18,554 matches
-
de aici. Iar lui, închipuitului conte, fie-i infernul ușor! Sașa Pană nu scrie, înșirînd vieți pilduitoare din sau prin greșeală (deși nu și-au propus-o niciodată...), un manual al bunului suprarealist. Doar o carte cu cenuși sentimentale, cu morți violente și amintiri vii, cu o neverosimilă și incontestabilă solidaritate de clan, în care admirația nu-i decît un crîncen egoism, iubire de cel în care te recunoști întreg, răsfrîntă într-o splendidă prietenie. Hrănită cu refrene-parole: "care poet autentic
Unicate by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8274_a_9599]
-
Ťrăstignire în cruceť (ca triumf vremelnic al unui gimnast la inele), se deschide cu obsesia de sorginte realist-socialistă a minerilor: Se adâncesc, iubito, spre părinți puternicele porți, și tot mai greu ne-om strecura, cuminți, cu fiece trezire mai spre morți, cum în uitate, părăsite galerii minerii mai răzbat, insinuați prin furci de brad târzii pe care globul s-a culcat. (...) Las de-o parte câteva poezii ("Clătinat pe geneze", "Legea grâului" - adusă de la 46 de versuri la doar 11! -, "Înapoi
Lucrează timpul pentru noi? by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/8270_a_9595]
-
începutul, nu lipsit de frumusețe, e-un almanah tîrziu al anului 1912, apărut la Editura Revistei "Flacăra". Dintr-o precuvîntare neiscălită, care-l pune pe președinte alături nu doar de semnatari, ci și, arghezian avant la lettre, "în priveliștea marilor morți", Kogălniceanu, Asachi, Heliade Rădulescu, aflăm regrete și promisiuni. Regrete că nu toată lumea a participat, că unii au tărăgănat, că nume dragi lipsesc. Promisiuni că în viitor (care nu va acoperi decît anul 1913) lucrurile se vor rîndui la vreme. Sub
Contribuții by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8299_a_9624]
-
testament, fastul funerar și locul înmormîntării - merită să aparțină universului macabru al angajaților de la pompele funebre, dar în nici un caz aerului decent al ființelor sănătoase. Cadrul funerar e respingător, dăunînd privirii înseninate cu care merită să-ți amintești de cei morți, iar a te interesa de cum anume au murit ei trădează un gust morbid. Vecinătatea sicrielor și putoarea meselor de morgă te-ar coborî la treapta promiscuității funebre, iar demnitatea ținutei de doliu ar fi pervertită de pofta vulgară de a
Cartea morților by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8279_a_9604]
-
mai multe variante, cu atît putem fi mai siguri că personajul în cauză a fost o figură importantă, căci gradul de înfierbîntare a imaginației colective e direct proporțional cu însemnătatea răposatului. Numărul de scenarii corespunde reverberației pe care numele celui mort o iscă în memoria colectivă. Cartea lui Cornel-Constantin Ilie, absolvent al Facultății de Istorie al Universității din București, este o antologie a morților celebre românești. Cum însuși autorul mărturisește în prefață, ideea scrierii s-a născut dintr-o insatisfacție. Citind
Cartea morților by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8279_a_9604]
-
colectivă. Cartea lui Cornel-Constantin Ilie, absolvent al Facultății de Istorie al Universității din București, este o antologie a morților celebre românești. Cum însuși autorul mărturisește în prefață, ideea scrierii s-a născut dintr-o insatisfacție. Citind Dicționarul oamenilor celebri în fața morții a lui Isabelle Bricard, a constat cu amărăciune că în paginile lui nu era vorba de nici un român. Nici măcar un Enescu, un Brâncuși sau un Cioran, oameni a căror notorietate occidentală i-ar fi îndreptățit să ocupe un loc în
Cartea morților by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8279_a_9604]
-
