1,521 matches
-
în verde. Mia îi întindea degetele reci cu un surâs care oscila între farmec și înțelepciune: "Uite, a trecut încă o zi. Sîntem mulțumiți de noi? Oare nu puteam realiza mai mult?" Când o invitase la el acasă, replicase cu naturalețe: "Nu înainte de a mă numi doamna Ionescu. Consider virginitatea femeii drept garanția supremă a fericirii în căsnicie". Inginerul izbucnise în rîs: "Ești chiar atât de sigură că vreau să mă însor?" "Firește! Am toate calitățile pe care le poate pretinde
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Sculptorul își înfundă nervos pumnii în buzunarele pantalonilor. Tergalul subțire pârâi. ― Ce bîzdîganie îți mai trece prin minte? Ce-ai mai scornit? Melania Lupu își ridică ochii limpeziți de lacrimi. Aveai sentimentul unui cer clătit după ploaie. Întrebă plină de naturalețe: ― Unde o vom ascunde pe... Valerica? Vă dați, sper, seama... Două sinucideri la un interval atât de scurt nu pot convinge pe nimeni. Matei rămase cu gura căscată. ― Am impresia că trăiesc un coșmar, declară sculptorul. Barba îi crescuse, arăta
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
pentru că nu și-au îmbrăcat copiii destul de gros, trecători care mustră stăpânii de câini pentru că smucesc prea tare de lesă); se ceartă ca niște copii fără minte pe locurile de parcare; și-ți trântesc replici amețitoare cu cea mai mare naturalețe. Într-o duminică dimineață, am intrat într-un magazin de delicatese aglomerat, cu absurdul nume de La Gogoașa Delicioasă. Intenționasem să cer o gogoașă cu scorțișoară și stafide, dar m-am bâlbâit și a ieșit „cu scorțișoară și staline“. Fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
și până noaptea târziu droaie de copii murdari, desculți, cu hainele zdrențuite, probabil și flămânzi, impresionau neplăcut pe cei ce le priveau. Câțiva dintre acești copii ștrengari, năstrușnici și cu chef de joacă, făceau cu mâinile semne de salut. În naturalețea și spontaneitatea lor, erau chiar simpatici, iar călătorii priveau la ei cu drag. Alții, supărați pe necunoscuții din interiorul vagoanelor, mai belicoși și mai îndrăzneți, dimpotrivă, aruncau cu pietre în direcția trenului. Unul chiar a nimerit în vagonul alăturat, adică
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
final: „Nu m am despărțit niciodată de nimeni, nici din cei ce au murit...” Într-adevăr, abordând în permanență trăirea lăuntrică a personajelor sale, autorul recurge adesea la formula narativă a monologului interior, utilizând-o cu o deosebită abilitate și naturalețe, până la dedublarea majorității personajelor lui. În Experiență aparte, pe care criticul literar Theodor Codreanu o consideră a fi „cea mai relevantă reușită a volumului”, autorul utilizează analiza psihologică până la saturație și, tocmai de aici, rezultă și dramatismul situației care, în
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
tinde să devină aproape o normalitate: „Afurisită 200 Rareș Tiron viață! Mizerabilă lume!”, exclamă Șerban dezgustat până și de propria sa existență neplăcută. Fără a mai diseca prea mult universul artistic al prozatorului, pentru a nu răpi din farmecul, din naturalețea, dar, mai cu seamă, din notele de suspans și din finalurile uneori imprevizibile, consider că oricare dintre piesele incluse în volumul de față constituie o veritabilă probă de talent artistic debordant și de maturitate deplină în mânuirea condeiului. Deși este
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
Deșertul e foarte mare. E foarte posibil să nu-l găsești niciodată. Dacă îl prind, s-ar putea să mă avanseze în grad, răspunse Razman fără să se uite la ea. Te-ai gândit la asta? — Da, recunoscu ea cu naturalețe. M-am gândit. — Și? — Mai devreme sau mai târziu te vor înainta, și e mai bine să fie pentru ceva de care să te simți mândru, decât pentru că ai făcut pe câinele polițist. Eu nu mă grăbesc... Tu, da? — Aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
capcane de sare ce nu oferea nici o posibilitate de scăpare. — A fost mai ușor decât îmi imaginam, comentă. — încă nu l-am prins, remarcă Ajamuk. Se întoarse să-l privească: — Ce vrei să zici? — Ce-am zis, răspunse sergentul cu naturalețe. Mașinile noastre nu pot coborî în salină. Chiar dacă am găsi o pantă potrivită, ne-am scufunda în sare. Și pe jos n-o să-l prindem în vecii vecilor. Locotenentul Razman înțelese că avea dreptate, întinse mâna și apucă receptorul radioemițătorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
