KorAP: Find »[drukola/base=milă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...54 55 56 ...713 >

17,823 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189

paranormalului, cea mai recentă și mai complexă lucrare de acest gen. Te așezi În fiecare după-amiază turcește direct pe parchet când aburii cartofilor fierți În coajă urcă de la parter direct În nările tale. Colonelul În rezervă a murit. Îmi este milă de biata lui nevastă care este de ani buni În cărucior cu rotile. Cine o să-i mai dea de mâncare? Cine o s-o plimbe? Cine o s-o spele? Nu are pe nimeni. El făcea totul. Am iubit-o ca un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
mutilați, lăsați de izbeliște, aruncați În stradă de trântori care trăiesc pe spinarea lor. Bătrânii tremură la gândul că li se vor lua banii, și la gândul că le vor fi ocupate locurile care cerșesc. Cel care Întinde mâna așteptând mila semenilor, e adesea un ,,excursionist,, care-și cară În rucsacul ponosit tot avutul. Cu el În spinare colindă orașul În căutarea hranei și adăpostului. Este un globe-trotter adaptat și rezistent, care-și păzește ,,agoniseala,, purtând-o cu sine demn. Două

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
medie care arată că el strânge din cerșit cam 3000RON pe lună, adică treizeci de milioane lei vechi, adică un salariu de profesor universitar, de procuror șef, de director de spital, ș.a.m.d. Oamenii care-i dau bani din milă sunt vicleni ca și el și nu dau oricând și oricui, ci numai când au: prejudecăți civice, toane, nervi, sentimente contradictorii, boli, au părăsit, au trădat, sunt părăsiți, sunt trădați,...Cerșetorul e cobaiul impulsurilor religioase ale cetățeanului onest.: dacă ești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
al metroului, buni actori, și nesecat izvor de invenții lexicale, și muzicale, murdari sau mai puțini murdari, obraznici sau smeriți, târând adesea ca pe o greutate inutilă câte un copilaș de ,,âmprumut,, cu fețișoară posomorâtă, dreptul lor de-a stârni milă sau indignare. Astăzi Antoniu nu se mai repede spre chioșcul de ziare. Nici nu se străduiește să Înmoaie sufletele trecătorilor cu gesturi teatrale. Astăzi, pe Antoniu Îl strivesc valuri de amintiri, făcându-l inactiv și absent. O voce interioară, clară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
a cotidianelor, nu râde de un bătrân jalnic și ipocrit care-și suportă cu demnitate condiția de cloșard numai ca să profite de voi, bieții concetățeni. Va veni o vreme când noi, ce-i care stăm cu mâna Întinsă așteptând ca mila celor din jur să rodească În palmele noastre nespălate, va trebui să dăm socoteală Celui de Sus. -Până atunci profită Antoniu, și lasă-i pe alții să-și bată capul cu mustrările de conștiință. Tu cerșește și trăiește cum ți-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
care zornăie câțiva bănuți, pe cei trei copilași care Îngenuchează mormăind o rugăciune În care cuvintele au luat-o razna, și pe adolescentul care și-a atârnat de gât un carton pe care stă scris cu litere de tipar: ,,Fievă milă de un orfan. ,, Un cor pestriț, pe multe voci care se Înalță spre urechile călătorilor enervant, și În același timp impresionant. Mâinile apucă banul cu o dexteritate extraordinară, uimindu-l chiar și pe exersatul Antoniu. El nu cerșește În vagonul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
dat seama ce vrea, Îi arată cu multă Însuflețire, unde odihnesc ,,Neidentificații,, Ba, mai mult Îi și spune să se grăbească, pentru că funcționarul de la primărie și preotul, au ajuns deja la groapă. Îi vede buzele arse de căldură și, de milă toarnă Într-un pahar din plastic dintr-o sticlă, niște apă minerală călâie pe care i-o dă să bea.. Antoniu mulțumește, și-i Întinde o bancnotă de 1 leu, pentru o narcisă și o lumânare. Ea Îi dă două

