2,843 matches
-
liber”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Universul literar”, „Tribuna poporului”, „Familia”, „Orizont” ș.a. Semnează și Ieromonahul Grigorie, Ghiță Tac, Gheorghe Tărăban, Țic-Țic. Primul volum de versuri al lui T., Flori de lut (1920), dezvăluie predilecția pentru o poezie a simbolurilor, pentru atmosfera melancolică, elegiacă, dar și pentru „lirica de idei”. Următorul, Râsul apei (1923), așază în prim-plan și alte elemente: picturalitatea senină, alternând cu tentația spre meditația încercată adesea de neliniști, iar placheta Soare (1926), care marchează o evoluție, menținând picturalul, plasează
TALAZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290037_a_291366]
-
indivizilor (o psihologie de învingător, un gust al parvenirii, replierea fără speranță, agresiunea directă și cea diplomatică, solidarizarea unor grupuri ca „bande de agresori”). Sicoe identifică chiar și specificul comportamental în funcție de tipul de temperament: colericii devin lideri, organizatori și tribuni; melancolicii sunt victime prin excelență etc. Coada este o „mică societate” ce reproduce trăsăturile contextului social larg, un forum, o aulă, un parlament și un tribunal în care sunt examinate defecțiunile sistemului - bineînțeles, totul în mod aluziv, utilizându-se o simbolistică
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
în perceperea realului, ca expresie a inconsistenței și a evanescentului. Poeziile privilegiază metamorfoza prin mișcare regresivă către germinativ („Orele lichide până la țărmuri curg / Și trupul îmi descrește în neștire” - Stăvilare). Influențe din Ion Minulescu sunt evidente în amestecul de intimism melancolic și sugestivitate căutată. De altfel, V. se remarcă prin culorile, parfumurile, artificiile punerii în pagină („Splendoarea lumii pe zilele de soare / Pe trandafirii rozalii, sublimi, / Pudră căzând în marmore ușoare, / În muguri răcoroși de heruvimi”), iar realul este adesea transfigurat
VOINEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290626_a_291955]
-
dar și autoironică, va genera o ură de sine care organizează pulsiunile acestor poeme în proză, adesea obscure la nivelul semnificației. Dense, întunecate, textele construiesc spații ale unei materialități excesive, netranscendente. PoemeșinimiC (1996) continuă să țeasă aceleași „thanatice arabescuri”, uneori melancolice, somnolente, alteori violente, apropiate adesea, ca tipologie a imaginarului ori ca tonalitate, de poemele în proză din rimbaldianul Une Saison en enfer. Versurile alcătuiesc un singur text poematic, jurnalul infernal al unei realități (interioare și exterioare) insuportabile: „târziu, am strigat
POP-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288887_a_290216]
-
proprie, rezultată din simplitatea și armonia imaginilor. El are psihologia înstrăinatului, a „osânditului” și de aceea versurile de după 1880 sunt dominate de motivul obsedant al copilăriei fericite. Preferă două teme: pădurea (simbolizând prospețimea) și râul (simbol al liniștii), pe care, melancolic, le combină până la saturație. Mai realizate, basmele, în special Ileana Cosinzeana, din cosiță floarea-i cântă, nouă-mpărății ascultă, sunt creații proprii, după modele folclorice din Bihor. P. îi precedă pe Ioan Slavici și pe Ion Creangă, inițiind astfel prelucrările
POMPILIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288878_a_290207]
-
sensul lui Lucian Blaga), poetul apărând drept un „băutor de imagini tari” în fața unei eternități dumnezeiești sau satanice. În Careul cu raci (2003), cea mai importantă carte de versuri a sa, P. se dezvăluie un neomodernist expresionist, ezitând între suferința melancolică, neputincioasă și revolta amenințătoare, între transparența și alegoricul evaziv al notației, între voința de puritate și conștiința maculării. Înainte de toate, este însă un poet social, al „vinei” tragice de a se fi născut basarabean: „Cărări de câini se adâncesc în
POPA-11. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288913_a_290242]
-
mai înaltă a expresiei. Apărut postum, Elogiul înțelepciunii (1979) e dominat de o tonalitate testamentară, apăsătoare și monocordă. Vibrația lirică e diminuată, efortul de disciplinare a sentimentelor se stinge în oboseală și confuzie existențială. Tonalitatea, aproape continuă, e similară cornului melancolic eminescian și obsesia capătă conturul „vânătorii sacre”. Culegerea Voce eternă. Pro Patria (1985) restituie și ineditele. Se regăsesc aici materia lirică specifică, obsesiile fundamentale, sintagme și imagini emblematice, dar textele nu ating niciodată tensiunea antumelor, ceea ce presupune că sunt doar
POPEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288921_a_290250]
-
S-aprindem întunericul, să fim / Ca-ntr-un tablou celebru de Rembrandt...”. Poezia iubirii, predominantă, așază între prezent și trecut interstiții aburoase, încețoșând imaginile, ca într-o tehnică sfumato. De aici, și principalele trăsături ale discursului poetic: discreția confesiunii, calmul melancolic al amintirii, diafanul tablourilor stilizate. O autoironie discretă vertebrează contemplarea cu ochi abstras a lumii, văzută shakespearean ca o scenă de teatru. Expresia, urmărind esențializarea, impune prin concizie și acuratețe. Din detașarea „mișcată” de afect și din estomparea eului P.
POPESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288955_a_290284]
-
și viziune, într-un cuvânt între formă și spirit pendulează această lirică, mereu aspirând să cuprindă atât frumusețea „terestră” (perfecțiunea ritmului, a cadenței și imaginilor), cât și frumusețea „celestă” (plenitudinea unei semnificații multiple: personală, simbolică, religioasă). Tensiunea versurilor, uneori blândă, melancolică, alteori încrâncenată, cu accente patetice, dublează fertil răbdarea și încrederea „ucenicului” în „steaua” destinului său: „Prin pulberea lumii, copil, cu părul plin/ De viespi mari de aur și fluturi de noapte/ Cât ai mers stârnind praf alb cu tălpile/ Până la
POPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288922_a_290251]
-
la persoana întâi, poate fi văzută ca un experiment în care cele două teme, războiul și dragostea, se armonizează destul de bine. Se impune ultimul ciclu, Varia vestis, alcătuit din poezii de dragoste sau din pasteluri încărcate de emoția, mai ales melancolică, a unei interiorități supuse trecerii timpului. SCRIERI: Alcătuire de chip, București, 1978; Un târgoveț, pe la-nceput de veac, București, 1981; Memorial pe scut, București, 1989; 101 poeme de dragoste, București, 1995; Poeme, pref. Radu Voinescu, București, 1998. Repere bibliografice: Valentin
PRICINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289017_a_290346]
-
-se, pur și simplu, în momentele discuțiilor prelungite, ca niște aripi grele de pelican. Umorul și ironia îi punctau orice intervenție verbală, creând astfel parcă un aer de securitate a întâlnirii, după cum nu-i erau defel străine clipele de tăcere melancolică sau reverie solitară.” SCRIERI: Turnul înclinat, București, 1966; Antù, București, 1968; 13 iluzii, Cluj, 1971; Vine istoria (în colaborare cu Radu Mareș și Vasile Sălăjan), Cluj, 1972; Arheopterix, București, 1973; Vara unui fost campion de pian, Cluj, 1973; Întrebați fumul
PRELIPCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289006_a_290335]
-
Bacovia, Tudor Arghezi, Ion Barbu sau Lucian Blaga. Cercetătorul preocupat de stilistica literaturii își dovedește înclinațiile de scriitor în memorialistica din Scrisori vieneze (1992; volum reeditat în variantă revizuită și adăugită sub titlul Scrisori din Vindobona, în 2000). M. evocă melancolic perioada șederii sale la Viena și reconstituie nostalgic o imagine a orașului impregnată de propria subiectivitate. Lăsându-se călăuzit de memoria afectivă, aptă să rețină, pe lângă evenimentele semnificative, și detaliile existenței cotidiene, reface liber pașii apropierii sale de o mare
MUNTEANU-15. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288299_a_289628]
-
teme predilecte, dar poetul reușește arareori să depășească nivelul unui reportaj liric, al unei banale descrieri peisagistice sau al simplei confesiuni. Orologiul din oglinzi (1975) continuă linia marinelor și a eroticelor din volumul de debut, dar într-o tonalitate mai melancolică, conferită, oarecum, și de întoarcerea dinspre prezentul percepției către trecutul amintirii. Lirismul se interiorizează, în căutarea unui peisaj lăuntric semnificativ, dar adesea printr-o notă exagerat didactică și sentențioasă. Izbânda se simte în poemele vizionare, de notație oniric-expresionistă, cum sunt
MURESAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288308_a_289637]
-
se abstractizează, iar în limbaj abundă neologismele și cuvintele din registrul științific. Uneori se continuă totuși linia reportajului liric, fiind consemnate întâmplări diverse sau amintiri, câteva în nota falsă a moralei „omului nou”, altele în nota mai autentică a onirismului melancolic, definitoriu pentru această etapă. Tentația epicizării, vizibilă de la început la M., este puternică; limbajul cade adesea în prozaic, golindu-se de emoție. Lira meditativă (1998) este o culegere net superioară, în care poetul, depășind impasul, dă la iveală versuri în
MURESAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288308_a_289637]
-
și motive aflându-se în centrul poemelor: apa ca reflex al trecerii, singurătatea ș.a. Fără mari tulburări metafizice, lirica se naște și din observarea ritmurilor naturii, a perindării anotimpurilor. Versurile sunt variațiuni pe tema tristeții lumii, poetul devenind un aed melancolic și epicureu. El aparține cetății dunărene, a cărei imagine este apropiată de cea a cetății grecești antice (Agora, Triptic). Metaforic, câmpia este asociată limbii: „E-o câmpie necuprinsă limba română / pas cu pas o străbatem până la moarte” (Limba română). Ciclul
MUSTAŢA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288333_a_289662]
-
la o lectură plurală datorită aluziilor biografice și intertextuale: „... domnișoara Privighetoare,/ Soprană de coloratură,/ Deși are/ O prea mignonă făptură/ Și nici nu locuiește pe lac,/ Ci într-un copac,/ Apare/ Numai în roluri de solistă.// De-aceea broasca e melancolică și tristă” (Doamna Broscvary). În fine, pe de o parte, versul din Hinterland (2003) constituie, aidoma celui din Personae, un exercițiu de recuperare a unor formule lirice aproape uitate, iar pe de altă parte, volumul marchează o revenire, de o
MUSINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288331_a_289660]
-
firesc și cu îndrăzneală” (Perpessicius), având ca note distincte imaginea clară, sobrietatea și rafinamentul formei. Este un maestru al sonetului, pe care îl cultivă cu consecvență, fie că celebrează iubirea, cântă marea și miraculoasa forfotă acvatică sau descrie exuberante ori melancolice peisaje meridionale, invocând pretutindeni umbre și întâmplări de odinioară. O culegere târzie, Zvonul anilor (1943), reface traseul sonetistului care își scrie versul „în surdină”, cu o fascinație aparte pentru „glasul apelor”. P. exersează și arta epigramei, vizând de cele mai multe ori
PERIEŢEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288760_a_290089]
-
Se gândește să devină un „sihastru”. Un sihastru care recomandă însă un eros roditor și eliberator, în aceeași utopie de tip țărănesc. Când firea obosește (dar nu pentru multă vreme), memorialistul contemplă pentru o clipă orizonturile melancoliei nervaliene: „Sunt un melancolic - scrie în Soarele melancoliei - în adâncul făpturii mele. Ca să nu-mi înghețe, și să nu-mi împiedice declanșarea focurilor de artificii ale feeriei, strâng de gât neagra lebădă. Mi se prelinge printre degete și se scufundă în lacurile subterane. Acum
PANDREA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288654_a_289983]
-
Jucu Nobil (1990), S-au produs modificări (1991), Călător de profesie (1992), Zi după zi (1993), Lasă-mi, Doamne, zăbava! (1995) și antologia de autor Dincolo de marginea marginii (1996) marchează calea afirmării unui poet „rând pe rând grav, autoironic, ireverențios, melancolic, îndrăgostit perpetuu, dar și sarcastic și ludic” (Mircea Zaciu). Poemele, diferit dimensionate - între compoziția amplă sau aceea artizanală apropiată de haiku - configurează și transcriu graficul unei dinamici spirituale, „metamorfozele” vocii poetice și ale tehnicilor care îi individualizează timbrul. Întemeindu-și
PETEAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288769_a_290098]
-