anume a murit. Acești oameni supraviețuiesc postum prin felul în care au murit. Moartea lor este garanția notorietății lor. Firește, mai sunt și morțile interzise, cele care așteaptă să fie povestite atunci cînd timpurile o vor îngădui-o, adică acele morți pentru care dicționarul va avea nevoie de o nouă ediție. Dar să-i dăm cuvîntul autorului. "În cele mai multe cazuri, moartea este adusă de boală; însă în foarte multe cazuri este adusă de călău (de văzut numărul impresionant de domnitori executați
Cartea morților by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8279_a_9604]
-
nu știe/ o casă/ pe unde orice trece necunoscut să fie/ o pasăre/ un pește înotând înapoi/ anapoda// e mai senin acum/ când doarme lângă ceva ascuțit"; el + (variantă): "profetul e aici/ printre noi/ și e mort dar ca orice mort mai are ceva de zis/ în acest timp toate erau la locul lor/ și el care mai are ceva de zis/ până la urmă n-a scos o vorbă/ și asta a fost de/ajuns// membrana din gâtul tixit cu vată
Actualitatea by Carol Daniel () [Corola-journal/Journalistic/8273_a_9598]
-
întrunesc laolaltă obișnuit." (Adevărul, 11 martie 1934.) Enumerând meritele de construcție și tipologie ale acestui roman cerebral, Șerban Cioculescu e neiertător și enumeră peste 30 de neglijențe stilistice indicând paginile respective. Ex: de acord: cu cât va fi mai mulți morți îi vine și lui lacrimi în ochi confuzia de cuvinte, improprietăți de termeni, incorectitudinea unor neologisme, folosirea greșită a prepozițiilor, neconcordanța timpurilor. E ceva "năucitor" - scrie recenzentul. Pentru "culoarea locală" îmi permit să adaug alte câteva alăturări de cuvinte, mai
Maitreyi și criticii săi interbelici by Mircea Handoca () [Corola-journal/Journalistic/8289_a_9614]
-
i s-ar fi întâmplat, - și căruia i-a rămas numele ăsta, Pagubă, așa îl cunoștea lumea. Și el era mereu vesel că i se spunea astfel și își zicea mai departe, singur, Pagubă, al lui Pagubă, ca și cum și părinților, morți, li s-ar fi spus tot Pagubă... Culmea era că, având copii, un băiat și-o fată, continuase cu aceeași denumire, ca și când ar fi fost... DINASTIA PAGUB|... deși copiii, cât se putea, refuzau să-și zică Pagubă, fiind altfel decât
Costică Pagubă și Stănică, prostul by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/8334_a_9659]
-
cu aplecare și cu încîntare. În același stil, pe alocuri cu completări în peniță, cu inconfundabila caligrafie a vremii, scrie Mangiuca despre apa de la botez, despre... Păcală ("de origine din Itali'a"), adevărat studiu de circulație a motivelor, despre petrecerea mortului și despre moși. Încheie cu tîrgurile din Ungaria, Transilvania și România, cu timbre și taxe de timbru în Ungaria și România. Un îndreptar complet, spre a-ți începe anul și a-ți continua viața cu lucrurile bine rostuite, punînd preț
Cronica anului 1882 by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8434_a_9759]
-
a inițierii (poetice), smerită încununare, într-o nimicnicie glorioasă, a unei vieți de trudă: "îmi privesc palmele cu-o nesfîrșită milă/ de parcă ar fi ale femeii truditoare/ căreia nimeni nu-i spune/ că trage după mine doar un cap de mort". Orizontul țintei se preface în damnațiune, pentru avatarii aceluiași protagonist, fie el ghid al unei expediții, "ființă ce mai trăiește/ doar cu preziceri în limba veche a focului" (Preziceri în limba veche a focului), preocupat să lege prezentul și trecutul
Despre demnitate by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/8451_a_9776]
-
vei înălța cu ele la cer (...) că nu știu de ce în vremea de azi iarna cumplită/ vine pe neașteptate/ și te zidește atît de adînc în zăpadă/ încît după ce scapi de ea te simți/ îmbrăcat în vestmîntul celor înviați din morți" (Trecerea crivățului prin oraș). Un cuvânt aparte de apreciere se cuvine lui Ștefan Borbély, pentru excelenta prefață dedicată acestui foarte frumos volum al unui împătimit de poezie cu state vechi de serviciu.
