2,311 matches
-
a revenit rapid. —O să se întâmple și asta, cara mia1. E încă devreme. Tocmai asta e problema, s-a aventurat Alison, decisă să nu piardă momentul favorabil ca să-și verbalizeze mesajul. Nu e devreme. Luca s-a uitat la ea nedumerit. —Poftim? Ce vrei să spui? N-am mai folosit nici o metodă de contracepție de când am început să facem sex împreună, deci nu e devreme. Alison a oftat prelung. — Vezi tu, când eram mai tânără, am fost diagnosticată cu ovare polichistice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
deloc... dar sper că o să mă poți ierta și... —Vai, Doamne! Fiona și-a dus o mână la gură și a icnit cu ochii înotându-i în lacrimi. Nick s-a întrerupt din rugăciune și s-a uitat la ea nedumerit. Apoi i-a urmărit privirea până pe fața lui Susan. Femeia zăcea în aceeași poziție, dar ochii îi erau acum deschiși și clipeau des. Susan părea îngrozitor de nelămurită în vreme ce fixa, pe rând, cele patru figuri care se uitau în jos, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
bărbatul a sărutat-o din nou, de data asta pe buze, după care i-a prins mâna și i-a strâns-o cu putere. —Să nu mă mai părăsești niciodată. Niciodată. Nici măcar pentru o excursie cu bicicleta. Susan a părut nedumerită auzind acele cuvinte, după care, dintr-odată, și-a dat seama despre ce era vorba. A, da, nefericita mea excursie cu bicicleta. Îmi amintesc. Femeia s-a ridicat mai în sus, iar Nick a sărit în picioare ca să-i aranjeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
ar putea să fie mai bine de-atât? — Da, se poate! Julia stătea să dea pe-afară de nerăbdare. —Deborah e gravidă! —Uau, a remarcat Alison fără entuziasm. Cine e tatăl? —Paul. Toate cele trei prietene s-au uitat la ea nedumerite. Nu v-aduceți aminte? Fratele prietenei mele de la petrecere... tipul ăla negru? — A, da, a exclamat Fiona clătinând din cap. Mamă, da’ știu că s-au mișcat repede, nu?! Și-ncă foarte repede! Juliei îi străluceau ochii din cauza situației scandaloase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
nici o aromă îmbietoare. De fapt, în încăpere nu se simțea nici urmă de mișcare. Toate cratițele erau curate și stăteau agățate deasupra barului. Poate că David o aștepta fiindcă avea nevoie de unul dintre ingredientele pe care abia le cumpărase? Nedumerită, Fiona a lăsat pungile pe masă și s-a îndreptat către sufragerie. David stătea într-unul dintre fotoliile din fața șemineului, cu spatele la ea. Când Fiona a intrat în cameră, bărbatul nici nu s-a clintit din loc. —Salut, a zis Fiona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Lui Milly i s-au luminat ochii. — Da, așa e, așa e! Fetița i-a sărit din poală și-a alergat pe partea cealaltă a patului, la Susan, aruncându-se entuziasmată peste pilotă. — E rândul tău! —Rândul meu? Susan era nedumerită. —E rândul meu să fac ce anume? — Să stabilești programul. Lui Milly îi tremura vocea pentru că, în timp ce vorbea, sărea pe pat. Nick i-a zâmbit fetiței cu blândețe. —Eu și Milly am hotărât ca, de-acum încolo, fiecare dintre noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
tot timpul la discuția respectivă. Credeam c-am căzut de acord că ăsta e un subiect la care o să mă gândesc serios în următorii doi ani, nu? — Da? Nu-mi aduc aminte de-o astfel de înțelegere. James părea realmente nedumerit. Tot ce știu este că nu vreau să fiu un tată bătrân. —James, pentru numele lui Dumnezeu, ai treizeci și șapte de ani! O să mai treacă o vreme până când să primești abonament gratuit pe autobuz. — Nu, știu asta. Dar chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
jumătate! Ce mai facem noi azi? —Sărbătorim! a declarat David. —Ce sărbătorim? — Începutul unei noi relații de familie, în care, în loc să urle, toată lumea ascultă pe toată lumea și adoptă cu entuziasm propunerile celorlalți. Fiona și Jake s-au uitat la el nedumeriți. —Ei, credeți că măcar azi putem să ne comportăm în felul ăsta? a adăugat David cu o tonalitate ușor deznădăjduită. —OK, i-a răspuns Jake. Eu vreau să merg la LaserQuest. Fiona și David au gemut. —Eu vreau să merg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
