6,179 matches
-
porci, împietriseră de frig în grajdurile lor îngrijite. Se mai povestea că pe străzi, chiar în micul oraș Schwarzenberg, în apropiere de Lucerna, se puteau întâlni oameni înghețați în poziții ciudate. Păreau cu toții puși pe fugă de frica unui urmăritor nevăzut. În casele care nu fuseseră suficient încălzite zăceau corpuri lipite cu gheață de păturile de lână ale patului. Totul părea supranatural pentru cei - mulți la număr - care reușiseră să supraviețuiască. Cu tot marele îngheț, oamenii nu-și pierduseră voioșia și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
vesel al înghețului“. După discuții vii cu membrii orchestrei, Oleg se hotărâse să mute pianul lângă „piatra lui Schiller“ unde vântul bătea mai blând. „Piatra lui Schiller“ era ascuțită și ieșea din apă ca un dinte de dinozaur, amenințând ceva nevăzut din aer. Piatra era poate un reper concret pentru a imagina corpul nevăzut al zeului înghețului. Nimeni nu știa de ce i se dăduse pietrei numele poetului. Cu ajutorul fanteziei se putea imagina că Schiller vizitase aceste locuri și se așezase pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
mute pianul lângă „piatra lui Schiller“ unde vântul bătea mai blând. „Piatra lui Schiller“ era ascuțită și ieșea din apă ca un dinte de dinozaur, amenințând ceva nevăzut din aer. Piatra era poate un reper concret pentru a imagina corpul nevăzut al zeului înghețului. Nimeni nu știa de ce i se dăduse pietrei numele poetului. Cu ajutorul fanteziei se putea imagina că Schiller vizitase aceste locuri și se așezase pe această piatră neobișnuit de rebelă, rupând nivelul format de suprafața apei și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
în noul apartament, aflaserăm că în acel loc pe care se ridicase casa fusese altădată o pădure străveche. Uneori simțeam „spiritele pădurii“ în aer, le vedeam cum se mișcau în ceața deasă din afara casei noastre dreptunghiulare. În arborii văzuți și nevăzuți mi se părea că aud cântând păsări dis-de-dimineață când puțini oameni se trezesc, pentru că e ora cea mai grea, vecină cu ora sculării. Cineva mă scula - cineva din mine - exact la patru și jumătate, ca să deschid ferestrele și să aud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
apa și pământul, patru frați din aceeași materie curgătoare, mai arzătoare decât cuvintele. Această materie se mișcă în libertate în diferite forme și jocuri transcendentale, schimbându-se deodată în contrariul ei. Într-o seară am simțit că pătrunsese un oaspete nevăzut în viața noastră. Se strecurase fără sunet în sufragerie, privind galeș la „dansul păsării“, apoi, alunecând, studiase viața intimă din dormitor. Apoi își arătase brusc chipul în oglinda serii. Parcă bătea vântul în sufragerie, lumânările fluturau puternic și ceara albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
aud însă în timp ce mă aplec, este evident că nu mă pot opune unui impuls venit din cine știe ce altă parte. Peste încă o secundă am să realizez că mi-am îndeplinit sarcina. Într-adevăr, am făcut ceea ce bănuiam, ceea ce vroiați, păpușari nevăzuți ai cerului, strâmbi mimi ai mlaștinii sapiențiale, cumpliți șarlatani ai firii și groaznici bețivi ai ordinii. Sunteți mulțumiți? Ei, asta-i bună, dar până când o să continuați să faceți numai ce vreți... Mă aud apoi vorbind și dându-i dreptate. Omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
noi, ci fragmente ale superbei țesături a covorului care este una cu aliajul dur al mașinii, cu însăși caroseria ei. Mașina fiind covor. Mustața mea, bruscă, pe care n-o aveam, e cât totul, reprezintă acum semnătura cuiva mare și nevăzut, care-și râde de noi. Drăcia, speriată, încearcă să se rețină de la a atinge oceanul și face sforțări eroice de a nu ne lăsa înghițiți. Dar cum să eviți inevitabilul în felul ăsta? Zbaterea inutilă și întrucâtva comică a vehiculului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
departe, uimit de sine și de lume în general. Senzația stranie de déjà-vu îl urmări însă, fidelă, lucru care lui Abdulah începu deja să i se pară supărător. Era ca și cum alături de el ar fi fost încă o dată tot el, dar nevăzut. Exact când se gândea mai aprig și mai intens la acest lucru, Abdulah văzu deodată prăbușindu-se în fața lui, pe scara rulantă, pe cea mai bună și mai frumoasă și mai suplă și mai apetisantă blondă pe care credea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
