2,766 matches
-
rog a mi se restitui În natură, ele ca și conținuturile lor - pentru respectarea neabătută a adevărului țin să se consemneze că din butoiul de stejar fuseseră luați cinci litri și jumătate, vin cu care mama a potolit setea duhului neliniștit al tatălui meu, adică l-a dat de pomană), gardul ce-mprejmuie umilul meu domeniu, cotețul plin de păsări grase, cocina În care de multă vreme nu mai țineam porc, căci sămânța ălor cu care ne Înțelegeam noi bine a pierit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
nemțești, care știa foarte bine cum să ducă lucrurile la bun sfârșit. Ideea cu arsul mi-a plăcut de cum am auzit-o: Îmi oferea, așa, un soi de Împăcare și de siguranță, deși ar fi trebuit să fiu un pic neliniștit, căci bătrânul, meticulos În tot ceea ce făcea, Îmi povestise despre vizita făcută la Crematoriu - ținea să vadă exact ce urma să se Întâmple cu hoitul lui -, despre cum cadavrele, sub imensa putere a căldurii, păreau că se ridică În capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
nu a izbutit decât să distrugă grădinile cu varză și salată ale vecinilor, care i-au tras Întreprinzătorului o binemeritată mamă de bătaie și i-au devastat casa și acareturile; În cele din urmă, am aflat și de ce mă căuta neliniștitul mare om de spirit: vrea să mă duc cu el la oraș ca să-și depună la Inspectorat dosarul de suplinitor, iar el, după cum bine se știe, nu se poate descurca de unul singur prin supremul labirint al birocrației. Știu ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de praf și, mai ales, să curețe cum se cuvine tabloul din care zâmbea blajin Conducătorul, căruia un școlar zgubilitic Îi Împodobise nasul cu muci naturali, iar nu desenați, ca de obicei. Zidaru Îl trimite acasă și pe Îngrijitor. Din ce În ce mai neliniștit, Își consultă de zor ceasul Slava de fabricație sovietică. Se apropie din nou de ușa laboratorului. Chiar În momentul În care pășește Înăuntru, lumina - În conformitate cu politica de atunci În domeniul economisirii energiei - se stinge și totul se scufundă În cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Băiatul apucase să vadă sânii mari, negri, rotunzi și grei, Împungând aerul cu sfârcurile uriașe, țanțoșe, Întărâtate de mângâierea și răcoarea bălții. Apele ei i se păruseră dintr-odată prea calde, Înfierbântate din ce În ce de trupul negru și neliniștit care se mișca Întruna, răspândind În jur vrăji schingiuitoare și desfătătoare, cărora nu li s-ar fi putut găsi În veci chipuri de Împotrivire. Ectoraș aproape că leșinase, se târâse cu greu până la mal și se trântise În iarbă. Zăcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cu plânsul, peste trupul neînsuflețit al lui Hanbei. Nu-și împreuna mâinile, nu se ruga, dar rugile sale către răposat erau nesfârșite. Kanbei, care aflase despre starea lui Hanbei de la fiul său, tocmai sosise. Am ajuns prea târziu? întrebă el, neliniștit, șchiopătând cât putea de repede. Îl văzu pe Hideyoshi, așezat lângă pat, cu ochii roșii, și trupul rece, fără viață, al lui Hanbei. Kanbei se așeză cu un geamăt adânc, ca și cum i-ar fi fost zdrobite trupul și sufletul. Rămaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
simțea până și în gravitatea tatălui său și se considera extrem de norocos. Kanbei își luă toiagul și porni, șchiopătând, spre cazărmi. Dar, în loc de a intra în tabără, păru să-și continue drumul singur în josul muntelui, iar însoțitorii lui îl întrebară, neliniștiți, unde se ducea. — La poale, răspunse simplu Kanbei și, cu toate că se sprijinea în baston, începu să coboare cărarea în pantă, cu pas aproape vioi. Cei care-l însoțiseră, Mori Tahei și Kuriyama Zensuke, coborâră pe urmele lui. — Stăpâne! strigă Mori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
iar seniorul stătea în șa, profilându-se pe cerul înstelat. Observând că, pentru moment, n-avea de gând să pornească, generalii din jur, îmbrăcați în armuri scânteietoare - și lungile șiruri de oameni împlătoșați, steaguri și cai din urma lui - așteptau, neliniștiți, în întuneric. — Undeva într-acolo susură un izvor. Aud murmur de apă, pare-mi-se. — Acolo e! Apă! Bâjbâind prin bălăriile râpei de lângă drum, unul dintre militari descoperi, în sfârșit, un pârâiaș între pietre. Unul după altul, soldații se îmbulziră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
