1,583 matches
-
a cădea zidul Berlinului, acest război literar, dar, dacă este cu adevărat un „război Între generații” și dacă noi, șaizeciștii, să spunem, suntem atacați, foarte bine, dar... am vrea să știm cine anume ne atacă? Care generație?!... Să fie oare optzeciștii?! Nu, nu pare D-lor Înainte de revoluție, ne arătau - lui Nichita, lui Manolescu și mie, ca să luăm doar trei nume, Însă destul de sugestive - o simpatie și chiar o prețuire nedisimulate! Să fi fost aceasta pentru că, după cum insinuează neobosit, am fi
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
deschis al romanului. În concluzie, afirmațiile autorului din prefață, de la care am plecat, sunt, mai degrabă, o provocare lansată cititorului, din moment ce, prin Varvarienii, i se oferă o carte cu valoare perenă, care, în ciuda ratării încadrării despre care amintește, în generația optzecistă, din cauze politic-administrative, poate fi văzută ca o scriere reprezentativă pentru postmodernismul cu care aceasta se identifică, prin autoreflexivitate, prin elementele de metaroman, prin interferența planurilor, prin elemente de deconstructivism etc. "Revista Nouă", nr. 2, aprilie 2014 ESEU DESPRE CEZAR
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și alții care au avut șansa să-și aibă și critici care să-i promoveze: Z. Ornea, Crohmălniceanu, N. Manolescu, Eugen Simion ș.a. s-a bucurat de un prea scurt interval de manifestare întrucât au apărut, cu surle și tobe, optzeciștii care și-au dat, în timp record, canonicii lor, de tipul unor Mircea Cărtărescu, Magda Cârneci, Traian T. Coșovei sau Florin Iaru. În generația lui Cezar Ivănescu care este un incomod, un singularizat care refuză de la bun început să se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
paradigmă a spiritualității europene: o spiritualitate cu adânci rădăcini naționale, plurilingvă și deschisă spre știința luminată de filozofie și religie"" (p. 88). Un capitol special e consacrat raporturilor lui Cezar Ivănescu cu eminescianismul. Astfel, Dumitru Augustin Doman, aparținător al generației optzeciste, l-a numit pe Cezar Ivănescu "poetul total", sintagmă vehiculată și în legătură cu marele înaintaș, dar nu sub raport stilistic, ci valoric. Ambii poeți s-au apropiat, spiritualmente vorbind, de filosofia orientală. În tema dragostei și a morții, Cezar Ivănescu este
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
îl explică pe larg domnul Theodor Codreanu, se înscrie într-un cerc foarte mare. Și într-adevăr, conexiunile sale de semnificație poetică încep de la ultimele grupări simboliste, trec prin grupările primei avangarde și se reactivează până la Nichita Stănescu și generația optzecistă, textualistă. Lucrul este real, dar, după opinia mea, în definirea strictă a rezoluției specifice personalizate a oricărui poet, conexiunile, interferențele trebuie limitate, nu extinse. Astfel, ajungem la sâmburele originar inconfundabil. "Argeș", nr. 22, iulie 2003 Constantin TRANDAFIR Bacovia într-o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în politică, în societate, în familie. Th. Codreanu zăbovește asupra consecințelor lui nefaste, în toate domeniile vieții sociale, culturale și politice. Îl numește, mai ales, postmodernism dâmbovițean (opus postmodernismului înalt occidental) și are ca reprezentanți în literatură, de pildă, generația optzecistă, în frunte cu propovăduitorul de mare fervoare, în persoana poetului Ion Bogdan Lefter. Poezia postmodernistă românească a evoluat spre un zolism al pornografiei și scatologiei. Ea este lipsită de ceea ce criticul numește complexele profunzimii, devenind un joc de-a cuvintele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