și apoi se repliau necontenit, năucind simțurile. Altul cânta la anumiți curenți de aer văzuți numai de el, cert este că, într-adevăr, când dădea la o parte cu mâinile niște coloane de aer foarte gros și dens, până atunci nevăzut, care formau un soi de conducte fără început și sfârșit ale vieții, se auzeau sunete de neasociat cu nimic din ceea ce era cunoscut de oameni. În fine, John Gaudeamus, regele swing-ului, scoase mai dihai decât toți instrumentul la care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
pomenisem. A cui Dumnezeu putea fi această voce care nici nu vorbea măcar și care cuteza să-mi violeze conștiința? Ce mama naibii? Între timp, în vreme ce nu mă hotăram cu nici un chip ce cale să apuc, duritatea și lungimea obiectului nevăzut din geantă îmi dădură, nu-mi explic cum, cumplita bănuială că nu putea fi vorba decât despre un femur. De om. Pe cine ucisesem? De ce? Tânăra din noaptea respectivă? Asta ar fi putut oarecum să explice de ce fugisem de la acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
și oribilii săi pantofiori, mult prea mici pentru statura sa, părând astfel că bate în retragere. Deodată răcni speriat spre cer, scurt și aproape întrebător, făcând pereții Uniunii Scriitorilor să vibreze din temelii. Arăta teribil de înspăimântat de o amenințare nevăzută venită din partea stelelor. - Domnule Euripide! urlă Maro exasperat. Ce se întâmplă? Pe neașteptate am sesizat că în atmosfera deosebit de încărcată a cenaclului lui John Euripide se strecurase încă ceva, o stare cu totul și cu totul nouă, pe care treptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
de propriile-mi gesturi, fapte și gânduri. Iar prea-discreții mei companioni, cei de teama cărora am înaintat în această direcție, mă privesc mai tăcuți decât însuși destinul, decât însăși tăcerea, plutind într-o noapte a ființelor care îi face neștiuți, nevăzuți. Sunt ajuns acum. Lucrul pe care-l văd nu are cum și de ce să existe, iar eu, dând ochii cu o asemenea grozăvie, nu pot decât să mă gândesc că nu aș fi vrut niciodată să tulbur liniștea atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
greu, încovoiat de genunchi și plecat într-un colț mizerabil și împuțit, covârșit de prezența străină care încearcă să mă strivească. Sunt singur cu demonul, la bunul plac al voinței sale, iar răsuflarea hidoasă pe care o emană măruntaiele sale nevăzute n-aș putea-o descrie decât ca imposibil de urmărit nici de cel mai îndrăzneț atribut al omenirii. Dintr-un motiv necunoscut mie, însă, iată că încă nu mor, iar singurul dar pe care se spune că ni l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Dumnezeule, Tu, care mi-ai dat viață, fă cumva ca fărâma aceasta de credință și speranță să mă întoarcă printre cei vii! Fie ca aceste spasme turbate care se petrec numai în imaginația mea, în acea proiecție astrală a lumii nevăzute, să nu fie pur și simplu ultimele clipe pe care le petrec în corpul meu! Dar ce blasfemie și ce dorință deșartă sunt acestea pe care tocmai le-am gândit, nesăbuitul de mine? Cine sunt eu să pot face asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
pot face asemenea lucru? Cu adevărat merit moartea pentru nerușinarea de a-mi fi dorit așa ceva! Odată ajuns aici, nu pot decât să mă simt răspunzător pentru propria-mi decizie, să încetez să mai tot păcălesc căile neștiute ale împăraților nevăzuți ai universului cu nebunia mea desăvârșită. Dar Tu, Tu cel care te-ai întors dintre morți și în care cred, mă poți oare ajuta să mă întorc la ai mei? Știu că bunătatea și mila Ta sunt nemărginite și chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
cedând tertipurilor ei imposibil de pătruns? Dacă e adevărat că există o anume mediocritate de a trăi, atunci mă închin ei și desfid pe toți aceia care laudă pieirea vremelnică și glorioasă datorată cine știe cărei pretinse inspirații insuflate de acei demoni nevăzuți ai creației... Ce este starea acesta ciudată și de necuprins pe care unii au numit-o geniu - și de unde vine? ar trebui să mă întreb mai curând, fiind absolut incapabil să-mi încerc mintea cu cine știe ce alte nețărmuriri ale universului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
SALVAT! - de încercările grele la care m-au supus soldații aceia ai întunericului și măcar atât mă mulțumește acum, faptul că am încercat, fie și pentru o clipă numai, mă gândesc, să mă războiesc cu necuprinsul stelelor și cu ființele nevăzute ale căror tărâmuri nu țin cont de nici o lege a fizicii... măcar atât cred că poate fi o realizare cât de mică, pentru că nu se poate chema om, îmi închipui, acela care nu a vrut măcar o dată, fie și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