Despre demnitate by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/8451_a_9776]
-
al ucenicului umil încovoiat sub apăsarea păcatelor. Nu ezită să bea ceai cu mirenii, să cînte cucuriguu sufletului rătăcit pe pustie, să cotcodăcească și să-l cheme precum cloșca puii. Exorcismul fetei amiralului Tihonov, fostul tovarăș de arme sculat din morți este impresionat, una dintre întîlnirile dostoievskiene între sfinți și scelerați, în toate lucește nebunia și ruga cea mai adîncă, sfiala serafimilor și versatilitatea demonului. Rîsul neliniștitor al fetei se preschimbă în teroare și lacrimile spală rana proaspătă cusută pe viu
Ultima Thule by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8455_a_9780]
-
un impact mai mare decât parodia cultului personalității ipostaziate în Motanul Arpagic din poezia pentru copii. În volumul Ilenei Mălăncioiu Urcarea muntelui (1985) există, de asemenea, aluziile la o lume lipsită de vlagă, incapabilă de protest față de ceea ce se întâmplă: "Morții erau la fel ca și cei vii/ Unul nu ar fi renunțat pentru celălalt/ La această ieșire miraculoasă/ Care credeau că duce către înalt.// (...)// Priveau senini către tot ce ne doare/ Și treceau mai departe fără să știe/ Că mulțimea
Strategiile subversivității by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8470_a_9795]
-
înalt.// (...)// Priveau senini către tot ce ne doare/ Și treceau mai departe fără să știe/ Că mulțimea asta care stă-ncremenită/ E încă vie". Ideea de viață petrecută în resemnare este reluată și în poemul Se terminase ceremonia: Se terminase ceremonia, morții se întorceau/ Acasă pe străzile reci și pustii/ Se ascundeau cu grijă între cei patru pereți/ Și dintr-odată li se părea că sunt vii" etc. Alte teme sunt prezente în aceste forme esopice, inimaginabile în modalități mai directe: exportul
Strategiile subversivității by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8470_a_9795]
-
dobândit și funcții simbolice: de întrupare a vocii lui Dumnezeu și a semnalării existenței Paradisului. Și totuși, de ce trag clopotele? În vremea noastră și în civilizația noastră, pentru a anunța ora, pentru a semnala începerea sau sfârșitul ceremoniilor religioase, pentru morți, nașteri și botezuri, pentru zilele de sărbătoare, pentru incendii, inundații și alte calamități. În istoria navală, există un amplu capitol dedicat funcțiilor de comunicare și semnalizare ale clopotului. N-au trecut mulți ani de când clopotele reprezentau prezențe vii în viața
De ce trag clopotele? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8486_a_9811]
-
exemplar cum e Sora mea de dincolo (1980) banala umanitate a tragediei. Nimic, în scrisul Ilenei Mălăncioiu, nu e lăsat la voia întâmplării. Cu atât mai puțin antepenultimul vers de aici: "M-așteptasem să fii numai tu,/ erau câte trei morți într-o firidă,/ prin umezeala rece moartea se târa/ ca o strălucitoare omidă.// Alături plângea un tânăr bărbat/ cu mult mai abitir/ decât putea el să plângă/ și te săruta în delir.// Cu greu te lăsai plânsă și sărutată/ și
Urcarea în ring by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8488_a_9813]
-
sărutată/ și ne-a cuprins o mare întristare,/ păreai acolo de totdeauna/ iar noi păream veniți din întâmplare.// Nici nu știam ce-ar trebui să facem,/ noroc că tu știai să te porți,/ tu stăteai zâmbitoare și calmă,/ în mijlocul celorlalți morți." (M-așteptasem să fii numai tu). N-aș fi semnalat așa de insistent importanța lucrăturii migăloase și rolul nicidecum secundar al aplicației într-o poezie cum e cea dintre copertele Urcării muntelui, dacă nu aș fi vrut să evit o
