2,578 matches
-
de gând să le spun celor de la Cafeaua de dimineață nimic despre faptul că mă mut la New York. De fapt, Luke m‑a sfătuit așa. Pentru orice eventualitate. — Becky, voiam să vorbesc ceva cu tine, zice Zelda, asistenta de producție, năvălind în platou cu niște hârtii în mână. Noul tău contract e gata de semnat, dar trebuie să ne uităm puțin pe el împreună. Avem o clauză nouă despre faptul că reprezinți imaginea postului. Coboară vocea. După tot ce s‑a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
oțel. Rivalii noștri sunt tigri cu dinți de oțel. Următoarea ei întâlnire cu Mao pune istoria în mișcare. 10 noiembrie 1965. Se ridică cortina epopeii Marii Revoluții Culturale a Proletariatului. E liniștită la început, precum schimbarea mareei. Zgomotul se aude năvălind la distanță. După opt luni de pregătire neîntreruptă, zi și noapte, Jiang Ching, Chun-qiao și Yiao termină de redactat „Despre piesa Hairui concediat din funcție”. Mao revizuiește și corectează ciorna. O săptămână mai târziu, apare în Shanghai Wen-hui. Nimeni, de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
implacabil. Călărețul încă mai avea arma în mână când, din colțul pădurii, răbufni deodată o învolburare. Un zig-zag din fugare linii albe și negre, prin care, ici-colo, zărea ba o copită, ba coama sau coada unui cal. O mare herghelie năvălea, galopa vijelios drept spre perechea din mijlocul câmpiei. Vârtejul spulbera totul în calea lui. Cu fiecare clipă, călărețului îi era tot mai clar că cei doi nu mai aveau nici o șansă de scăpare. Un zâmbet dureros îi înțepă obrazul înghețat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
îl pofti să ia loc, scuzându-și patronul care nu îl putea primi imediat, așa cum dorea boierul tânăr, pentru că tocmai proba un client. Iancu se așeză pe un scaun, dar imediat sări în sus și începu să se plimbe. Apoi năvăli în separeu, unde, ignorând cu totul clientul, începu să-i explice croitorului ce fel de haine trebuia neapărat să-și comande. Surprins, croitorul nu mai știa ce să facă. Să stea și să-l asculte pe tânărul boier din considerație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
smuls din blestemățiile acelui demon și m-ai ținut deasupra, ca să pot deosebi adevărul de minciună, binele de rău, iubirea de curvăsărie. Privi iar pe fereastră spre liniștea străzii. Gânduri vechi, umiliri, siluiri de tot felul, chinuri cu greu îndurate năvăleau, țâșneau din trecut ca lava unui vulcan în plină erupție, imposibil de stăvilit. Răni vechi și adânci pe care le credea cicatrizate sângerau din nou. Și totuși, peste toate acestea, un singur lucru rămăsese curat și îl recunoștea, chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
târziu, când piseții tocmai se aplecau scârțâind de zor cu penele înmuiate des în călimări, ca să transcrie, după ciorne, sprafca, otnoșenia sau sdelca cerute urgent de șefii lor, ușile pocniră date de pereți și se auzi glasul Marelui Komandir. Kutuzov năvăli cu mantaua veche pusă direct peste cămășoiul de noapte, nebărbierit, cu părul răsculat. Săriră toți în picioare, strigându-și înfricoșați salutul milităresc. Generalul smulse o hârtie dintr-un teanc mare și o puse pe cel mai apropiat birou, sub ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
o singură lumânare doar. Și, în exclamațiile admirative ale celor prezenți, Regele Soare își făcu apariția, strălucind aproape regal alături de irezistibila, insolita Napoleoană Marioritza. Așa începu fantasmagoria. Lumânarea fu stinsă și, de undeva, din spate, prin fanta unei draperii negre, năvăli doar un singur fascicul de lumină fosforescentă. Șovăia, zbura, zbârnâia ciudat peste capetele spectatorilor și, dintr-odată, întunericul începu să curgă în fața lor ca o perdea de fum. Apoi, ușor, ușor, se ridică un balon imens, ducând cu el spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ar fi spus tuturor: „Priviți, sunt viu! N-am pățit nimic și toată ziulica nu fac decât să zbor peste lume cu acest balon pe care l-am născocit stând la gura sobei”. Prin vălătucii de fum sau de nori, năvăliră deodată cele mai fioroase animale de pe fața pamântului, arătându-și, care mai de care, colții, cozile sau ghearele, furișându-se în hățișuri țepoase sau dispărând, pur și simplu, în nisipurile deșertului. Urmară niște scene cutremurătoare de luptă între cruciați și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
