2,283 matches
-
uneia dintre fete. Era mai puțin tânără decât păruse de la distanță, probabil trecuse de treizeci de ani, dar arăta bine și era foarte vioaie. Zâmbi cu amabilitate, dar impersonal, înainte de a-l chestiona: - Numele, vă rog? Își spuse numele și mormăi ceva... că vine din satul Glay. Femeia îi mulțumi, după care continuă: - E nevoie de câteva minute ca să vă găsim dosarul. Nu vreți să luați loc? Nici nu observase scaunul. Se lăsă moale pe el și inima îi bătea atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
vacanță? În vizită? întrebă funcționarul vamal cu un glas prea înalt ca să fie politicos. Am venit la prieteni, să petrec de Crăciun, îi răspunse Omar, iar vocea lui gâtuită îi displăcu. Nu vorbise de ore în șir. — Musulmani, de Crăciun... mormăi funcționarul pe limba lui, dar Omar nu înțelegea un cuvânt. Un al doilea controlor intră în cușeta atât de strâmtă și apoi se holbară amândoi la înscrisul care depășea rubrica pașaportului. El avea, precum ceilalți, patru nume și acestea erau
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
un țarc și nu văd decât cerul deasupra capului. Nu cunosc altceva din afara curții. La început îl urâse pe acel bandari care conducea și vorbea întruna, ca un radio lăsat deschis. — Iese totdeauna așa, singură, prin oraș? — Nu, doar câteodată, mormăise șoferul. Doar când i se face de moarte... O conduse cu coșurile până aproape de școală. Când lovi ciocănelul în poarta din zid, voci subțiri de copii începură să strige: — Nooshiiin! Nooshiiiin!... deși n-o vedeau. Centrul din Abadan al școlii
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
trăiești aici? Pare că e capătul lumii. Omar nu găsi că ar fi trebuit să răspundă. Se uită pe deasupra lanului, ca și cum el ar fi fost așteptat să facă măsurătorile. — Toate astea au să dispară... va fi Calea Soarelui, adică șoseaua, mormăi pentru sine și strânse ochii. Pentru o clipă, retina lui se blură ca lentila unui ochean întors de-andăratelea. — Ce s-a întâmplat? zise omul. Parcă ți-ar fi luat fața. E prea tare căldura, așa e? Omar abia atunci realiza
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
versanți stâncoși din munții Alborz, ca-ntr-o ilustrată. Nu se mai visa patriarh, înțelept al comunității martire „care a înfăptuit Revoluția“, ci un boss influent și temut, cu conturi în bancă. — Ce-i lipsește fiică-mii, spune? se trezea mormăind și înghițindu-și cuvintele, ca și cum i- ar fi ars cerul gurii. Fiică-sa conducea un Samand și avea o bucătăreasă, nu era mare lucru la Teheran, doar că oamenii se înclinau când trecea, de parcă ar fi fost o împărăteasă. — Ascultă
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
pe care îl citise: „Am profitat de modernizarea forțată impusă de șah și, în Teheranul anului 1960, am purtat minijupă, iar zece ani mai târziu am devenit prima femeie judecător din țara mea“. — Și la ce bun? se întrebă Leclerc, mormăind. Mohsen Irani era comisarul care se ocupa de anchetă. Nu exista acuzat care să nu tremure în fața lui și i se spunea Corbul Alb pentru că era un expert al torturii psihice lente, la care îi supunea pe deținuții politici, „pe
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