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
poate baza? Ești un cititor În stele? Coincide viața ta cu viața marilor spirite? Ești vizionar?,, Răspuns ,,Sunt un cerșetor umil, un vagabond descreierat, un bolnav de singurătate. Sunt perfid, mă insinuiez În sufletele oamenilor, pentru că vreau să trăiesc din mila publică și mă port, de parcă asta mi s-ar cuveni. Dar nu mai pot repara nimic. ĂMâna lui Antoniu se grăbește să strecoare În același buzunar, Încă o bancnotăă. E târziu. Am pierdut ani buni din viață, judecând pe alții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
nu dușmănească, li se pare nefiresc să nu aibă priviri Încruntate. Este de datoria lor să privească așa. Sunt masele care fac și refac istoria, sunt autentici reprezentanți ai resemnării. Au dreptul la bariere și au dreptul să le fie milă. Mila este victoria lor Împotriva sărăciei.,, Ghetoul este În fierbere-primăria amenință cu evacuarea, după Sfintele Sărbători de Paști. Se pare, că minicipalitatea este În tratative cu un concern israelian, pentru construirea unui complex hotelier. Antoniu primește cu liniște vestea pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
dușmănească, li se pare nefiresc să nu aibă priviri Încruntate. Este de datoria lor să privească așa. Sunt masele care fac și refac istoria, sunt autentici reprezentanți ai resemnării. Au dreptul la bariere și au dreptul să le fie milă. Mila este victoria lor Împotriva sărăciei.,, Ghetoul este În fierbere-primăria amenință cu evacuarea, după Sfintele Sărbători de Paști. Se pare, că minicipalitatea este În tratative cu un concern israelian, pentru construirea unui complex hotelier. Antoniu primește cu liniște vestea pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
sânge. M-am născut greu, noaptea gu târziu, și primul lucru pe care l-a făcut mama când ra m-a văzut, a fost să plângă de bucurie. Am Întrebatca o de ce plânge și mi-a răspuns că-i e milă de Kawabata care s-a născut deja și trebuie să și moară și eu n-am apucat să-l văd. Am liniștit-o, spunându-i că eu sunt Kawabata, și m-am născut cu numele ăsta, care, nu știu din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
aș fi vrut să ai o priveliște ceva mai pământeană, măcar până termini cartea. Să nu fii influențat de atâtea Întâmplări morbide, să nu asiști la Înmormântări și parastase În fiecare zi, să nu plângi, să lași pentru un timp mila, În seama altora și, de ce să nu-ți mărturisesc, aveam convingere că te vei Întoarce prin locurile pe unde ai copilărit, măcar așa, din curiozitate. Am Înțeles din poveștile tale, că cel care are talentul de-a Înșira frumos cuvintele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217

