1,630 matches
-
am ridicat. Pe coasta muntelui se afla un loc pustiu, pașnic și plăcut. Era un loc pe care nu-l mai văzusem vreodată, dar mi se păru că-l recunosc, fiind familiar imaginației mele. Solul era acoperit cu mlădițe de nuferi albaștri care nu răspândeau nici un parfum. Am avut impresia că până acum nimeni nu călcase pe acest pământ. Am lăsat cufărul jos. Bătrânul vizitiu se întoarse și-mi spuse: - E foarte aproape de Șah Abd-ol-Azim. Nici că se putea un loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
-i nimic, îmi dai după. Știu unde stai. Mai ai treabă cu mine? Să știi că nu mă jenez să sap o groapă, ha! Ha! Uite, am să sap o groapă pentru valiza ta chiar aici, pe malul pârâului, lângă nuferi, apoi am să plec. Bătrânul sări de pe capră cu o agilitate de care nu-l credeam capabil. Am apucat cufărul și ne-am îndreptat amândoi spre un trunchi de copac ce se afla pe malul unui pârâu secat. Spuse: - E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Săi mari, întunecoși fixându-mă, goliți de orice expresie, buimaci, ochii Săi în străfundurile cărora se îneca întreaga mea viață, m-am grăbit să închid capacul; l-am acoperit cu pământ; am tasat pământul cu piciorul. Am adunat mlădițe de nuferi albaștri, fără miros, sădindu-le pe mormânt; în sfârșit, am împrăștiat pietriș pe amplasamentul gropii, pentru a suprima orice urmă și a face imposibilă identificarea mormântului. M-am achitat atât de bine de această povară, încât eu însumi eram incapabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
dinții de ferăstrău, de forme geometrice, cu ferestre întunecoase, de parcă erau părăsite, străjuiau drumul. Dar pereții revărsau aceeași lumină alburie și bolnavă ca a licuricilor. Copacii treceau înfricoșători, grupuri-grupuri, rânduri-rânduri, fugind unul după altul, ai fi zis că tulpinile de nuferi le puneau piedică și ei cădeau la pământ. Mă năpădi un miros de cadavru, de carne putredă. Un miros de cadavru, ca și când corpul meu fusese dintotdeauna impregnat de el, iar eu îmi petrecusem întreaga viață dormind într-un sicriu negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
l-am curățat de pământ cu mâneca hainei. Era un vas vechi emailat, violet și translucid. Avea reflexul castaniu-auriu al elitrelor de cărăbuș. Pe una dintre fețe era decorat un cadru în formă de romb, făcut dintr-o ghirlandă de nuferi albaștri. Iar în centrul cadrului... În centrul cadrului în formă de romb era desenată fața Ei... O față de femeie, cu ochii negri imenși, mai mari ca de obicei, ochi acuzatori care păreau să-mi reproșeze un păcat de neiertat, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Nu-mi erau de-ajuns doar ochii Ei? Acum erau două care mă priveau cu aceiași ochi! Nu, asta era peste poate! Ochii, aceia îngropați, acolo, aproape de munte, sub chiparos, pe malul râpos al pârâului secat; ochii aceia ascunși sub nuferi albaștri, în sângele gros, printre viermi, lighioane și reptile adunate în jurul lor: ochii spre care se vor grăbi în curând plantele să le scormonească orbitele cu rădăcinile lor, pentru a le suge seva, mă priveau acum, animați de o viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
mine? Eu, care mă crezusem până atunci cea mai nefericită ființă, înțelegeam, în sfârșit, că în vremea când printre oamenii ale căror oase se făcuseră de mult praf și pulbere și ale căror celule supraviețuiseră, poate, amestecate cu cele de nuferi albaștri, înțelegeam, în sfârșit, că printre locuitorii caselor de pe colină, construite din cărămizi grele, trăia un mizerabil desenator, un desenator blestemat, probabil cel mai sărac decorator de truse de scris, seamănul meu. Acum știam; știam că arsese și el, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Profilul său uscat mă făcu să mă gândesc la cel al doicii mele. Nu știu ce asemănare era între cele două siluete. Mergând de-a lungul muntelui, am dat de o priveliște veselă, împrejmuind un cerc de coline. Pământul era acoperit de nuferi albaștri. Pe această creastă se zărea o cetate construită din cărămizi masive. Eram ostenit; m-am așezat pe malul râului, pe nisip, sub un bătrân chiparos. Locul era pustiu și liniștit. Mi se părea că nimeni nu se aventurase încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
