3,698 matches
-
sub protecția ei, să facă întocmai ce i se ordona. - Felix, striga câteodată Otilia, cum ești de neatent! Îțicade nasturele de la haină. Vino încoace, să ți-l cos! Atenția aceasta era cu atât mai hazlie, cu cât Otilia își pierdea nasturii ei fără nici un regret, și mai degrabă arunca o rochie la gunoi, decât s-o repare. Felix venea supus și pre-gustînd voluptatea apropierii. Otilia îl trăgea spre ea cu o dulce violență, țâțâia din gură nemulțumită, atârna un fir de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
venea supus și pre-gustînd voluptatea apropierii. Otilia îl trăgea spre ea cu o dulce violență, țâțâia din gură nemulțumită, atârna un fir de ață în gura lui Felix, ca să nu uite (superstiție pe care o cultiva mult), și apoi cosea nasturele, în vreme ce Felix îi sorbea parfumul părului ei risipit sub chiar obrajii lui. De la o vreme, nasturii, fiind cusuți prea solid, nu mai cădeau, încît într-o zi Felix, G. Călinescu simțind nevoia imperioasă de a sorbi respirația Otiliei, rupse un
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
din gură nemulțumită, atârna un fir de ață în gura lui Felix, ca să nu uite (superstiție pe care o cultiva mult), și apoi cosea nasturele, în vreme ce Felix îi sorbea parfumul părului ei risipit sub chiar obrajii lui. De la o vreme, nasturii, fiind cusuți prea solid, nu mai cădeau, încît într-o zi Felix, G. Călinescu simțind nevoia imperioasă de a sorbi respirația Otiliei, rupse un nasture și merse la ea. - Mă mir, zise Otilia, doar ți l-am cusut bine deunăzi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
în vreme ce Felix îi sorbea parfumul părului ei risipit sub chiar obrajii lui. De la o vreme, nasturii, fiind cusuți prea solid, nu mai cădeau, încît într-o zi Felix, G. Călinescu simțind nevoia imperioasă de a sorbi respirația Otiliei, rupse un nasture și merse la ea. - Mă mir, zise Otilia, doar ți l-am cusut bine deunăzi! Nu-l bănui, sau se prefăcu că nu-l bănuiește, ci numai se arătă supărată de atâta neglijență. Căzut pe panta disimulației, Felix se pretextă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Pe dată ce apărea Pascalopol, sau o chema în oraș, Otilia redevenea distrată și nerăbdătoare de petreceri inedite. Atunci toate gingășiile ei față de Felix își pierdeau, spre ciuda acestuia, orice semnificație. Dacă Pascalopol intra în chiar clipa când Otilia cosea nasturele lui Felix (lucrul se-ntîmplă o dată), fata nu lăsa lucrul, nici nu-și schimba stilul familiar, dar ochii ei erau iluminați, și, pe dată ce sfârșea, alerga la moșier și începea cu el obișnuitele calinerii. Felix rămânea astfel un copil inofensiv
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de acord în toate ideile cu Aglae. Titi părea foarte fericit și începuse să-i arate albumele sale cu desene, printre care copiile după gravurile din romanul necitit al lui Stendhal. Ana îl asculta cu docilitate, îi încerca în treacăt nasturii, îi strângea bine gulerul de la haină în jurul gâtului și-l întrerupea cu întrebări de felul acesta: G. Călinescu - Titi, mă ierți că te-ntrerup, parcă s-a răcorit, nu vrei să pun o haină pe tine? Nu vreau să răcești
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
așa s-a obișnuit el, ar fi chiar bine, fiindcă văd că e curent aici, să-i dai să-și pună vată în urechi. Aici i-am adus flanelă, să poarte până în iunie, sub cămașă. Să nu-l lași fără nasturi la cămăși, că nu e frumos, și să-i dai să se primenească de două ori pe săptămână. G. Călinescu Aglae îi cumpără și haine lui Titi și puse să i le croiască după gustul ei, adică largi, îi cumpără
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
religiozitate orice instinct impur (nu fără oarecare ciudă, uneori, și porniri de gelozie față de Pascalopol) și se mulțumi cu strângerea de mâini și sărutarea castă, alunecată spre ureche. Totuși și așa fură surprinși o dată în chip neplăcut. Otilia cosea un nasture la haina lui Felix, și acesta nu se putuse elibera de ispita de a o săruta, când Stănică intră dezinvolt pe ușă. - Faceți, faceți, zise el protector, ca și când între Felix și Otilia erau legături indiscutabile, mărturisite. Otilia îi aruncă o
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
