2,327 matches
-
fost atacați de vasalul otomanilor Đurađ Branković al Serbiei și de Vladislav al II-lea al Valahiei, care l-au împiedicat să ajungă la locul bătăliei. Când Ioan Huniade a ajuns pe câmpia de lângă Kosovo, și-a dat seama că otomanii erau în spatele armatei sale. Atât Huniade cât și sultanul au dat ordin să se ocupe dealurile din zonă, pentru o amplasare cât mai bună în teren. În urma unei lupte intense, creștinii au reușit să cucerească pozițiile dorite și au fortificat
Bătălia de la Kosovo Polje (1448) () [Corola-website/Science/304903_a_306232]
-
câmpiei, dar au fost opriți la tabăra inamică. După ce asaltul a fost oprit, infanteria otomană s-a regrupat și a început să atace caii cavalerilor creștini pentru a opri avansul acestora. Cavaleria ușoară a rămas fără suportul celor în armură, otomanii reușind din nou să-i întoarcă la tabără. În haosul care a urmat, ienicerii au ucis majoritatea nobililor creștini, iar Huniade a încercat să scape cu viață, însă a fost capturat de sârbi. Noaptea, cele două tabere au făcut schimb
Bătălia de la Kosovo Polje (1448) () [Corola-website/Science/304903_a_306232]
-
haosul care a urmat, ienicerii au ucis majoritatea nobililor creștini, iar Huniade a încercat să scape cu viață, însă a fost capturat de sârbi. Noaptea, cele două tabere au făcut schimb de canonade. Dimineața următoare sultanul a ordonat atacul final, otomanii reușind să anihileze restul armatei maghiare. În cele trei zile cât a durat bătălia de la Kosovo, ambele tabere au suferit mari pierderi de vieți omenești, însă otomanii au obținut controlul asupra terenului după a doua zi de luptă. Se estimează
Bătălia de la Kosovo Polje (1448) () [Corola-website/Science/304903_a_306232]
-
tabere au făcut schimb de canonade. Dimineața următoare sultanul a ordonat atacul final, otomanii reușind să anihileze restul armatei maghiare. În cele trei zile cât a durat bătălia de la Kosovo, ambele tabere au suferit mari pierderi de vieți omenești, însă otomanii au obținut controlul asupra terenului după a doua zi de luptă. Se estimează că forțele creștine numărau circa 24.000 de oșteni, iar turcii aproximativ 60.000. Pierderile au fost probabil în jur de 10.000 de ambele părți. Această
Bătălia de la Kosovo Polje (1448) () [Corola-website/Science/304903_a_306232]
-
și al XVII-lea (legată direct de pretențiile tot mai mari ale Înaltei Porți din așa numită perioadă de stagnare), lupta pentru independență a unor domni, care încercau să se alieze cu Habsburgii sau cu țarii, a fost eliminată de otomani prin introducerea domniilor fanariote, în 1711 în Moldova și în 1716 în Țara Românească. În ciuda introducerii unor reforme administrative și fiscale, favorizate și de faptul că unii dintre fanarioți au domnit atât în Țara Românească cât și în Moldova, perioada
Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești () [Corola-website/Science/305565_a_306894]
-
mlăștinoasă, dar cu cît se apropiau de ruine, soldații săi s-au trezit imobilizați de adîncimea crescîndă, de vegetația mlaștinii, de mîl și nămol. Românii cunoșteau culoare înguste pe care se putea merge printre smîrcurile mlaștinii și s-au retras, otomanii au rămas imobilizați în mlaștină. O cronică bulgară descrie începutul luptei: "..și lănci nenumărate s-au frînt iar cerul nu se mai vedea de desimea săgeților". Prima parte a bătăliei a fost un fel de execuție agonizantă a avangardei lui
