1,985 matches
-
din apropiere. Când a pus o mână pe clanța ușii, Iuliana a țipat cu toată forța intuind ce avea să se întâmple și s-a zbătut puternic să scape. Aproape că reușise dincolo de ușa rămasă deschisă, dar el s-a năpustit asupra ei ca o panteră, blocând-o, după care a târât-o până la un fotoliu pe care a trântit-o înjurând. Iuliana nu mai auzea nimic, nici chiar muzica. Se concentra asupra apărării și reuși destul de bine. Antrenamentele făcute în timpul
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
constrânge pe G. Călinescu Simion să-i acorde zestrea cerută. Lucrul se putuse deci face repede și într-un "cerc intim". Dar pe dată ce formalitatea civilă fu îndeplinită (aceea religioasă fu respinsă ca prejudecată învechită), Stănică și Olimpia se năpustiră asupra casei căpătate drept dotă și vrură să intre în stăpânirea ei numaidecât. Casa era însă închiriată, și, cu drept cuvânt, chiriașul nu consimțise să se mute înainte de Sfântul Dumitru. Stănică devenise agresiv, îl amenință, îi găsi viții de executare
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
-ți aduc ceai. Felix, voind să se încredințeze că nu visa, prinse pe Otilia de mâini. - Otilio, nu te juca cu mine, spune-mi, mă iubești? - Nu-mi ești indiferent! dar acum am treabă, stai frumos.Și, chicotind, Otilia se năpusti pe scări în jos. Felix petrecu o noapte paradisiacă, însă în zilele următoare, insatisfacția îl cuprinse din nou. Otilia era familiară ca întotdeauna, primea cu aceeași bucurie pe Pascalopol, nu se schimbase în fond nimic. Începu să se îndoiască de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
în odaia lui Felix. - Vino repede, zise ea în șoaptă, aproape satisfăcută de senzația nouă pe care o încerca după atâta monotonie, a căzut jos bătrânul, mi se pare c-a murit. Felix sări săgetat de ceva rece și se năpusti pe scări așa de repede, încît Otilia, presimțind ceva, ieși speriată. Tânărul nu putu să-i spună nimic, de emoție, deși după paloarea feței își dădu seama că ea a înțeles. Se repezi la bătrân, îl descheie la gât, ca să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
aliniamentul pe care tremuram, cu inimioara încrețită în noi... Apoi am auzit: Tronc-Hodoronc-Zdranca-Zdronc! Și am intuit, bineînțeles, că fusese izbită de perete ușa imensă, de stejar, cu două canaturi. Prin breșa căreia, curând, era de așteptat c-au să se năpustească, pocnindu-și cozile și recitând întărîtate din lirica personală, marile carnasiere ale poeziei optzeciste. Era de așteptat, însă nu s-a mai deslușit nici un zgomot... Apoi, dintr-odată, parcă am perceput unul - un zgomot însă nesfârșit de anemic și neînchipuit
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
se reverse de la etajele superioare, din blocurile alăturate, și ceilalți vecini. Că regulamentul ăsta era: la fiecare transperantă era repartizat pe puțin cîte-un vecin... Și, cum nenorocitul de Bubu le scosese pe toate, bănuind că le telegrafiase putoarea semnalul, se năpustise cu toții. Care într-un papuc, care în buca goală, de se provocase afluxul în bloc... ... Ne vede ăsta al lui Neta, direct la etajul cinci, ciuciți pe covorașul lui, cocoțați pe balustrade și întrerupătoare, cam nădușiți și doar în condiția
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
răpciugoasa domnișoară de pe strada Alunișului, călfărița îi transcria un filtru de dragoste, potrivit căruia puterea menstrelor, "florile roșii ale sexului feminin", adunate și amestecate în băutura următorului pretendent, era suficientă să-l oblige pe oricare purtător de nădragi să se năpustească asupra vitregitei Filoftei și, făcîndu-i felul, s-o și tîrească către Oficiul de Stare Civilă. Pe la 8,50 seara, se întunecă. Pe la ora 9,30, când ieși, în lumina lămpilor unui antediluvian aparat de radio "Balada", fixat etern pe muzică
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
DANIEL BĂNULESCU Nu-i promisese nimic. Ce-i promisese? Dar era clar: chiar dacă nu-i promisese, nu-și putea îngădui nici să riște ca tocmai bestia aceea, cu numele de SIGLA, mârâind și dând la o parte cuvertura, să se năpustească de sub vreunul dintre paturi, tremurând de furie, asupra lui și, nici una, nici două, să se apuce să-l pape. Diminutivul "Să-l pape" i-l aduse însă instantaneu înainte pe Sfântul Părinte Secund, atât de evocat până atunci, troienit de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