Urcarea în ring by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8488_a_9813]
-
a cadrelor sepia se amplifică prin această stare de fapt: copilăria lui Simon nu are șansa de a continua, ea va rămîne pentru totdeauna suspendată. Moartea prematură este cea care face legătura cu ceilalți, cu vechii locatari ai casei, orfelinii morți reveniți că prieteni imaginari în ceea ce pare inițial a fi doar un joc al imaginației. Lăură nu pare impacientata de această achiziție a fiului, lumea invizibilă este parte a fabulosului copilăresc care se pierde ulterior, ea intra chiar în jocul
Jocul și umbra by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8520_a_9845]
-
indispensabile, cel putin nu le trivializează menținînd filmul pe latura să afectiv-psihologică și evitînd să-l transforme într-un horror clasic sau o banală poveste cu stafii. Coșmarescul urmează firul roșu al povestirii și o anumită ordine integratoare, vii și morții comunica, insă comunicarea trece prin filtrul jocului ceea ce-i conferă notă particulară, stranie și maladiva. Lăură plonjează tot mai adînc în trecut pentru a dezgropa o istorie macabră care-i este revelata pas cu pas, iar casă își dezvăluie secretele
Jocul și umbra by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8520_a_9845]
-
de acest termen, Cafeneaua Pas-Parol reprezintă, totuși, chiar în fața unui examen purist, o sumă de narațiuni convergente. Un personaj, Mihail Iorca, se trezește brusc cu obsesia că undeva, într-una din camerele pensiunii în care locuiește, s-ar afla un mort. Iar căutarea detec-ti-vis-tică în care se angajează pe cont propriu, eșuează cu fiecare pas întreprins. Un altul, omonim și omolog (dar nu mai mult decât atât) cu prietenul lui Eminescu, pictorul Epaminonda Bucevschi, trăiește, în momentele de extaz, cu senzația
Alt contingent by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8549_a_9874]
-
șarpelui mire în alba împărăție a somnului de vară. Cititorul se închină înainte de a se deschide Cartea Genezei. în veșnicie e tot mai aprigă lumina și nici o intrare nu indică prezența cuiva, memoria se sfărâmă ca un fluture cap de mort. Verbul arde smerit și amurgul își uzurpă melancolia în fructele uscate. Ardere pură și nostalgia șerpuitoare a verii, ruguri înalte de lumini în care se topesc strigătele mulțimii, asmuțită fiind de biciuirea eului sarcastic în tratate codificate. La intrarea în
Actualitatea by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/8564_a_9889]
-
și-acel cineva nu vrea să învie, și noi îl înviem", întrucît "așa ne place, să stai în moarte, ca și cum nu ai fi / plecat, să fii / cu iubitele vii și cu iubiții vii, și cu iubitele moarte, și cu iubiții / morți", cu toate că "limbajele te enervează, și toate te enervează". Așadar un plictis, o lehamite se extind precum umori caracteristice. Dar, de remarcat, cu aceeași ambiguitate, ca și cum acestea n-ar bruia numai condiția umană, ci și jocul expresiv, la un moment dat
O acuitate dureroasă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8553_a_9878]
-
romantic, uzat de excesul retoricii, e dat la o parte fără regret. Precum într-o transă depersonalizatoare, autorul nu știe cine se pronunță în numele său: "Întinsă, gust placid de peștioaică moartă azi iubirea. Îmi place / să mă uit la privirea mortului, acolo se mișcă nimicul / și secretele lui festinuri, / acolo e prădătorul ce se complace în a fi victimă, e un scandal, azi / iubirea mea a venit la mine și s-a plîns că va muri, niciodată n-a fost / pradă
O acuitate dureroasă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8553_a_9878]