Istoria Craiovei () [Corola-website/Science/305558_a_306887]
-
plecat mii de convoaie de atelaje către Bechet, Calafat, Corabia și Turnu Severin. Marele Stat Major și regele Carol I au decis ca trupele Armatei I să rămînă în rezervă, păzind frontiera de la Turnu Severin pînă la Turnu Măgurele (dacă otomanii ar fi învins trupele ruso-române, se risca un război în țară) precum și cartierul general al lui Carol I instalat la Poiana Mare, lângă Calafat. Doar câteva detașamente ale Armatei I, majoritatea de cavalerie, au trecut Dunărea la Corabia. Trupele române
Istoria Craiovei () [Corola-website/Science/305558_a_306887]
-
documentară este un raport al Cavalerilor Teutoni din 22 februarie 1430, despre fortificațiile bănățene, care vorbește despre "insula Saan" cu "216 oameni". De la 1430 devine cunoscută ca "Ada Kaleh". Din cauza poziției strategice a insulei, în conflictul imperiului habsburgic cu cel otoman insula Ada Kaleh a avut o importanță deosebită. În anul 1689 armata austriacă a construit o fortăreață împotriva Imperiului Otoman. În următoarele decenii, ocupația insulei Ada Kaleh s-a schimbat de mai multe ori între Austria și Imperiul Otoman. În urma
Insula Ada Kaleh () [Corola-website/Science/305754_a_307083]
-
criză economică și politică în care se aflau Țările Române. Toate clasele și păturile sociale românești - cu excepția unei minorități boierești - erau interesate de schimbarea, în primul rând, a regimului fanariot, care nu era decât o formă deghizată de ingerință a otomanilor în treburile interne ale Munteniei și Moldovei. Epoca fanariotă a fost caracterizată de la început prin politici fiscale excesive, dictate atât de nevoile otomane, cât și de ambițiile domnitorilor, care fiind conștienți de statutul lor fragil, căutau să-și plătească creditorii
Revoluția de la 1821 () [Corola-website/Science/306244_a_307573]
-
celui al Prusiei), și caimacanii desemnați de Înalta Poartă, care aflaseră despre dezavuarea mișcării lui Tudor, părăsiseră îngrabă Bucureștiul. Tudor, care aflase și el de atitudinea țarului, a hotărât deplasarea pe un drum ocolit, care evita orice eventuală capcană a otomanilor de la sud de Dunăre sau a arnăuților din Capitală. Pe 17/29 martie, pandurii ajungeau la Ciorogârla, pentru ca a doua zi pe seară să ajungă la Cotroceni, pe atunci în imediata apropiere a Bucureștiului. După ce cu o zi mai înainte
Revoluția de la 1821 () [Corola-website/Science/306244_a_307573]
-
jafuri și abuzuri, provocând neîncetat forțele otomane de la frontieră, puneau țara în fața primejdiei unui atac al forțelor Porții. În asemenea condiții, Tudor Vladimirescu a inițiat discuții cu conducerea mișcării eteriste, iar concomitent, prin intermediul boierilor Divanului, a inițiat tratative cu reprezentanții otomanilor - pașalele din Silistra, Vidin și Brăila - dar și cu principalele puteri interesate în zonă. După ce Alexandru Ipsilanti a evitat mai multă vreme să accepte o întâlnire cu Vladimirescu, la sfârșitul lunii martie cei doi conducători s-au întâlnit la marginea
Revoluția de la 1821 () [Corola-website/Science/306244_a_307573]
-