toate visele și cunoscusem dinainte interpretarea lor exactă. Am adormit foarte târziu. Deodată mă văzui rătăcind pe străzile unui oraș necunoscut, ale cărui case bizare afectau forme geometrice: prismatice, conice, cubice; erau străpunse de lucarne joase și întunecoase; tufe de nuferi se cățărau de-a lungul ușilor și pereților. Nimic nu mă jena în mișcări și respiram fără nici un soi de dificultate. Dar locuitorii acestui oraș erau morți; muriseră de o moarte curioasă: se uscară pe loc. Din gură, două picături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
un turban, își ține pe buze degetul arătător de la mâna stângă, înghețat într-o atitudine care exprimă mirarea. În fața lui, o fetiță, îmbrăcată în haine negre, lungi, poate o baiaderă, dansează cu mișcări ciudate. Ține în mână o floare de nufăr. Un curs de apă le separă pe cele două personaje. Ghemuit pe covorul meu de opiu, îmi lăsam toate gândurile negre să se risipeacă în fumul subțire și celest al drogului. În astfel de clipe, corpul meu era acela care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
mulți dintre ei În uniforme. Inge s-a uitat În jur la pereții albaștri din sticlă, la tavanul iluminat de steluțe albastre și susținut de coloane acoperite cu foiță lucioasă de cupru și la bazinele de decor, pe care pluteau nuferi, și a zâmbit entuziasmată: — Nu că e pur și simplu minunat? — N-aș fi crezut că ăsta e genul tău de local, i-am replicat nu prea convins, dar ea nu mă auzi. Mă luă de mână și mă trase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
către noul președinte al Uniunii Scriitorilor, o doleanță plină de tâlc: „Vreau să văd pe minoritarul meu de suferință, tovarășul meu de exil Ion Luca Caragiale, Într-o piață publică! În centrul Bucureștiului, nu ascuns În grădina părăginită din str. Nuferilor!”. În anii următori, după ce textul meu Felix Culpa fusese receptat ca ultragiu național În România postcomunistă, „conspiratorul” Îmi scria, Într-un limbaj mai direct decât cel din hulitul meu text: „Etericul și sublimul, graiul strămoșilor și spațiul mioritic... și undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
luptă și au rămas aici, te ai gândit? — Pe urmă oprim la Daia, ca acum o sută de ani Sinan Pașa? — De ce am merge noi mai iute ca Sinan Pașa? Drumul Bălții e minunat acum. Toate mlaștinile sunt potopite de nuferi înfloriți, stăncuțe albastre le înconjoară, rotindu-se în ceruri, ca să ochească șerpii leneviți de soare. Drumul Bălții e desfătarea noastră din luna lui mai. — Pe urmă la Giurgiu? — Mai departe nu-ți spunem, deși ne ești drag, Selin pașa. Vodă
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
rapiță. Porumbul fusese semănat în arăturile negre și-și aștepta ploile. Drumurile erau sub stăpânirea turmelor ce se trăgeau spre munte venind dinspre Balta Brăilei unde iernaseră. La Mogoșoaia grădinile își revărsau prinosul de floare până spre lacul albit de nuferi. Mâine e praznicul Sfinților Mari Împărați Constantin și Elena, cei deopotrivă cu apostolii, și după sfânta liturghie de la Mitropolie, unde este și zi de hram și după ospățul de la curte, Constantin Vodă, plecând spre Târgoviște, va poposi spre seară pentru
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
dezleg altă enigmă, căci sucombase un pârlit de un cui al altuia. Peter Cheyney La pescuit pe Șontea Motorul „Zambilicăi” fornăia vesel, intuia probabil că avea să facă cu noi un drum lung, în căutarea acelei împărății a apelor cu nuferi, pentru a nădi la râvnitul pește, nu atât pentru a-l sacrifica pe altarul grătarului cu cărbuni aprinși, ci pentru farmecul de a-l simți în vargă atunci când îl aduci la mal. Mă veți întreba cine-i „Zambilica” și vă
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
un pește în cioc, l-a ridicat în sus și peștele a dispărut în gușa lui cea portocalie. Apoi cele două lotci au cotit la dreapta, pe un canal mai lat, în care, pe o parte era o puzderie de nuferi, care mai de care mai mari și mai frumoși. Era un peisaj de vis. Am rămas cu ochii țintiți la ei, fermecat de priveliște. M-am aplecat să rup unul. - Nuferii mor foarte repede dacă-i rupi, m-a avertizat
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
în care, pe o parte era o puzderie de nuferi, care mai de care mai mari și mai frumoși. Era un peisaj de vis. Am rămas cu ochii țintiți la ei, fermecat de priveliște. M-am aplecat să rup unul. - Nuferii mor foarte repede dacă-i rupi, m-a avertizat băiatul cel prizărit. Ei nu sunt ca alte flori, nu se simt bine decât în elementul lor, apa. Atunci mi-am retras mâna care era cât pe ce să facă acea
