2,353 matches
-
În coșmarurile din care se trezește transpirată, cu inima bătând, cu gâtul Încordat de strigătele mute? Nu la asta s-a tot gândit, stând cu ochii larg deschiși În Întuneric, de teamă că adoarme la loc, lângă respirația lui șuierată, nepăsătoare? Minute lungi cât orele, ore În care s-a ridicat, s-a dus la baie, când și-a privit În oglinda Încețoșată fața tot mai stoarsă, umflăturile de sub ochi, ridurile care taie colțul ochiului, Traian nu este de acord cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
fermecătoarea undă de magnetism care o învăluia întotdeauna în preajma soțului său. Se dezmetici. Dar nu chiar de tot. Și vocea cu care își pofti invitații în casă îi trădă profunda schimbare interioară. Rosti cuvintele cu inflexiunile din tinerețe, când trăia nepăsătoare, ca orice femeie iubită și împlinită. Muzicanții nemți tocmiți pentru muzica europeană începură să cânte. Focul ardea în toate sobele. Oglinzile multiplicau lumina lumânărilor aprinse în sfeșnicele mari. Invitații se pregăteau pentru masă spălându-și mâinile în lighenașele de argint
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
cu voluptate revolta, sporind-o cu fiecare cuvânt de apostrofare. Nu pronunța nici un nume, dar undeva, în minte, avea imaginea clară a împăratului, a curții simandicoase de la Dresda, a ministrului de Finanțe și chiar a cancelariei imperiale, cu funcționarii ei nepăsători și indolenți. Julien, da, Julien are perfectă dreptate! Cum să-ți îndeplinești înalta misiune așa, fără nici un sfanț în buzunar? Ei bine, dacă el pleacă, voi pleca și eu! Toinette pândea printre perdelele dormitorului. Știa că soțul ei are o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
țigani înarmați cu târnuri, mături, lopeți, roabe, sacale și găleți din dotarea armatei ruse adunaseră toată noaptea grămezi întregi de paie, țărână, excremente, coji de semințe, balegă și încă multe alte rămășițe. Asta nu pentru că locuitorii orașului ar fi fost nepăsători. Dimpotrivă, erau foarte harnici. Dădeau cu mătura prin fața casei în fiecare dimineață, dar aruncau apoi totul pe unde se nimerea. Gunoiul, plimbat de colo-colo, nu se mai termina niciodată în capitala țării. Doar ninsorile iernii reușeau să-l ascundă pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
de muribund prăvălindu-se în hăul dintre coapsele ei. Nu durase nici un minut, și uite că i se luase glasul înainte să termine ce ar fi avut să-i spună, iar acum parcă ar fi privit în vânt, făcând pe nepăsătorul și indiferentul, deși se știe vinovat. E nerăbdător să plece de la locul faptei, păi, cum naiba, el și-a făcut datoria de mascul feroce, mai cu seamă după ce a așteptat la ușă ca prostu’ o oră, mă rog, nu i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
până la urmă-și merită soarta. — N-ar trebui ca omul să se amăgească făcându-și griji. Greutățile care-l apasă, fie că le duce ori le târâie, fie că le păcălește ori le ocolește, sunt totuna. Ba dac-ai sta nepăsător. Dacă n-ai fi în stare să te lupți, atuncea ce s-ar alege? Rafael nu-l aude pe Mărgărit. Habar n-are, de cât l-a bătut soarele-n cap până i s-au uscat creierii. Degeaba dă Mărgărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
L-ați văzut mai pricăjit și v-ați pus cu bătuta pă el?! Ai?! Zbiera de parc-ar fi scos foc pe gură. Toți de la mese îl măsurau cu priviri îngrijorate, mai puțin cei cărora le erau adresate zbieretele lui - nepăsători, sastisiți câteșitrei, și parcă i-ar fi făcut semn să plece, să-și vadă de treabă, să nu-și mai bage nasul în problemele lor cu Mărgărit. Idiotu’ și perversu’ ăsta de Mărgărit, preciză apăsat blondul, iar sobolul tânăr că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
-mi mai clamează nevinovăția, celelalte mă tratează de asasin. Toată lumea-mi dorește moartea. Să fie liniștiți, am cancer, un cancer al maxilarului! Ca de fiecare dată când avea slăbiciunea de a se plânge, se răscumpără imediat printr-un râs fals nepăsător și o glumă doctă. — Cancer, cancer, cancer, repetă el ca o imprecație. Medicii din vremurile apuse puneau toate bolile pe seama conjuncțiilor aștrilor. Numai cancerul și-a păstrat, În toate limbile, denumirea astrologică. Spaima e intactă. Rămas, câteva clipe, gânditor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