înconjoară. Aruncă o privire spre gerba fleșcăită ce atârna de șa. — Ai apă puțină. N-o să reziști mult - făcu o pauză. Dacă vii cu mine, îți promit o judecată dreaptă. — Nimeni n-are de ce să mă judece, preciză Gacel cu naturalețe. Pe Mubarrak l-am omorât în luptă dreaptă, după obiceiul neamului meu, iar pe militar l-am ucis pentru că era un asasin care n-a respectat legile sacre ale ospitalității... După legea tuaregilor, n-am comis nici un delict. Atunci de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
plus, să folosiți și metodele francezilor. Locotenentul își dăduse jos pantalonii și se ușura stând pe vine la nu mai mult de trei metri de jeep. — Uneori am impresia că nu ți-ai dat seama care e realitatea, spuse cu naturalețe. Nu e vorba de o luptă între tine și noi. E vorba despre faptul că tu ai comis o crimă și trebuie să plătești pentru asta. Nu poți să ucizi fără să fii pedepsit. Gacel îl imitase, coborâse din vehicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
încuviințează în tăcere, adăugă: — Te caută. — Știu. — L-ai omorât pe guvernator? — Nu. îl priveau cu interes și încetaseră chiar să mai mestece, străduindu-se, probabil, să vadă dacă spune adevărul sau nu. în cele din urmă, beduinul adăugă cu naturalețe: — Ai nevoie de ceva? — Patru mehari, apă și mâncare. Scoase din punga de piele roșie de la gât ceasul și inelul și le arătă: — O să plătesc cu asta. Un bătrân costeliv, cu mâini lungi și delicate de „zlătar“, luă inelul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
omorât? — Eu. Se apropie, fără să dea crezare celor auzite. — Tu? întrebă, clătinând din cap ca și cum ar fi respins ideea. Vrei să-mi spui că tu, fără ajutorul nimănui, ai omorât doisprezece soldați, un sergent și un ofițer? încuviință cu naturalețe: — Dormeau. Abdul-el-Kebir, care văzuse murind mii de oamenii, care ordonase executarea multora și care-i detesta pe toți și pe fiecare în parte dintre temnicerii săi, încercă totuși o insuportabilă senzație de neliniște și gol în stomac și se sprijini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
pustiu“. — De aceea trebuie să plec cât mai repede. Ofițerul se întoarse și arătă cu o mișcare a capului corpul adormit al lui Abdul-el-Kebir. — Nu vrei să aștepți să se trezească? O să vrea să-ți mulțumească personal... Gacel refuză cu naturalețe. Coborâse și-și luase armele și gerba cu apă. — N-are pentru ce să-mi mulțumească. Făcu o scurtă pauză. — Voia să treacă granița și a trecut-o. Acum este oaspetele tău... îi aruncă o privire prietenoasă. — Urează-i noroc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
să-și bocească soțul și fiică. — În primul rând trebuie să alegem un regent, spuse în cele din urmă înțeleptul Hiro Tavaeárii, dând glas simțămintelor tuturor. Iar eu îl propun pe Navigatorul-Căpitan, Miti Matái. — Îți mulțumesc mult, răspunse acesta cu naturalețe, dar nu pot accepta, pentru că eu nu sunt decât un om al mării, care nu cunoaște problemele de pe uscat. Misiunea mea va fi să-i caut și să-i pedepsesc pe criminali și s-o aduc pe prințesa înapoi, însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Hiro Tavaeárii, luând poziție la rândul lui. Și nimeni n-are dreptul să încalce vreo lege, sub nici un pretext. Se întoarse spre cei trei băieți. Ce aveți de gand să faceți cu prizonierul vostru? — Vrem să-l vindem, răspunse cu naturalețe Vetéa Pitó. —Să-l vindeți?... Cui? —Celor care vor fi dispuși să plătească prețul. —Și care e prețul? — Trei locuri pe bordul Mararei. Exact de ce mă temeam, admise bătrânul, pe care totuși întreaga poveste părea că-l distrează. Dar daca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
un punct. În urmă cu mii de ani, strămoșii noștri au pornit de aici, din marginea vestică, în timp ce eu am ajuns în partea cealaltă, în marginea estică. —Adică ai ajuns până la capătul lumii? — Bănuiesc că da, admise el cu absolută naturalețe. Iar noi, daca am traversa în întregime Infinitul Ocean al Infinitelor Insule, am ajunge la marginea cealaltă a lumii? — Îmi imaginez că ar fi posibil. Ridică din umeri, dorind să arate că toate acestea nu erau decât presupuneri. E clar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