metalică, lucioasă, chinezească și, abia atunci, pudic, zvâcni, ca o sălbăticiune, de sub plapumă și își trase peste izmană pantalonii de pijama. Stilou sau pix nu ceru. Dacă vreuna dintre ideile care erau de așteptat de la el avea să i se năpustească prin minte, nu trebuia decât să se înțepe (cu un ac sterilizat, pe care îl căpătase de la Gabriela) la deget și să-și noteze ideea, așa, cum îi venise, cu sânge cald, pe hârtie. Întreaga lume nevăzută a poeților și-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pe la grădinile oltenilor, pișîndu-le verzele putrezite, apoi se întorceau spre groapă, coborând pe drumul îngust. Se lăsau pe malul gârlei, unul după altul, hămesiți. Gunoierii descărcau sus, pe mal, camioanele, și din fundurile lor se rostogoleau resturi grase. Zăvozii se năpusteau scormonind. Aveau boturile ascuțite și ochii fierbinți de poftă. Nemâncați, ca stăpînii! Albi, roșcați, negri, cu spete mari, urcau malurile. Al lui Chirică rămânea mai în urmă. Era beteag de un picior, că-l prinseseră grădinarii în bostani și-l
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Cerul întunecat căzuse jos. De departe se auzeau bubuiturile surde ale furtunii. Femeile simțiseră răceala ploii care venea. Strânseseră la repezeală țoalele de pe afară. Cârciumarul a tras obloanele și a aprins lămpile. Picături mari și grele, ca o grindină, se năpustiseră peste locul sălbatic. Se făcuse frig. Bolțile se despicaseră. Apa apăsa pe acoperișuri. Muierile aprinseseră candelele. - Doamne, Maica Domnului! Scapă-ne, Doamne! se rugau. Întâi s-au umflat șanțurile. Apele gâlgâiau sub geamuri. Drumul rampei era tot un nămol, o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
spre ceva, spre un rost exterior zadarnicei ei desfășurări - mi se pare atât de apăsător și de neavenit, că adeverirea lui m-ar răni nevindecabil. Atunci nesfârșitul ce nu l-ai făcut și toate leneviile scuzate prin cinism s-ar năpusti peste groaza ta înmărmurită. - Nu sîntem ratați decât dacă viața are un sens. Fiindcă numai în acest caz tot ce n-am îndeplinit alcătuiește o cădere sau un păcat. Într-o lume cu un rost afară de ea, într-o lume
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ridica o monastire veche încunjurată cu muri, asemenea unei cetățui, și de după muri vedeai pe ici pe colea câte - un vârf verde de plop ori de castan. Acoperămintele țuguiete de olane mucigăite, bolta neagră a bisericei, zidurile împrejmuitoare risipite și năpustite în risipa lor de plante grase, de furnici ce-și fondau state, de procesii lungi de gâze roșii cari se soreau cu nespusă lene, poarta de stejar de o vechime seculară, scările de piatră tocite și mâncate de mult îmblet
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ridica o monastire veche încunjurată cu muri, asemenea unei cetățui, și de după muri vedeai pe ici pe colea câte - un vârf verde de plop ori de castan. Acoperămintele țuguiete de olane mucigăite, bolta neagră a bisericei, zidurile împrejmuitoare risipite și năpustite în risipa lor de plante grase, de furnici ce-și fondau state, de procesii lungi de gâze roșii cari se soreau cu nespusă lene, poarta de stejar de o vechime seculară, scările de piatră tocite și mâncate de mult îmblet
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
toți cuprinși de-un soi de frenezie, de un același elan căruia nimeni nu-ncearcă să i se opună; sînt purtați de un același gînd care le devine instantaneu comun în ciuda castelor, a opiniilor, credințelor și obiceiurilor diferite. Se vor năpusti asupra omului, îl vor nimici, îl vor masacra fără motiv, aproape fără motiv, cu toate că fiece ins din mulțime, să fi fost singur, și.-ar fi riscat viața pentru a-l salva pe cel pe care, ca parte integrantă a mulțimii
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
un tabu intelectual, încălca interdicțiile gîndirii liberale și individualiste. Permitea oamenilor de stat să abordeze realitatea maselor dintr-o perspectivă neașteptată și îi autoriza să acționeze în calitate de conducători. De fapt, în special partidele și oamenii de tip nou s-au năpustit asupra ideilor lui și i-au parafrazat cărțile cu zelul unor neofiți. Sau cel puțin au fost obligați să țină seama de ele și să adopte o poziție. * * * Mișcările socialiste și partidele muncitorești erau primele interesate de problema maselor. Politica
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
s-a bucurat de un prestigiu imens. Au fost suficiente cîteva voci pentru ca să și-l piardă pe dată iar mulțimea să-l însoțească la ghilotină cu aceleași imprecații cu care le-a însoțit pe victimele de el condamnate. Credincioșii se năpustesc întotdeauna cu furie asupra statuilor vechilor lor zei"214. Excepția a devenit regulă. Chiar ales și supus plebiscitului, într-o epocă a mulțimilor un conducător este prin definiție un uzurpator. Acest fapt determină natura prestigiului și puterii sale, calitățile tipului