el. Dacă avea nevoie de o dovadă că ea nu telefonase, i-au dat-o orele următoare. În principiu, cine a telefonat și nu i s-a răspuns, va telefona din nou, dar blestematul de aparat rămase tăcut toată după-amiaza, nepăsător la privirile tot mai lipsite de speranță pe care i le arunca violoncelistul. Asta e, totul arată că ea nu va suna, poate dintr-un motiv sau altul nu-i fusese posibil, dar va veni la concert, se vor Întoarce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
în grabă și spun, am o ședință, ne vedem mai târziu. La masa de ședință stau încordată și tăcută ca un agent dublu, ascultând cu atenție evaluarea situației și a posibilităților sale, a viitorului pe care îl are fetusul ei nepăsător, am impresia că două cărări ale viitorului se întind pe toată lungimea mesei, asemenea unor linii paralele de cale ferată, cine ar putea ști care dintre locomotive va ajunge mai repede la destinație, degetul meu se plimbă fără încetare pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
unica răscumpărare a damnațiunii lui panta rhei și credea că-i treaba Lui, nu și a ei. Și Într-adevăr, Îndată ce perechea se depărtă, el bine instruit din vreun manual care-i obtenebrase putința de-a se mai minuna, ea nepăsătoare, inaccesibilă la fiorul infinitului, amândoi fără a fi Înregistrat În propria lor memorie experiența Înfricoșătoare a Întâlnirii aceleia - prima și ultima - cu Unul, cu En-Sof, cu Indicibilul. Cum să nu cazi În genunchi dinaintea altarului certitudinii? Eu priveam cu reculegere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Începeam s-o găsesc imundă, de organe genitale Diesel, de vaginuri cu turbină, de gâtlejuri anorganice care la vremea lor au eructat - și poate chiar În noaptea aceea aveau să eructeze din nou - flăcări, vapori, șuierături sau aveau să zbârnâie nepăsătoare ca niște zmee, să țârâie ca greierii, printre arătările acelea scheletice cu o pură funcționalitate abstractă, automate capabile să strivească, să reteze, să mute din loc, să rupă, să facă bucăți, să accelereze, să Împiedice, că Înghită cu pocnete, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
de acea brutală și indiscretă paradă ostentativă de cunoștințe pe care le credeam discrete și Înmormântate. Voiam să-l Întreb de unde știa, dar mi-a fost frică s-o fac. M-am mulțumit să-i spun pe un ton indiferent, nepăsător: „A, o poveste veche, o și uitasem. Dar apropo, de ce ați zis «apropo»”? „Am zis «apropo»? A, da, sigur, mi s-a părut că găsise ceva Într-un subteran...” „De unde știți?” „Nu știu. Nu-mi amintesc cine mi-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
noastre, am cedat chiar în fața ideii de căsătorie. Degeaba. Vorbeam de unul singur. Îmi amintesc perfect cum stătea la măsuța de la oglindă și curăța portocale. Pe chip avea un zâmbet înghețat. Dacă repetam o anumită întrebare exactă, dădea din umeri, nepăsătoare. La un moment dat nu m-am mai putut stăpâni și am început să plâng. Mă privea ca și cum aș fi fost un al doilea dulap din cameră. Despărțea portocalele cojite în felii: una mie, una ei. Nu-mi puteam opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
țin de tipic: colacii, coliva, prosoapele, plata țârcovnicului. Cei mai mici erau uimiți că Bunicul nu scotea aburi pe nări - așa cum scoteau ei, din cauza frigului - și nu părea să-i fie deloc rece, așa cum stătea întins pe năsălie, relaxat și nepăsător față de locul în care se găsea. Tăcea chitic și părea că ține ochii închiși ca să le joace o farsă prichindeilor din jur. Chipul îi era îndreptat spre altar; aveai impresia că, dacă cineva ar plasa un televizor acolo, imediat ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de bere economică, hai, mai rapid, tată, ce, te pomenești că dai la porci? Și pufnește arțăgos, printre perii deși ai mustăților și ai bărbii tutunii, recăzând ostenit și transpirat în scaun către Marele Sile. Acela zace complet abandonat, stupid, nepăsător, pe scaunul opus, rezimând fericit cu fruntea tăblia tare de PFL, acoperită cu o mușama pe vremuri albă (probabil, cam prin zilele când armatele lui Hannibal traversaseră Alpii, spre însorita Italie), în prezent suficient de infectă și de îngălată, însă
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
zic ba... Cu condiția ca țăranul să fi fost într-adevăr harnic și întreprinzător. Mie însă, care am o veche experiență în privința asta, dați-mi voie să rămân convins că arendașul a intervenit tocmai fiindcă țăranul român e leneș și nepăsător, așteptând să-i vie totul de-a gata de la boier sau, în vremea din urmă, de la stat... Uite-așa, domnilor! Scuzați-mă dacă sunteți de altă părere, dar eu... Baloleanu avu un gest de consternare, fără a putea protesta. Grigore
