2,065 matches
-
această concepție e răspîndită la toate popoarele. Solon pretindea că un atenian singur e o vulpe șireată, dar dacă reunim toți atenienii pe Pnyx, într-o adunare, avem de-a face cu o turmă de oi. Frederic cel Mare dovedea nemărginit respect pentru generalii săi ori de cîte ori se-ntreținea în particular cu fiecare dintre ei. Dar spunea că, o dată puși laolaltă într-un consiliu de război deveneau o adunătură de imbecili. Poetul Grillparzer afirma: "Un om singur este suportabil
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
sau de rasă, și la o scară nemaiîntîlnită pînă acum. Iar puterea acestor conducători emană din voința populară, fapt acceptat ca atare de toată lumea. În ciuda acestei cruzimi, ei au fost înconjurați și sînt în continuare înconjurați de venerație, de o nemărginită adorație. Nu în puține cazuri adorația și venerația merg mînă-n mînă cu teroarea, laolaltă ajungînd în final la paroxism. Cu toate acestea, amintim, dacă mai e nevoie, că crimele erau cunoscute de toți, în afara, poate, a celor care nu vroiau
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
ființă trup, simțire, gîndire se răzvrătea contra poruncilor unei religii care se apleca atît de puțin asupra celor omenești. Împotriva unei zeități apărînd precum ne-o arată Schonberg în opera Moise și Aaron: "De negîndit pentru că-i nevăzut, veșnic același, nemărginit, atotputernic". Și de-ar fi fost doar atît. Dar cînd o învățătură se află în faza ei de revelație, adică vine din afară pentru o grupare de indivizi, ea atinge doar intelectul acestora. Li se impune într-un mod coercitiv
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
circuitul vicios al violenței. Tradiția ascetică a Părinților Bisericii - pentru care isihia (pacea) lăuntrică este o pregustare a împărăției cerurilor - a subliniat necesitatea convertirii atașamentului față de realitățile finite ale acestei lumi către o dorință sublimă pentru Dumnezeu, Cel care fiind nemărginit în dăruirea Sa îndreaptă instinctele oarbe ale dorinței mimetice. Numai deschiderea totală a inimii către Dumnezeu dizolvă contradicțiile interne ale psihismului individual și colectiv. Milbank conchide astfel: „în cele din urmă, împărăția cerurilor înseamnă (speculativ) și ilustrează (practic) purtarea sarcinilor
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
este practic nelimitat și nedeterminat. În consecință, cel ce întocmește un chestionar este chemat, pe de o parte, să construiască indicatori-întrebări, iar pe de altă parte, să selecteze cei mai potriviți indicatori din mulțimea acestora, care este, cum spuneam, aproape nemărginită, operație dificilă și riscantă, ce poate afecta validitatea instrumentului. Dacă pentru selectarea eșantionului de persoane din populație există reguli clare, furnizate de statistică și matematică, pentru alegerea „eșantionului de indicatori” este necesară o intuiție și o imaginație sociologică, bazate pe
Ancheta sociologică și sondajul de opinie. Teorie și practică by Traian Rotariu, Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/1855_a_3180]
-
o compilalție după retoricile clasice. Vorbind despre stilul „sublim În cele din afară” (sublimul, altfel zis, natural), poetul dă o listă de teme (subiecte) din geografia fizică și din istorie capabile să provoace imaginația lirică În direcția sublimului: „O Întindere nemărginită, precum nemărginirea tăriei, bolta cerului cea semănată de stele, o Înălțime sau adîncime grozavă În care se rătăcește și se cufundă vederea, precum un munte trufaș sau un turn măreț și o rîpă fioroasă; zgomotul tunetelor și al unei artilerii
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sa vecinicie și atotputernicie, Într-un cuvînt, toate ființele ce sînt mai presus de noi sau de care noi sîntem despărțiți printr-o depărtare foarte mare sau a vremii sau a Întinderii; oarecare neorînduială Însemnătoare fără proporție, precum o grămadă nemărginită de stînci, aruncate după Întîmplare de mîna naturii, sau o peșteră fără nici o urzire regulată de arhitectură, ale căria colțuroase afundări pare c-ar cuprinde oricare comori sau curse tainice, o Înșiruire de munți fără căpătîi și oarecare fundături; toate
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Formele Încep să-și fabrice fondul de care au nevoie și din spuma acestor clișee, locuri comune, modele, se ridică un peisaj. Spiritul Își construiește un corp, retorismul desfrînat o retorică virtuoasă. Obiectul liric iese la Bolintineanu din această disponibilitate nemărginită a spiritului său poetic. Apoi obiectul Începe să aibă propriile exigențe, sfîrșind prin a le impune spiritul creator. Putem spune, atunci, că poezia, apare, la Bolintineanu, dintr-o neobosită admirație față, Întîi, de imaginile literare ale lucrurilor. Față de un cadavru
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