nordul Munteniei, Tudor a pus sub pază pe unii dintre membrii Divanului care intenționau să se refugieze la Târgoviște sau în Transilvania. În colaborare cu boierii rămași în București și cu clerul din Capitală, Tudor a intrat în negocieri cu otomanii, întrucât acțiunea sa nu era, la nivel declarativ, una antiotomană. Rezultatele negocierilor au fost nesatisfăcătoare, pașalele cerând în primul rând dezarmarea armatei pandurilor și colaborarea în vederea reprimării eteriștilor. Cum Tudor nu a acceptat condițiile turcilor, iar oastea Porții se pregătea
Revoluția de la 1821 () [Corola-website/Science/306244_a_307573]
-
continuării luptei. Patru dintre căpitanii de panduri au refuzat să-și exprime în scris adeziunea la mișcare, iar cei rămași, supărați de faptul că Tudor comandase execuția unuia din ei pentru nesupunere, au transmis liderilor eteriști corespondența lui Tudor cu otomanii. Etichetat ca trădător de Eterie, Tudor a fost arestat și ridicat de Iordache Olimpiotul din mijlocul taberei sale, fără ca vreunul dintre panduri să se împotrivească. Tudor Vladimirescu a fost capturat de oamenii lui Ipsilanti pe 21 mai/2 iunie, iar
Revoluția de la 1821 () [Corola-website/Science/306244_a_307573]
-
Executarea lui Tudor Vladimirescu a privat revoluția de conducerea unitară de până în acel moment, iar „Adunarea norodului” a început să se dezorganizeze încet. Destrămarea armatei pandurilor nu s-a petrecut imediat, aceștia luptând separat sau în alianță cu eteriștii cu otomanii până spre sfârșitul lunii iunie. Alexandru Ipsilatinti, după ce încercase fără succes să reziste otomanilor în fața Târgoviștei pe 25 mai/7 iunie, a hotărât să reia parțial planul lui Tudor de rezistență îndelungată în zonele fortificate ale Olteniei. Pentru a-și
Revoluția de la 1821 () [Corola-website/Science/306244_a_307573]
-
iar „Adunarea norodului” a început să se dezorganizeze încet. Destrămarea armatei pandurilor nu s-a petrecut imediat, aceștia luptând separat sau în alianță cu eteriștii cu otomanii până spre sfârșitul lunii iunie. Alexandru Ipsilatinti, după ce încercase fără succes să reziste otomanilor în fața Târgoviștei pe 25 mai/7 iunie, a hotărât să reia parțial planul lui Tudor de rezistență îndelungată în zonele fortificate ale Olteniei. Pentru a-și croi drum spre Oltenia, eteriștii ar fi trebuit să înfrângă unitățile otomane de la Drăgășani
Revoluția de la 1821 () [Corola-website/Science/306244_a_307573]
-
a hotărât să se retragă în Basarabia. La începutul lunii octombrie, un puternic detașament rus a traversat în condițiile unui secret desăvârșit Dunărea și pe 2 octombrie a atacat în toiul nopții forțele lui Ahmed Pașa. Peste 9.000 de otomani au fost uciși. Ahmed Pașa a fost învins, predându-se împreună cu forțele sale lui Kutuzov pe 23 noiembrie. Pe 28 mai 1812, Kutuzov a semnat Pacea de la București, prin care Imperiul Otoman ceda Basarabia. Tratatul a fost aprobat de țarul
Războiul Ruso-Turc (1806–1812) () [Corola-website/Science/306304_a_307633]
-
secolului al XIX-lea acesta era amenințat de armatele franceze și nu putea interveni direct în problema orientală. După proclamarea ca împărat al Franței 1804, Napoleon I începe cuceririle în Europa, fiind cointeresat în ciocnirea dintre Imperiile Rus și cel Otoman pentru a le slăbi puterile și pentru a deturna o parte a armatei ruse din Europa Centrală spre sud-estul continentului. Anglia, deși susținea Rusia ca aliat împotriva Franței, nu dorea consolidarea pozițiilor acesteia în bazinul Mării Negre și în Balcani.
