3,411 matches
-
cum de rezistasem oare, altădată, să stau acolo cu orele? Și ce plăcere putusem să găsesc în niște vânători în care un om normal și-ar fi vărsat și inima, nu numai mațele? Cerul limpede, strălucitor, tot atât de limpede pe cât era mlaștina de murdară, miasmele rele, infecte, care ardeau în lumină, duhorile de stârv putrezit, pe care dimineața le mirosea ca o hienă scârbită, îmi arătau ce erau de fapt ceasurile petrecute acolo. M-am aplecat spre un ochi de apă tulbure
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
atât, prea puțin ca să nu simt un gust de noroi în gură. Iubisem în felul meu o femeie, sigur că o iubisem, dar mă lepădasem de ea. Dinu îmi fusese singurul prieten la azil. Acum zăcea, poate din pricina mea, în fundul mlaștinei. Tot ce atingeam murdăream așadar și transformam în pustiu. Nu mai exista nimeni care să-mi fie aproape, nu mă mai lega nimic de alții, făcusem tot ce depinsese de mine ca pustiul din jurul meu să fie cât mai mare
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și el vina lui în ce se întîmplase. Prin moliciunea lui mă îndemnase mereu să-l tiranizez. Era ca o pastă moale care te provoca să-ți înfigi degetele în ea. Dar gândul că și cei care sânt aruncați în mlaștini au partea lor de răspundere nu mă oprea să constat că nu mă ridicasem la înălțimile unde domnesc, nepăsători, marii egoiști, marii bolnavi, care nu-și mai pun probleme și n-au nici un regret. Chiar faptul că stăteam pe marginea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
au partea lor de răspundere nu mă oprea să constat că nu mă ridicasem la înălțimile unde domnesc, nepăsători, marii egoiști, marii bolnavi, care nu-și mai pun probleme și n-au nici un regret. Chiar faptul că stăteam pe marginea mlaștinei dezgustat de mine era un indiciu că nu reușisem să obțin o inimă de fiară cum îmi dorisem de câte ori mă supărase cineva. Uitasem chiar propriile mele cuvinte, că sentimentele sânt bune pentru cei care se mulțumesc cu puțin. Ce altceva
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
să mă pedepsesc pentru faptul că printr-o parte din pori încă respiram normal. Daniel Petric, îmi spuneam, pentru ce-ai mai devenit un nesăbuit dacă n-ai curajul să fii până la capăt? De ce trebuie să-ți fie greață aici? Mlaștina e cea mai bună școală de corecție. Dacă nu strâmbi din nas, noroiul te învață să-ți stăpânești slăbiciunile. Încearcă să aspiri putoarea lui ca pe un parfum sălbatec, întăritor, fără să ți se mai întoarcă stomacul pe dos. Dacă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
pușca pe care o sprijinisem lângă mine de ciotul unei sălcii. Poate ar fi trebuit atunci să izbucnesc în râs. Vânătorul eram tot eu! Tot eu vânătorul și tot eu vânatul. N-am râs. În schimb, am azvârlit pușca în mlaștină. Degeaba mă înverșunasem. 38 (Din caietul de vise) Lumea aparține celor care au insomnii, așa credeam în adolescență. Pe atunci îi invidiam pe cei care nu pot dormi; îmi ziceam că în vreme ce alții dorm și visează, ei rămân singuri stăpâni
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
la etajul unuia dintre autobuzele alea turistice Greyhound. Ești așa de sus! Îți aduci aminte când m-am dus cu un asemenea autobuz la Baton Rouge? Am vomitat de câteva ori. Șoferul a fost nevoit să oprească mașina undeva în mlaștini și sa mă lase să cobor ca să mă plimb puțin. Ceilalți pasageri erau destul de furioși. Aveau probabil stomac de fier, dacă puteau călători cu un asemenea vehicul îngrozitor. Și plecarea din New Orleans m-a îngrozit în mod considerabil. Dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
viața mea când am plecat din New Orleans. Mă gândesc că poate lipsa unui punct de orientare a fost cauza indispoziției mele. Alergând tot înainte cu autobuzul era ca și cum te-ai fi rostogolit într-un abis. După ce am trecut de mlaștini și am ajuns la dealurile care se întind în apropiere de Baton Rouge, am început să mă tem ca vreun bădăran de la sat ar putea să arunce cu bombe în autobuz. Le place să atace vehiculele pentru că sunt, presupun, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
