2,130 matches
-
fim drepți și să ne închipuim că ar fi vărsat lacrimi de tristețe dacă ar fi bănuit ce s-a întâmplat după ce a rostit mecanic, Puteți vorbi. Marta și-a imaginat că șeful departamentului de achiziții vroia să-și exprime nedumerirea pentru întârzierea livrării celor trei sute de statuete care mai erau de făcut, poate și pentru cele șase sute care nici măcar nu fuseseră începute, și, după ce i-a spus telefonistei, Un moment, și a alergat să-și cheme tatăl din olărie, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
a ridicat din umeri, în semn că nu se putea obosi să explice unui ignorant un adevăr atât de simplu ca acela pe care-l rostise el. Ceilalți tăceau. Păreau să fie de acord ori se rușinau să-și manifeste nedumerirea. M-am întrebat atunci: nu cumva, asemenea lui Dumnezeu, Bătrânul trebuia să nu fie văzut pentru a exista și pentru a fi atotputernic? Numai așa devenea cât de cât explicabil de ce nimeni nu încerca să înșele vigilența lui Francisc, cerberul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
șansele de însănătoșire existente în boala respectivă. Nu se întrebau cine anume îl putea îngriji pe bolnav din moment ce nici unul dintre cei trei doctori din azil nu fusese chemat vreodată să-l consulte, iar când am încercat să exprim eu această nedumerire au trecut peste ea. Anton a lansat într-o zi bănuiala că Bătrânul paralizase (Nelson a fost de părere că poate orbise, iar Dominic le-a povestit că văzuse la bar un nobil decăzut care dase în mintea copiilor) și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
zis nimic. Mi-a făcut semn să-l urmez. Afară, în coridor, mi-a poruncit să-l aștept până ce își găsește fetița și când s-a întors, împreună cu ea, am pornit toți trei: eu în față, ei în spatele meu. Spre nedumerirea mea, treceam pe lângă toate celulele fără să ne oprim la nici una și chiar am ieșit din închisoare pe stradă care acum era cu totul pustie. Nu se vedea nici un trecător; când am vrut să-l întreb pe gardian cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
la urma urmei, erau normale la o femeie tânără încolțită de bărbați mai în vârstă. Am ieșit pe țărm. Marea, pustie și indolentă, pescărușii care desenau în aer cercurile lor albe, ca de obicei, m-au făcut să uit de nedumerirea mea, dar cum l-am văzut pe individul cu mers de pisică am căzut din nou pe gânduri. Urmărind zborul pescărușilor, individul scotea țipete scurte de plăcere, încântat de siguranța cu care păsările își înhățau prada. Din privirea pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
îi șoptise Moașei istoria cu statueta. Am simțit un puternic impuls să-l iau de guler și să-l scutur zdravăn, „ascultă, fiu de cățea, nu încapi de mine?”, când deodată, poate chiar din pricina acestei porniri, mi s-au luminat nedumeririle. Da, asta era. Nimeni nu suporta, probabil, o dragoste cât de cât adevărată în azilul acela unde totul era luat în derâdere și totul era ratat. Nimeni nu iubea pe nimeni, iar bârfelile și minciuna erau unicul antidot al singurătății
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a grilei ideo-estetice. Conservatorismul autorului este - faptul merită subliniat - unul de sursă „latinistă” și clasicizantă. Citarea reverențioasă a unor critici moderni precum Ovid Densusianu (adversar al ofensivei „barbare” asupra spiritului latin în cultură) sau E. Lovinescu, în pofida unor rezerve și „nedumeriri” legate de opțiunile acestuia din urmă, este de fapt o reverență la adresa clasicismului lor structural și o solidarizare cu rezervele acestora față de „modernismul extremist”. Pe aceeași linie, Const I. Emilian salută „antibarbarismul” gînditorului catolic Henri Massis din cunoscuta sa carte-manifest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pe strada plină de băltoace și noroi și apoi s-a luat după el și l-a bătut pe umăr. — Endō-san! Endō a rămas mut de uimire la vederea lui Gaston. Și-a încleștat degetele pe umbrelă. I se citea nedumerirea profundă pe chip. Era limpede că ultimul om pe care se aștepta să-l vadă acolo era chiar Gaston. Endō-san! Gaston l-a bătut iar pe umăr, cu un surâs prietenos pe buze, încântat la culme că a reușit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