fi ajuns până în Ketabi și că se întâmplase ceva, fiindcă nu mă sunase că a aterizat și că vine. — Vă vedeați unde, de obicei? interveni Sharoudi. — În Piața Tajrish, închiriase acolo un apartament pentru mine. — Sunt scumpe chiriile în Tajrish, mormăi avocatul. Acum era rândul lui să gândească cu voce tare. — Casa ta din Abdel Azim cui ai dat-o? — Nimănui, stătea încuiată. E o casă veche, dărăpănată, mai mergeam acolo din când în când, să mă vadă vecinii... Doar acum
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
pe Șerbănică Miga ― o să danseze. Florence sugeră cu glas amplu și ferm: ― Când apari seniorita la geam pe înserat / Curg din plete-ți petale de crini... Ceilalți scânceau penibil. Vocea Melaniei Lupu tremura nesigură ca un firicel de ață. Șoferul mormăia nedeslușit. Șerbănică țopăia lamentabil în contratimp. Lacrimi iuți îi alunecau pe obrazul dolofan. Ori de câte ori încetinea ritmul, simțea cum gloanțele îi mușcă rama pantofilor. ― Mai repede, mai repede! Raul Ionescu își umezi buzele: " Unde naiba o fi învățat să tragă așa
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
bombăne ceva prea puțin măgulitor. Mă întreb de unde cunoaște atâtea cuvinte vulgare. Tatăl ei a fost un domn foarte bine. În fiecare zi juca biliard și bea trei sticle de chablis. Pretindea că-i stimulează digestia..." ― Un pahar cu apă, mormăi Scarlat. Nu, nu vreau proaspătă. Asta de pe masă. Doamna Miga ridică din umeri. ― Cum dorești. Melania își strânse gulerul rochiei. Peste ochii palizi trecu o umbră de îngrijorare. " În realitate, omul acesta suferă în-gro-zi-tor și nu-mi dau scama cum
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Căruntul își ridică obrazul desfigurat. ― Unde-ai dus mașina? ― Vreo trei străzi mai încolo. Dar întîi am dat o raită prin oraș... Trebuia să mă deconectez puțin. Scarlat scrâșni. Ochiul neatins privea întunecat. Voi să spună ceva și se răzgândi, mormăind mecanic: ― E în regulă? ― Bineînțeles. Am primit o scrisoare. Fii atent ce zice: Posibil ca pânzele să fie în safe sau în încăperea secretă. Încercați rafturi, bibliotecă. Ce spui de chestia asta? ― Dă să-l văd și eu, bâlbâi căruntul
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
spui inginerului. ― O. K. ! Își duse degetul la tâmplă repetând cu ochii în tavan: Deci safe sau cameră secretă, rafturi bibliotecă. Mai e ceva? Scarlat arătă cadavrul șoferului. ― Fă-mi un serviciu și du-l dincolo. Mă enervează. * ― Ai întîrziat, mormăi Raul Ionescu. Stătea pe trepte, înconjurat de mucuri de țigară. Arăta obosit și descurajat, cu umerii ploștiți și ochii tulburi. Glasul părea dogit. ― Am avut treabă sus! A trebuit să car mașina ăluia în altă parte. Inginerul ridică din umeri
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ținuse birjă. Un uriaș îmbrăcat în catifea pe care-l știau toți chefliii. Se purta cu floare la ureche și bea cu țigăncile până cădea sub masă. La capătul străzii se încrucișară cu două taxiuri burdușite. ― Vin de la vreo petrecere, mormăi locotenentul. Nici unul nu distinse, lipit de geam, chipul mic al Melaniei Lupu. Înregistrară doar o pată albă, ceva nedeslușit ca un fâlfâit de aripi, ca o adiere, un obraz șters și anonim dispărând în dimineața bucureșteană. Prin storul lăsat se
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
