20,801 matches
-
pe care le-a savurat, le-a reprimat sau le-a uitat. Vise premonitorii, nostalgice, frustrante, absurde, monstruoase, apocaliptice ori numai evocatoare. În vis a mers alături cu cei care nu mai sunt. I s-a întâmplat să-i urmărească mișcându-se lent spre cimitir, pe un câmp fără hotare vizibile, purtându-și pe umeri, fiecare, sicriul. Altădată i-a văzut, fără să se mire, cum pășesc agale pe străzile unui oraș de nicăieri, luminându-și calea cu propriile capete, pe
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
n-o alungă nimeni. Nu departe se auzea clipocitul liniștit al izvorului... Iar de partea cealaltă a poienii, chiar la marginea pădurii, văzură cel mai frumos tablou din viața lor: mama și puiul la un loc. Căprioara ținea capul ridicat, mișcînd mereu din urechi, iar iedul, așezat în genunchi, sugea cu nesaț. O clipă... două... trei... Nemaipomenit! se auzi glasul surd al Bărzăunului. În aceeași clipă căprioara întoarse capul spre ei, se răsuci fulgerător și intră cu salturi mari în pădure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
pădurile care acopereau Dealul Ursului și spre crestele ascuțite de piatră, apoi se întoarse spre Virgil privindu-l drept în lumina ochilor: Ce naiba ai cu Vlad?... De ce v-ați certat? Virgil rămase de lemn, fără să mai poată măcar să-și miște buzele... Însemna că Vlad i-a spus totul Ilincăi, făcîndu-l de rîs... O lovitură mai cumplită nici că putea să-i dea cineva. Cine știe ce i-o fi spus dobitocul?... Ș-apoi... de ce-o fi vrînd oare Ilinca așa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
de parcă ar fi fost niște fîșii de mătase neagră pe care o mînă nevăzută le arunca în haos... Și era atîta liniște și atîta farmec, atîta bogăție de culori și lumini feerice, încît nici unul nu se mai gîndea să se miște din locul unde priveliștea îl încremenise... Ochii Bărzăunului rămaseră mai multă vreme ațintiți undeva, spre acele cîteva bolți de care am pomenit cu puțin mai înainte, unde i se păru lui că e ceva cu totul și cu totul deosebit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
schimb își putu da seama că acoperă o intrare. Le arătă și celorlalți și începură cu toții să se lupte ca să dea lespedea deoparte. Dar munciră cu toții aproape un sfert de ceas, de curgeau sudorile de pe ei, fără să reușească să miște lespedea nici măcar un centimetru. Ce naiba are? se enervă Vlad. Nu vedeți că muncim degeaba? Asta-i de cînd lumea aici și nu cred s-o fi dat cineva vreodată deoparte. Hai s-o lovim cu bolovani grei, poate se sparge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
evoluția și selecția naturală a lui Darwin în voia ei. Reptilele nu vor avea nici un dușman, doar o viață foarte scurtă. Profesorul: și cum vor arăta reptilele? Evelin: Tărătoare de mărimea dinozaurului, cu lungimi de zeci de metri, care se mișcă uluitor de rapid. Unele tărătoare seamănă cu crocodilii voștri dar placați cu niște solzi mari. Toate violente, feroce. Avea omul loc printre asemenea vietăți? Aurora: Sunt sigură că, în milioane de ani, omul devenea stăpănul Planetei. Evelin: Deci, Academia a
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
genii este chiar închidere ? Explicații medicale s-au imaginat și se mai pot imagina multe, mai largi ori mai strâmte, mai verosimile, mai aberante. Se poate însă gândi și altfel, plecând de la o realitate fundamentală: Hölderlin, Eminescu, Nietzsche s-au mișcat în zona extremă a simțirii și cugetării in extasis mentis. Tensiunea nemăsurată a unui intelect eroic, de care vorbea Giordano Bruno, acele "fulgurații intelectuale" din viziunea lui Eminescu, au suit atât de înalt, atât de departe, încât este ca și cum a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și timpului precum și gândirea veche indiană, impregnată de spiritul incomensurabilului, au venit în consonanță cu viziunea cosmică a poetului. La Eminescu perspectiva spațio-temporală nu reprezintă un fundal inert, un decor neparticipant, ci orizontul necesar, activ, singurul în care se puteau mișca liniile de forță ale gândirii sale. Sentimentul cosmic este un element organic, care arhitecturează poemele. Și este structural poemelor pentru că era structural lui Eminescu, așa cum este structural poeziei populare. În spiritul baladei Miorița, în creația noastră a originilor, se află
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