surdă. Am înțeles că nu mai interesa pe nimeni, de fapt, ce gândeam eu. Nu mai eram decât un "caz". Și acela, închis, cu crucea pusă."Galilei? A, da, cel care a abjurat..." Am reacționat, atunci, cu un amestec de nedumerire și furie, socotind compasiunea o lipsă de modestie din partea celor care mă căinau. Mi-am zis: "Aș vrea să-i văd duși la Inchiziție, un singur ceas. După aceea nu m-ar mai învinui pe mine că am ratat minunatul
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
a răspuns. - Și cum e cu ce mi-ai povestit despre sclava Clotilde? Oricum, sfatul meu e să nu ai de-a face cu prostituate de genul acesta. M-am uitat la el pe furiș și i-am văzut marea nedumerire. Am adăugat: - Vrei să-ți explic ce cred eu în legătură cu treburile astea? S-a gândit puțin, după care a aprobat. Așa că i-am oferit primele noțiuni despre cum să se poarte cu femeile. I-am spus un lucru care l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
insula Sardinia, Gaila a cerut să fiu chemat în apartamentul său. Lucra cu slujitoarele ei o perdea de altar pentru biserica San Giovanni, și o rază de soare îi căzuse pe mâini. Și-a ridicat privirea, în care am citit nedumerire și o cerință mută. A lăsat deoparte lucrul, mi-a luat mâinile și mi le-a sărutat, punându-mă în mare încurcătură. - Stiliano, dragă prietene, sunt foarte îngrijorată de soarta verilor mei. Au mare nevoie să fie sfătuiți în acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
În care se vorbește despre Ezra. În cea mai mare parte a timpului se mulțumea să Îl asculte, pentru că lui Elio cuvintele păreau să-i izvorască din gură, așa cum izvorăște apa din artezienele Romei: nestăvilit, gratis și oricând. Chiar dacă uneori nedumeririle biblice ale lui Buonocore Îl puneau În dificultate, neștiind, de exemplu, să-i explice de ce Dumnezeu a vrut să-l supună la o Încercare atât de grea pe Iov, prezența lui era pentru Elio o sursă de liniște. Îl făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
după harta voinței, dar li se întâmplă doar adulților, celor care uită poveștile din copilărie, uită totul, chiar și joaca și nu-și mai amintesc nici de ei însăși, îmi explica îngerul sunetelor pierdute. Uimită de ce se întâmplă, priveam cu nedumerire, căci oamenii nu mai cunoșteau nici propriul nume, uitaseră tot. Îngrijorată, îmi luasem zborul către următorul portal din peșteră. Și eu simțeam că am aripi din opere nescrise ale marilor poeți, atunci am știut că sunt în peștera de nicăieri
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
de pace. Lumea vorbește despre timp, în special, plânge lipsa lui. Măsor și eu clipele, dar cu alt ceas: ceasul adolescenței. El nu strălucește pe mână, dar scânteiază prin ochii mei albaștri. Ceasul meu altfel măsoară clipele, orele: prin întrebări, nedumeriri, emoții, tristețe, așteptări. Cred că dincolo de podoaba de pe mână, privirea fiecăruia măsoară timpul într-un fel aparte. În ochii noștri bate ceasul vârstelor, iar ,,muzica” lui pornește din inimă. Această muzică este zgomotoasă, romantică, tristă, după vârstele omului sau după
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
datora acest lucru Îngrijirilor constante și naturale pe care le acorda corpului ei. Urmărirea ridurilor devenise o ocupație care-i acapara Întreg timpul. Oricum, tot nu avea mare lucru de făcut În colțul acela pierdut de provincie. O expresie de nedumerire Îi Întunecă fugar chipul, căreia Îi luă apoi locul un zîmbet silit cînd veni În Întîmpinarea tinerei polițiste. Formula de condoleanțe folosită era un model În genul ei și dovedea o ușurință pe care de obicei o posedă doar oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
bani Înăuntru fusese forțată. Se uită atent la Pierric: acesta, Îngenuncheat lîngă maică-sa, profita de starea ei de inconștiență pentru a o mîngîia Încet pe păr, cu un aer fericit. - A fost dintotdeauna mut? Întrebă Lucas. Marie Îi risipi nedumerirea și evocă pe scurt noaptea de furtună În urma căreia Pierric, rătăcind de colo-colo, Își pierduse graiul fără ca cineva să Înțeleagă din ce pricină. - Dacă Gwen nu s-ar fi opus, Yvonne l-ar fi vîrÎt de mult Într-un azil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
foi plimbîndu-se În sus și-n jos prin apartamentul nupțial cînd se deschise ușa. Se Întoarse brusc. Era doar recepționera, o fată slabă cu ochi de mioapă, care aducea un plic lăsat la hotel pentru Marie. Văzînd expresia de vie nedumerire zugrăvită pe chipul skipperului, se făcu stacojie și se pierdu În scuze bîlbîite În legătură cu intrarea ei intempestivă. El Întrerupse cu o mișcare seacă valul de scuze, smulgîndu-i plicul din mîini. Fata bătu În retragere. Enervat, Christian azvîrli plicul pe pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