că mintea îi lucra cu toată viteza, iar vasele de sânge îi erau atât de tensionate, încât nu mai aveau mult până să plesnească. În timp ce priveau trupele lui Genemon trecând prin apa râului Katsura, oamenii rămași se simțeau tot mai neliniștiți. Mitsuhide încălecă la loc și, unul după altul, cei de sub comanda lui îi urmară exemplul. — Transmiteți ordinele. Aveți grijă ca nimănui să nu-i scape nici un cuvânt. Unul dintre comandanții de lângă Mitsuhide își puse mâinile pâlnie la gură și strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cam îndârjită pe față, iar Sebei stătea posomorât. Arșița apăsătoare a verii le sporea nemulțumirea. De-acum, anotimpul ploios ar fi trebuit să se apropie de sfârșit, dar atmosfera era din ce în ce mai uscată. Pe cer, norii se mișcau încoace și-ncolo, neliniștiți, parcă reflectând starea națiunii. Din când în când, soarele răzbătea printre nori, cu o strălucire intensă care era de ajuns cât să facă pe cineva să ardă de febră. Ce căldură, Sebei, comentă Ukon. — Da, și nu bate pic de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
stăpân pe sine, așeză perna astfel încât să stea cu fața spre boarea răcoroasă care adia din grădină, se întoarse cu spatele la ceilalți și-și lărgi singur gulerul leoarcă de nădușeală. Medicul și slugile, însă, se alarmară. Vasalii săi intrară și ei, neliniștiți, unul după altul, să vadă cum îl puteau ajuta. Dar Hideyoshi nu întoarse nici un moment capul. Cu spatele încă întors spre ei, le făcu semn să plece, ca și cum ar fi alungat o muscă. — Mi se întâmplă tot timpul. Lăsați-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Pe scurt, nu numai că misiunea lor se încheiase printr-un eșec total, dar Katsuie părea să se fi umilit în fața lui Katsuie într-o mult mai mare măsură decât era necesar în situația dată. Cei doi emisari discutau, destul de neliniștiți, situația. Evident, în gândurile lor negre figura și inamicul, Hideyoshi, dar la fel apăreau și dușmanii lor vechi, membrii clanului Uesugi. Dacă, pe lângă aceste pericole, se mai adăuga și amenințarea unei discordii între clanurile Shibata și Tokugawa... Nu puteau decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Kuwana. Iar atunci, pentru prima oară, planurile lui Katsuie se puteau transforma într-o strategie nulă. Katsuie știa că, dacă nu reușeau astfel, victoria n-avea să mai fie ușor de obținut. Astfel calculase el situația, în secret și foarte neliniștit, încă de la bun început. Socotelile propriu-zise se bazau pe comparația dintre forța provinciilor lui Hideyoshi și a sa proprie. În acea perioadă, dată fiind neașteptata popularitate și putere a lui Hideyoshi după Bătălia de la Yamazaki, aliații pe care putea conta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Ogane și Kinoshita. Amândoi erau vasali ai lui Shibata Katsutoyo. Shogen le acordase încrederea lui și depuseseră un jurământ solemn de a acționa împreună cu el. — Hayato întârzie, nu-i așa? comentă Ogane. Undeva, cântă un cocoș. Cei doi invitați păreau neliniștiți. Shogen, însă, se comporta așa cum se cuvenea din partea unei gazde, rămânând perfect calm. — Va fi aici destul de curând, spuse el, încrezător. Desigur, omul pe care-l așteptau nu veni; în schimb, apăru un paj, cu scrisoarea pe care Hayoto i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
veni; în schimb, apăru un paj, cu scrisoarea pe care Hayoto i-o încredințase lui Osaki. Cei trei se uitară unul la altul. — Cu mesagerul ce e? întrebă Shogen. Pajul răspunse că omul plecase imediat după ce adusese scrisoarea. Aceeași expresie neliniștită întunecă fețele celor trei. Oricât de curajoși erau, nu se puteau simți la largul lor, știind că era posibil ca trădarea lor să fi fost demascată. — Cum o fi reușit să afle? întrebă Ogane. Până și mormăielile lor sunau ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
deja seară, nu-i așa? Pe măsură ce se lăsa asfințitul, enervarea lui Katsuie creștea. Soarele în amurg își arunca razele pe clopotniță. — A venit Seniorul Yadoya! Acesta fu mesajul transmis de luptătorul postat la poarta templului. — Ce s-a întâmplat? întrebă, neliniștit, Katsuie. Omul vorbi cu sinceritate. La început, Genba refuzase să-l primească, dar Yadoya stăruise. Îi explicase, în amănunt, hotărârea stăpânului său, dar degeaba. Genba insista că, fie și dacă Hideyoshi venea în goana mare de la Ogaki spre Muntele Oiwa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Dumneata ești mai tânăr decât mine, Senior Gamo, dar mi se pare că ai o judecată mai bună decât a mea. N-ai cumva inspirația de a veni cu o idee bună înainte