săgeată care pătrunde făptura omenească. Moartea este văzută ca o plecare ceva mai îndelungată, un joc "de-a v-ați ascunselea" povestit copiilor cu cea mai desăvârșită familiaritate. Care este explicația acestei concepții ? La Eminescu, orizontul poetic în care se mișcă totul, este adecvat necesității zborului nelimitat al spiritului. Și tot ceea ce întâlnește în cale este pentru el certitudine. La Arghezi însă, de la capătul zării, pentru a evita rătăcirea în genunea care nu poate fi istovită, drumul cunoașterii se întoarce mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
face abstracție de asta.“ Și am râs amândoi... Vocea care se îndoaie, cocoșată de plâns. — Și? — Șiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii... dă-mi un șervețel, te rog... — Poftim. — Mulțumesc. Îi tremură mâinile când își suflă nasul. Nu violent, dar tremură. David le vede conturul mișcând în sus și-n jos pe perete, în bucătărie. Nu, nu sunt Alex Hriavu, dar aș putea să devin. O cafea? ... — Iartă-mă, sunt idiot. Vrei să bem o cafea? De-abia am venit, sunt cam dezorientat și urăsc vacanțele
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
O vede chircită, copleșită și-i vine s o pedepsească mai tare, s-o pedepsească pentru amândouă, pentru că (vai, dar ce coincidență! ce amuzament!) amândouă l-au ales pe el, pe Alex, pe celălalt. — Acum. Numai că ea nu se mișcă. Se micește, parcă, până nu mai rămâne din ea decât un copil, schița unui copil, de fapt, care plânge cu hohote, dar nu pleacă nicăieri, nu râde ironic, nu și agită în aer turmalina ei supradimensionată. Îl fulgeră gândul bolnav
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
ochii aprinși ca două chibrituri aproape de epuizare și mi-a spus știi, mi-a spus, tu știi că sunt mame care-ți vor povesti mereu despre miracolul lor, despre cum ai crescut tu înăuntrul lor și cum te-au simțit mișcând și cât erau de entuziasmate. Eu, mi-a spus, eu am urât toate transformările fizice și m-am temut mereu pentru tine, pentru noi. Nu mi s-a părut fantastic, nu am trăit o maternitate din cele moderne și extrovertite
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
de expansiune au schimbat iremediabil mersul lucrurilor. Atunci au început și pentru lupi vremuri grele. Omul a capturat o bună parte dintre ei; la început, i-a ținut izolați și flămînzi, legați cu liane tăioase, care-i împiedicau să se miște. S-au înfuriat lupii captivi; au smucit de legături pînă cînd acestea le-au rănit gîtlejurile; au urlat prelung, cu durere și revoltă, în nopți nesfîrșite și reci de ianuarie, și-n cele înnăbușitoare de august; au suferit apoi, în
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
e imposibil să mai înaintez și-un pas", răspundea lupoaica, ajunsă de oboseală. "Poate mîine mă voi simți mai bine", adăuga, văzînd iritarea din ochii lui. Poate azi, poate mîine... Zilele treceau cu repeziciune și, în loc să prindă puteri, femela se mișca din ce în ce mai anevoios. În plus, iarna era aproape. Își dădură seama, într-o zi, că degeaba s-ar îndrepta către munte. Lupoaica avea nevoie de confort și căldură, or nici una dintre acestea nu se găsea acolo. Dimpotrivă, cît încă nu căzuse
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
din nou, fără ca situația să se îmbunătățească. De vreo două ori s-a apropiat de o turmă de ciute și cerbi, dar, auzindu-l de departe, grațioasele mamifere s-au făcut nevăzute printre copaci. Oricît de precaut s-ar fi mișcat, se găsea întotdeauna un străjer care să-l depisteze și să le dea de știre. Încetul cu încetul, nu mai fu la fel de sigur ca altădată pe calmul său nativ. Unde fugeau toate sălbaticele acelea? Nu-i descifrau atitudinea pașnică? Nu
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
să i le dibuiască. O apucă cu colții de-o labă și-o scutură cu putere. Era ultima ei șansă. Dacă nu-și revenea în simțiri și nu ieșea atunci, focul nu i-ar fi lăsat scăpare. Dar vietatea se mișcă. Se ridică pe picioare și, clătinîndu-se, îl urmă, ținîndu-și fața lipită de șoldul lui Lupino, pînă cînd se strecurară afară. În urma lor, cercul de foc se închise, cu furie, la loc. Reușiseră să se îndepărteze binișor înainte ca animalul să
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
cîndva se citea cu ușurință. Acum părea că-și revine. Își deschisese singurul ochi de cîteva ori, măsurînd cu privirea goală copacii de deasupra. Îl închisese la loc pentru ca, apoi, să caute în jur cu mai mult interes. Nu-și mișca decît capul; și cînd vîntul bătu înspre el, lupul mutilat începuse să delireze. Lupino se apropie. Era conștient că interlocutorul nu-l vede și, după cum se prezenta situația, nu părea a ști nici pe ce lume se află. Totuși, nu