anonim dispărând în dimineața bucureșteană. Prin storul lăsat se strecura o ață gălbuie de lumină. Maiorul și Azimioară înconjurară curtea vilei fără să sesizeze ceva deosebit. Lăsară câțiva oameni de pază și se întoarseră la muzeu. ― Totuși tipul are dreptate, mormăi locotenentul. Cristescu clipi absent. ― Care tip? ― Directorul! De unde știau că există o cameră secretă? Ani de zile a stat închisă, nici măcar funcționarii nu auziseră de ea. Logic... ― Nu-mi vorbi de logică, dragul meu! Tot ce face femeia asta se
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ireparabile! Mi-aduc aminte de-o istorie asemănătoare prin '35 sau '36... Alexandru lăsă receptorul. Avea o mină înspăimîntată. ― Nu răspund. ― Hm, făcu maiorul, nu mă miră... ― M-aș duce până acolo. Mă știu după fluierat. ― Da, da... Duceți-vă, mormăi Cristescu. Pilotul o zbughi pe ușă. Ascultară pașii care alergau în curte împrăștiind apa din băltoace. Apoi zvonul streșinilor acoperi totul într-un susur neîntrerupt. Azimioară se uită la maior și se înfioră. Un cap de ceară cu ochi goi
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Ce-i aia? ― Morfină! Ți-am spus, am tot felul de relații. Sper să ne ajungă până "dincolo". * Tablourile se aflau într-o valiză mică. Inginerul, cu trenciul pe umeri, se uită încă o dată în jur. Îl trase pe mâneci, mormăind mulțumit: ― Cred că asta e totul. Dascălu se privea încîntat în oglindă. Împrumutase din garderoba lui Scarlat o haină în dungi, o cămașă galbenă și un papion violet. ― Nu prea țin chestiile astea dimineața, remarcă zâmbind Raul Ionescu. Parcă ești
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
oră biliard, ha, ha / Mamutul chel și ambițios ha, ha / Dădea cu glaspapir pe jos, ha, ha / O oaie creață pensionară, ha ha... Ridică mâna de pe volan și pocni înciudat din degete: ― Dă-mi o rimă la pensionară. Repede! ― Aeroplan, mormăi Nucu Scarlat. ― Aiurea în tramvai! Unde e rima? Reluă pe melodie: Deci! O oaie creață pensionară ha, ha... ― Dădea cu pudră întîia oară, sugeră sfioasă Melania Lupu. Și completă: ha, ha! Florence Miga oftă. "Biata Melania! S-a zaharisit de
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
umplem de bani! ― Adică? ― Extraordinar! Spune-mi, te rog, toată viața ai fost așa de tîmpit? Ochii Valericăi Scurtu străluciră: ― Înțeleg. Le predăm statului. O să ne dea un premiu... ― Și o caldă strângere de mână, completă sarcastic Matei. Grigore Popa mormăi neauzit: ― Cretină! ― Chestia e cum le plasăm. Sculptorul începu să strângă pânzele. Trebuie mers pe șest. ― Cum adică, domnule Matei? se interesă Melania Lupu clipind nedumerită. Instinctiv, coborâseră glasurile. Vorbeau aproape în șoaptă, înghițindu-și mereu saliva. Și spinările se
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Bătrâna păru o clipă descumpănită, mai mult o impresie, apoi declară senină: ― Nici gând să ne deranjați, domnule maior. Ne va face multă plăcere. Vă așteptăm negreșit. Draga Valerica! Va fi încîntată că vă ocupați de ea. ― Bate câmpii cretina, mormăi cu spatele întors Grigore Popa și intră în mașină. Matei se lăsă greu pe canapea. Comentă printre dinți: ― Nu prea ești abil, papa! Melania Lupu îi arătă din ochi șoferul și sculptorul tăcu. Getaxul demară. Bătrâna se întoarse cu cel
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
-mi, bătrâne, îți notai și ședințele de dragoste? ― Sictir! ― De ce trebuie să spuneți astfel de lucruri? Bătrâna clătină din cap. Nu fac bine nimănui... Mâine, adăugă tonică, vine domnul Van der Hoph. Totul se va aranja... ― Totul se va aranja... mormăi Grigore Popa. Când aștepți mai mult, nu se aranjează. Nu știu de ce... Am o presimțire... Melania Lupu exclamă cu mâinile împreunate: ― Oh, vă rog, domnule Popa! Să vorbim despre altceva. Sau... Se agăță de idee: Uite, să jucăm tabinet! ― De ce
