1,526 matches
-
afla „cum este acolo“ și „de ce am plecat“ se stingea de îndată ce experiențele cotidiene, greutățile prin care am trecut, relatate cu resemnare și cu un patos abia reținut depășeau forța comună de imaginație a unui locuitor al „lumii libere“, devenind stânjenitoare, neverosimile: alimente raționalizate, întreruperi de curent electric, lipsă de medicamente, cozi la ulei, la zahăr, făină și lapte, la picioare de pui congelați, doar câteva ore de program TV și atunci doar întru proslăvirea perechii dictatoriale, imposibilitatea de a călători în
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
aruncat-o. E ca un obiect bizar, de artizanat, dintr-o epocă dispărută, un fel de epocă de piatră (pe vremea aia i se spunea oficial „de aur“). Multă vreme am ținut haine din epoca de aur. Mi se pare neverosimil că le-am purtat. M-am luat și eu după fete și m-am trezit în fustă de sac. Mi-am luat chiar și un paltonaș de sac. Imediat după ’90 a fost mâncat de molii, în debara. Haine de
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
drepturilor și favorurilor promise de împărat. A rezultat atunci, pentru toată Țara Făgărașului, un număr de 32o50 suflete, pentru ca la conscripția oficialităților, din 1750 numărul românilor de aici scade în decurs de numai 17 ani la 19710, ceea ce e total neverosimil. Aceste anormale schimbări din timp în timp, uneori chiar dela un an la altul, istoricii le explică a fi urmarea exploatării nemiloase a iobagilor din partea proprietarilor donatari și anume 1. Fiscul, 2. Nobilii care țineau zălog moșiile fiscale, 3. Sașii
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
dirigenție începe să capete pentru Dumitru Dascălu o desfășurare de videoclip, în care percepțiile se amestecă în chip neașteptat cu imaginile într-o succesiune obositoare și stresantă. Trăiește senzația că pe retină i se proiectează concomitent două filme, unul mai neverosimil decât celălalt. La un moment dat are impresia că se află în fața clasei a IX-a de acum... și discută cu elevii despre „factorii dezvoltării personalității: ereditatea, mediul, educația”. Care dintre acești factori este mai important? Ce întrebare stupidă! E
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
lui, în mijlocul preocupărilor mele, mi-a amintit o împrejurare veche, deosebit de interesantă și de instructivă, pentru timpurile de față, nu pot rezista tentației de a o povesti, împrejurarea asta veche care va părea, cred, celor de azi, o pură și neverosimilă invenție. * Lucrurile se petrec prin 1913, după campania noastră în Bulgaria, și în preajma tratatului de la București. Pentru a încununa politica sa de prestigiu național, guvernul Maiorescu ridicase problema Cadrilaterului, cu formula cunoscută: rectificarea frontierei de la Sud, pentru o mai bună
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
-ntâmple ceva între ea și celălalt ar fi fost banal : road movie cu triunghi amoros... , dar problema e că nu se-ntâmplă nimic nici între ea și prietenul ei ! Nu există nici o tensiune sexuală între ei, ceea ce mi se pare neverosimil... Adică : cu morala filmul stă bine ; cu dialogurile, nu mai zic, brici (chestia cu drumurile și bitumul e Tarantino pur !) ; cu interpretările la fel (dacă vrem să căutăm neapărat analogii, Dragoș Bucur e un fel de Belmondo cel din A
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
Buftea : scenariul e stupid, actorii autohtoni sunt penibili. Sub pretenția de film de acțiune și spionaj plasat în clipele telerevoluției, Punctul zero este de fapt un pliant turistic de dimensiunile unui lungmetraj. De aceea, a spune despre el că este neverosimil e un larg eufemism (la un moment dat, personajele fac un ”salt” din canalele Târgoviștei unde se pregăteau să-l salveze pe Ceaușescu ! la Constanța, pe promenada Cazinoului ) : ”verosimilitatea” sa este cea a clipului publicitar. Filmul s-ar mai fi
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
Imola (Ioana Moldovan, lăcrămoasă) trăiește așadar la Timișoara împreună cu colegele ei de fabrică, șvăboaica Hilde (Mihaela Rădulescu, mămoasă) și Nina (Daniela Nane, irosită), într una dintre acele case bănățene care seamănă cu versiunea locală a locuințelor neorealiste : o clădire aproape neverosimilă, cu o intrare gen turn și cu două șiruri de coridoare exterioare de o parte și de alta, care dau în curtea interioară a imobilului. Această locație este cel mai interesant lucru din film : o implantare în peisaj ce are
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