faptele mele. Mario și-a țuguiat buzele și-a făcut un gest de închidere a fermoarului peste buze, ca să dea de înțeles că n-avea să mai scoată nici un cuvânt. Jade a tăcut, uitându-se la Julia cu o privire nedumerită. Așa cum am mai zis, trebuie să plec. Trimite-mi nota de plată, iar haina mi-o recuperez altă dată. Și cu asta, Julia a ieșit din salon, cu foliile zbătându-i-se pe cap, încă îmbrăcată cu pelerina neagră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
îndreptat de spate ca să dea de înțeles că era foarte hotărâtă. —Mai ales dacă decizia respectivă o să-ți schimbe viața în bine. Așa cum cred c-o să se întâmple în cazul meu. —Și care e, mai exact, decizia asta? Julia părea nedumerită. —S-a terminat. I-am spus-o aseară. Câteva secunde, celelalte trei prietene s-au holbat la ea. Pe fețe li se citea neîncrederea. Apoi, Fiona a luat cuvântul. —Deci, stai puțin! Cât am stai noi aici... cât eu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
piatră. — Alah ne vede oriunde. Chiar și în cea mai adâncă dintre temnițe. Cântărește suferințele noastre și ne va răsplăti dacă le îndurăm pentru o cauză dreaptă. îl privi în ochi. — Și cauza mea e dreaptă - încheie. — De ce? îl privi nedumerit. — Cum adică, de ce? — De ce cauza ta e mai dreaptă decât a lor? Toți vreți puterea. Sau nu-i așa? — Sunt multe feluri de a deține puterea. Unii o folosesc pentru propriu lor profit. Alții, ca să le fie folositori celorlalți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
eram la club. Mai ții minte galeria aia de artă la care am lucrat eu odată? Ei bine, cineva de acolo i-a dat numele meu unei doamne care e consultant În probleme de artă pentru corporații. — Poftim? Întrebă Tom nedumerit. — Ei, știi tu, una care poartă costume Chanel și convinge băncile că, dacă pun În holul de la intrare o statuie gigantică din bronz, reprezentând o femeie goală, cu țâțe exagerat de mari, lumea o să-i ia În serios ca lideri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
niște drepturi de autor. Sau poți să comanzi o casetă de la o companie care le produce și care plătește drepturile prin taxele adunate. — N-am mai auzit de așa ceva. Îmi dădeam seama că Lou nu se așteptase la asta; părea nedumerită. — Vrei să zici că le trimiți o taxă de câte ori pui caseta? — Nu, sigur că nu. Nimeni nu se ostenește să facă asta, după cum nimeni nu cumpără casete cu selecții, pentru că de obicei sunt plictisitor de standardizate și foarte scumpe, cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
către sală. Vântul se Întețise și rafalele sale biciuiau podul. Instinctiv, ne-am aplecat și noi În aceeași direcție, ca să ne echilibrăm. Nu știam ce să zic, căci n-o mai văzusem niciodată pe Lou În starea asta. Eram complet nedumerită. Crezusem Întotdeauna că era un monument de calm. Acum, mă simțeam de parcă văzusem o statuie abandonându-și postura Încremenită pentru a-i trage un bobârnac zdravăn unui porumbel. În Încercarea de o face să mai uite, i-am spus: — Lou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
Începe să-și bage nasul și În viața ta personală, știi sigur că ai dat de bucluc. Dumnezeu mi-e martor că l-am implorat, dar degeaba. Dacă mă Întrebi pe mine, totul e din cauza nesiguranței lui. — Nesiguranță? am zis nedumerită. — În legătură cu gusturile lui, scumpo! exclamă el, ridicându-și ochii spre ceruri. Asta numesc eu minimalism: lipsa de siguranță. Sau lenea intelectuală. Dar nu trebuie să fac o tânără Încântătoare ca tine să aștepte În hol, nu? Câtă lăcomie din partea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
Ah, și mai aveam o Întrebare legată de Janice. Ieri am observat că știa că cel mai bun loc În care să se așeze și să-l aștepte pe Derek e creșa. A fost vreodata membră la sală? Lou părea nedumerită. — Sigur că da. Așa s-au cunoscut. Și, pe vremuri, Îl aducea uneori și pe Devon pentru lecții de karate. Tu n-ai mai văzut-o niciodată pe-aici? — Nu, am răspuns eu Încet. — Doar nu crezi că... — Nu pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
fericită că unii s-au deranjat să găsească o cât de mică dovadă care să-l disculpe. Asta dacă nu cumva chiar dorești să-l vezi Într-un proces. — Ce vrei să zici? Întrebă ea, pe jumătate furioasă, pe jumătate nedumerită. Sigur că vreau ca Derek să fie eliberat! De ce n-aș vrea asta? Am dat din umeri. — În cazul În care ai avea tu Însăți ceva de ascuns, am sugerat pe un ton neutru, ți-ar conveni de minune să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