de a se întâmpla ceva regretabil? Părea profund neliniștit. Gamo îi răspunse tot cu o întrebare: — De unde ar putea proveni zvonurile astea? Asta nu pot să spun. Dar nu iese fum fără foc. — Crezi că se întâmplă ceva ce noi nu știm? — Nu, deloc. Numai că faptele sunt exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în dreptul ferestrei de la chilia ta, te-am auzit vorbind... Stăteai de vorbă cu o zână bună... Am plecat privirea rușinat. --Cine-i zâna cea bună, dragule? --Îmm... Vise, sfințite. Vise... Bătrânul mi-a pus mâna tremurătoare pe frunte. --Te înțeleg, om neliniștit ce ești. Te înțeleg, dar... --Va veni și ziua când visele se pot preface în realitate. Deși bănuiam cam încotro băteau vorbele bătrânului, m-am prefăcut neștiutor... Nici călugărul nu a spus nimic. S-a ridicat cu un oftat prelung
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
somn, după masă sau după ce ai citit ceva, că și apare ca într-o vrăjitorie tot ce trebuie... “Cine-i adevăratul stăpân aici? Călugărul sau Zâna cea bună?” - mă întrebam, când din prag am auzit întrebarea: --Ei, cum se simte neliniștitul meu prieten? --Mulțumesc, sfințite, de întrebare. Mă simt bine - am răspuns eu nu prea convingător. --Dacă-i așa, nu ne rămâne alta de făcut decât “s-o luăm pe scurtătură”, cum se spune. Călcam alături de călugăr. Îi simțeam slăbiciunile trupești după cum
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
cap ca niște marionete trase de sfoară, arătându-și neîncrederea. Încerc în zadar să trag geaca peste... Îmi amintesc. E o geacă până în talie... Și mă grăbesc spre școală, cu privirile în pământ... Acesta e satul... acesta era murmurul sălii, neliniștit... Îmi fac mare curaj... nimeni nu mă poate opri din mers. Ajung în holul școlii și aud niște glasuri ciudate, ce par răbufnite dintr-o tavernă veche... Stau la ușă cu hârtia în mână și nu îndrăznesc să intru... Stau
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
ai o problemă? Vrei să fii ajutată să scapi de dependența de droguri? M-am gândit că nu fac nici un rău dacă mint. Deși n-a fost așa de inofensiv pe cât credeam eu c-o să fie. La naiba! îmi spuneam neliniștită. Gândește-te la cititul revistelor, la băile în jacuzzi, la exercițiile fizice, la solare, la abdomene plate, la coapse suple, la pielea curată și strălucitoare! Gândește-te la celebritățile cu care te vei bate pe umăr. Gândește-te la cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
nu eram la înălțimea așteptărilor. înțelegi? Am clătinat prudent din cap. Mă complăceam în relații nepotrivite cu oameni nepotriviți. Nu-mi mai păsa de nimeni altcineva cu excepția mea. Și nici de mine nu-mi mai păsa prea tare. Mă întrebam neliniștită la ce fel de relații făcea aluzie. — Am recurs la droguri ca să fac față fiecărei situații neplăcute cu care m-am confruntat în viață. Când am venit aici, mi s-a spus că am nivelul emoțional al unui copil de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
fi observat. Nu contează. Mie tot mi-a trecut. Nu te bucuri pentru mine? Nu mai sunt o cârpă! —Ei, sigur că mă bucur. Doar că sunt surprinsă. Dar nu eram deloc bucuroasă. Nu mă simțeam în largul meu. Eram neliniștită. Și nedumerită. întâi promovarea, iar acum asta. Eu și Brigit semănaserăm întotdeauna. în afara atitudinii pe care o aveam referitor la carieră - cu alte cuvinte, Brigit avea o atitudine - reacțiile pe care le aveam față de evenimentele vieții erau mereu aproape identice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
fie ceva mai mult de-atât. —Ce vrei? Să vină un mesager celest cu o trâmbiță care să-ți spună că te-ai îndrăgostit de el? m-a întrebat Brigit cu răutate. — Ia-o-ncet, Brigit, i-am spus eu neliniștită. Doar fiindcă Josie a întârziat cu telefonul, nu e nevoie să mă umilești fiindcă nu simt ce trebuie pentru Luke. Dacă arată ca o rață, merge ca o rață, măcăne ca o rață, atunci sunt șanse mari să fie chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
marca Land Rover și Mercedes. Acesta era și locul în care Clem, un labrador cu pedigriu, care aici se simțea în mod evident mai la el acasă, își făcea nevoile, în vreme ce Wilt stătea lângă el și se uita în jur neliniștit, conștient de faptul că ăsta nu era genul de cartier potrivit pentru el, dar dorindu-și să fi fost astfel. Era cam singurul moment de pe timpul plimbării lor în care Wilt era cât de cât conștient de împrejurimi. Pe tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]