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
a Întrebat oamenii dacă se simțeau În stare de așa ceva, iar ei au aprobat. A repartizat câte un om la fiecare colț al mașinii (un management bun!) și apoi a dat comanda. La strigătul său, cei patru bărbați s-au năpustit spre jeep, l-au ridicat și l-au Întors, după care au sărit În el și au plecat În siguranță Înapoi spre tabără. Revenind la problemele noastre Mesajul povestirii era lucrul În echipă și, din punctul meu de vedere, a
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
o inteligență peste medie. Toți cei prezenți În sală au ridicat mâna. Creativitatea este subestimată Mă uimește faptul că acum, când companiile au nevoie mai mult ca oricând de idei noi pentru a face față cascadei de schimbări ce se năpustesc asupra lor, cele mai multe nu-și Învață angajații să gândească creativ și nici nu le cer așa ceva. Se acordă mai multă atenție punctualității angajatului decât faptului că are sau nu sugestii de dezvoltare a producției. Într-o evaluare a performanțelor unei
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
s-ar putea spune, sumar, că este o directă continuare a poemului precedent, - un Ulise nocturn. Suitei de secvențe din „reportajul” vieții diurne a cetății (dar nu numai a ei) Îi corespunde aici una similară, a existenței În care „se năpustesc caleștile visului” și „promontoriile somnului În prăvălire”; viziune din nou caleidoscopică mozaicală, marcată și programatic („Prin creierul meu trec toate veștile ca-ntr-o cutie de poștă”, „Toate zgomotele universului sună mă Încing ca un chimir”, „Adun toate Înfățișările lumii
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
loviturile de undă. [...] Toate avalanșele strînse În tine, de la bucuria frenetică pînă la tristețea neîmpărtășită, se vor șterge oare o dată cu pasul tău? Sau din ele și din memoria ta vor purcede plantele și turmele de mîine? [...] Sălbatecile herghelii de cai năpustite prin amintirea ta nu vor veni cu flăcări pe nări să ia parte la sărbătoarea poemului?” (Pădurile orchestre). Sau, tot aici, această viziune de muzicale metamorfoze, În care formula „vaselor comunicante” se concretizează În reveria comunicării osmotice a regnurilor: „Mai
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
rochii de gală, funde, panglici, brățări, coliere etc. și lîngă arena circului nu lipsește nici arena corridei, ce-și Împrumută recuzita specifică În, bunăoară, modelarea unor stări de spirit dinamice, ca În secvența III din Brățara nopților: Munții s-au năpustit În arena privirilor Toreador inima Îi Întărîtă fluturînd mantie sîngele. Minutele sună, izbesc treptele trupului ca mărgelele — cu o variațiune În XVIII: „toreador anotimpul prinde În goană coamele furtunei”. În alte registre spectaculare e aproximată metaforic o stare sufletească asemănătoare
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
dificila separare a puilor de lup de cei doi copii, strânși la un loc precum un ghem de lână: „a fost o întreagă aventură să-i despărțim. Monștrii erau mai feroce decât puii de lup, strâmbându-se, arătându-și dinții, năpustindu-se spre noi...”. Separându-i cu o pătură, au fost, în sfârșit, capturați. După o încercare nereușită de plasare în sat, unde fuseseră abandonați într-un țarc de localnicii înfricoșați, pe 4 noiembrie 1920, Singh a dus cei doi copii
Experimente de psihologie pentru dezvoltarea personală by Alain Lieury () [Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
Alții ziceau că mai bine le lăsau acolo, ca lumea să nu uite niciodată, să nu se mai repete ce-a fost. Așa au rămas aici, să doarmă până le mănâncă rugina, dar pot și să învie și să se năpustească iar asupra orașului. Nu ne-am lecuit de tot. Dar ce știi tu, Aurică, erai mică pe atunci. Ba mi-aduc aminte. Când mirosea a portocale era Crăciunul. Aveam un prun în fața blocului, visam să dea portocale... Întunericul se îngroșase
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
răcnit spre ceilalți : «Bandiților, trădătorilor !». De fapt, nu către toți, o parte erau deja înțeleși între ei. Îți imaginezi, până atunci fuseserăm camarazi, ne împărțeam bucata de pâine, gândurile, singurul bun pe care îl mai aveam. Dintr-odată s-au năpustit asupra noastră, lovindu-ne. Nu erau zgomote care să se audă la fel de puternic ca altele, dar, fără a fi asurzitoare, erau, cum să spun, buimăcitoare. Să te trezești din somn lovit în moalele capului, să auzi sudalme, vaiete, icnete, ale
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]