contururile aspre se șterg. Poezia le pune În armonie. O fuziune salutară se produce Între cele două planuri. Obiectele intonează, atunci, un mare imn: „Și-atunci păduri și lacuri și mări și flori și stele Intoană pentru mine un imn nemărginit.” Această pace a universului este Însă provizorie. Timpul este variabil și el tulbură Într-o oarecare măsură liniștea, solidaritatea lumii interioare. Efortul de a pacifica, de a Îmblînzi universul reîncepe. Fiecare poezie necesită o energie spirituală, un demers special. Trecînd
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
tăinuită”, colo ( În Lăcrimioare) de cîmpia cu „dulcea-i liniștire”. În Mărgăritarele apare „plaiul frumos”, „plaiul Îngeresc”, Într-un sonet este divinizat lacul turistic, sărbătoresc. În multe poezii pătrunde spectaculos marea cu munții spumegători de valuri, marca „vastă și triumfală”, „nemărginit safir”, „cuib [de] smarald” etc. Admirația este totală, viziunea este feerică, nimic pe lume nu absoarbe mai bine gîndul și nu Încîntă mai mult ochiul ca schimbătoarea cîmpie lichidă: „O, mare, scumpă mie Eu vecinic te admir...”. Marea angajează un
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
direcție a imaginarului. Ele constituie spațiile reveriei. Să reamintim Întîi plaiul, o formă de sincretism a naturii: „Auzit-ai frate, de un plai frumos Care-n veci răsună de cîntări iubite? Unde se-mpreună cerul luminos Cu albastrul mărei cei nemărginite? Acolo-mi e dorul, acolo mă vreu; Pe-ale tale brațe du-mă, dragul meu! Unde vîntul serii, blînd ca un suspin, Leagână-n tăcere dalbe flori de aur? Unde pe-ale rodii salbe de rubin Flutură verdeața frunzelor de laur
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a iernii vijelii Cutrieră cu zgomot pustiele cîmpii. Pe cea savană-ntinsă și cu sălbatic nume, Lung ocean de iarbă necunoscut În lume, O cumpănă se-nalță aproape de un puț, Și-n orizon se-ntinde ca gîtul unui struț.” Șesul nemărginit cheamă figura singurătății: „mută, sterilă, nepătrundă”. Poet fără simțul transcendenței, Alecsandri privește departe, spre orizont, și, nevăzînd decît pustietatea goală, se Întristează. Oceanul de iarbă nu-i spune nimic, mișcarea procesuală a naturii sălbatice (nașterea, moartea ierburilor) nu-i stimulează
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
profundă O stea albastră cade și-n spațiu s-acufundă, Trăgînd pe plaiul negru o brazdă argintie, Ce-n clipă-i trecătoare ca viața-n vecinicie! Sub cerul fără margini, spre mîndrul răsărit, Se-ntinde-n umbra nopții un cîmp nemărginit, Pustiu și trist ca golul ce lasă-n urma lor În inimi iubitoare iubiții carii mor.” CÎmpia goală este, aici, o prelungire a vidului din marele spațiu. O intuiție fină a relațiilor din univers pe care Alecsandri o Întoarce, apoi
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
alb și troienit Sub negura geroasă, Și stă grămadă la un loc, Fără-adăpost, nici foc. ........................................ Treptat, omătul spulberat Se-ntinde ca o mare, Și crește, și sub el, treptat, Convoiu-ntreg dispare, Și-n zori tot cîmpu-i Învălit C-un giulgiu nemărginit...” Reveria pietrifiantă se deschide, aici, spre un simbolism remarcabil al culorilor. Al doilea peisaj este mai variat și, din punctul de vedere al imaginației, mai productiv. Reveriei pietrifiante, poeticii imobilității, terorii de frig li se substituie În Pasteluri un peisaj
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
reverie cristalizantă: „Fumuri albe se ridică În văzduhul scînteios Ca Înaltele coloane unui templu maiestos, Și pe ele se așază bolta cerului senină, Unde luna Își aprinde farul tainic de lumină. O! Tablou măreț, fantastic!... Mii de stele argintii În nemărginitul templu ard ca vecinice făclii. Munții sînt a lui altare, codrii - organe sonoare Unde crivățul pătrunde, scoțînd note-ngrozitoare. Totul e În neclintire, fără viață, fără glas; Nici un zbor În atmosferă, pe zăpadă - nici un pas; Dar ce văd?... În raza
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
glas; Nici un zbor În atmosferă, pe zăpadă - nici un pas; Dar ce văd?... În raza lunei o fantasmă se arată... E un lup ce se alungă după prada-i spăimîntată!” Alecsandri dă strălucitorului din natură și un sens monumental. Un templu nemărginit În care ard mii de făclii, munții ca niște altare colosale, codrii transformați Într-o orgă uriașă („organe sonore”), luna ca un far tainic - iată reprezentările acestei sete de monumental pe care G. Călinescu o considera (În Domina bona) ca
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de fluturi albi” etc. Feericul acesta cînd grandios, cînd miniatural tinde să capteze o undă cosmică. În poetul Înspăimîntat de tulburările materiei se aprind, sub inspirația iernii, o fantezie care bate departe. Fantezia depășește, aici, hotarele și Înfrînge teama de nemărginit. Reveria pietrificantă și reveria cristalizantă se unesc Într-o reverie a monumentalului strălucitor cu vaste deschideri spre universul mare. Frigul provoacă, În planul imaginarului, două figuri: una a retragerii, a solitudinii tihnite, alta a plutirii, evaziunii sub forma plimbării. Pentru
