2,363 matches
-
islamic asupra gândirii și întreprinderii politice, a rămas la vechea formă de obținere a bogăției, anume cucerirea și subjugarea. Creativitatea, dinamismul comercial, imaginația pe tărâm financiar său politic (bursă, presa liberă, democrația, etc.), modernizarea activităților economice (în special agricultură, unde otomanii n-au fost deloc mai inovatori decât predecesorii lor arabi; astfel, plugul de lemn a fost unealtă principala până târziu de tot în lumea islamică, în timp ce toate ameliorările acestei unelte vitale pentru economiile preindustriale au avut loc în Europa (plugul
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
focare de productie agricolă (Nilul egiptean și Mesopotamia) se aflau în zone inundabile sau irigate, posedând deci un teren mult mai moale și fertil decât cel din prea-nordica Europa. Apoi atât startul, cât și cursa industrializării a fost ratate de către otomani, fapt care se explică de asemenea prin imobilismul lor în materie de creativitate că și prin disponibilitatea redusă de a îmbrățișa noul mai degrabă decât a-l respinge, fapt care, iar, are legătură cu fetișismul tradiției inculcat de legea islamică
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
vedere oficial. Dinastia a fost numită de cele mai multe ori Osmanli sau Casă Osman. Primii conducători otomani s-au numit pe ei înșiși "bei", de aceea acceptând suzeranitatea sultanatului Selgiucid și a succesorului acestuia, sultanatul Ilhanat. Murad I a fost primul otoman care s-a proclamat "sultan" (rege). După cucerirea Constantinopolelui în 1453, statul a devenit un mare imperiu, Mehmed al II-lea fiind proclamat împărat sau padișah. Din 1517, sultanul otoman a fost proclamat și Calif al Islamului, Imperiul Otoman fiind
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
în numai câteva centre. Această populație era puternic afectată de competiția economică din acele timpuri. Cei care s-au mutat în orașe au trebuit să se confrunte cu greutăți mari care le-a pus la încercare răbdarea, adaptabilitatea și știință. Otomanii au trebuit să țină sistemul statului în funcțiune în condițiile acestor presiuni sociale. În comerț se întâmplă ceva cel putin curios: chiar și la sfârșitul secolului al XV-lea, grecii și evreii erau cei mai importanți negustori, prezența otomanilor în
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
știință. Otomanii au trebuit să țină sistemul statului în funcțiune în condițiile acestor presiuni sociale. În comerț se întâmplă ceva cel putin curios: chiar și la sfârșitul secolului al XV-lea, grecii și evreii erau cei mai importanți negustori, prezența otomanilor în acest sector fiind nesemnificativă. Că o consecință, otomanii trebuiau să protejeze elitele economice grecești pentru a menține economia în funcțiune. Mai mult, turcii trebuiau să rezolve dezordinile sociale din rândul comunității grecești. Atunci cand elită grecească s-a întors împotriva
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
funcțiune în condițiile acestor presiuni sociale. În comerț se întâmplă ceva cel putin curios: chiar și la sfârșitul secolului al XV-lea, grecii și evreii erau cei mai importanți negustori, prezența otomanilor în acest sector fiind nesemnificativă. Că o consecință, otomanii trebuiau să protejeze elitele economice grecești pentru a menține economia în funcțiune. Mai mult, turcii trebuiau să rezolve dezordinile sociale din rândul comunității grecești. Atunci cand elită grecească s-a întors împotriva otomanilor, Imperiul a pierdut controlul. Conducătorii grecilor au aruncat
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
în acest sector fiind nesemnificativă. Că o consecință, otomanii trebuiau să protejeze elitele economice grecești pentru a menține economia în funcțiune. Mai mult, turcii trebuiau să rezolve dezordinile sociale din rândul comunității grecești. Atunci cand elită grecească s-a întors împotriva otomanilor, Imperiul a pierdut controlul. Conducătorii grecilor au aruncat întreaga responsabilitate a problemelor imperiului în spatele otomanilor și au proclamat că singura cale de scăpare a grecilor ar fi fost doar proclamarea unui stat național propriu. Cei mai mulți istorici apreciază că circumstanțele căderii
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
pentru a menține economia în funcțiune. Mai mult, turcii trebuiau să rezolve dezordinile sociale din rândul comunității grecești. Atunci cand elită grecească s-a întors împotriva otomanilor, Imperiul a pierdut controlul. Conducătorii grecilor au aruncat întreaga responsabilitate a problemelor imperiului în spatele otomanilor și au proclamat că singura cale de scăpare a grecilor ar fi fost doar proclamarea unui stat național propriu. Cei mai mulți istorici apreciază că circumstanțele căderii Imperiului Otoman sunt foarte asemănătoare cu cele ale căderii Imperiului Bizantin, în mod special când
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