vreo 15 nume de critici, dar a fost prima ; aflu însă că semnătura Alexandrei Olivotto a fost retrasă la solicitarea acesteia , întrucât conducerea (ziarului, secției ? N-am înțeles...) s-a opus. De neînțeles ! Matrapazlâcurile despre care se tot aude sunt neverosimile : se pare că, așa cum George Bălăiță nu a fost mandatat de Uniunea Scriitorilor (Nicolae Manolescu dixit) să facă parte din juriu, nici distribuitorul Marin Vladimir nu a fost mandatat de Asociația Distribuitorilor... Despre actorul Radu Nicolae n-a auzit nimeni
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
la un birou. Atunci mi-a răspuns: „Ba nu, ba nu, lucrează la Grasset, împreună cu prietenul nostru Șerban“. Subliniez cuvântul „nostru“, fiindcă și el l-a spus foarte apăsat. Știi, draga mea, atunci mi-am dat seama cât este de neverosimil ca eu să nu știu nimic și cred că cei care vin la mine după vești își zic în sinea lor: „Haida-de, mincinoasă bătrână“. [...] 2 octombrie [1950], seara, acasă M-am întors la 7, era deja întuneric pe stradă; în
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
deloc ridicați politicește, nu știu cum trebuiesc puse anumite probleme și din această cauză ei au rămas Încă evrei și nu comuniști (subl.ns.)”. Acest final de frază spune totul, credem noi. Frăția cu dracul până la trecerea punții este atestată copios de neverosimila frază ce urmează, scrisă negru pe alb, În luna august a anului 1946, de către neconsolatul politician oportunist Naty Terdiman: „Forța reacțiunii din rândurile evreilor este cât se poate de slabă dar nu aș afirma cu toată tăria că suntem simpatizați
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
se cam dusese de râpă odată ce unii chiar au trecut la munca de jos. Evident, fusese vorba de cei care nu reușiseră să absolve mai mult de patru clase primare la Școala israelito-română „Cultura” din Huși. Oricum, faptul aproape neverosimil rămâne notabil și a fost Înscris În raportul citat la punctul 3: „Problema Încadrărilor În muncă”. Dar, și Încadrările trebuiau să se Înscrie Într-un anumit tipar imprimat de comuniști Întregului popor român. Iată textul: „Pentru a ne putea orienta
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
În textul unei știri comentate, apărută În numărul „Vremii noi” 502/1 octombrie 1969, demonstrând prin aceasta Încă o dată demagogia activiștilor partidului comunist român care o dădeau Înainte cu „grija față de om”. Acum, când putem spune lucrurilor pe nume, pare neverosimilă intervenția cenzorului Într-o informare reală. Acest fapt nu denotă decât teama paranoică a bolșevicilor cu grade mari de a nu porni vreo mișcare populară care i-ar fi măturat exact ca pe niște gunoaie. Tot conform dispozițiilor, a fost
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
îl așază în balans în vârful cât un punct, fluierând să convoace ajutorul spiritelor în acțiunea caremi pare suficient de dificilă pentru un pământean oarecare. În final rămân singură, în de-acum cunoscuta pâlpâială a lumânării, uitându-mă la poziția neverosimilă în care ditamai pietroiul stă în echilibru perfect într-o suprafață de 1/2 mm pătrat. Nu prea mi-e somn, m-am obișnuit cu regimul de făcut activități noaptea, așa că, îmi zic eu, dacă tot sunt aici, de ce să
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
inflamări și desumflări succesive care-și corespund. Cetățeanul tur- men tat este acolo pentru a ne spune că acest lucru nu contează, că ne aflăm într-o logică a carnavalescului. Personaj de carnaval, ambiguu și ubicuu, aparițiile sale sunt tot atât de neverosimile ca și coincidențele care-l recomandă drept un nod al rețelei de complicații, com- plicități și compromisuri. Pe un alt nivel al discursului avem o altă formă a exce- sului, una paradoxală care dă seama însă de o accepție interesantă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
de toate, am devenit o națiune de mincinoși. Adaug la această faptul c) nici un alt popor nu a avut o asemenea pasiune pentru autocritic). Ne Învinov)tim pentru orice, suntem totdeauna ținta unor oribile acuzații, judecați, f)când cele mai neverosimile m)rturisiri. Și toate pentru consumul lumii Întregi. Este adev)rât c) mințim foarte mult - Vidal are dreptate -, mințim În draci. În literatura noastr) nu exist) personaje de genul lui Tartuffe, nu exist) monștri ipocriți sau cinici Înverșunați. În locul acestora
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