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Cele umbre adunate Cum sta dulce-mbrățoșate, Și cu drag se sărutau, Și cu gura se-mbătau, Și lumea-ntreagă-o uitau!...” Alecsandri amintește, aici, de un străin, un ursit, În alte poeme e vorba de mitul sburătorului și de dorul nemărginit... SÎnt miturile, conceptele, imaginile cu care el operează voind să prindă Într-o definiție acceptabilă o stare incomunicabilă. Baba Cloanța recomandă Zamfirei să fugă de străinul mîndru cu glasul dulce, dar fata nu ține seama de avertisment și iese În
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
către Zulnia aflăm imaginea unui mare neastîmpăr și a unei voințe energice (În contradicție cu scopul ei) de singurătate. Traduse În semnele naturii, ele configurează un peisaj liric caracterizat prin cîteva elemente materiale: „Călători pe văi, pe dealuri, pe cîmpii nemărginite, Umblu de urît cu ziua pe colnice părăsite ....................................................................... Înnoptez pintre prăpăstii, pintre rîpi, pintre ponoară... Caut, cerc stîncile toate, mă Îngrop În adîncime. Petrecerea mi-i plăcută Întru Întunecime...” Un peisaj preromantic, de o sălbăticie calculată: stînci, prăpăstii, colnice, ponoară
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mâna prin păr, spunându-i că l-a născut întru preamărirea Domnului. Maică-sa își făcea planuri mari în ceea ce-l privea, repetându-i asta necontenit, dar, ca și cum ar fi prevăzut soarta fiului, avea mereu glasul învăluit într-o durere nemărginită, copilul simțindu-i chinul necontenit: Nu vreau să dai cu ciocanul toată ziua, aplecat peste bancul de cizmar, ca taică-tău. Vom izbuti, numai ce o să mai crești oleacă, să cumpărăm un catâr ca să poți să muncești cărând poveri dintr-
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
lui don Terentio și cu câinele, se așeza în firida unui zid la adăpost de soare, și scruta orizontul. Natura își dezvăluia culorile tainice, cele ale înfloririi și ale veștejirii, se oferea în toată splendoarea sa. Era Dumnezeu atât de nemărginit încât putea să se aștearnă deasupra tuturor pământurilor și apelor? Ce erau brațele sale, ochii săi, mintea sa? Dumnezeu se ascundea în acea puzderie de arbori, în cântecul asurzitor al greierilor, în țopăitul gărgăunilor, în răcoroasa boare a izvorului de sub
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
e-adevărat? Sunt într-adevăr dacă nu știu unde mă aflu și nu mai țin minte numărul zilelor. Și la ce-ar sluji? Ziua, noaptea, vara, iarna, primăvara! Ce se schimbă în viața noastră? Se închid și se deschid grilajele, strigăte. Tăceri nemărginite și frica de a fi înghițit de umbre. Nu mai știu ce-nseamnă frig sau cald, mirosul sau duhoarea, că sunt sătul sau flămând. Tommaso înțelegea perfect acele senzații: el însuși încerca acea nepăsare. Numai că el nu voia să
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
din răsputeri. — Uite cum se scutură cabina... șopti Petrache, abia întredeschizând ochii. Nu te mai mișca atâta... — Dacă- mi vine... gâfâi Aurica. Atuncea mai bine strigă... Poate că ea nici nu-i auzi îndemnul și nici nu era nevoie. Erau nemărginiți, pluteau deasupra lumii, rostogolindu-se printre ceruri, o apă despicată ca o carne crudă. Când luminile se apropiară din toate părțile, de parcă veneau spre ei în același timp din adâncurile cerului și din măruntaiele pământului, Aurica scoase un țipăt scurt
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dumnezeiești la Sfântul Simeon Noul Teolog, Analele științifice ale Universității <<Al.I. Cuza>>, Iași, Teologie, tom IX, 2004, p. 150. footnote>. Dumnezeu este lumină supraființială: Lumină este Tatăl, lumină este Fiul, lumină Duhul Sfânt, o lumină atemporală, netăiată, necontopită, necreată, nemărginită, nelipsită de nimic, nevăzută, ca una ce este și se înțelege în afară de toate și mai presus de toate, pe care nimeni dintre oameni n-a putut vreodată să o vadă înainte de a se fi curățit, nici nu a primit-o
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
un deceniu pentru a se realiza.117 Dar având în vedere faptul că în trecut Japonia a reușit de două ori să se reinventeze după revoluția Meiji în secolul XIX și după cel de-al Doilea Război Mondial și iscusința nemărginită a poporului japonez, stabilitatea societății japoneze, sferele tehnologice unde dețin supremația (de pildă, internetul mobil) și priceperea la nivel industrial, schimbarea aceasta nu este imposibilă. În urmă cu un deceniu, unii observatori considerau că strânsa colaborare între guvern și industrie
Puterea blândă by Joseph S. Nye, jr. () [Corola-publishinghouse/Science/1027_a_2535]