avangardă", așa cum își doreau o parte dintre adepții săi, "Cenaclul de luni", condus de Nicolae Manolescu, pare mai degrabă produsul unor indicative superioare ale partidului comunist, decât o manifestare spontană a unor conștiințe tinere și libere. Manipularea evidentă a "grupării" optzeciste rezidă din multitudinea și diversitatea susținerilor "venite de sus": asigurarea publicării în presă, editarea volumelor (cu drepturile de autor aferente), promovarea în toate instituțiile de învățământ superior la nivelul facultăților de filologie și nu numai, întâmpinări "entuziaste", acordarea de premii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
drepturile de autor aferente), promovarea în toate instituțiile de învățământ superior la nivelul facultăților de filologie și nu numai, întâmpinări "entuziaste", acordarea de premii consistente financiar premii ale UASCR, ale UTC, ale Uniunii Scriitorilor și ale filialelor ei, plasarea "grupării optzeciste" culturale etc. Ce presupunea, în fapt, noul "curent"? Coborârea limbajului în stradă, în "cotidian", adică în derizoriu, în facil, în anodin și în desuetitudinea însoțitoare. Orice platitudine așezată în vers alb era prezentată ca o mare reușită estetică. Alungarea metaforei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
roșu. Revendicarea majoră a acestui tip de comportament "cultural" era, în "revoluția" sa, uniformismul. Un fel de a scrie "la fel". Și, în jongleria aceasta, duplicitatea se așeza ca efigie: aparent protestatară, "mișcarea" nu avea de oferit nici un protest, tăvălugul optzecist înlocuia tăvălugul proletcultist. Numărate pe degete, talentele nimerite în mișcare au rămas pentru multă vreme amețite de drogul ideologic. După 1989, prelungirea acestei agonii culturale a fost posibilă datorită ciudățeniilor oferite tot de un post: postcomunismul, grație căruia postmodernismul se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
având probabil consimțământul principalilor participanți, mai puțin al românului Ion Bogdan Lefter, care s-a arătat vădit nedumerit de un asemenea generic, tocmai când în România postmodernismul se afla pe culme, biruitor și din punctul de vedere al puterii politice. (...) optzecistul nostru a rămas și azi un împătimit ideolog al postmodernismului 11 ca semn al încremenirii în proiect" (p. 138, n.ed., L.C.). [...] vom putea defini și astfel transmodernismul, ca fiind tot ceea ce se află în opoziție cu fenomenele "paranormale" de cretinizare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cinic" (Camille Paglia). Dar "trece" prin Deleuze, Rorty, Foucautt, prin ceea ce numește "postmodernismul înalt" (în frunte cu Vattimo, Lyotard, cel care cerea "rescrierea modernității"), pentru a nota că problema-cheie este transcendența. Nu ignoră nici semnalele autohtone, fișând conștiincios revoluția poetică optzecistă, noul antropocentrism, paradoxurile postmodernității românești. Conceptul cu pricina, atingând clasicizarea (epuizarea, de fapt), suportând presiunea altor modernisme (hiper-, paraetc.), a deschis calea transmodernității, declară ferm criticul. Și observă că, în 1988, Radu Enescu contrapunea (e drept, fără consecințe) cei doi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
manierismul, dată fiind complexitatea reliefului axiologic al structurii spre care se transcede. Apelând la teme precum "Transmodernismul", "Transmodernitatea" sau "Acțiunea transmodernă", revista transilvană depășește criza postmodernă de luciditate și prin apel la structurile tradiționale de valori, abandonate în urma cutremurului ideologic optzecist. Un lucru similar se petrece și cu Theodor Codreanu. Un cunoscător de nuanță al sistemului tradițional de valori, al culturii române, profesorul din Huși reușește să ne convingă că ceea ce se importă ca ideologie a unei zone fluctuante a așa-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