capacitate de adaptare la un mediu atât de ostil a sălbaticilor lor prieteni. Ceea ce pentru ei nu fusese decât un desert de stânci și nisip, în care mureau unul câte unul, pentru aceste ființe primitive și dezbrăcate devenea, cu toată naturalețea, un loc aproape paradiziac, mulțumită surprinzătoarei lor abilități în folosirea resurselor. Săptămâni întregi, spaniolii suferiseră chinurile insuportabile ale setei, care îi conduseseră în mormânt pe mulți dintre ei, si totusi cei de pe Peștele Zburător le-au demonstrat, în decursul unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nimerit pe alta insula? întreba Navigatorul-Căpitan. Căci s-ar putea să existe mai multe insule cu oameni de aceeasi rasă. Roonuí-Roonuí nega cu un semn ferm din cap. Asta e insula! Cum poți fi sigur? O presimt, replică el cu naturalețe. Și, în plus, n-am zărit nici o singură navă de război într-o insula de războinici... Făcu o scurtă pauză și apoi adaugă, ca și cum prin asta ar fi înlăturat orice dubiu: Și pentru că nici războinici n-am văzut. — Cum adică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
repare o navă de treizeci de metri lungime folosindu-se doar de funie împletita din fibră de cocotier și menținându-o, în același timp, în echilibru pe una din chile, însă cei de pe Marara o duceau la bun sfârșit cu naturalețea unui fapt cotidian și, în timp ce dulgherul și ajutoarele sale munceau, ceilalți ascultau într-o tăcere respectuoasa relatarea plină de amărăciune a captivității fetelor, o povestire cutremurătoare, care îi făcea să se căiasca pentru că nu trecuseră prin ascuțișurile săbiilor toată rasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
mic“, ne spune, „dar o dată poți să fii și tu mare“. — Dacă n-ai să mă-nveți în continuare, n-am să reușesc niciodată să devin un adevărat navigator. —Mai sunt și alți dascăli buni, îi aminti Miti Matái cu naturalețe. Eu am învățat multe de la Vatau de Moorea, care este unul dintre oamenii cei mai înțelepți pe care-i cunosc. Trebuie să fie deja foarte bătrân, dar sunt sigur ca, dacă mergi din partea mea, o sa te-accepte că discipol. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
apă și își aminti de ziua când petrecuse zece ore într-o groapă, privind cerul tot așa și auzind înspăimântat vocile vietnamezilor care îl căutau în desișuri. Nu le înțelegea cuvintele, dar știa că vorbeau despre moartea lui cu aceeași naturalețe cu care el însuși vorbise cu câteva zile înainte despre moartea unui partizan surprins în ambuscadă. Până la urmă, obosiți să-l mai caute, s-au așezat să mănânce la nu mai mult de douăzeci de metri de groapă, în singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
așteptam, dar nu ne-am imaginat că o să-l aducă un om alb. Îi privi îndelung. Ceilalți așteptau tăcuți: Ce faceți aici? întrebă el în sfârșit, deși prevedea răspunsul. Planchart arătă hărțile și documentele: — Vedeți și dumneavoastră... răspunse el cu naturalețe. O șosea... — Ăsta e teritoriu yubani. — Știm asta. — Există un Tratat... — Guvernul a hotărât să denunțe Tratatul. Doream să o comunicăm Națiunii Yubani, dar n-am găsit mijlocul de a ne pune în legătură cu aceasta. Se ascund foarte bine yubani-i ăștia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ar fi fost, oricum s-ar fi numit, era important. Pentru el așa fusese întotdeauna, pentru că nu voise niciodată să le reducă la un simplu act fizic, la o descărcare animalică. Tânăr fiind și apoi în armată, se minuna de naturalețea cu care mulți dintre camarazii lui umblau în căutarea unei femei oarecare, se culcau cu ea, se simțeau satisfăcuți, le dădeau niște dolari și se îndepărtau fără să le mai revadă, fără să-și amintească numele lor, fără să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
iepurii și să lăsăm în pace pădurile și câmpurile! — Pentru Dumnezeu, Inti! Ai întrecut măsura!, protestă preotul. Se întoarse spre Paula arătându-l pe Inti cu mâna. Ai grijă de el, sau va sfârși la balamuc. — De ce?, întrebă ea cu naturalețe. Are dreptate. Și eu sunt de aceeași părere. Ar trebui să-i sterilizăm sau să-i pedepsim pe cei care au mai mult de doi copii. Omenirea se confruntă în anii ăștia cu doi monștri pe care nu i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
voastre. Or să vă trimită să trăiți cu huanga și pământul ăsta or să-l dea unor garimpeiros. Ești mulțumit...? Bine! Acum o iau pe Piá. Se întoarse spre Kano: Pot s-o iau? — E a ta, răspunse indigenul cu naturalețe și, întorcându-se cu spatele, se îndreptă cu José Correcaminos spre coliba mare. Îi privi câteva clipe și reveni la colibă. Desprinse de pe o grindă cearșaful vechi, o acoperi pe fată și luă pe sus trupul ușor. Căpetenia tribului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]