când eram îndrăgostitde Olimpia, o sărutam, mă-nțelegi, toată ziua și peste tot. Nu mai ne feream de nimeni. Așa că... nu vă jenați. Felix făcu gestul de a pleca și avu chiar curajul de a prefera protocolar, făcând aluzie la nasturele cusut: - Mulțumesc, domnișoară Otilia!Stănică însă îl opri. - Stai, frate, nu pleca, am vrut tocmai să vă-ntreb ceva.Pe dumneata, că faci medicina. Am un caz interesant. Un client al meu vrea să atace un act de donațiune, în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de la Universitate? Nu e bine să te obosești. La ce folosește? Pe Titi nu-l mai lăsăm să muncească atât. Și Titi e lăudat, cum știi, de profesori pentru talentul lui, o să fie un pictor cu vază. Aglae, care cosea nasturi la o rochie, înfipse și ea un ac în Felix: - Și-ți plătește ceva pentru comediile alea? - Nu! - Apoi, fără bani cine mai face azi ceva? Atât spuseră cele două femei și-și văzură de treabă cu o indiferență ostentativă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
sentimentalism, veni tiptil și o sărută apăsat pe umăr. - Ah, protestă Olimpia, lasă-mă, sunt foarte obosită.Stănică, contrariat, dădu altă ieșire sentimentelor lui. - Olimpia, comoara mea, poate nu mă mai iubești.( Olimpia își aruncă ghetele din picioare, după ce desfăcuse nasturii cu un ac de cap.) E perfect explicabil. Ce sunt eu? Un nimic, un ratat! Ce ți-am adus eu? Nimic. Tinerețea ta, frumusețea ta meritau omagii mai mari. Dar mă sacrific. Mă dau îndărăt din fața viitorului tău, ca și când n-
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
din care se face foaia de cort și o dădu Otiliei să-i facă în săculeț bine cusut cu un cordon la gură. Tot Otiliei îi dădu însărcinarea de a-i face în spatele pantalonilor un buzunar interior închis cu trei nasturi. Lucrul Otiliei era foarte satisfăcător, însă spre mai multă siguranță bătrânul mai trase o cusătură cu sibiaș, străbă-tînd chiar stofa. În pungă răsturnă mărunțișul de argint pe care-l ținea de obicei în casă, în cutia de tinichea, pentru nevoile
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cusătură cu sibiaș, străbă-tînd chiar stofa. În pungă răsturnă mărunțișul de argint pe care-l ținea de obicei în casă, în cutia de tinichea, pentru nevoile zilnice, iar în buzunar îndesă pachetele cu hârtii. Ca nu cumva să se desfacă nasturii, prinse deschizătura de sus a buzunarului și cu două ace de siguranță, iar peste mijloc se legă cu o curea lată (nu purta niciodată bretele). Așa ieși în oraș de mai multe ori moș Costache. Seara, însă, își punea săculețul
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
BĂNULESCU Fulgerător, din direcția pistelor pentru avioane, își făcu apariția, în zbor, o trăsură de jucărie. Caleașca era mânată de loviturile de bici ale unui vizitiu de jucărie. De asemenea, vizitiul purta pe pântecul revărsat, gol, prinsă într-un singur nasture, o livrea de jucărie. Deșănțatul surugiu blestema îngrozitor. Iar pe măsură ce se apropia, suduielile sale mitocănești se transformau, ca prin miracol, într-un glas lasciv și insinuant de șpicheriță de aeroport. Ce-ai fi băgat mâna în foc că își freacă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
în buzunare, dintr-o latură într-alta a minusculei stradele istoric Ioan C. Filitti, pe care, după un scurt ocol, o străbătu pentru a doua oară... De abia acum, de pe treapta de ciment a "VOPSITORIEI PENTRU ARTICOLE DE PIELE. PODOABE. NASTURI. REPARAȚII PENTRU AUR" își făcu apariția și coborî un enorm câine gălbui, îndreptîndu-se indolent, ca-ntr-un inedit duel între pistolari, în lungul străzii, cu taxiul pe urmele sale. Iar când taximetrul, în sfârșit, acceleră încercînd, din răsputeri, să îl
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
dezagreabil de real, acesta părea a fi, în plus, un bărbat afurisit de înfierbîntat. - Scoate de pe tine chiloțarii, spurcatule... Mi-ai hârjâit, cu catarama, fiecare osișor. Și Maria C. Nicolici, cu ochii închiși, după ce-i desfăcu trei din cei cinci nasturi ai cămășii, se despuie și ea. Străduindu-se să-și conserve, sub pleoape, imaginea unui Mircea Eliade ce, alături, derutat și el de așteptare, își făcea din nou de lucru cu pipa. Și abia după ce roșcovana temperamentală reveni la poziția
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de-al doilea, plimbîndu-se perechea lui de pantofi. În următorul, perechea lui de șosete. Urmate, aceste trei taxiuri, îndeaproape, de două Getaxuri, format papuc și chiar de o camionetă, ce-i voiajau, celui ce comandase întreaga paranghelie, sacoul bleumarin cu nasturi argintii, pachetul de "Carpați" și ecusonul de taximetrist. Și, în fine, după ce fu înveșmîntat la loc, în toate aceste accesorii de vestimentație, și, după ce se încăpățînă din răsputeri să nu-și plătească șoferii în alt fel decât scoțând pe gură