gene... Același piept dezgolit, frumos, atât de frumos... Aceleași plete arzând cu flăcări negre pe umerii lui... ― C’est toi, mon cher? C’est toi, vraiment? Oh, mon cher!șopti, cu totul transfigurat de surpriză, Ledoulx. Cuvintele răzbeau singure. Treceau, năvăleau dincolo de orice barieră a rațiunii. ― Atunci, ne luăm rămas bun, Excelență! Ledoulx îl privi năuc pe Dante Negro. Am înțeles că vreți să plecați, îi reaminti pictorul. ― A, deloc! își veni în fire contele. Adică... Da, rămân. De fapt... s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
o înspăimântau. Acolo se afla și sufletul tatălui ei, omul care îi dăruise viața, care o ocrotise și o înconjurase cu atâta iubire până în ultima clipă. Desigur, era un obicei păgân, dar și prilejul de a simți toate acele suflete năvălind cu bucurie în lumea ta, reînviind vremurile lor pline de forță, de elan vital, de iubiri, suferințe și încleștări barbare dintr-un trecut imemorabil, curat și sălbatic. Devenea conștientă că aparținea într-adevăr unui ciclu firesc al naturii. În grădină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
foc și fum bun, a ceruri primitoare. Și se simți în întregime reînnoită. Cu viața, cu gândurile, cu iubirea și cu suferința. Toate își avuseseră rostul lor, ca să fie cea de acum, un acum curat, la fel ca la început. Năvăliră apoi la căldură, lângă vatra din bucătărie. Pe masa mare din mijloc, așezate pe ștergare scrobite, îi așteptau farfuriile adânci, pline cu mucenici. Inele și opturi mici de cocă fierte în apă îndulcită aproape toată noaptea, la foc potolit, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
decât subțirelul de la Ambasadă. Da’ ăla n-a rămas înăuntru nici sfertu’ dă ceas și s-a bulucit cam încruntat la plecare. Apoi... doar tăcere, cu ușa asta închisă mereu, de-i știu toate cuiele și... ― Ivan! tună Kutuzov. Ordonanța năvăli pe ușă și luă poziția regulamentară. ― Aici, Înălțimea Voastră! ― Ce faci, neisprăvitule? Pe unde caști gura? Te joci cu fătucele, ai? Adu-mi ceva de băut! Repede! ― Da’... ― Da’ ce? Ivan se repezi pe ușă. Asta nu era a bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Pentru prima oară în istoria omenirii, începuse un altfel de război, un război ciudat: om versus mașină. Mișcarea condusă de șomerul Ned Ludd îi făcea pe patroni să tremure de groază. Foștii muncitori, alungați din fabrici, năvăleau noaptea în ateliere și distrugeau toate mașinile. Loveau cu bâtele, cu topoarele, cu ciocanele. Erau înverșunați și pe deplin motivați. Dumnezeu lăsase munca omului și nu mașinilor care, oricum, nu aveau nevoie de hrană și nici neveste sau copii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
îi surprinse privirea. Îi făcu un semn cu mâna și îl luă de braț pe Nicolae. ― Cred că mamele noastre ne așteaptă. ― Da, să mergem! (După câțiva pași, se întoarse spre Iancu. Expresia i se schimbase. Peste tristețea din ochi, năvălise apa ironiei sceptice.) Am rămas fără europenizare rusească, dar cu graniță la o „țară basarabească” de-a noastră. La mormântul Luminăției Sale, după ce aprinseră lumânările și așezară florile în două vaze mari, de o parte și de alta a monumentului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
un puternic parfum de crizanteme îi învălui pe cei prezenți. Și Nicolae, cu lacrimi în ochi, cu emoție, recunoscu imediat îmbrățișarea părintelui său. Singura îmbrățișare posibilă a unui suflet de poet. După ce se îndepărtară, o liotă întreagă de copii sărmani năvăli peste slugile rămase ca să împartă coliva boierească, ornată cu o mare cruce din șiraguri dulci de perle argintii. Nicolae își adorase și încă își mai adora tatăl. Vorbea cu însuflețire, cu totul transfigurat de amintiri: ― În casa lui am trăit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
cumpără orice, el cântărește, prețăluiește, el trebuie să știe că acel ceva pe care a dat banul merită cumpărat... Sigur: o nenorocită de bibliotecă școlară dintr-un cătun pârlit din Înapoiata Basarabie - dar erau cărți, domnule! Era bibliotecă! Și, uite, năvălesc, cu șleapca pe cap și cu ciubote, golanii! Analfabeții! Tâlharii! Măcar de ți le-ar fura... cinstit, cum se fură, adică să ți le ieie și să se folosească de ele numai ei. Dar ei ți le ard, În curte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