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
Dună, Const. Miu, Maria Baciu, Const. Blănaru, Al. Sfârlea, Ligia Cristea, Vasile Iancu, Ioan Dănilă și alții. MOTTO Ioana (7ani) - Dacă eu sparg televizorul, iese afară băiatul acela frumos? Irina (11 ani) - Nu, pentru că la televizor vedem fotografii care se mișcă, nu oameni adevărați! Ioana - Dar noi suntem adevărați? Irina - !? (Iași, 28 ianuarie, 1983) CUVÂNT ÎNAINTE Prezentul opuscul conține câteva povestiri ce au reprezentat, în momentul scrierii, exerciții de gândire și atitudine neconforme cu criteriile „publicabil” sau „pe linie”. Cenzura și
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
înfloritoare industrie textilă în județul nostru? Dar au existat antecedente cu două-trei secole în urmă! Ne povestește cronicarul că la o nuntă domnească, la Curtea din Iași, văzând că un pehlivan scotea din nas lungi fâșii de mătase, voievodul a mișcat repede din barbă și a ordonat logofătului să-l tocmească pe „artist” în slujba sa. Nu era aceasta o prefigurare a marii dezvoltări ce a luat-o industria textilă în județul nostru? Și așa mai departe... Obsesia întâietății se explică
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
direct cu masele. Cum spuneam, bat în ușă și intru fără să mai aștept. Știam lecția! Fac vreo câțiva pași către biroul lui și mă opresc. Stă aplecat peste masă, revărsat cu totul, cu pieptul, cu umerii și mâinile. Citește mișcându-și ușor buzele, iar din când în când bate cu un capac de stilou în blatul de sticlă al mesei. Pentru orice eventualitate, mă înarmez cu răbdare. Am timp să studiez încăperea în cele mai mici detalii. Un birou larg
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
și în grabă. Mămăița nu așteptă a doua invitație. Îl scutură pe tânăr de umăr. — Maică, da’ voi unde trebuie să ajungeți? Că mai e nițel și ajungem la Alba Iulia. Tânărul nu păru deranjat de intervenție. Dar nici nu mișcă. — Maică, reluă mămăița uitându-se fix, da’ ce mai dorm... — Să nu fi pățit ceva..., zise el și simți o mare emoție în stomac. Păi ce să pățească, ferească Dumnezeu? Nu îndrăzni să spună ce gândea. Mămăița iar se înfipsese
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
De altfel, e semn limpede de nebunie să intri într-un birt oarecare și să vrei ca tinerelul ăla de lângă bar să-ți vină la masă cu șervet pe mână. Și, în general, să-ți vină la masă. El își mișcă ființa pe jumătate zeificată numai după ce te-a văzut că te-ai așezat, că te-ai foit, că ai schimbat replici ușor crispate cu comeseana, stânjenit, că ai dat ochișorii roată de măcar o sută de ori, că ai lovit
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
primăvară, vesel, rostogolindu se parcă înadins numai în nările lui Gigi Pătrunjel. Copacii se încumetaseră și ei spre verde și îmbobociseră, florile stăteau să explodeze din clipă în clipă. După colț, spre chioșcul alb, statornic ca o fată bătrână, se mișca în ritm perfect cazon fanfara militară a orașului. Mergeau cu exactitate, pășind în același timp și urmărind obedient, cu demnitatea neștirbită, toba mare care îi îndruma. Gigi Pătrunjel se surprinse dus pe gânduri pri vindu-i cu invidie. Nu numai că
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
cum ai ajuns tu în oștire? — Să-mi fie cu iertare, Prealuminate, dar chiar Luminăția Voastră țse pare că sfătuitorul de taină avea o idee fixă) a dat poruncă țși aici făcu o plecăciune până la pământ) ca tot, tot ce mișcă în împărăție, de la cinci la șapteș’cinci de ani, să se înroleze. Și eu, prin natura meseriei, dacă mă înțelegeți... Mă mișcam cel mai dihai. De aceea, iată, urmând firul logic, am ajuns de-a dreptul în funcție înaltă la
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
avea o idee fixă) a dat poruncă țși aici făcu o plecăciune până la pământ) ca tot, tot ce mișcă în împărăție, de la cinci la șapteș’cinci de ani, să se înroleze. Și eu, prin natura meseriei, dacă mă înțelegeți... Mă mișcam cel mai dihai. De aceea, iată, urmând firul logic, am ajuns de-a dreptul în funcție înaltă la curte... Văzând însă că împăratul cască plictisit dezvelindu-și dantura care putea sta drept mărturie de netăgăduit că încă nu se inventaseră
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]