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de mâță scheletică al Otiliei, poreclită Fiola, a fost ridicat în văzduh și pleznit, cu dușmănie, de stinghiile vrafului de scaune și mobilier de birou, stricat, din spate. 285 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI să i se întrezărească doar nasturii metalici de la sacoul ca de taximetrist. La 15 secunde, motorul unui automobil, ținut la îndemînă, fu ambalat și demară, semn c-o importantă bandă din oraș complotase să-l lase într-o ureche. Ieși, cu geanta la el și, până
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
dispoziție, pe ulicioara spoită, în culori de Ev Mediu, de pâlpâirile unei luni capricioase și dezinhibate. Cum dezinhibat, din gangul de la numărul 26, aproape că se prăvăli peste ei și aproape îi împrăștie pe pavaj, un grăsan. În sacou cu nasturi metalici și oribili. Și care, în loc de-a le prezenta scuzele lui bâlbâite de pântecos abțiguit, numai ce se înghesui în ei, și îi presă, cu o ușurință absolut de neînțeles, către zid, cu burdihanul său atotputernic și mizerabil. La
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
scot și alți dinți - n-aș fi putut cu o singură mână. Și apoi, și Dina ar fi înțeles lucrătura. Mâinile mi le rupeam doar pentru ea. Pentru întîiași oară de când aterizase la mine, minunatul domn Costache își descheiase un nasture de la haina piper și zâmbise fericit de ce ajunsese să facă el unui dinte. Pierderea dentară o încasase falca de sus. Pe falca de jos se mai răsfățau câțiva îndrăciți dinți galbeni, ce nu crescuseră niciodată împotriva Dinei și care se
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Sinistratului, ce dormi, curățat și descrețit, până a doua zi dimineața. Atât de învrăjitorit fu de făgăduielile și întortochelile dezvăluite de somnul său cel aprins, încît duminică, 24 aprilie 1988, când un papițoi gătit în țoală de stofă bleumarin, cu nasturi metalici, se apropie furișîndu-se c-un cuțit de bucătărie și tăie, dintr-o singură despicătură, și îi mai și fură cercelușul cărnos al urechii (agresorul permițîndu-și până și răgazul de a-l pansa cu vată și leucoplast), Doru nu schiță
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
întruna, însă departe de-a lor, la distanță incomensurabilă, străjeri care își fac datoria în tăcere. În iarba întunecată și înaltă, la umbra ireală a unui arbust îi simte răsuflarea ca a vânturilor deșertice. Începe aparent liniștit să-i descheie nasturii și, printre două răsuflări, ea șușotește: - Nebunule! Însă el nu se oprește iar ea îl lasă supusă să-i arunce hainele într-o învălmășeală perfectă. Simți că se înăbușă, pielea ei atât de fină îl răscolește și nu mai ține
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
culmea, vaporoasă, dintr-un material neidentificat, probabil străin. Îi cade fremătând pe umerii drepți, este largă, bogată, parcă intenționat să îi elibereze fiecare pas mai uriaș. Are desenate diverse forme geometrice, linii și culori cu tonuri delicate; este închisă cu nasturii până la gât care-i ascund trupul superb. Este hipnotizat însă și ceilalți băieți se uită cu admirație la ea. S-a lăsat liniștea în grup: Bună, la toți! Laur, vii te rog? Vorbește natural, fără emfază. Își spune: - Ce liniștitor
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
Mergem și noi, că mă plictisesc? S-au ridicat nerăbdători și trec s-o lase pe Malvina. Au rămas doar ei pe strada învăluită în întunericul copacilor bătrâni și se sărută. Flora îi prinde mâna și o așează ușor printre nasturii rochiei. Se descheiaseră câțiva, îi simte pântecul întins cum aștepta încordat să-l reîntâlnească. Explorează mai departe, mătasea îl încurajează, își dă seama că are un chiloțel neglijabil. - Nebuno! Și își continuă cercetările, o atinge ușor, nu s-a îngălbenit
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
clădită pe temelie sănătoasă. Începea să se așeze. Deschise poarta. Prin fereastra aburită se vedeau capetele câtorva mușterii și umbra Linei. Trecu pe Ungă gard, spre rampă. Voia să simtă de acolo, de sus, mirosul nopții de primăvară. Își descheie nasturele de la gât al cămășii și vântul șovăitor i se strecură pe piele, învăluindu-l, rece ca o apă. Pașii i se înfundau în noroiul gros, scotea greu bocancii, dar mergea mai departe, ferindu-se de lumina focurilor. I se făcu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]