post-ideologică a sub-culturilor, în România fenomenul, aparent inexplicabil, îmbracă haina ideologică a avangardismului de refugiu în lupta împotriva comunismului autohton. Tocmai situarea de cealaltă parte a frontului, raportat la comunism, este paradoxală. Atât comunismul cât și optzecismul subminează naționalul: "Postmodernismul optzecist, dimpotrivă, s-a asociat cu tendințele neointernaționaliste și împotriva conștiinței naționale, având ca adversar intern tocmai licărul "naționalist" ivit din teoria protocronismului elaborat de Edgar Papu" (p. 118). Așadar, dorindu-se reacție la comunism, chiar cutremur (a se vedea asocierea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pragmatism nu surprinde; după revoluție, afirmă Codreanu, postmoderniștii români au fost interesați de ocuparea instituțiilor culturale, iar abia după 1995 au început ofensiva pe planul conceptelor, clasicizând ceva ce încă nu-și făcuse apariția în peisajul literar autohton: postmodernismul. Mutantul optzecist recurge la masca postmodernă și la operație estetică; în acest context, realitatea spațiului românesc este "tradusă" în termenii postmodernității, născându-se astfel un postmodernism "haosmic", prin replieri "relativiste" într-o postmodernitate malignă și retrogradă. Prin intermediul optzeciștilor, postmodernismul românesc ia forma
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
literar autohton: postmodernismul. Mutantul optzecist recurge la masca postmodernă și la operație estetică; în acest context, realitatea spațiului românesc este "tradusă" în termenii postmodernității, născându-se astfel un postmodernism "haosmic", prin replieri "relativiste" într-o postmodernitate malignă și retrogradă. Prin intermediul optzeciștilor, postmodernismul românesc ia forma refluxului unei societăți în criză. Nu e de mirare că, un Goma, conștientizând pericolul importului de forme americane, a realizat că textualiștii au înlocuit protocronismul naționaliștilor cu autocronismul unei disidențe. Dar falsa aparență nu-i poate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
poate îndepărta de adevărata lor imagine, a unui "soi de sămănatorism urban, chiar de cartier, reprezentat foarte bine de industria textilă" (p. 121). De aceea, Goma îi și numește textiliști. În cultura română, depășirea încremenirii în formă prin kitsch-ul optzecist, se poate realiza, și îi dăm crezare lui Theodor Codreanu, doar printr-o acțiune recuperatorie a valorilor autohtone. Calea este spre universal prin național. Tentativa de înăbușire a manifestării identității naționale prin multiculturalismul de import realizat de celebra, de acum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
televiziunile se bat între ele, SRI e într-o surdă concurență cu SIE, patronii de cluburi sportive se încaieră piperat săptămână de săptă mână, ministrul justiției se ceartă cu magistrații, ministrul sănătății cu medicii, ministrul mediului cu mediul. Editorii și optzeciștii au ce au cu Gabriel Liiceanu, avangardiștii și Anca Petrescu au ce au cu Mihai Oroveanu, intelectualii enervează pe toată lumea și se enervează între ei, scriitorii tineri se înghesuie să-i îngroape de vii pe cei bătrâni, pro-americanii se înfruntă
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
de ani și nu și-a putut vedea textul tipărit, încă și bilingv! De altfel, se împlinesc cifre rotunde de la ambele nașteri: 130 de ani de la întâia citire a "Poveștii..." la "Junimea" și 20 de la scrierea replicii lui Nedelciu. Prozatorul optzecist avea un comportament de fată mare și o delicatețe aproape feminină. Nu l-am bănuit niciodată c-ar fi capabil de asemenea defulare sarcastică și de capacitatea condimentării sugestiilor erotice cu șarje politice de tot hazul (trist). Nedelciu imaginează o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
Ori în Vest sterilizate". Cărticica arată imensa distanță dintre pornografia de doi bani, practicată de reprezentante ale noului val în proza autohtonă "modernă" și tematica similară atacată cu umor zdravăn și sănătos, iată, nu numai de clasici, ci și de "optzeciști". Cutez o neînsemnată corectură: Creangă n-a fost popă, cum Cajvana, baștina lui Pițu, nu-i oraș. N-a fost decât diacon. Ferit, așadar, de "zvâcul" și "zmâcul" imaginat de humuleștean în finalul acestei mici bijuterii ce se cuvine citită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