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
își întări glasul, își încordă diafragma și rosti bubuitor întrebarea: ― Domnule General Grall, dacă ar fi să mori în clipa asta, care ar fi cauza? Bărbatul cu trăsături greoaie de la masa mai îndepărtată se ridică încet: ― Dar sînt perfect sănătos, mormăi el. Ce naiba tot spui? ― Nu te supără inima? insistă Hedrock. ― Cîtuși de puțin. Hedrock își împinse scaunul înapoi și se ridică în picioare. Nu-și putea îngădui greșeli datorate unor poziții stîngace. Cu o mișcare abruptă ridică brațul și-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
departe. Kershaw îl învață acum să manipuleze manetele de comandă pentru ca noi ceilalți să putem fi scutiți de această corvoadă..." Hedrock-Neelan se opri aici, cu un fel de greață pînă în adîncul sufletului: ― Doamne, ce copii au putut să fie! mormăi el cu vocea răgușită. Copii mari sortiți pieirii! Iar după o clipă se gîndi: "Va să zică Greer era omul bun la toate. Atunci nu mă mir că n-avea nici măcar cunoștințe științifice elementare". Dădu să citească mai departe, dar o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
TREBUIA AMÎNAT PÎNĂ ÎNTR-O ZI DE ODIHNĂ. CÎT DESPRE FIINȚELE ARAHNOIDE, ELE REPREZENTAU O NECUNOSCUTĂ, ȘI NU LE PUTEA CONTROLA ÎN NICI UN FEL MIȘCĂRILE. VA TREBUI SĂ ACȚIONEZE CA ȘI CUM ACESTE FIINȚE NICI N-AR FI EXISTAT. IA SĂ VEDEM, MORMĂI EL ÎN SINEA LUI. ASTĂZI E ÎNTÎI OCTOMBRIE ȘI MÎINE E... ZI DE ODIHNĂ! Fu un adevărat șoc pentru el. Însemna că n-are la dispoziție decît după amiaza pentru a pregăti cel mai susținut efort fizic din toată cariera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
cârtise omul. Dacă ar fi nebun s-ar sui pe o movilă de nisip și ar răbda de sete. Să stai într-un fotoliu de răchită, bând limonadă și uitîndu-te în oglinzi, ce ăsta-i deșert? Mulțumesc de asemenea deșert", mormăise Mopsul atunci.) Dar într-o zi i s-a înfundat. A alunecat pe gheață, a scăpat în apă, a făcut pneumonie și s-a curățat în câteva zile. "Poate totuși a fost un accident", am zis. Domnul Andrei m-a
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
au durat atât, pe care le-am trăit pe peluza din fața gheretei portarului între bătrânii care, când îi întrebam: "Mă urmăriți?", săreau imediat să mă asigure: "Firește, domnule sculptor, vă urmărim cu cea mai mare atenție". "Bine, bine, mă bucur", mormăiam eu mulțumit. Le scânteiau ochii cum pomeneam de oglinzile strălucitoare, ca de bal, deh, fuseseră și ei tineri odată, sau de Bătrânul, care le inspira același sentiment tulbure de fascinație magică amestecată cu teamă. Uneori mă simțeam secătuit, nu mai
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
așezau în colțul cel mai întunecos și dacă vroiam să mă ridic în capul oaselor îmi spuneau: "Stai liniștit". Vocea părea aceeași mereu. Mă întreba: "Cum te simți? Răspundeam încurcat: "Cum să mă simt, domnule doctor? Bine". La care, vocea mormăia nemulțumită: "Mă rog. Ai avut febră azi?" Mă grăbeam să zic "nu", dar vocea părea și mai nemulțumită: "Mă rog. Va trebui să-ți facem o injecție cu..." Am țipat: "Nu vreau, de ce să-mi faceți injecție?" "Taci", îmi porunci
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]