14,384 matches
-
pe străzi la trecerea ei și-l aud pe șoferul nervos, Înjurând ca tembelul fără nici un motiv, grobian nesimțit. Și mai văd cum ne-am apropiat de casa În care ne mutam eu și mama, Îndurerați de moartea tatii și nevoiți să ne limităm la un spațiu de locuit mai mic. La radioul mașinii se auzea muzică Întreruptă din când În când de o ,,masă rotundă,, despre colesterol. În curtea În care am intrat, În care se aflau două rânduri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
În naivitatea mea de cerșetor, că voi putea să scriu și să public o carte care nu-mi dă pace de ani de zile, că noi, locuitorii ghetoului vom fi mutați Într-un loc civilizat și nu vom mai fi nevoiți să cerșim. Deși, dacă stau bine și mă gândesc, mă sperie schimbările. Dacă tot mi-am ratat viața, măcar să fiu consecvent până la capăt. Să nu mai schimb nimic. Ducă-se! -Antoniu, nu mai poți schimba nimic, oricât ar petici Uniunea Europeană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Ajunge În stația de autobuz și, În așteptarea mașinii care-l va duce În locul de cerșit se adăpostește sub copertina minusculă care-l apără de ninsoare. Însfârșit, după aproximativ un sfert de oră, autobuzul sosește În stație, dar șoferul e nevoit să-și arate măiestria, prin manevre abile, pentru a-l opri fără probleme. Ușile se deschid și un val de oameni coboară, făcând loc să urce, altui val. După două Încercări ratate, autobuzul pornește Însfârșit către partea sudică a marelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
acum sleit oboseală, și dornic să Încheie tranzacția cât mai repede. Ca și În gara sordidă, câțiva derbedei puseeră ochii pe el, instinctul de apărare a funcționat Însă ca un ceas și mâinile nu s-au descleștat de pe pictură. Era nevoit să o vândă, trebuia să plătească operația de stomac a soției lui, grav bolnavă. Portretul de femeie avea o istorie interesantă, și, trecuse de-a lungul deceniilor prin multe mâini, unele necunoscute. La el ajunsese printr-o Întâmplare și putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
nins mai mult decât aici. Nu ți se pare curios acum la țară ai impresia că ninge mai mult decât la oraș? A fost blocat Water Lane săptămâna trecută, dar celelalte drumuri au rămas destul de curate. Familia Gillard-Smith a fost nevoită să-și pună lanțuri la mașină. Noi nici nu ne-am sinchisit. Alexander spune că nu e bine pentru cauciucuri. Totuși, o dată sau de două ori, Badgett a trebuit să ne împingă până să ieșim pe poartă. Și acum unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
și o privi cu admirație de la o oarecare distanță. — Trebuie să plecăm, am spus. — Ascultă, Martin, spuse Palmer fără să dea drumul mâinii lui Georgie și întorcându-se spre mine, ești cu adevărat un om norocos! Nu, nu, mă văd nevoit să insist în virtutea drepturilor mele. Georgie, nici nu vreau să aud de plecare! Un sunet venit din spatele nostru ne-a făcut să ne întoarcem. Antonia își acoperise fața cu batista. Trase adânc aer în piept și scoase un suspin prelung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
fi crezut că e posibil. Trebuie să am grijă de ea. Categoric. Mă întreb dacă ai să mă înțelegi. Tot ce se întâmplă este atât de neașteptat încât nici n-am cuvinte să mă exprim, și extrem de dureros. Dar sunt nevoit să rabd. Trebuie să mă ierți și să-mi ierți această scrisoare neclară care-ți poate părea chiar misterioasă. Acum nu ne putem vedea. Trebuie să-mi investesc toată energia în a reclădi ceva ce consideram a fi fost distrus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
auzeam râsul tineresc și îi vedeam, ca în lumina unui reflector, mâna strecurată pe sub brațul lui Honor. Mâna strângea afectuos brațul, trăgând-o pe Honor mai aproape. La un moment dat m-am gândit că s-ar putea să fiu nevoit să o rup la fugă spre ea. Dar erau atât de departe de mine ca niște personaje dintr-un film. I-am văzut cum se așază la coadă. Nu mai vedeam înaintea ochilor decât capul negru al lui Honor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