dă glas tot mai des unor stări de angoasă extremă. O influență ce pleacă de la argheziană Duhovnicească, de la câteva poeme ale lui Lucian Blaga și, mai departe, de la expresionism este posibilă, însă ea a prins pe solul unei firi introvertite, melancolice și al unor autentice și intense experiențe sufletești: solitudinea (Pastel), senzația claustrării (Sub zidul nopții, La umbra vremii și Gând sub lespede), dedublarea (Tremur de fântâni, Ogor sterp), pierderea crescândă a identității (Anotimp stins). În acest sens sunt și încercările
PETRE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288779_a_290108]
-
zvâcnite, debordând de energie. Forța de expresie, metaforismul insolit, combustiv, limbajul neologic caracterizează versurile din acest volum, poate cel mai original al poetului. Aici se dezvăluie o conștiință poetică timpurie și un talent viguros. Ezitările între dinamismul cosmic și descriptivismul melancolic, uneori de conotație religioasă, între imaginea concretă și abstracțiune vor constitui polii discursului său și ulterior. În Jungla marină (1971) proliferează concatenările concret-abstracte de materii: oameni-copaci sunt „cuplați într-o sete cosmică și grea”, alteori copacii sunt „cai crescuți în
POENARU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288864_a_290193]
-
ceramică chineză), Panopticul pisicii mele. Varietatea prozodică și tematică a operei acestui poet sumbru și luminos, tensionat și calm, nocturn și solar, contemplativ și „activ” e cumpănită de omniprezența unificatoare a unei stări de nostalgie domolită, fără accente acute, preponderent melancolică. SCRIERI: Pridvoare, București, 1929; Amiezi târzii, București, 1940; Stema din vâltoare, București, 1943; Amurguri vechi, București, 1947. Repere bibliografice: Perpessicius, Opere, III, 301-303, IX, 100-102, X, 213-215; Ion Șiugariu, „Stema din vâltoare”, RFR, 1943, 8; Bejenaru, Dicț. botoșănenilor, 182; Dicț
OJOG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288516_a_289845]
-
un anumit contur, nu foarte decis, abia în ultima plachetă, Stropi de soare (1915). Nota fundamentală a lirismului prezent în tablourile de natură, în scenele din intimitatea căminului ori în proiecția orașului de provincie și a peisajelor portuare este lentoarea melancolică sobră (dizolvând orice tentație a pateticului), cu o undă de meditație, îmbinată cu blânde, dulci-amare inflexiuni ironice, chiar autoironice, care dau pe alocuri senzația unui vitalism, dacă se poate spune, resemnat. Doar rareori își fac loc accente de deznădejde sau
NEMŢEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288420_a_289749]
-
zis anticipează un larg ansamblu de trăsături generale [...]. Neculce nu este numai un artist al cuvântului, ci și un artist al imaginii; ceea ce el spune desfată auzul și încântă totodată privirea. Euforia muzicală a lecturii e dublată de euforia ușor melancolică a participării „directe” la întâmplări demult încheiate, a „introducerii” în imagine. VALERIU CRISTEA SCRIERI: Leatopisețul Țării Moldovii de la Dabija v.v. până la domnia lui Ioan Mavrocordat v.v. (1662-1743). Cuprinzând și o samă de cuvinte, în Letopisițile Țării Moldovii, II, publ. M.
NECULCE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288395_a_289724]
-
trebui să se Îndrepte sociologia. Nu este deci cazul să scriem cuvinte de adio despre tradiția de la Chicago. Doar despre moarte se scriu elegii” (Abbott, 1999, 222). Într-adevăr, stilul ar putea fi o dezamăgire pentru cei obișnuiți cu tratări melancolice, lacrimogene sau glorioase ale unor fenomene ce se apropie de mituri. Poate chiar statutul de insider chicagoan este de vină, dar Abbott propune o abordare eseistică firească a celor o sută de ani de sociologie. Viziunea personală - adesea critică - și
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]