continue; să nu se oprească. Dacă părinții erau acasă, ieșeau În calidor și ei. Dacă În acele momente se aflau prin apropiere oameni, se lipeau de gard și priveau. Dacă, din Întâmplare, erau clase, atunci se dădea recreație și copiii năvăleau la ferestre (de obicei bătrânul tănțuia când nu erau cursuri, dar se mai Înșela și el...). Eu, din calidorul meu, știam că Moș Iacob pentru mine face ce face. Și, În felul meu, Îl ajutam să ție, Îl sprijineam În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
am Întrebat după aceea pe băietan de ce-i zicea așa ea lui, ce Înseamnă cuvântul și el mi-a spus, a zis că varvari sunt Turcii și Tătarii și Lehii și Liftele-păgâne, ceia de-i Învățăm noi la școală, că năvălesc și ne dau foc și ne iau În robie fetele și femeile și, când se-apucă să le pângărească pre ele, ele strigă, cu glas mare: «Varvarule! Nu mă mai năvăli, că mă doare!» « Parcă ziceai că barbarii șed cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Liftele-păgâne, ceia de-i Învățăm noi la școală, că năvălesc și ne dau foc și ne iau În robie fetele și femeile și, când se-apucă să le pângărească pre ele, ele strigă, cu glas mare: «Varvarule! Nu mă mai năvăli, că mă doare!» « Parcă ziceai că barbarii șed cu fetele și cu femeile noastre - de ce să le doară, când șezutul nu doare?» « Știi tu mai bine decât ele?», m-a repezit băietanul. «Când te năvălește varvarul te doare, bre! Câteodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
mare: «Varvarule! Nu mă mai năvăli, că mă doare!» « Parcă ziceai că barbarii șed cu fetele și cu femeile noastre - de ce să le doară, când șezutul nu doare?» « Știi tu mai bine decât ele?», m-a repezit băietanul. «Când te năvălește varvarul te doare, bre! Câteodată varvarul nici nu mai descalecă de pe cal, o robește pe femeie din galop, acolo, sus, pe șă o năvălește - de-aceea...» «A-ha», am zis eu, nepricepând nici poziția, nici restul. Dar omul cela din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
când șezutul nu doare?» « Știi tu mai bine decât ele?», m-a repezit băietanul. «Când te năvălește varvarul te doare, bre! Câteodată varvarul nici nu mai descalecă de pe cal, o robește pe femeie din galop, acolo, sus, pe șă o năvălește - de-aceea...» «A-ha», am zis eu, nepricepând nici poziția, nici restul. Dar omul cela din vie care ședea cu femeia... Nu era nici Turc, nici Tătar, nici năvălitor, era de-al nostru - ș-atunci de ce-i zicea ea: Varvarule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
m-a asigurat prietenul, scuipând printre dinți. «Fumeia-i fumeie: -i place să fie oleacă izghită, bușită, blenduită; nu zice nu, dac-o sparii on chic, o răpezi - ba chiar de-o răpești, cum se zice, când furi fata; și-o năvălești, așa, de-a călare... Așa spun oamenii: fumeia tre’ bătută pe dinafară, până zice: Dușmanule, nu mai da, că mă omori!, și dup-aceea tre’ bătută pe dinlăuntru, până zice: Varvarule, mai dă-mi, că mă omori...» Am plecat În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
mai dă-mi, că mă omori...» Am plecat În fugă de lângă băietanu-cela: spunea cuvinte foarte rele despre femeile noastre. Varvara mea Îmi zicea mie varvar de desmierdare, de alintare - de prietenie, nu de dușmănie. La urma urmei, nu eu o năvălisem pre ea, ci ea venise către mine, tot stropindu-mă; ea mi-a zis s-o fac pe la trup, din apă și ea m-a sărutat cu sărutarea gurii sale pe-peste tot, dar mai ales la mijloc, când s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
echilibrul. — Înainte să omori țânțarii, noaptea e neplăcută, răspunse. — Asta-i adevărat, fără îndoială, zise alt individ din public. — Mulțumesc, spuse spionul. Odată ce deschizi o sticlă de sifon, e bine să o bei înainte să se răsufle. Dar sângele îi năvăli spionului pe față. Fără să se gândească, repeta ceea ce auzise sub copacul lui Baba. Și acum își asuma meritele pentru asta! Nu avea curajul să nu facă așa. Mai târziu, se foia și se răsucea în pat. Ce voia el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
reveniră în curtea familiei Chawla. — Rămâneți afară, le strigă Sampath când le văzu apropiindu-se. Rămâneți afară până vă treziți. Știa ca vor avea necazuri. Numai că ele nu-i ascultară avertismentul. Emanând mirosul tare și brut al berii locale, năvăliră asemeni huliganilor și, întocmai ca huliganii, începură să răstoarne tot ce puteau cu susl în jos. Sampath mai văzuse bețivi din când în când, bineînțeles, dar numai o dată avusese de-a face direct cu unul dintre ei, când se pomenise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]