și adăugă: — Așa. Am privit În jos și am văzut că Îmi pusese niște cătușe la picioare. Fiarele sclipeau cu o strălucire malefică, ghiulelele erau mari și grele. Ca să dovedesc că pot să joc rolul manechinului unei croitorese dacă sunt nevoit, mi-am Îndreptat spatele și, curajos, m-am prefăcut că sunt din tablă. Mama mea a continuat să lucreze tăcută și hotărâtă. Scaunul scârțâia când și când. Își lăsase ochelarii pe vârful nasului, ținând acele Între buze. Cu o mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Își ridica mâinile În aer, În timp ce knisch-ul punea carafa cu apă la o parte. „Prosop, te rog. “ Și pentru că străbunicul meu ținea tichia, stofele și pantofii Într-o mână, și cu cealaltă nu-i dăduse Încă drumul carafei, a fost nevoit să se aplece În față, ca bufonul să poată ajunge la prosopul aruncat peste umărul său - moment În care se auzea clinchetul clopoțeilor atașați de tichie. Pe atunci un knisch era un servitor, afirma Winkler, care știa din surse sigure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
adevărat de ea. Chiar dacă Îmi Împărtășise plăcerile concrete ale intimității, treburile cu adevărat personale și le păstrase doar pentru ea. Încep să cred că dacă aș vrea să aflu ce s-a Întâmplat cu adevărat, s-ar putea să fiu nevoit să derulez din nou toate cele spuse sau făcute de Dora În prezența mea. Sper doar că imaginația mea va funcționa mai bine ca atunci când Îmi făceam veacul prin șifonierul ei vinerea trecută. Poate că au fost detalii la care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
cazul ei, că momentele descrise erau puncte reprezentând un trecut real, pe când ale mele... Ei, mă rog, recunosc că erau ori Împrumutate, ori inventate. Viața de zi cu zi ne crea cele mai mari dificultăți, având În vedere că eram nevoiți să ne Întoarcem În trecut și să devenim amândoi ceva ce nu eram Încă: oameni cu un trecut comun. În ceea ce mă privește, eram destul de suspicios și nu Întrebam decât lucruri la care eram pregătit să răspund. Până să comandăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
știa să păstreze un secret. — Ce vrei să spui cu asta? Anton nu găsise cartea capitonată cu piele și nici agenda. Dacă poliția a răscolit apartamentul, sigur le-a luat. Probabil că așa au și reușit să mă localizeze. Eram nevoit să fac pe prostul În continuare. Simplul fapt că numele meu se afla În agenda Dorei nu Însemna că am fost la ea. Dar vizitatorul ei necunoscut trebuie să fi căutat ceva. Și dacă el n-a găsit ce căuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
văzu nimic. Când ecranul se ilumină din nou, imaginea era ștearsă, dar focusul a fost restabilit treptat. Pășind În fața camerei, presupusul asistent se duse la colegul său. Unghiul fusese schimbat cu aproximativ nouăzeci de grade. Modificând poziția camerei, a fost nevoit s-o refocalizeze. În loc să-l vadă din lateral, acum spectatorul Îl vedea pe pacient din față. Nu Încăpea Îndoială: era bărbat, gol de la brâu În jos, cu picioarele larg desfăcute. Priveliștea nu era deloc măgulitoare. Penisul lui era palid și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
telefon. Foarte sugestiv. Am Încuviințat tăcut. Sau prostesc. La litera K, de pildă, sunt trecute două persoane. Un anume doctor Karp și dumneavoastră, domnule Knisch. Dacă n-ați fi apărut de bunăvoie, probabil vă dați seama că am fi fost nevoiți să vă chemăm la secție. Tonul inspectoarei era calm și blând, dar simțeam că pe alocuri se Înăsprea. N-avea nici un rost, mi-era clar; dacă nu spuneam nimic, Îmi Îngreunam și mai mult situația. Până la urmă am mărturisit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Îmi Întinse o fustă pe pat, spunându-mi că: unu, frumusețea oamenilor ținea de interior; doi, tocmai din această cauză, nu era o chestiune de clasă; și trei, În ceea ce o privește... Dar cineva sună la ușă și a fost nevoită să-și Întrerupă demonstrația. Îmi Întinse bluza galbenă cu calm și mă rugă să mă ascund În șifonier. Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mi se părea mai evident că vizitatorul era cineva cunoscut. Dora nu părea surprinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
care să explice cu cine se Întâlnea Dora În ultimile luni? Sau Îmi scăpase ceva ce-mi spusese? Adevărul e că sâmbăta trecută nu mă concentrasem sută la sută. Mahmur cum eram, mă simțeam atât de lent Încât am fost nevoit să invoc licențe poetice ca să-mi amintesc ce spunea. Da, Karp e omul cu care va trebui să vorbesc. De asemenea, trebuia să aflu În ce măsură era implicată fundația În sesiunile private ale lui Stegemann. Cine era, de pildă, tânărul blond