am nici o dorință să-l văd. Unica mea excursie în afara orașului New Orleans m-a dus într-un vârtej până în vâltoarea disperării: Baton Rouge. Într-unul dintre fasciculele viitoare, ca secvență retrospectivă, am să vă povestesc poate acel pelerinaj printre mlaștini, o călătorie în deșert din care m-am întors distrus fizic, mintal și spiritual. New Orleans este, pe de altă parte, o metropolă confortabilă, având o anumită apatie și stagnare pe care eu le găsesc inofensive. Cel puțin clima este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ar fi probabil înțelese de cineva cu mentalitatea celor din Paradisul Vânzătorilor. Din fericire, am scris tot ce mi s-a întâmplat. Cândva, în viitor, se vor găsi niște cititori inteligenți care să beneficieze de relatarea acestui sejur nenorocit printre mlaștini, cu ocazia căruia am atins până la apogeul supremelor orori. Ascultă ce-ți spun, Reilly! — În descrierea mea am reușit să fac o comparație deosebit de potrivită între autobuzul turistic și un parc de distracții suprarealist. — Mai tacă-ți gura, țipă domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
mai mult decât un Cadillac și-mi zburlește mie tot părul. Ca să-i dea dreptate, o șuviță, țeapănă de fixativ, începu să se agite în bătaia brizei, pe când goneau vuind pe autostrada de pe coastă. Amândoi rămaseră tăcuți cât timp traversară mlaștinile. Domnul Levy reflecta nervos la viitorul său. Doamna Levy se gândea mulțumită la al ei, în timp ce vântul îi flutura ușor genele acvamarine. În sfârșit, intrară în oraș. Domnul Levy conducea tot mai repede pe măsură ce simțea că se apropie de nebunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
cunoscuse până atunci. Myrna mâna și cârmea Renault-ul în mod magistral prin traficul din oraș, șerpuind pe străduțe imposibil de înguste, până când scăpară și de ultimele lumini de pe străzile ultimei mahalale mlăștinoase. Apoi se aflară în întuneric, în mijlocul terenului cu mlaștini de apă sărată. Ignatius privi indicatorul autostrăzii luminat de farurile lor din față. U.S. 11. Indicatorul se pierdu în urmă. Coborî fereastra câțiva centimetri și respiră aerul sărat care venea dinspre Golf, trecând peste mlaștini. Simți cum i se deschide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
în întuneric, în mijlocul terenului cu mlaștini de apă sărată. Ignatius privi indicatorul autostrăzii luminat de farurile lor din față. U.S. 11. Indicatorul se pierdu în urmă. Coborî fereastra câțiva centimetri și respiră aerul sărat care venea dinspre Golf, trecând peste mlaștini. Simți cum i se deschide valva, de parcă aerul ar fi fost un purgativ. Mai respiră o dată, trăgând aerul și mai adânc în piept. Durerea de cap începuse să-i treacă. Privi recunoscător spre capul și ceafa Myrnei, spre coada care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
părea să fie părul. Dave era păros. Cei din jurul lui, nu. Din ce citise ea, pierderea părului se produsese după ce ființele umane se despărțiseră de cimpanzei. Explicația cea mai frecventă era că ființele umane deveniseră pentru o vreme creaturi de mlaștină sau de apă. Pentru că majoritatea mamiferelor erau păroase, blana fiind necesară pentru a le ajuta să își mențină temperatura internă. Dar mamiferele acvatice, cum erau delfinii și balenele, își pierduseră părul pentru a fi hidrodinamice. Iar oamenii își pierduseră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
venea pentru prima oară În acel loc sau care simțea nevoia să atragă atenția Înainta o altă teorie, iar pentru un scurt interval ceilalți Îi dădeau crezare, cochetând cu noua teorie până când se plictiseau și se scufundau din nou În mlaștinile lor mohorâte. Astăzi, când Caricaturistul Alcoolic a Început să cocheteze cu o nouă teorie privind numele cafenelei, toți prietenii săi - chiar și soția sa - s-au simțit obligați să-l asculte cu atenție, ca un semn al sprijinului lor pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
sau coșmar. Treptele i se mișcau sub picioare, se scufundau și creșteau în înălțime, dâdndu-i senzația că ar avea nevoie de curajul unui alpinist pentru a le escalada pe fiecare. Pentru ca apoi, acestea să nu mai aibă nicio consistență, asemenea mlaștinilor pe care întregul oraș fusese odată construit. Nu mai era în stare să facă vreun pas și se uită neputincioasă la picioare și la hăul care se deschidea între două trepte. Închise ochii și se trase înapoi amețită. Avea capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