din cap. - Vara trecută, am văzut o rețetă de Mésadrol pe bufet acasă la părinții mei... Mama a luat-o, zicea că e vorba de un comision pe care trebuia să-l facă pentru Arthus de Kersaint... - Interesant... Îi citi nedumerirea pe chip și continuă, Încercînd să adopte un ton mai lejer. - Mama dumitale ar trebui să fie În măsură să ne spună cine i-a prescris tratamentul ăsta lui Arthus și de ce... - La ora asta nu e acasă, lucrează la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
prosop și ies din cadă. În momentul în care încep să mă șterg, iau ceasul și mă uit să văd cât e, doar așa, de curiozitate. Șapte jumate. Poftim ? Totul n-a durat decât un sfert de oră ? Mă cuprinde nedumerirea. Cum naiba de n-a durat decât un sfert de oră ? Stau în picioare, cu apa prelingându-mi-se pe corp, ușor nehotărâtă, întrebându-mă dacă n-ar fi bine să intru la loc în cadă și să o iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
spun, doar așa, ca să-l fac să o mai spună o dată. — Ai fost nedreptățită. Ketterman se încruntă. E limpede că partea asta de conversație nu îi place deloc. Aproape că-mi vine să chicotesc. Am fost... îndreptățită ? mă hazardez, jucând nedumerirea. — Nedreptățită ! strigă el. Nedreptățită ! — A, nedreptățită ! A, vă mulțumesc. Zâmbesc politicoasă. Apreciez foarte mult că spuneți asta. Probabil că o să-mi ofere cine știe ce bonus, îmi trece prin cap. Un coș cu articole de lux. Sau chiar o vacanță. — Și prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
prea sfințitul, așa s-a programat. Și prefectul. Și Brandaburlea ăl Bătrân. Tot orașul, se veseli lumânăreasa. Popa Băncilă îi zâmbi femeii, dând din cap că înțelesese. Se gândi că nu mai rămăseseră până la Sfântu Dumitru nici două luni. Totuși, nedumerirea nu-i dădea pace. Întrebă: - Da matale... Nu ești... Coana candelăreasă de la cimitir? Madam...Horcița, sora lui Sighirtău, de la noi. Parcă ai fost și la pogrebania lui Soporan bătrânul. Nu-și mai amintea exact cum o cheamă. Plecase de tânără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
publicase o cronică la cea mai recentă carte a lui Burtăncureanu, Murmură Balta, din care nu se putea înțelege dacă îl lăuda sau îl termina - era cunoscut stilul uleios al criticului -, doar inducea o persistentă senzație de silă, teamă și nedumerire că astfel de ființe încă mai sunt în libertate sub cerul scump al patriei socialiste, ai cărei cetățeni făceau cumplită foame și exemplare acte dăruire Revoluționară, spre a-și achita și ultimile datorii externe. Criticul lansase formularea, devenită în scurt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Pulp Fiction 3, zise ea. Am văzut deja vreo trei din ăștia pe seara asta. Fumată povestea. Da, apropo, îmi place rochia ta. —Mersi. M-am privit mulțumită. —Parc’ aș fi Scarlet O’Hara în ea. Mă privi cu sinceră nedumerire. —Ți-o făcuși din două draperii vechi, nu? Ce-aș mai vrea să văd camera din care le-ai luat. —Șnurul, idiotule. Neavând-o pe Mammy 1 să tragă de mine și eu să mă agăț de stâlpul patului, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
să mă spăl pe dinți și pe față și, când, am reapărut, câteva minute mai târziu, exfoliată și strălucitoare, Sally turna cafea în trei căni. — Mă duc să-i duc și lui Hugo, mă anunță el. L-am privit cu nedumerire, strângându-mi cordonul kimonoului mai mult în jurul taliei. —Cum ți-ai dat seama? — Am văzut - l-am văzut ieri seară, când se întorcea acasă, a zis că vine pe la tine. Arăta, adăugă Sally, foarte fericit. —Sal? se auzi Hugo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
fost și mai frumoasă. În schimb, se uită la el direct, cu buzele strânse Într-o linie dreaptă Încordată, și Întrebă: — Dumneavoastră sunteți inspectorul de poliție? — Commissario Brunetti. Am o barcă aici. Ne va duce la San Michele. Văzându-i nedumerirea, explică: — Insula cimitirului. Acolo a fost dus cadavrul. Fără să-i aștepte răspunsul, arătă cu degetul pe direcția danei de acostare și-o luă Înainte de partea cealaltă a șoselei. Femeia se opri doar cât să-i spună ceva șoferului, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]