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
aranjă baticul pe cap. Un singur lucru nu. Numele lui Sascha chiar e Anton? În tramvai, pe drumul spre casă, am continuat să-mi fac proiecții despre relația mea cu Dora, pe fundalul unei memorii refractare. Până la urmă, am fost nevoit să admit că, după ceva timp, Începusem să mă simt ciudat. Nu era ca și când n-aș mai fi dorit-o. Nopțile noastre erau la fel de pline, trupurile noastre, la fel de curioase. Dar mă durea cumva că Dora n-a folosit numele meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
neajutorată În același timp. Scoțându-mi În evidență superioritatea, călcâiele Îmi subliniau totodată nevoia de un punct de sprijin. Câte nu facem de dragul artei, mă gândeam echitabil, ridicând bărbia În sus - și cât pe-aci să-mi sucesc glezna, fiind nevoit să mă așez repede. La Hotel Kreuzer tot ce trebuia să mai fac era să-mi Împletesc părul În codițe mici și să-mi rujez gura, făcând-o să pară mai roșie și mai moale. Acum situația necesita o abordare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
loc sigur. Mă bucur că v-am găsit. Avem nevoie de ajutorul dumneavoastră. Am schițat un gest dezaprobator, afundându-mă și mai mult În canapea. Wickert se deplasă imediat la geam și trase perdelele. Când lumina mă orbi, am fost nevoit să fac un nou gest. — A, vreți să vă odihniți puțin Înainte să discutăm? Le trase la loc. Alo... Knisch... Domnule Knisch? Cred că am alunecat Într-o parte, pentru că atunci când mi-am deschis ochii din nou, Inspectorul Încerca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
și supus la anumite acte Înainte de a muri. Mai e nevoie să adaug că acestea sunt interzise de paragraful 175? Manetti mă studie plină de compasiune. Acuzația lui Wickert e gravă, domnule Knisch, și dacă nu vă conformați, voi fi nevoită să vă arestez. Din păcate, nu prea aveți timp să vă hotărâți ce veți face. Diels va observa În curând că ați plecat. I-am ordonat lui Pieplack să-l țină acolo, dar nu poate abuza de gradul lui superior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
fi fost, oare, frică să câștige? Dar de ce, când propriul lui tată se comportase atât de mizerabil, bașca în numele lui Heshie! Să fi fost oare lașitate? Teamă? - sau, nu cumva, înțelepciunea lui Heshie? Ori de câte ori aud povestea despre ce-a fost nevoit unchiu-meu să facă pentru a-l aduce pe răposatul meu văr pe calea cea dreaptă sau ori de câte ori am prilejul să reflectez de unul singur la această întâmplare, mi se pare că descopăr o enigmă în miezul afacerii, un profund adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
soțul și tatăl cuiva? Doctore, n-au decât să se cațere pe pervazul ferestrei și să mă amenințe că or să se facă chisăliță pe caldarâm, n-au decât să-și îngrămădească Seconalul până-n tavan - se prea poate să fiu nevoit să trăiesc săptămâni în șir terorizat de gândul că fetele astea puse pe măritiș s-ar putea arunca în fața metroului, însă, pur și simplu, nu pot, pur și simplu, nu vreau să închei un contract prin care să mă culc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
o adică, la fel de bine ca Hans Christian Andersen. Ce lovitură! Toată iarna mi-am exersat în secret noua mea semnătură pe foi pe care le rupeam din caiet după orele de școală și pe care le aruncam, ca să nu fiu nevoit să dau cuiva dintre ai mei explicații în legătură cu ele. Mă numesc Alton Peterson, mă numesc Alton Peterson - Alton Christian Peterson? Sau te pomenești că-mping lucrurile un pic cam departe? Alton C. Peterson? Și atât de tare mă preocupă gândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
zici?) Dă Doamne să nu fie nici o icoană a lui Iisus Hristos în locuința familiei Campbell, mă rog eu în sinea mea în trenul care ne poartă spre vest. Dă, Doamne, să trec peste weekend-ul ăsta fără să fiu nevoit să văd punimul penibil - sau să am de-a face cu vreo persoană care poartă cruciuliță la gât! Când or să vină mătușile și unchii la cină de Ziua Recunoștinței, dă, Doamne, să nu fie nici un antisemit printre ei! Fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]