Războiul Ruso-Turc (1806–1812) () [Corola-website/Science/306304_a_307633]
-
de "despot". În 1369, Dobrotici împreună cu Vladislav I al Țării Românești l-au ajutat pe țarul bulgar Ivan Strațimir să revină la tronul Vidinului. După aceasta, Dobrotici începe construcția unei flote la Varna. Manuscrise genoveze pomenesc despre lupte navale cu otomanii și genovezii (din 1374 și până în 1387, când deja stăpânea Ivancu), flota dobrogeană ajungând până în Trebizonda. În 1376, Dobrotici acționa diplomatic la Veneția pentru a obține sprijin pentru ginerele său spre a fi înscăunat în Trebizonda, însă fără succes. Cauzele
Dobrotici al Dobrogei () [Corola-website/Science/306361_a_307690]
-
cafenele în întreaga Anglie. Prima cafenea (”cahvenea”) se deschide în București, la 1667, proprietatea unui fost ienicer, Kara Hamie. În 1672 se deschide prima cafenea la Paris, iar în Viena în 1683, după Al doilea Asediu al Vienei purtat împotriva otomanilor. Olandezii au fost primii care au importat cafeaua la nivel industrial și au cultivat-o în coloniile lor din Java și Ceylon la sfârșitul secolului al XVII-lea și sunt cei care au introdus-o în Japonia. Francezii încep cultivarea
Cafea () [Corola-website/Science/305776_a_307105]
-
Ofcea (sau Ovcea, ) este o localitate în zona suburbana a orașului Belgrad, comuna Palilula, Banat, Șerbia. Prima atestare documentara cunoscută datează din 1456. Inițial satul a fost populat numai cu români.În 1537 a fost ocupat de otomani și inclus în sângeacul Smederevo. De-a lungul stăpânirii otomane, a avut o evoluție nefasta datorită războiaelor austro-turce. A fost în repetate rânduri evacuată din cauza inundațiilor. Cu toate acestea a continuat să existe că așezare locuită, până după cucerirea Banatului
Ofcea, Belgrad () [Corola-website/Science/305856_a_307185]
-
și după întâlnirea de la Erfurt dintre Alexandru I și Napoleon, țarul a căpătat în cele din urmă acceptul suveranului francez pentru ocuparea de către Imperiul Țarist a celor două principate dunărene - Valahia și Moldova - în cazul victoriei rușilor în războiul cu otomanii din 1806-1812. Un armistițiu a fost semnat cu sârbii revoltați și s-a acordat autonomie Serbiei. Tratatul, semnat de comandantul rus Mihail Kutuzov, a fost ratificat de către Alexandru I al Rusiei cu doar o zi înainte de invazia lui Napoleon în
Tratatul de la București (1812) () [Corola-website/Science/305936_a_307265]
-
în apa mării nu îi mai salva pe cei atinși de această "veritabilă armă chimică" ! Focul grecesc a fost un factor cheie al supremației maritime grecești; ultima dată a fost folosit în Asediul Constantinopolului, și odată cu căderea orașului în mâinile otomanilor a dispărut și rețeta, care era păstrată secretă de greci. Compoziția exactă a focului grecesc a rămas un secret până astăzi; există mai multe speculații bazate pe materialele de care dispuneau grecii în antichitate ca de exemplu colofoniu, dar nimeni
Focul grecesc () [Corola-website/Science/305375_a_306704]
-
egumeni, că cei de la Studenica, si cneji fugiți la Panciova au cerut să se întoarcă în Șerbia. Descoperirea complotului pus la cale de sîrbi și decapitarea unor cneji în 1804 a constituit cauza izbucnirii unui conflict sângeros între sîrbi și otomani, având ca efect dobândirea autonomiei politice de către sîrbi. Încă din 1791, deci cu mult înainte de declanșarea răscoalei, arhimandritul sîrb Stepan Jovanovic a alcătuit un manifest prin care cerea autonomia țării sale, dând ca exemplu statutul special de care se bucurau
Biserica Ortodoxă Sârbă () [Corola-website/Science/305377_a_306706]
-
lumi . Singurul eveniment care i-a întunecat pontificatul a fost Căderea Constantinopolului și a Imperiului Bizantin sub presiunile armatelor musulmane ale turcilor otomani conduși de sultanul Mahomed al II-lea . În anii următori a încercat să lanseze o cruciadă împotriva otomanilor , dar a fost fără succes . În final , în ultimele clipe ale pontificatului său , observă că vechea Catedrală a Sfântului Petru din Roma , construită în secolul al-IV-lea d.Hr de către Constantin cel Mare era într-o stare jalnică , așa că decide demolarea
Papa Nicolae al V-lea () [Corola-website/Science/305434_a_306763]
-
cu apă minerală și alte monumente arhitecturale. Are o suprafață mare, dimensiunile fiind de 150 x 110 m. Dezvoltarea Pieței Unirii este legată de istoria orașului. În 1716 trupele imperiale ale generalului Eugeniu de Savoia au cucerit Timișoara din mâinile otomanilor, deschizând două secole de dezvoltare urbană în directă legătură cu stăpânirea austriacă și austro-ungară. Chiar în acela an a început redesenarea Timișoarei, care a devenit dintr-o cetate medievală înconjurată de mlaștini o fortăreață modernă cu străzi sistematizate. În 1716
Piața Unirii din Timișoara () [Corola-website/Science/303458_a_304787]