-i văd din nou pe-ai mei, o știu cu siguranță și o simt, deși groaza pentru crunta judecată pe care aproape am trăit-o în visul din care nu de mult m-am trezit mă înfioară cu certitudinea ei nevăzută. Respirații grele și pline de obidă umplu liniștea și singurătatea în care până acum, surescitat de frumusețea neobișnuită a deciziei mele, credeam că mă aflam. Dar nu. Nu pot avea liniște nici măcar aici, lângă colegii mei de moarte, se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Vasili Burkeviț, pe de alta, Eisenberg și Stein. La prima vedere, lupta aceasta părea absurdă, pentru că și Burkeviț, și Eisenberg, și Stein aveau numai note de cinci. Și totuși, se ducea o luptă încordată și aprinsă, o luptă pentru acel nevăzut plus adăugat la nota cinci, care, tocmai pentru că nu putea apărea în catalog, era vârful a cărui lungime exprima excelența. Deosebit de atent la această luptă se dovedi a fi profesorul de istorie care, în cursul aceleiași lecții, îi asculta la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de gura ei umedă, rece și strânsă bine, mormăia pe nas un mmmă care creștea în intensitate. Când mormăitul atingea intensitatea maximă, Nelly începea să se desprindă din sărut. După ce am trecut pe lângă o poartă întunecată deasupra căreia un felinar nevăzut își arunca lumina galbenă pe numărul opt compus din două cerculețe cochete, care nu se atingeau, și după ce birjarii au sărit din trăsuri și cu un ton jignitor și amenințător ne-au cerut un preț mai mare, Nelly și Kitty
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
finalul și convingerea că farmecele femeii care inflamează senzualitatea noastră sunt ca mirosurile de mâncare: te ispitesc atunci când ești flămând și îți produc silă atunci când ești sătul. Când am ieșit, era deja dimineață. Din hornul casei vecine ieșea un val nevăzut de căldură care clătina cerul. Străzile erau pustii, luminoase, deși soarele nu răsărise încă. Tramvaiele nu se vedeau pe traseu. Doar un paznic de stradă, încins cu o curea de gimnazist, cu o barbă încărunță și cu o șapcă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
copacii dintre care tocmai ieșise. Dacă cineva îl urmărea, atunci numai acolo se putea ascunde. Nu distingea mare lucru în zona întunecoasă de sub desișul coroanelor, privirea nu reușea să străbată dincolo de lizieră. Gândul îl ducea la presupunerea lui cu privire la asasinul nevăzut care îi atacase pe cei din Baia de Sus. Își dădu seama că retragerea îi este tăiată. Privi la ceas. Era deja ora patru după amiază. Mai avea la dispoziție patru, maxim cinci ore de lumină, timp în care trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
sau cel puțin așa i se părea, dar se afla și în pericolul de a se rătăci. Se opri pentru câteva clipe încercând să se orienteze. Trebuia să își dea seama în ce direcție mergea. Concentrat numai asupra acelui pericol nevăzut care îl amenința, ignorase acest aspect. Căuta să recunoască locul unde se afla, se străduia să-și amintească dacă la venire trecuse pe acolo. Nu, în mod cert locurile acelea îi erau complet străine. Era însă convins că merge în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ușurat și nu mai avea sentimentul că îl urmărește cineva. Acum, era convins că e singur în pădure și orice pericol dispăruse. Senzația aceea copleșitoare se risipise ca prin farmec, era ca și cum trecuse o linie de demarcație dincolo de care primejdia nevăzută nu-l mai putea atinge. Fără să-i scadă vigilența se mai relaxă puțin. Peste puțin timp se afla la capătul de jos al răriturii, acolo unde ar fi trebuit să cotească din nou la dreapta. Stătu puțin pe gânduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nu mai stătu pe gânduri. Panta terenului scăzuse mult iar copacii parcă nu mai erau atât de deși. Se bucura, asta însemna că se apropie de vale. Fiindcă mintea nu-i mai era ocupată cu grija de evita un pericol nevăzut, Cristian se concentra acum asupra drumului prin pădure. Ceasul arăta orele nouăsprezece. Deși încă mai era destul până la apus, până la sosirea întunericului, trebuia să se grăbească totuși. De acolo, de sub copaci, nu putea să vadă soarele, însă se cunoștea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]