vede la ierarhul creștin o înțelepciune nesecată care ar putea fi găsită numai la unul care studiază continuu. El scrie: Izvoarele cuvintelor curg în mod firesc din gura ta, mai intens decât apa râurilor. Noi, dacă nu ne-am
Adversus haereses. Filosofie creştină şi dialog cultural (III) by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/178_a_154]
-
alta, un episod intelectual de excepție în istoria României comuniste. Sub îndrumarea lui Noica, o mână de tineri gânditori talentați au reușit să se dezvolte împotriva celor mai vitrege circumstanțe, venerându-și, urmându-și și, în ultimă instanță, „trădându-și” magistrul. Această din urmă atitudine a reprezentat un paricid simbolic fertil, care a debutat prin „nesupunerea filozofică” deja aparentă în Jurnal și a sfârșit prin nesupunerea civică a lui Andrei Pleșu înainte de 1989, precum și prin activismul civic de după 1989 în care
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
acuzațiile marelui discipol al lui Noica și relansând unele întrebări incomode. „Dosarul” politic Noica fusese deschis deja de Adrian Marino, în urmă cu un deceniu. Dintre discipolii lui Noica, Sorin Vieru a dat până acum cea mai credibilă apărare a magistrului, într-un scurt text luminos, senin, fără obositoarea retorică a apologiei: „Reperul etic în gândirea lui Noica”, 22, XIII, 49 (665), 3-9 decembrie 2002. Toată controversa se poate citi acum și pe fundalul confesiunilor lui Gabriel Liiceanu din frumoasa lui
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Honor of Allan Bloom (Rowman and Littlefield, Lanham, 1995). Să revenim la activitatea didactică, la magisteriul lui Allan Bloom. Arătam mai sus că a umblat mult, din universitate în universitate, lucru obișnuit în Statele Unite. Ca și în Europa medievală, când magiștrii erau urmați de discipoli peste tot, construind astfel itinerariile unei neobosite peregrinatio academica și prefigurând formele actuale de networking, Bloom a fost urmat de mulți studenți, în special doctoranzi, de la Cornell la Toronto, apoi de la Toronto la Chicago. La Cornell
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
pentru susținerea ultimului doctorat la Paris și apoi, câte două săptămâni pe an, la castelul lui Lancereaux de lângă Paris până în 106, pentru a definitiva marile lor proiecte și lucrările curente, pentru că frumoasa lor colaborare nu va înceta decât după moartea magistrului său (foto pg. 28, 20). Timp de 31 de ani va continua cu aceiași tenacitate și eficiență eforturile pentru realizarea crezului său științific, viața sa derulându- se în liniștea casei sale din strada Radu Calomfirescu nr. 15 (casa cu geamuri
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
hipercritică"" în figurile dominante ale lui C.C. Giurescu și P.P. Panaitescu (Zub, 2000, p. 7). Iată cum era anunțată concepția istorică a școlii critice ca preambul la cursul de istoria românilor al Universității din București, preluat de către I. Ursu de la magistrul A.D. Xenopol: Nu vom căutà să denaturăm adevărul din interes estetic sau patriotic. Nu vom spiritualizà, nici eufimizà istoria - cum a făcut Ranke - ci vom expune adevărul în toată realitatea, căci istoricul este în primul rând un preot al religiei
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]