intervenite între Europa Centrală și Imperiul Otoman a depins în mare măsură de descoperirea noilor rute comerciale maritime. Decăderea Imperiului Otoman poate fi urmărită în paralel cu pierderea importanței drumurilor comerciale terestre. În 1580, englezii au primit prima capitulație din partea otomanilor. Însă în realitate, negustorii englezi au pătruns pe teritoriul otoman, iar capitulația punea în scris această situație. Înaintea englezilor, francezii și venețienii au obținut capitulații, insă erau nemulțumiți că negustorii din teritoriul englez avea privilegii asemănătoare, astfel că încercau pe
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
sec. XVI-XVIII - necredincioși care vin din Casă Războiului). Originea sistemului capitular reprezintă una dintre problemele discutate în literatura de specialitate. Dintre opiniile exprimate se desprind: atitudinea intoleranță a lumii islamice față de străini ( atitudine care ar fi fost adoptată și de otomani); atitudinea negativă a musulmanilor, în special față de comerțul cu infidelii ( cauzat fie de caracterul războinic al turcilor, fie de religia islamică, care nu ar fi încurajat negoțul); adoptarea și de către otomani a principiului medieval al personalității legilor, principiu aplicat deja
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
străini ( atitudine care ar fi fost adoptată și de otomani); atitudinea negativă a musulmanilor, în special față de comerțul cu infidelii ( cauzat fie de caracterul războinic al turcilor, fie de religia islamică, care nu ar fi încurajat negoțul); adoptarea și de către otomani a principiului medieval al personalității legilor, principiu aplicat deja în lumea mediteraneană față de străini. Originea juridică a „sistemului capitular” se regăsea în principiul medieval al personalității legilor. Însă treptat, în sec XVI, occidentalii abandonează acest principiu în favoarea celui al teritorialității
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
și celelalte state primeau privilegii asemănătoare națiunii celei mai favorizate ( francezii cereau să primească aceleași drepturi că și venețienii; ulterior, si englezii au emis pretenții asemănătoare referitoare la beneficiile venețiene și franceze). Regimul capitulațiilor-aceste regim nu este valabil doar pentru otomani, ci și pentru chinezi sau japonezi. Există mai multe clauze în ahdname-le, dar și drepturi și obligații. Libertatea de a intra,a ieși și a circula - pentru a putea intra în teritoriile otomane, străinul trebuia să primească permisiunea Porții. În cadrul
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
chinezi sau japonezi. Există mai multe clauze în ahdname-le, dar și drepturi și obligații. Libertatea de a intra,a ieși și a circula - pentru a putea intra în teritoriile otomane, străinul trebuia să primească permisiunea Porții. În cadrul zonelor controlae de otomani, negustorul avea și dreptul de a circula și, foarte important, de a ieși. Străinul era protejat atât timp cât era valabilul aman-ul, conform seri at-ului. Aman-ul putea expiră și când se declanșa un război, infidelii trebuiau să părăsească teritoriile
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
treceau prin teritoriile lor. Existau numeroase clauze care făceau referire la navigație. Ak Deniz ( Marea Mediterana) și Kara Deniz ( Marea Neagră) erau cele mai invocate în capitulații. Principalele componente ale unui aman maritim erau: garantarea drepturilor de navigare în zonele controlate de otomani; ajutorul acordat în caz de pericol și naufragiu; dreptul de ancoraj și aprovizionare; interzicerea jefuirii corăbiilor străine; protecție comună contra piraților; exceptarea corăbiilor și a echipajelor de a fi rechiziționate de autoritățile otomane. În Mediterana era practică de 4 mari
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
ahdname-le nu mai apărea clauză referitoare la perioada în care aceștia trebuiau să stea în Imperiu. Tratatele de drept otoman nu au impus restricții drastice tranzacțiilor comerciale. Existau unele mărfuri care nu puteau fi scoase din Dar al-Islam. De asemenea, otomanii puteau fi acordate anumite privilegii referitoare unele mărfuri speciale, cum ar fi grâu, piele sau bumbac, astfel că acestea puteau fi exportate dacă negustorul deținea un astfel de privilegiu. Taxe comerciale ( gumruk resmi - impozit pur fiscal)- În seriat, această taxă
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
definea un teritoriul care era tributar suveranului musulman, insă care se guverna după propriile legi și obiceiuri, nu după ser' iat. Înțelegerile de pace se făceau prin Aman, care stă la baza încheierii unei înțelegeri de pace dintre creștini și otomani. Aman înseamnă „iertare”, „siguranță”, „salv-conduct”, iar aceste beneficii puteau fi acordate unui nemusulman. Acesta putea fi acordat atât de un sultan, cât și de un simplu musulman pe câmpul de luptă. care nu dorea să îi ia viața unui raboinic
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
sau marele vizir și un individ, o comunitate, un stat. Ahdname erau folosite pentru a numi în funcție un înal demnitar, desemnarea unui succeor de către sultan, reglementarea statului unor comunități religioase nemusulmane, desemnarea înțelegerilor de pace și comerț încheiate de otomani cu principii străini, fie ei musulmani sau nemusulmani, fi eie tributari sau nu. Capitulațiile erau diplome medievale europene care conțineau mai multe capitole. Capitulațiile reprezentau ansamblul privilegiilor comerciale și imunităților juridice care defineau regimul străinilor în statele musulmane, în general