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
gulerul de celuloid șters bine cu gumă, absolvent al unei vagi clase de liceu, încăput funcționar comunal prin protecția bucătăresei lui Iuga, căreia îi era nepot de frate. Acuma se trudea să-și lege mai fercheș cravata verde la gât, nepăsător față de tot ce se petrecea, cu gândurile la fata grecului cu care a avut norocul să vorbească ieri și care i-a zâmbit. ― Domnule Chiriță, rogu-te, ajută-mi mătăluță nițeluș la procesele-verbale! strigă deodată plutonierul, întorcînd spatele primarului. Eu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
vii, îmbrăcat cu un suman larg, cenușiu, care-i ajungea până la genunchi, desculț și cu o traistă vărgată în băț. Se adresă lui Titu, parcă I-ar fi pândit de mult, cu un glas limpede, cu privirea arzătoare: ― Nu trece nepăsător, boierule, că s-apropie ziua judecății și are să-ți pară rău că n-ai ascultat glasul. Trâmbițele dreptății sună și oamenii nu le aud, că și-au astupat urechile cu noroiul păcatelor. Și vor veni călăreți cu săbii de foc
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mai puțin vă poate deranja mica mea rugăminte! insistă Platamonu onctuos, adăugând în sine că la cucoane nimic nu e definitiv și clar, și cum a vrut ieri și nu vrea azi, poate să vrea iarăși mâine. ― Atunci... făcu ea nepăsătoare. Bine. Cum vrei. Am ținut să te previn, să nu zici mai târziu că... Îi povesti și lui Grigore pe urmă aranjamentul cu arendașul. Nu voia să-i ascundă asemenea lucruri și îndeosebi că a primit o sumă importantă și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
întîmplarea deveni o aventură, iar Nadina însăși o eroină când repetă povestirea de mai multe ori invitaților ce începură să sosească mai spre seară. Cu cât observa mai mare îngrijorare la interlocutori, cu atât era mai mândră, râdea și declara nepăsătoare că îi plac grozav emoțiile violente și îi pare bine c-a văzut și moartea cu ochii. ― Era să mă pierzi, Grig drag... M-ai fi regretat? zise sentimental, într-un moment, soțului ei, care răspunse mîngîind-o ca pe un
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
urnească din căldura patului. Se întindea, gângurea, se giugiulea ca o pisică blândă răsfățată. Tânărul Herdelea, văzînd-o așa, n-ar fi lăsat-o să plece, dar își stăpânea ardoarea numai de grija ei, să nu aibă neplăceri pe acasă. Tanța, nepăsătoare de ce va fi la urmă, parcă tot căuta să-l ațâțe, și-i zicea, și rîdea: ― Vreau să știu cât mă iubești, Titușor! ― De ce mă stârnești și nu mă lași să fiu cuminte? murmură Titu. Știi doar că eu numai
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
un jandarm, care stătea prin ogradă, năvăli în biroul șefului, raportând cu sufletul pe buze: ― Dom' plutonier, foc!... Arde conacul! Șeful ieși speriat afară. Da, în direcția conacului lui Cosma Buruiană bolboceau nori groși de fum. Nu mai putea rămâne nepăsător. Ar risca să fie trimis în judecata Consiliului de Război dacă s-ar afla, și s-ar afla cu certitudine, că jandarmii nu s-au mișcat nici când țăranii au pus foc conacului. Dădu câteva ordine și se echipă repede
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
putu păstra echilibrul și se rostogoli, gemând cu o ultimă sforțare de mînie: ― Dumnezeul... soarele... pământul. Mai devale baba Ioana, în mijlocul uliței, striga cu atât mai nerăbdătoare cu cât împușcăturile se apropiau: ― Păsărelele mamei, păsărele... Găinile, în șanțul celălalt, ciuguleau nepăsătoare. Îngrijorată să nu i le omoare, baba nu contenea chemările, uitîndu-se doar din când în când mai urât spre cârciumă, de unde venea zgomotul armelor: ― Păsărelele mamei... fire-ați ai dracului cu focurile voastre să fiți!... Păsări, păsări, veniți la maica
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
un pas către compartimentul central al ordinatorului. Peste umăr le reaminti de existența motanului: ― Să se ocupe cineva de el. Ripley scoase o formă gălbuie, fleșcăită, dintr-unul din congelatoare. Ea-i zise lui Dallas, supărată: ― Nu fiți atât de nepăsători. Nu este o piesă de echipament. Jones este un membru al echipajului, ca fiecare dintre noi. Alăturând gestul vorbelor ei, îmbrățișă cu dragoste animalul. ― Mai mult decât unii, în orice caz, zise Dallas urmărindu-i din ochi pe Brett și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]