călugări. Nu stătea prea mult timp într-un loc. Fotograful numărul doi : se recomandă simplu „Artistul”, are o figură studiată de hipster punk, cu o pălăriuță cochetă de fetru pe vârful capului, cercei în urechi și ochelari cu ramă groasă optzeciști. Mărturisesc că prima oară m-am înșelat, am crezut că este vorba de un turist occidental rătăcit în zonă, dar nu, este un tânăr antreprenor online, lucrează pentru un portal cultural din Suceava, asemănător cu celebrul șapte Seri din capitală
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
și la inițierea în vederea trecerii, propuse în următorul volum. Mă gândesc, de asemenea, la sinuciderea treptată a lui Virgil Mazilescu și la mărturia acestei distrugeri lente, lăsată de el prin volumul Guillaume poetul și administratorul care a influențat toată poezia optzeciștilor. Mă gândesc la poetul spiritului însetat de real care a fost Marius Robescu, găsit mort în locuința sa și înmormântat fără să se facă nici o cercetare. Mă gândesc la Marcel Mihalaș, pe care spaima că ar fi pândit în permanență
Crimă și moralitate. Eseuri și publicistică by Ileana Mălăncioiu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1914_a_3239]
-
Ambigua, poeme, 1992, Editura Moldova, Iași; Cerul pe pămînt (prefață de Emil Iordache), poeme, 1998, Editura Timpul, Iași; Abatorul Îngerilor, poeme, 1998, Editura Cogito, Colecția "Poesis", Oradea; Prada din Rai (postfață de Gheorghe Grigurcu), poeme, 2000, seria "La Steaua Poeți optzeciști", Editura Axa, Botoșani; Jocul de-a Dumnezeu/ Playing God (traducere Olimpia Iacob), poeme, 2002, Editura Limes, Cluj-Napoca; Duminica din trăsnet, poeme, 2002, Editura Cartea Românească, București; Povestiri din Cumania, proză, 2004, Editura Timpul, Iași; Ambigua (antologie, prefață de Gheorghe Grigurcu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
muzica simfonică este un tranchilizant pentru mine și ascult cu infinită plăcere Mozart, Vivaldi (Anotimpurile), Beethoven, Bach, ei bine, nebunul, genialul Henri Michaux este unul din scriitorii mei preferați", mărturisește poetul Ovidiu Genaru. Născut la 10 noiembrie 1934, Bacău, scorpionul "optzecist" recomandă prietenilor pilula de sănătate: "Să urci scările a cel puțin patru etaje". Singura lui "boală": dragostea pentru cetățile medievale. Iubește călătoriile în țară și în străinătate. Motivul călătoriei îl predispune la un cvasinomadism. Face piața și alte cumpărături, rezolvă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
detaliu. În fine, dacă o excepție confirmă regula, atunci aceasta se numește Deliruri și delire. O antologie a poeziei onirice românești... Oricum, cu Arcadie Suceveanu, multe disocieri care ocupă deseori capul de afiș al disputelor literare se dovedesc futile. Șaptezecist? Optzecist? Modernist? Postmodernist? Mărul îndrăgostit de vierme (Augusta, 1999) este dovada sigură a faptului că Arcadie Suceveanu mânuiește cu aceeași siguranță și dezinvoltură metafora cu substrat metafizic și ironia, biografismul de suprafață și scenariul solemn, paradoxul avangardist și scepticismul care ascunde
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
cu aer fantast (ca în superba Mașină apocaliptică), trecînd chiar dincolo de comedia cotidianului pentru a instaura, sub aerul apăsător al tablourilor suprarealiste, cinstirea metafizicului. Dar Suceveanu, anunțînd cumva ruptura (pe care ultimul val o si bifează), nu acceptă, neapărat, rețetele "optzeciste"; poet matur, el s-a impus ca un nume important al liricii noastre. [...] Și experiența tragică a dezrădăcinării si utopia "tării pierdute" si nostalgia ingenuității hrănesc fondul reflexiv. Dar această poezie e, mai cu seamă, îndatorată unui existențialism vibratil, interogativ-filosofard
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]