Cred că ar trebui să-ți termini paharul și să te duci să te schimbi pentru cină. Am încercat să mă ridic. Antonia m-a prins de braț și a ridicat spre mine un chip mânios, dar care inspira totuși milă. — Nu, nu, nu, rosti ea. Trebuie să-ți spun acum tot. Nici nu-ți dai seama cât mă costă asta. Vreau să divorțăm, Martin. Iubesc cu adevărat. Crede-mă numai și apoi lasă-mă să plec. Știu că este absurd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
intervenit. Nu puteam suporta insistența blândă a Antoniei. — Martin, te rog, spuse Antonia. Fără a-și lua ochii de la Georgie, puse o mână pe brațul meu și o lăsă acolo. Prin mâneca hainei o simțeam cum tremură. Eram copleșit de milă pentru ea. — Iată cum stau lucrurile, spuse Georgie încrețindu-și nasul. Am vrut să vă întâlnesc pentru că dumneavoastră ați vrut să mă cunoașteți. Așa mi s-a părut că este drept, fiind vorba despre asumarea propriilor fapte. Dar mă îndoiesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
s-a așezat, iar Georgie nu s-a atins de paharul de băutură. S-a întors spre mine, așteptând să dau încă un semnal de plecare. Dacă în clipa aceea m-am temut că s-ar putea să-i fie milă de Antonia, privirea ei ar fi trebuit să-mi liniștească temerile. Era mult prea preocupată de propria ei persoană, de dorința de a fi corectă, de a păstra - așa cum numai tinerii o pot face, fără pic de milă, într-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-i fie milă de Antonia, privirea ei ar fi trebuit să-mi liniștească temerile. Era mult prea preocupată de propria ei persoană, de dorința de a fi corectă, de a păstra - așa cum numai tinerii o pot face, fără pic de milă, într-un moment ca acela - demnitatea afirmațiilor precise. Cred că ar trebui să plec, rosti ea. Vii cu mine, Martin, sau mai rămâi? Drept să-ți spun, nu mă interesează ce faci. A fost foarte amabil din partea dumneavoastră că m-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-ți cer să mă iubești în ciuda tuturor acestor lucruri și să mă iubești în mod deosebit: dar aici nimic nu are sens și, de fapt, în dragoste totul este lipsit de sens. Așa că, egoist, insensibil și plângându-mi singur de milă, ăsta este exact lucrul pe care ți-l cer. Al tău, M. Stimată doamnă doctor Klein, Mă simt incapabil să găsesc formula potrivită pentru a-mi cere scuze pentru ceea ce s-a întâmplat aseară. În ce cuvinte aș putea exprima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
mă trăgea acum spre Honor se impunea cu autoritatea unui cataclism; și, cum nu mă încerca nici o umbră de șovăială, nu aveam nici sentimentul lipsei de loialitate, nici frământări legate de lipsă de loialitate. Eu fusesem ales fără pic de milă și fără posibilitatea de a alege. Totuși această imagine îmi arăta cât de dementă era situația în care mă aflam. Fusesem ales, dar de cine? Sau ce? Cu siguranță nu de Honor, ale cărei ultime cuvinte, ce-mi răsunau încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
o ascundă sub un văl de minciuni și aiureli. Se înfățișa deschis în fața mea așa cum te înfățișezi în fața unui cuceritor sau a unui judecător; și, pe măsură ce discuția noastră înainta, am început să simt, străbătând prin amețeala mea bolnăvicioasă amestecată cu milă dureroasă, că balanța puterii începe să se încline în favoarea mea. Trecusem cu adevărat pe versantul celălalt al muntelui. Mânat de un sentiment brusc de milă pentru el, am rostit: — Îmi pare rău, Palmer. — Să nu-ți pară rău, răspunse Palmer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
pe măsură ce discuția noastră înainta, am început să simt, străbătând prin amețeala mea bolnăvicioasă amestecată cu milă dureroasă, că balanța puterii începe să se încline în favoarea mea. Trecusem cu adevărat pe versantul celălalt al muntelui. Mânat de un sentiment brusc de milă pentru el, am rostit: — Îmi pare rău, Palmer. — Să nu-ți pară rău, răspunse Palmer, ai acționat inteligent, hotărât și foarte prompt. Nu-ți cunoșteam această latură. Hai să nu ne pierdem vremea cu prostii! Problema e că ceea ce s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
am spus. — Mi-a spus el, nu de mult, zise Antonia. Săptămâna trecută, înainte să... Suspină, își șterse fața cu batista și suspină din nou. Stăteam în picioare, cu mâinile în buzunarele halatului și o priveam cum plânge. Mi-era milă de ea, dar mila mea era doar o prelungire a propriei mele dileme. — Vasăzică, Honor Klein e cu voi, am spus. — O urăsc pe femeia asta, spuse Antonia. Urma să se întoarcă la Cambridge, dar în momentul de față e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
spus el, nu de mult, zise Antonia. Săptămâna trecută, înainte să... Suspină, își șterse fața cu batista și suspină din nou. Stăteam în picioare, cu mâinile în buzunarele halatului și o priveam cum plânge. Mi-era milă de ea, dar mila mea era doar o prelungire a propriei mele dileme. — Vasăzică, Honor Klein e cu voi, am spus. — O urăsc pe femeia asta, spuse Antonia. Urma să se întoarcă la Cambridge, dar în momentul de față e încă aici, practic locuiește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
speriați, clătinându-se pe picioare, cu umerii străbătuți de un fior. Chipul ei era însăși imaginea groazei. — Martin, și tu și Antonia veți face ce vă spun eu, rosti Palmer. S-a terminat cu chestia asta, am spus. Mi-e milă de tine, Palmer. Și acum, ieși afară. În aceeași clipă fiecare dintre noi își dădu seama că sunt pe punctul să-l pocnesc pe Palmer. Antonia simți nevoia să-și umezească buzele, iar trăsăturile lui Palmer se destinseră, revenind la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
cu aspirină și fenobarbital. Casa ajunsese să miroasă a spital. Adevărul e că eram amândoi epuizați, cu nervii întinși, aveam nevoie unul de celălalt, dar nu ne puteam găsi liniștea împreună. Sentimentul care mă susținea pe mine era acela de milă față de Antonia. Nu era o compasiune pură, ci un sentiment în care se amestecau și accente de răzbunare. Ea era conștientă că mă făcuse să sufăr; dar nu putea intui intensitatea și specificul acestei suferințe pentru care, în chip irațional

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
nu-l vedeam decât rareori. Rosemary apărea cu regularitate aducând flori, fructe, reviste și tot felul de jucării pentru oameni bolnavi, însă nici unul dintre noi nu se bucura prea tare când o vedea. Așa încât trăiam unul lângă altul, cuprinși de milă și de exasperare, fiecare cufundat în gândurile sale. În măsura în care era posibil, mă gândeam tot timpul la Honor. Ea îmi ocupa mintea în totalitate. Devenise atmosfera în care trăiam și respiram. Mă întorceam iar și iar în gând la întâlnirile noastre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]