ceștile lor de cafea pentru a-i da de înțeles celui care i-a întrebat că din punctul lor de vedere discuția e încheiată. Așa făceau și cu noi, cu mine și cu Dinu, când mergeam să vânăm cerbi în mlaștină. Ori poate s-ar mira auzind de azil. „Ce azil? Un azil de bătrâni? Nu, n-a existat niciodată prin părțile noastre așa ceva”, ar zice, poate. „Bine, bine, dar cenușa?” mă pomenesc șoptind. La care ei ar adăuga plictisiți: „Au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
bine, dar cenușa?” mă pomenesc șoptind. La care ei ar adăuga plictisiți: „Au ars niște bălării”. „Și cerbii?” „Care cerbi?” „Un sculptor pretinde că a cioplit pietre funerare în stâncile de marmură de pe țărmul mării și că vâna aici în mlaștină cerbi”. „A trecut unul cam nebun prin cătun, e drept, dar nu mai știm nimic despre el. Cât privește cerbii, au existat cândva cerbi în pădurea de sălcii de lângă mlaștină, dar a dat o molimă în ei și au pierit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de marmură de pe țărmul mării și că vâna aici în mlaștină cerbi”. „A trecut unul cam nebun prin cătun, e drept, dar nu mai știm nimic despre el. Cât privește cerbii, au existat cândva cerbi în pădurea de sălcii de lângă mlaștină, dar a dat o molimă în ei și au pierit cu toții. Asta s-a întâmplat demult”. După care, socotind că au fost mult prea guralivi, pescarii s-ar închide în muțenia lor... Dacă trecutul ar fi la fel de mut sau dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mai merg în cătun doctori sau inși din administrație. Deh, acolo văduvele sunt totdeauna bucuroase să vadă un bărbat străin. Iar în apropierea cătunului există, da, să nu vă mire, o rezervație de cerbi. Se pot organiza acolo vânători în mlaștină, singurele evenimente care îi scoală de la mesele lor pe pescari”... Atunci ascultasem destul de absent. Dar acum aveam puțin trac. Se învălmășeau în mine, într-un amestec confuz, gânduri și stări contradictorii; curiozitate, „ce dracu de vânători mai sunt și astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
scoală de la mesele lor pe pescari”... Atunci ascultasem destul de absent. Dar acum aveam puțin trac. Se învălmășeau în mine, într-un amestec confuz, gânduri și stări contradictorii; curiozitate, „ce dracu de vânători mai sunt și astea? să vânezi cerbi în mlaștină?”, ambiție, „acum, dacă tot am plecat n-aș vrea să mă fac de râs”, teamă, „dacă o să vomit?” Odată, cu Emilia, împrumutasem o mașină și, amândoi beți, am gonit, cu farurile aprinse, pe șosea până ce am călcat un iepure care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
prin urmare, să arăt că am nervi de oțel sau de bivol, ca să nu se discute despre mine în vârful buzelor, ci cu teamă și admirație: „Îl vezi pe ăsta? Am auzit că nici nu clipește când omoară cerbii în mlaștină și că gemetele lor nu-l tulbură mai mult decât purecii”. M-am uitat din nou la Dinu. Părea plictisit. „E mai tare decât mi-am imaginat”, m-am gândit cu oarecare invidie, ferindu-mă să-mi trădez în vreun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
au fost prezentate sau, și mai rău, în rândul impotenților care se laudă cu virilitatea lor, dar la o adică fug de le sfârâie călcâiele. De aceea i-am spus pe un ton degajat: „Să nu te duci singur la mlaștină”. Și am împins portița din gard, pătrunzând pe lângă un gutui sălbatec în curtea invadată de urzici. Eram mai calm acum. Mi se părea că în cătunul acela izolat nu mai funcționau regulile obișnuite de bună-cuviință și pe urmă n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să-și fi pierdut calitățile speciei; dormind în iarba mâloasă dintre sălciile bătrâne, se îmbolnăviseră de un soi de încetineală în mișcări, abia fugeau, de parcă erau porci cu coarne, încât nu ne-a fost greu să împingem doi cerbi în mlaștina din stânga pădurii, unde ne-am început vânătoarea. Propriu-zis nu era vânătoare, ci un măcel murdar. Odată intrați în mlaștină, cerbii se cufundau până la burtă în noroi și nu mai reușeau să iasă de-acolo. Încercând să scape, nu făceau decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
încetineală în mișcări, abia fugeau, de parcă erau porci cu coarne, încât nu ne-a fost greu să împingem doi cerbi în mlaștina din stânga pădurii, unde ne-am început vânătoarea. Propriu-zis nu era vânătoare, ci un măcel murdar. Odată intrați în mlaștină, cerbii se cufundau până la burtă în noroi și nu mai reușeau să iasă de-acolo. Încercând să scape, nu făceau decât să se afunde și mai rău. Așa că vânătorul își putea îngădui luxul să nu se grăbească, să fixeze ținta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]