pufni: — Fliss! A scăpat cam ieftin, după părerea mea! M-am uitat la el. — Te referi la cearta ei cu Linda? — Ah, s-au certat? Întrebă el surprins. Nu știam. Dar situația dura de ceva vreme. — Ce situație? am spus, nedumerită. Chestia cu privatizarea s-a Întâmplat nu mai târziu de săptămâna trecută. — Nu asta, replică Jeff, plin de importanță și cu pieptul umflat ca al unui porumbel care dă pe dinafară de bârfă. Linda se dădea la Andy. Nu știai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
Încet din cap, În semn că nu. — Și știi ce m-a făcut să-mi dau seama? Gustul vestimentar oribil pe care-l are Lesley. Ce ironie, nu? Nu pricep, zise Rachel, aplecându-se Înainte În scaun, pe drept cuvânt nedumerită. — Totul Începe de la Jeff. A spus că a văzut-o pe Linda În acea după-amiază, pe coridorul de la subsol și că era bine mersi. A mai zis și că e absolut sigur că era Linda, pentru că, la Început, a crezut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
Dumneata, o Întrerupse statuia cu o voce tăioasă, la care gândești că vreau să particip? Nici nu bănuia ea că verbul ales și persoana lui Lesley se Întâlneau arareori În aceeași propoziție. Aceasta Îi adresă doar o privire albastră și nedumerită și spuse: Mă rog, ambele au oricum același tarif, asta dacă nu cumva beneficiați de reducere. Cu multă trudă, Îi ștampilă femeii un bilet. — Mulțumesc mult, rosti apăsat statuia. Mi-ați mai putea face un serviciu? Din intonație, părea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
ascundeau cumva în zgârie-nori, acolo se cățăra Spiderman, omul-păianjen. Doar Superman era neîntrecut pretutindeni, pe el îl iubeam cel mai mult. În emisiunea Teleenciclopedia spuseseră odată că eroii au trăit mai demult în Grecia. Dacă era adevărat, mă întrebam eu nedumerit, cum ajunseseră ei în America? Făcuseră o cerere pentru viză ca mine și tata? Și, dacă era adevărat, însemna că eu și cu tata vom deveni într-o zi eroi? Sau trebuia să fi fost de la bun început? Pe atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
aveau curaj să se aventureze în zonă. În schimb noi doi, niște emigranți nebuni, ne învârteam pe acolo toată ziua, bună ziua.” Bunica și bunicul au izbucnit în râs. Mătușii îi juca un zâmbet pe buze, iar unchiul avea un aer nedumerit, ca și cum i-ar fi scăpat înțelesul poveștii. Mama rămăsese tăcută și privea țintă în podea. „Chiar așa. Niște emigranți nebuni. Ici și colo, vedeai cutii de scrisori găurite de gloanțe și urme de incendiu în multe locuri. La tot pasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
în vagonul de metrou, să nu dau de bănuit. Nu mă fixa nimeni, era totul ok. Apoi s-a întâmplat ceva al naibii de ciudat. Oamenii de pe scaunele din jurul meu au început să se frece la ochi. Aveau cristalinul înroșit și păreau nedumeriți. Până la Televiziune, unde am coborât, toată lumea din vagon se ștergea la ochi cu batiste și șervețele. Scara rulantă m-a urcat la nivelul superior. De acolo am ieșit la suprafață șchiopătând ușor. Am prins un autobuz 301 și am intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
la școală, să înveți carte cum învață toți copiii, că și așa un an ai pierdut. — Trebuia să fi mers de anul trecut când aveai șapte ani, intervine Zina Stamate. — Ce fac fără ei, cucoană? Unde să rămân? întreabă Prințesa nedumerită și oarecum îngrijorată. — La noi, răspund doamna și domnul Stamate. Prințesa stă gânditoare, neștiind ce să spună. Avem școală aici în cartier. Te-am înscrie în clasa I, ți-am cumpăra uniformă, cărți, caiete, tot ce-ți trebuie, caută s-
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
termos. Ți-am pregătit cafea ca să ai pe drum, frate. — Ce-ai zis? „Frate”?o întreabă Zina — Da! Nu-i fratele meu de cruce?se uită la Alexnadru și zâmbesc cu subînțeles, în timp ce soții Stamate se uită unul la altul nedumeriți. Alexnadru sărută mîna Zinei Stamate, mulțumindu-i pentru tot, dă mîna cu Eusebiu Stamate și coboară cu Teofana la autoturism. Înainte de a se urca, se îmbrățișează frățește cu Teofana sărutând-o pe frunte. — Rămâi cu bine, surioară. — Ai grijă de
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]