și În teatru, de o interpretă care să corespundă vârstei și să convingă fizic. La fel cum o Julietă obeză și fără vino-ncoace ar fi ridicolă pe scenă, și o Normă de șaizeci de ani pare dacă nu grotescă, neverosimilă. Dacă aș fi directorul unei instituții de operă, aș distribui rolurile tinere cântăreților tineri, printre care mulți sunt dotați cu voci bune. Așa cum stau lucrurile, ne aflăm Într-un război aproape permanent: marile vedete consacrate, știind că nu corespund scenic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Văduva o văzusem la Opereta din București), am rămas adânc mișcat de frumusețea aproape senzuală a melodiilor, pe care le-am recepționat Într-o stare de euforie sublimă. Nu citisem Însă libretul. Ce șoc, ce deziluzie să constat cât de neverosimilă poate să fie povestea. În comparație cu impresia cerului care se deschide, În special În ariile tenorului și ale sopranei, absurditatea de pe toate fronturile melodramei mă Înfiora. Cum să pun În scenă ceva În care nu cred nici o secundă? Mă Întrebam, ascultând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
ce rămâne nerezolvat e doar amânat. Revine când nu te aștepți. Magie albă: Cymbeline și Pericles Dintre toate piesele lui Shakespeare, cele mai misterioase mi se par cele târzii, care se Încadrează În categoria așa-ziselor romances. Acestea par adesea neverosimile, descriind o realitate aparent absurdă, dar sub care se ascunde de fapt o Înțelepciune adâncă, exprimată În forme alegorice. Când am montat Cymbeline În aer liber la Delacorte Theater din Central Park, am umplut scena cu pământ, iarbă, copaci adevărați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
de fețele parașutiștilor hitleriști din filmele de război, se metamorfoza pentru noi într-un „pucist” („contrarevoluția” din 1956, din Ungaria, mai era încă proaspătă în memoria tuturor). Făceam și lucruri mai puțin nevinovate, scandaloase chiar, care astăzi mi se par neverosimile. Cum Gh. Udr. era catolic, iar eu, pe atunci, ateu, am hotărât (în 1958?) să mergem la o înviere ortodoxă ca să o „sabotăm”, „torpilăm”, „bruiem”. Zis și făcut: mi-am potrivit pe cap multă vreme, în fața oglinzii, o pălărie „de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
intra într-o pădure, în mijlocul căreia, precum căsuța fermecată din basme, răsărea dintr-o dată în calea drumețului însetat un chioșc... fermecat, unde se găsea bere! Această evocare, făcută într-un București în care nu se găsea bere nicăieri, poate părea neverosimilă. Și totuși așa a fost. Mica înjghebare, de lemn vopsit în verde, m-a surprins desigur, prima oară, și pe mine, surpriză transformată într-o surpriză încântată când în chipul cel mai natural mi s-a oferit o sticlă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
plecare, mai era în picioare), am rămas uluit, copleșit, siderat: ceea ce zăream întrecea cu mult cele mai rele așteptări. Cât puteai cuprinde cu privirea se întindea un uriaș teren viran, un fel de Hiroșima curățată de dărâmături. Era un peisaj neverosimil, parcă de pe altă planetă sau... de pe altă lume. Poate de aceea am și încercat atunci sentimentul că eu de fapt am murit și doar mă întorc după un timp, pașnic strigoi de zi în chip de banal călător ITB, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
neplăcută). Mama credea în vise și de la ea știam că asta prevestește decesul unei persoane nu foarte apropiate, după care nu suferi prea mult. De suferit n-am suferit prea mult (dispariția lui fulgerătoare mi s-a părut, de fapt, neverosimilă, cu doar două săptămâni înainte, de Paști, trecusem pe la el, arăta „binișor”) dar persoana, un unchi, fratele cel mic al mamei, îmi era apropiată. Ar fi un neadevăr să afirm că nu am ținut la el; însă, pe de o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Oare chiar va trage?” „Ce te holbezi așa la mine, crezi c-o să-mi tremure mâna?” - strigă călărețul și în clipa următoare apăsă pe trăgaci. Cadavrul alunecă la vale, unda iute a râului spală urmele. Totul se petrece cu o neverosimilă rapiditate. Altul este ritmul celui de-al treilea film, Liniște și strigăt, în care autorul revine la mișcarea largă, lentă și circulară din Sărmanii flăcăi. Trei bărbați, între care nu pare să existe nici cea mai mică animozitate, coboară agale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
scaun normal. Cele două coarne de rinocer erau, așadar, numai finalul unui alt proces. Am să revin asupra acestei probleme de interes primordial (...) azi dimineață, pe când mă aflam la closet, am avut o intuiție de geniu. Scaunul era, de altfel, neverosimil de unic, de fluid și de nemirositor. Mă gândeam la problema longevității umane, și asta din cauza unui octogenar care studiază subiectul și care tocmai și-a dat drumul deasupra Senei cu o parașută din mătase roșie. Intuiția e că, dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]