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
sau nemusulmani, fi eie tributari sau nu. Capitulațiile erau diplome medievale europene care conțineau mai multe capitole. Capitulațiile reprezentau ansamblul privilegiilor comerciale și imunităților juridice care defineau regimul străinilor în statele musulmane, în general, si in Imperiul Otoman, în special. Otomanii le-au numit imtiyazat ecnebi, adică privilegii pentru străini, iar ulterior vor adopta termenul europenă kapitulasyonlari ( ahdname-i humayun = Imperiale Capitaulzione). Ahdname - între unilateral și bilateral-Până în sec. XVIII, acestea aveau un caracter unilaterală, în contextul în care documentul avea atașată
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
constituit unul din obiectivele politicii otomane de expansiune. Astfel că în această zonă au avut loc în mod permament incursiuni de jaf ale acingiilor, iar periodic erau organizate mari expediti militare sub conducerea directă a sultanilor. Toate expedițiile organizate de otomani împotriva voievozilor români în sec. XIV-XVI erau considerate gazavat ( expediții sfinte): Bayazid I ( 1394-95), Mehmed I ( 1417,1419), Mehmed ÎI ( 1462,1476), Bayezid ÎI ( 1484) și Suleyman Kanuni ( 1538). În instroiografia relațiilor româno-otomane, termenul „închinare” - specific cronisticii medievale - a fost
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
a unor boieri de frunte ai țării; supunerea de bună voie față de sultan, si nu în urmă uneo confruntări armate deschise terminată cu înfrângere; încheierea unei înțelegeri de pare între cele două părți; plata unei sume de bani considerat de otomani în mod invariabil tribut ( numite fie djizye, fie kharadj); acordarea protecției de către sultan; confirmarea domniei și acrdarea unor însemne de învestitură voievodului sau trimisului acestuia. Izvoarele dovedesc cu prisosință că acceptarea tributului și a „supuenrii”, încheierea unor „legăminte” nu sunt
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
Pe langă plata unor anumite sume, participarea la război alături de sultani reprezintă un alt obicei. De la cutume s-a ajuns ca în sec. XVII-XVIII să se ajungă la capitulații. Sunt cronici otomane care vorbesc de faptul că Valahia era tributara otomanilor înainte de Rovine. La 1417, Sukrullah a consemnat că în urma unei demonstrații de forță a sultanului, au avut loc negocieri între domnul valah și sultan, astfel că Mircea a acceptat să plătească haraciul, să trimită ostatici și să îl însoțească pe
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
încă din vremea lui Mircea cel Bartanr și s-a încheiat cu întronarea lui Radul cel Frumos în 1462. În comparație cu celelalte „închinări”, în 1462 avea loc, în viziunea lui Mehmed Nesri, o „închinare colectivă”. „Închinarea” din 1462 este identificată la otomani cu „supunerea deplină”, cucerirea țării etc. Între 1521-1529 au avut loc o serie de lupte puternice în zonă, iar momentul 1526 a marcat ambele Țări românești. În cele din urmă, Valahia a ajuns să facă parte din teritoriile otomane. În
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
era proclamat războiul sfânt, cuceririle și populațiile de acolo nu erau legitime ( nu puteau fi încadrate într-o categorie anume). La un moment dat apare conceputul de pace sfântă pentru a justifica pierderile teritoriale și a anima spiritul războinic al otomanilor în fața atacurilor tot mai puternice ale statelor creștine din Europa. În cazul războiului defensiv, toată lumea trebuia să participe, fiind vorba de o obligația individuală ( spre deosebire de djihad-ul ofensiv, unde era nevoie doar de mobilizarea armatei). Începând cu secolul XVIII începea s
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
al-kitab). Exstă infideli care locuiau în Casa războiului, și cei care locuiau în Casa Islamului. A doua disjuncție există între muslim și harbi ( un inamic potențial). Termenul de harbi era identificat cu infidelul (kafir) care nu plătește tribut (djizye) statului otoman și trăiește în „Casă Războiului”. Acest atribut era aplicat locuitorilor, mărfurilor, negustorilor etc. Lumea era împărțită între aceste două zone: dar al-Islam și dar al-harb.În textele juridice clasice s-a insistat pe practicarea liberă a cultului religios muhamedan, protecția
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
care se răscoală contra autoritățții suveranului, care rezistă la ordinele sale sau care atacă posesiunile sale cu mâna înarmata”. Cu rebelii nu se negocia, astfel că era foarte probabil că împotriva acestora să fie pornit un război. Legitimarea războaielor dintre otomani și alți principi musulmani. În practică otomană, aceste războaie erau purtate împotriva principilor anatolieni din sec. XIV-XV, mamelucilor și șahilor persani. În ceea ce îi privește pe principii anatolieni se atacau reciproc pentru încălcau prevedereile sfinte. Principalele argumente utilizate de otomani
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]