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
rămas bun de la dragul nostru loc de pescuit. Apoi am urcat în bărci și am luat-o spre Sulina. Când am ajuns la groapa cu somni uriași, am strigat toți trei „La revedere, Șontea!” și-am cotit spre canalul cu nuferi. Simțeam în suflet o părere de rău pentru ce-am lăsat în urmă, o frântură fericită din viața noastră, și cu gândul de a reveni la anul neapărat. Am ieșit din canale și am traversat Sulina. La Gorgova, gazda noastră
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
planat puțin și s-a așezat vizavi, pe o cracă a unei sălcii. Dar nagâții și pelicanii nu se lăsau văzuți. Păsărelele, care anul trecut ciripeau vesele, acum tăceau, ascunse în frunzișul copacilor de pe margini. Am înaintat până la canalul cu nuferi. De acum eram aproape de Șontea, dar locurile mi se păreau străine, de nerecunoscut. Am trecut pe lângă groapa cu somni uriași și doar am bănuit că trebuie să fie pe acolo pe undeva. Am făcut la stânga și am intrat pe Șontea
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
păsări și animale pe cale de dispariție. Astfel le-am explicat faptul că pentru a evita procesul de dispariție a speciilor rare, în România acestea sunt ocrotite, fiind păstrate în rezervații și parcuri naturale: plante: floarea de colț, bujorul de munte, nufărul alb, stânjenelul, laleaua pestriță, papucul doamnei etc. animale și păsări: capra neagră, zimbru, râsul, cocoșul de munte, fazanul, vulturul pleșuv etc. Astfel de activități de educație ecologică, conform managementului grupei, le putem organiza și desfășura și ca activități opționale, care
Coronița prieteniei by Ed. Nemţanu Anişoara, Grup Şcolar Cristeşti, Iaşi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91748_a_93021]
-
ne privească. După Sirena Melanie venea Ellie și Țiparul ei Electric. Țiparul nu se vedea de la Început. Silueta care se cufunda În adâncimile de acvamarin părea să fie o fată subțirică din Hawaii, Îmbrăcată cu un costum de baie din nuferi. Înotând, Își scotea sutienul și rămânea fată. Dar când se punea În cap, Într-un grațios balet acvatic, trăgându-și slipul până la genunchi, ei, atunci era momentul ca țiparul să electrocuteze. Căci Îl vedeai acolo, pe trupul zvelt al fetei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
cu gagici goale în tot felul de poziții, am rămas să mă uit, cum să pierd așa ceva, mă îngrozea ideea că din lada recamierului, de pe balcon sau dintr-un dulap ar putea să apară maică-sa (șefă de tură la Nufărul), frati-su (student politehnist, fost jocheu, stăpânul revistelor) ori taică-su (burtosul locotenent-colonel). Deodată e iarnă și sunt aprinse câteva felinare, curtea școlii e albă și pustie, adie un vânticel înghețat, fulguie, fotbalul se poate juca și în doi din moment ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
iar eu În Balon, atent la orice semn de tristețe de pe chipul lui. L-am urmărit cum coboară Încet cana de cafea, atît de lent Încît abia dacă și-a unduit ochiul drept și obrazul, ca pe niște frunze de nufăr, În apa maronie. M-am Întrebat, oare această mișcare stranie În ralenti o fi un alt simptom al suferinței ? Dată fiind aversiunea mea față de oglinzi, nu Înțelegeam prea bine cum e cu regulile refracției. Așa că nu mi-am dat seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
câmpie s-a dat de trei ori peste cap și a devenit el însuși scenă, am încremenit de încântare, ca niște copii. Ce-am văzut? Cum s-a perindat o cohortă de caiace cu steagurile țărilor europene, cum 100 de nuferi uriași au plutit molcom pe firul apei, cum a trecut o corabie cu nimfe și cu o rusalkă-sirenă cântătoare, cum a spintecat apa falnica gondolă și cum, în timp ce Bolerou-ul suna tot mai dezlănțuit, o luntre în flăcări a sosit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
decât să mă credeți pe cuvânt și să vă închipuiți ce s-ar putea face pe Dâmbovița, Bahlui, Someș sau Mureș. V-ar mai veni inimile la loc. Sau nu? P.S.: Ca să vă stârnesc suplimentar: n-o să treacă mult și nuferii, gondola, luntrea, corabia o să poată pluti șnur de la terasa Flora până la Rotterdam. VERBA WOLANd Ruxandra CESEREANU Spirale de rock (blues) progresiv Ca simfonie blues-rock, Stairway to Heaven (1971) este, probabil, capodopera genului, comisă de trupa Led Zeppelin (Kashmir îmi place
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]